Decizia penală nr. 800/2013. Fals în înscrisuri sub semnătură privată
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.800/R/2013
Ședința publică din 4 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. Ș., judecător JUDECĂTORI: ANA C.
M.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N., inculpata P. A. și partea vătămată M. M. .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 mai 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 67 din 22 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 11 pct. 2 lit. b din C.p.p. rap. la art. 10 alin. 1 lit. f C.p.p. rap. la art. 131 C.pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata P. A., fiica lui I. și M., născută la data de_, in com. Monor, jud. Bistrița Năsăud, domiciliată în C. -N., str. M.
, nr. 6, ap. 37, jud. C., CNP 2. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. 1 C.pen., întrucât plângerea prealabilă a fost tardiv formulată.
În baza art. 290 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 63 al. 3 teza a II-a din C.pen. a condamnat pe inculpata P. A., fiica lui I. și M., născută la data de_, in com. Monor, jud. Bistrița Năsăud, domiciliată în C. -N., str. M.
, nr. 6, ap. 37, jud. C., CNP 2. la pedeapsa de 2.000 de lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals in înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen..
În temeiul art. 63^1 din C.pen. s-a atras atenția inculpatei cu privire la faptul că, în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui pedeapsa amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 348 C.p.p. rap. la art. 14 alin. 3 lit. a C.p.p., a fost desființat înscrisul falsificat - chitanța nr. 243/_ eliberată de RAIFFEISEN BA. PENTRU LOCUINȚE S.A. (fila 16 dos. UP).
În temeiul art. 346 alin. 4 C.p.p. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată M. M. cu domiciliul în C. -N., str. I., nr. 14, ap. 11, jud. C. .
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat, in cuantum de 450 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 6727/P/2010 din data de_, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei P. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere, prev. de art. 213 alin. 1 C.pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1, cu aplic. art. 33 alin. 1 lit. a C.pen.
În actul de sesizare a instanței s-au reținut, în esență, în sarcina inculpatei, următoarele fapte:
La data de_, inculpata P. A. a primit de la partea vătămată M.
suma de 2720 lei pentru a-i depune în contul acesteia din urmă, inculpata depunând însă doar suma de 720 lei, însușindu-și astfel suma de 2000 lei, după care a adăugat pe chitanța nr. 243/_, mențiunile ,,2’’ și ,,două mii’’, astfel
încât să reiasă că s-a depus întreaga sumă de 2720 lei.
În concret, prin actul de inculpare, s-a arătat că la data menționată mai sus, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpata, pe care o cunoștea de aproximativ 10 ani, inculpata aducându-i la cunoștință părții vătămate că lucrează și pentru banca Raiffeisen și intrucât cele două se cunoșteau de multă vreme, iar partea vătămată avea încredere în inculpată, i-a înmânat acesteia suma de 2720 lei pentru a-i depune în contul său. Ulterior, inculpata i-a prezentat părții vătămate chitanța nr. 243/_, iar partea vătămată, sesizând că pe chitanță păreau a fi adăugate mențiunea ,,două mii’’ și cifra 2, i-a cerut lămuriri în acest sens inculpatei, insă aceasta din urmă i-a explicat că nu este nicio problemă și că poate să aibă încredere în ea.
În anul 2008, partea vătămată a primit extrasul de cont de la bancă și a constatat că există o diferență de 2000 lei între sumele depuse de ea și suma existentă în cont, iar în anul 2009, la primirea extrasului de cont a sesizat același lucru, astfel că a încercat să ia legătura cu inculpata, însă nu a reușit acest lucru. În data de_, partea vătămată a solicitat băncii să îi pună la dispoziție o copie de pe chitanța nr. 243/_, constatând astfel că, în evidențele băncii, apărea depusă, conform chitanței respective, suma de 720 lei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații partea vătămată M. M., declarații învinuită P. A., raport de constatare tehnico-științifică nr. 421265/_, raport de constatare tehnico-științifică nr. 380981/_, declarații martor Kalos A., înscrisuri: chitanța nr. 243/_, ordine de plată, contract de comision, contract de economisire-creditare.
