Sentința penală nr. 9/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
ROMANIA
SENTINȚA PENALĂ Nr. 9/F/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: L. M. V., judecător GREFIER: C. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin: COMAN FELIX-A., procuror
Pe rol fiind judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul F. I. .
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă petentul-condamnat F. I. asist. de v. Rădăcină Felicia din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care .
Petentul F. I. arată că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei întrucât urmează să intre în comisia de liberări condiționate.
Apărătorul petentului solicită a se lua act de retragerea cererii cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial din oficiu.
Reprezentantul parchetului, solicită a se lua act de retragerea cererii cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Sentința penală nr. 1518/2012 pronunțată la data de 22 octombrie 2012 de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, în baza art. 42 alin. 1 rap. la art. 456 C.pr.pen. s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul F. I. , fiul lui Ludovic și Agnata, născut la data de_ în C. -Napoca, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, condamnat, prin SP nr. 160/2009 a Tribunalului C., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 3 C.penal, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
S-a stabilit onorariu apărător din oficiu în sumă de 100 lei pentru av. Halas Bianca, iar în temeiul art.192 alin.3 C. proc.penală, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că petentul- condamnat F. I. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 160/2009 a Tribunalului C., pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol, invocând motive medicale.
Având în vedere disp. art. 461 C.pr.pen., în baza art.42 C.pr.pen., instanța de fond și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, dat fiind faptul că prin SP nr. 160/2009 a Tribunalului C., petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 3 C.penal, aceasta fiind ultima hotărâre care determină stabilirea competenței, astfel cum rezultă din adresa nr. E-43644/PBBN/_ emisă de Penitenciarul Bistrița.
Așa fiind, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub nr._ .
Având în vedere că petentul condamnat F. I., aflat la data de_ în Penitenciarul Bistrița și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 alin. 2 și art. 455 Cod procedură penală și a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 160/2009 a Tribunalului C., pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol, prev. de art. 197 alin. 1și 3 Cod penal, invocând motive medicale, tribunalul s-a investit cu soluționarea cererii.
La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2013, prezent în instanță și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, petentul condamnat F. I. a arătat că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Având în vedere manifestarea de voință a petentului condamnat, tribunalul va lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat F. I. .
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală:
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 160/2009 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ formulată de condamnatul F. I., fiul lui Ludovic și Agneta, născut la data de_ în C. -Napoca, jud. C., domiciliat în mun. C. - Napoca, str. Valea Chintaului nr. 32, jud. C., CNP - 1. .
Obligă condamnatul petent să plătească în favoarea statului 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu Rădăcină Felicia.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. C. M.
COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALE Nr. 9/F/2013
T R I B U N A L U L ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 160/2009 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ formulată de condamnatul F. I., fiul lui Ludovic și Agneta, născut la data de_ în C. -Napoca, jud. C., domiciliat în mun. C. - Napoca, str. Valea Chintaului nr. 32, jud. C., CNP - 1. .
Obligă condamnatul petent să plătească în favoarea statului 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu Rădăcină Felicia.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. C. M.
Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA SENTINȚEI PENALE Nr. 9/F/2013
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 160/2009 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ formulată de condamnatul F. I., fiul lui Ludovic și Agneta, născut la data de_ în C. -Napoca, jud. C., domiciliat în mun. C. - Napoca, str. Valea Chintaului nr. 32, jud. C., CNP - 1. .
Obligă condamnatul petent să plătească în favoarea statului 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu Rădăcină Felicia.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
L. M. V.
← Sentința penală nr. 54/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 402/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|