În faza cercetării judecătorești, instanța a audiat-o pe inculpata P. A., pe partea vătămată M. M., a încuviințat proba testimonială, raportat la martora K. s A., însă având în vedere imposibilitatea obiectivă a audierii acestei martore, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. 3 C.p.p., dispunându-se citirea depoziției dată de martoră în cursul urmăririi penale.
Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoare situație de fapt:
În data de_, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpata, pe care o cunoștea de mai mulți ani, întrucât obișnuia să cumpere produse ,,Zepter’’ prin intermediul său, inculpata informând-o că lucrează la banca Raiffesen și propunându-i să depună în cont o sumă de bani pentru a obține prima de la stat de 15%. Partea vătămată a fost de acord, în acest sens, predându-i inculpatei suma de 2720 lei pentru a o depune în numele său. Partea vătămată a hotărât să depună această sumă în contextul în care aceasta încheiase în anul 2005 un contract de economisire-creditare cu Raiffesen Banca pentru Locuințe (f. 9-10 d.u.p.), partea vătămată depunând diverse sume de bani în cont, pentru a putea beneficia de prime sau bonificări (f. 11-12 d.u.p.).
După câteva zile, numita M. M. a primit de la inculpată chitanța care atesta depunerea sumei în contul său, însă partea vătămată a observat că este ceva în neregulă cu acea chitanță, respectiv că nu se vedea mențiunea ,,două mii’’, ci numai 720 lei, inculpata asigurând-o însă că totul este în regulă și că nu trebuie să-și facă probleme intrucât suma a fost depusă în cont.
În momentul în care partea vătămată a primit extrasul de la bancă, in anul 2008, respectiv anul 2009, aceasta a constatat că lipsește suma de 2000 lei, astfel că a încercat să o caute pe inculpată pentru a-i cere explicații, însă nu a reușit să ia legătura cu aceasta, iar în anul 2010, mai exact, în data de_, a solicitat băncii o copie după chitanța nr. 243/_, constatând că în evidențele băncii apărea ca fiind emisă respectiva chitanță doar pentru suma de 720 lei.
Din declarațiile părții vătămate, date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată (f. 13-14, 15 d.u.p., f. 23), rezultă că, la momentul la care inculpata i-a adus chitanța pentru suma depusă în contul său, partea vătămată a întrebat-o pe inculpată care este motivul pentru care, pe chitanță nu se observa mențiunea ,,două mii’’, iar inculpata a asigurat-o că nu este nicio problemă cu respectiva chitanță, spunându-i că acea mențiune, ,,adăugată’’ pe chitanță era scrisă cu un alt pix și că nu ar trebui să se îngrijoreze cu privire la acest aspect.
Susținerile părții vătămate (f. 13-14, 15 d.u.p., f. 23), în legătură cu predarea sumei de 2720 lei către inculpată și înștiințarea inculpatei cu privire la faptul că părea a fi ceva în neregulă cu chitanța emisă, pot fi coroborate cu afirmațiile inculpatei, care a recunoscut faptul că a primit respectiva sumă de la partea vătămată (f. 29-30, 31 dup, f. 21-22), precum și că, atunci când i-a dat chitanța părții vătămate, aceasta din urmă a sesizat faptul că suma scrisă in litere era înghesuită, respectiv mențiunea ,,două mii’’era scrisă în afara rubricii corespunzătoare, inculpata recunoscând că numita M. M. ,,m-a rugat să sun la bancă să verific acest aspect, dar eu am asigurat-o că totul este in regulă astfel că nu am mai sunat și nici nu am mai întrebat pe cineva despre acest aspect’’(f. 29-verso d.u.p.).
Inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, nici in faza de urmărire penală (f. 29-30, 31 dup), nici în fața instanței de judecată (f. 21-22), afirmând în mod constant că a predat toți banii primiți de la partea vătămată martorei A. Corbu (căsătorită K. s), care avea calitatea de ,,șef district’’ la Raiffeisen Banca pentru Locuințe, martora fiind cea
care a emis chitanța pentru suma depusă, inculpata declarând că i-a predat părții vătămate chitanța, întocmai cum a fost aceasta emisă de către martora K. s A. .
Susținerile inculpatei, în sensul că nu a adăugat mențiunea ,,două mii’’, nu a scris cifra 2 pe chitanța nr. 243/_ și nici nu și-a însușit suma de 2000 lei aparținând părții vătămate, nu vor fi reținute de instanță, întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.
Astfel, având în vedere faptul că inculpata își desfășura activitatea în calitate de comisionar în cadrul Raiffesen Banca pentru Locuințe (f. 46-50 - contractul de comision încheiat de inculpată cu banca) și că, potrivit propriilor declarații, a ,,emis chitanțe mulți ani, fiind inclusiv șef contabil’’, aceasta afirmând că este o persoană ,,meticuloasă’’(f. 21), susținerile sale în sensul că, în momentul în care partea vătămată i-a spus că ar fi ceva în neregulă cu chitanța, nu a depus diligențe pentru a verifica aceste aspecte, nu sunt verosimile. Totodată, în condițiile în care a emis numeroase chitanțe de-a lungul timpului, cunoștea foarte bine mențiunile pe care trebuie să le cuprindă o chitanță, precum și maniera în care se trec aceste mențiuni, pentru a fi respectate exigențele de
formă, astfel că apare ca fiind puțin probabil ca aceasta să nu fi observat modul defectuos de redactare a chitanței, pe care chiar ea i-a predat-o părții vătămate.
Prin urmare, instanța a apreciat că versiunea de derulare a faptelor, susținută de către inculpată, nu prezintă credibilitate și prin urmare, această variantă nu a putut fi reținută ca fiind veridică. In schimb, susținerile părții vătămate sunt confirmate de întreg probatoriul administrat în cauză. Astfel, în ceea ce privește suma efectiv depusă în contul părții vătămate, pentru care s-a emis chitanța nr. 243/_, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă, fără urmă de îndoială că aceasta a fost în cuantum de 720 lei (răspunsul din partea băncii-f. 12, extrasele de cont-f.14, 15). Așadar, instanța a reținut faptul că, suma efectiv depusă în cont a fost de 720 lei, deși partea vătămată i-a predat inculpatei suma de 2720 lei pentru a o depune în contul său, aspect care, astfel cum am arătat și mai sus, nu este contrazis de către inculpată, aceasta recunoscând că a primit de la partea vătămată suma de 2720 lei (f. 21).
Toate aspectele prezentate mai sus nu au putut fi coroborate și cu declarația martorei K. s A. (f. 32, 33 d.u.p.), declarație conform căreia, în anul 2007, în perioada când aceasta își desfășura activitatea în calitate de șef district la Raiffesen Banca pentru Locuințe, având atribuția de a încasa diferite sume de bani de la clienți și consilieri, a încasat bani de la inculpata P. A., care era consilier. Numita K. s A. a susținut că a emis chitanța cu suma care i-a fost efectiv predată, totodată martora, arătându-i-se chitanța nr. 243/_, a recunoscut parafa și semnătura sa, însă a arătat că nu toate mențiunile erau scrise de ea, precizând că nu a scris ,,cifra doi de la mii și nu am scris suma în
litere peste tipizatul din chitanță’’ (f. 32-verso d.u.p.).
Susținerile martorei prezintă un grad sporit de credibilitate, putând fi coroborate și cu restul mijloacelor de probă, în special cu susținerile părții vătămate. În plus, conform concluziilor raportului de constatare tehnico- științifică nr. 380.981 din_ (f. 34-38 d.u.p.), martora, fiind examinată cu tehnica poligraf și răspunzând la întrebările relevante cauzei, nu a prezentat reacții specifice comportamentului simulat, ceea ce confirmă faptul ca afirmațiile sale sunt sincere.
În schimb, afirmațiile inculpatei nu numai că nu se coroborează cu restul mijloacelor de probă, dar conform aceluiași raport de constatare tehnico- știintifică, nr. 380.981 din_, nici nu sunt sincere, concluziile examinării cu tehnica poligraf fiind în sensul că, în cazul răspunsurilor oferite de către inculpată la întrebările relevante cauzei, au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat, acest aspect reprezentând un alt indiciu în sensul nesincerității acesteia cu privire la săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Având în vedere modul de derulare a evenimentelor, descris mai sus, precum și susținerile inculpatei, în sensul că ,,din momentul în care am primit chitanța de la casieră, eu nu am mai dat chitanța nimănui, în afara părții vătămate’’(f. 21 - declarația dată în fața instanței de judecată), rezultă că această chitanță putea fi falsificată doar de către inculpată întrucât, în ceea ce o privește pe casieră -martora K. s A. -, astfel cum am arătat și mai sus, din probatoriul administrat rezultă, cu certitudine, faptul că aceasta nu a fost implicată în săvârșirea vreunei infracțiuni.
În plus, în sensul reținerii săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în sarcina inculpatei, instanța are în vedere și concluziile raportului de constatare tehnico-știintifică nr. 421265/_ (f. 20-27), potrivit cărora mențiunile olografe de pe chitanță au fost falsificate prin adăugare de text, mențiunile adăugate fiind cifra 2 din grupul cifric 2720 și mențiunea ,,două mii’’, iar aceste mențiuni nu au fost depuse cu aceeași substanță scripturală cu care a fost depus restul scrisului de completare. În aceste condiții, și ținând seama și de
afirmațiile părții vătămate, în sensul că inculpata i-ar fi spus că mențiunile respective sunt scrise ,,cu alt pix’’ (f. 13 verso d.u.p.), s-a reținut că acest aspect este extrem de relevant, conducând la concluzia potrivit căreia inculpata a fost cea care a scris respectivele mențiuni întrucât, în ipoteza în care casiera care a emis chitanța - adică martora K. s A. - ar fi făcut respectivele mențiuni nereale, nu avea nici un motiv pentru a folosi un alt pix decât cel cu care a completat întreaga chitanță, folosirea unei alte substanțe scripturale reprezentând un indiciu cert în sensul că mențiunile au fost scrise ulterior momentului emiterii chitanței. Totodată, inculpata nu avea cum să știe că mențiunea a fost scrisă cu un alt pix decât dacă ar fi asistat la scriere sau ar fi completat ea însăși acea mențiune.
În același sens, dacă martora ar fi falsificat chitanța, cel mai probabil ar fi avut grijă să lase loc suficient înaintea cuvântului șapte pe primul exemplar, pentru ca, după ruperea lui să poată completa mențiunea două mii, cu același pix și în limitele rubricii, pentru a nu crea aparența unui fals. Suma de bani de 2000 de lei putea fi însușită numai de către una dintre persoanele care au deținut suma, respectiv martora K. s sau inculpata și respectiv de către aceeași persoană care a și falsificat chitanța pentru a avea un temei de păstrare a sumei. Or, cum din analiza probelor a fost exclusă martora K. s, iar inculpata a rămas singura persoană care a deținut și suma de 2720 de lei și chitanța de depunere a sumei de 720 de lei, rezultă, ca și argument suplimentar, că numai inculpata poate fi cea care a consemnat mențiunile 2 și două mii pe chitanță, ulterior ruperii exemplarului din cotorul chitanțierului.
În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art.
213 alin. 1 C.pen., de către inculpată, instanța a reținut faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 284 C.p.p., privind termenul de introducere a plângerii prealabile, care este de două luni din momentul în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul. Având în vedere faptul că, potrivit art. 213 alin. 2 C.pen., infracțiunea de abuz de încredere este o infracțiune care se urmărește la plângere prealabilă, tragerea la răspundere penală a autorului unei asemenea infracțiuni nu se poate realiza decât dacă persoana vătămată a depus o plângere prealabilă în termenul arătat mai sus.
Instanța a avut în vedere în acest sens în primul rând susținerile părții vătămate potrivit cărora, ,,nu mai țin minte dacă în anul 2008 am primit extras de cont, dar este cert că în anul 2009, la începutul anului, am primit extras de la Raiffesen Banca și mi-am dat seama că aveam în cont o sumă cu 2000 lei mai puțin, din acel moment am început să o caut pe inculpată…’’ (f. 23-declarația dată în fața instanței de judecată), aceste aspecte putând fi coroborate și cu înscrisurile depuse la dosar (f. 20-extrasul de cont din anul 2009-_ ). Or, în aceste condiții, este evident că persoana vătămată cunoștea faptul că doar
inculpata putea să-și însușească această sumă de bani și totuși, nu a sesizat organele de cercetare penală decât în data de_ (plângerea penală-f. 5- d.u.p.).
Instanța a apreciat că la calcularea termenului în care trebuia introdusă plângerea prealabilă, trebuie să se ia în considerare momentul în care partea vătămată a primit extrasul de cont de la bancă, și nu data de_, când aceasta a efectuat verificări la bancă, solicitând eliberarea unei copii de pe chitanță (f. 8-d.u.p.), întrucât, încă din momentul primirii extrasului de cont a cunoscut cine și-ar fi putut însuși respectiva sumă, în acest sens, însăși partea vătămată declarând că a încercat să ia legătura cu inculpata pentru a-i cere socoteală cu privire la cele întâmplate.
Prin urmare, instanța a hotărât că plângerea depusă de partea vătămată în data de_ este tardivă, fiind depășit termenul de 2 luni, această situație
echivalând cu lipsa plângerii prealabile cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213 alin. 1 C.pen., astfel încât în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 alin. 1 lit. f C.p.p. corob. cu art. 131 alin. 1 C.pen., instanța a pronunțat încetarea procesului penal raportat la săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. 1 C.pen.
Instanța a reținut așadar că săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către inculpată, rezultă, fără urmă de îndoială, din întreg probatoriul administrat în cauză, fiind intrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 290 alin.1 C.pen., întrucât inculpata a adăugat mențiuni nereale pe chitanța nr. 243/_, astfel încât să reiasă că s-a încasat suma de 2720 lei, chitanța fiind ulterior predată părții vătămate, în scopul atestării faptului că s-a depus suma de 2720 lei în contul acesteia, deși în mod real, a fost depusă doar suma de 720 lei, inculpata însușindu-și diferența de 2000 lei.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.
290 alin. 1 C.pen., instanța a avut în vedere disp. art. 72 C.pen., precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213 alin. 1 C.pen. In plus, instanța a ținut seama de faptul că inculpata, deși este la prima confruntare cu legea penală, pe tot parcursul procesului penal, a dat dovadă de o atitudine nesinceră, negând in mod constant săvârșirea infracțiunii fără să manifeste o atitudine de regret vis-a-vis cu comportamentul său infracțional. O astfel de conduită poate fi pusă și pe seama vârstei inculpatei și a împrejurării că răspunderea pentru o astfel de faptă ar fi o pată de neacceptat asupra vieții și carierei inculpatei.
In plus, instanța a ținut seama și de împrejurările comiterii infracțiunii - inculpata a falsificat respectiva chitanță și a predat-o părții vătămate, în contextul în care aceasta a avut încredere în inculpată, cunoscând-o de mai multă vreme, ceea ce conduce la concluzia unui grad sporit de pericol social al faptei, inculpata profitând de faptul că partea vătămată avea încredere în ea. Totodată, s-a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatei, și anume, faptul că aceasta nu are antecedente penale, are studii superioare, vârsta de 56 ani, este căsătorită și are doi copii, astfel încât există posibilitatea de reeducare a acesteia și fără aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N. , partea civilă M. M. și inculpata P. A. .
Ministerul Public a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în urma rejudecării să se pronunțe o nouă hotărâre de condamnare a inculpatei P. A. și sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz de încredere prev de art 213 alin 1 Cod penal, cu consecința soluționării acțiunii civile.
În susținerea recursului promovat Ministerul Public a învederat că instanța fondului în mod greșit a dispus încetarea procesului penal față de inculpata P.
A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, reținând că plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă, pornindu-se la calculul termenului de 2 luni prevăzut de lege, de la o dată greșită respectiv data de la care a primit extrasul de cont de la bancă, 0101/2009 și nu data de 17 mai 2010, când partea civilă M.
M. a efectuat verificări la bancă solicitând eliberarea unei copii de pe chitanță, deoarece doar în acest moment a știut cine și-ar fi putut însuși suma de bani.
Partea civilă M. M. a solicitat de asemenea condamnarea inculpatei P.
A. și pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, cu consecința admiterii acțiunii civile promovată în cauză arătând aceleași argumente ca și Ministerul Public.
Inculpata P. A., prin apărătorul ales, a solicitat achitarea sa în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz de încredere deoarece nu există probe din care să rezulte că ar fi comis faptele reținute în sarcina sa.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța fondului ,în urma coroborării judicioase a unui vast material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și cu prilejul cercetării judecătorești a stabilit fără dubiu că inculpata P. A., se face vinovată de comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 290 alin.1 Cod penal, constând în aceea că, a adăugat mențiuni nereale pe chitanța nr. 243 din _
, astfel încât să reiasă că a încasat suma de 2720 lei, chitanță care a fost ulterior predată părții vătămate, în scopul atestării faptului că s-a depus această sumă n contul acesteia, deși în mod real a fost depus suma de 720 lei.
Probele administrate care au condus la formarea convingerii că inculpata se face vinovată de comiterea acestei infracțiuni au fost amplu expuse de către
instanța fondului motiv pentru care nu vom mai reveni asupra acestor aserțiuni.
Apreciem și noi asemenea instanței ierarhic inferioare extrem de elocvente în dovedirea vinovăției inculpatei sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată declarația părții vătămate care a arătat că a avansat inculpatei suma de 2.720 lei, coroborată cu declarația inculpatei care nu a contestat nici un moment primirea acestei sume, verificările efectuate la Raiffaisen Bank B. ești cu privire la cotorul chitanței 243, cu expertiza efectuată în cauză și cu declarațiile martorilor.
Considerăm eronat însă raționamentul judecătorului fondului care a constatat că plângerea formulată împotriva inculpatei P. A., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz de încredere, este tardivă și aceasta deoarece din chiar conținutul hotărârii recurate rezultă că pentru a ajunge la condamnarea inculpatei pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată instanța s- a bazat pe prezumții construind un eșafodaj juridic complex, excluzând alte persoane înafara inculpatei.Or dacă o persoană cu aptitudini deosebite a deslușit adevărul după analiza detaliată a unui vast material probator, nu i se poate cere părții civile ca după simpla primire a unui extras de cont să știe cine a sustras banii săi.
Vom observa astfel că partea vătămată M. M. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca o plângere la data de 8 iulie 2010, prin care arăta că a încheiat un contract de economisire și creditare în data de 28 octombrie 2005 cu SC RAIFFEISEN BA. PENTRU LOCUINȚE SA, și-a achitat toate obligațiile de plată ce derivau din acest contract, pentru a-și crea un anumit depozit, depozit în baza căruia beneficia de diferite bonificări sau prime, însă la verificarea ulterioară a extrasului de cont, a constatat că suma plătită de ea, la data de 28 decembrie 2007 și cea virată în contul său, nu corespundeau.
La data de 1 ianuarie 2010 primind un extras de cont a constatat că în contul său se afla o sumă de bani mai mică decât cea care știa că trebuie să o aibă în cont, partea vătămată a efectuat unele verificări, constatând astfel că, pentru suma de 2710 lei, achitată la data de 28 decembrie 2007, pentru care a primit chitanța cu nr. 243 în evidențele RAIFFESEIN apare suma depusă de doar 720 lei.
Apreciem că momentul de la care începe să curgă termenul de 2 luni pentru a formula plângere prealabilă este momentul de la care partea vătămată a știut cine este făptuitorul, respectiv momentul de la care efectuând verificări la bancă, a constatat că acea chitanță era falsă.
Conform declarațiilor părții vătămate în 2010 a făcut sesizare la RAIFFESEIN consultanță financiară germană, din C. -N. sesizare care a fost înaintată sediului central la B. ești, care au trimis xerox după cotorul chitanțierului din care reieșea că partea vătămată ar fi achitat doar suma de 720 lei. Doar din acest moment partea vătămată a avut reprezentarea faptului că suma de bani predată inculpatei, a fost însușită fără drept de către aceasta, până la acest moment partea vătămată a avut doar bănuieli în ceea ce privește lipsa sumei de 2.000 lei, presupunând chiar că această sumă ar fi fost însușită de către funcționarul bancar.
Sintagma cuprinsă în art. 284 conform căruia în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesar o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul, se referă la anumită stare de certitudine din partea persoanei vătămate cu privire la autorul infracțiunilor nu a bănuielilor pe care le-ar putea avea partea vătămată, cu privire la aceste aspecte.
În aceste condiții, însușindu-ne și aserțiunile M. ui P. și ale apărătorului părții civile M. M. cu privire la acest aspect, vom constata că plângerea introdusă de partea civilă M. M. sub aspectul comiterii de către inculpata P.
A. a infracțiunii de abuz de încredere este introdusă în termen.
Constatând că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăția inculpatei și cu privire la această faptă, constând în aceea că primind de la partea civilă M. M. suma de 2720 lei, pentru a-i depune în contul acesteia, a depus în realitate suma doar de 720 lei, diferența însușindu-și-o instanța de recurs va dispune condamnarea acesteia și pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere prev de art 213 alin 1 Cod penal, la o pedeapsă de 3.000 lei amendă penală.
Instanța de recurs apreciază că această pedeapsă este în măsură să atingă scopul prevăzut de legea penală, respectiv să constituie un mijloc de constrângere al inculpatei și de prevenire de comitere de noi infracțiuni.
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev de art 72 Cod penal, împrejurările în care aceasta a fost comisă, persoana inculpatei, care este la prima confruntare cu legea penală și atitudinea nesinceră pe care a avut-o pe parcursul procesului penal, precum și urmarea produsă.
Constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art 33 lit a și 34 lit c Cod penal pedeapsa aplicată prin prezenta a fost contopită cu pedeapsa de 2.000 lei amendă aplicată prin sentința recurată, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3.000 lei amendă.
Având în vedere soluția pronunțată pe latura penală a cauzei, în baza dispozițiilor art 346 alin 1 Cod procedură penală, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă M. M., așa cum a fost ea formulată, constatându-se ca îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită a inculpatei, crearea unui prejudiciu în patrimoniul părții civile, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, și împrejurarea că acest prejudiciu nu a fost reparat până în prezent.
În materia răspunderii civile delictuale operează principiul reparării integrale a prejudiciului, motiv pentru care inculpata va fi obligată și la plata sumelor pe care partea civilă le-ar fi obținut dacă suma de 2.000 lei ar fi fost depusă în contul său la momentul 2007.
Pentru aceste considerente, vor fi admise recursurile promovate în cauză de către Ministerul Public, partea civilă M. M. și va fi respins ca nefondat recursul inculpatei P. A. .
PENTRU ACESTE M. IVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
I.În baza art.38515pct.2 lit.d Cpp admite recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N. și partea civilă M. M. , domiciliată în C. N., str. I. nr.14/11 împotriva s.p.67/_ a Judecătoriei C. N. pe care o casează în parte sub aspectul greșitei încetări a procesului penal în ceea ce privește infracțiunea prev. de art.213 alin.1 Cp și a lăsării nesoluționate a acțiunii civile și rejudecând în aceste limite:
Condamnă inculpata P. A. , fiica lui I. și M., născută la data de_ în Monor, jud. Bistrița Năsăud, căsătorită, cetățean român, studii superioare, CNP
2., domiciliată în C. N., str. M. nr.6, apt.37 pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere prev. de art.213 alin.1 Cp la pedeapsa de 3.000 lei amendă penală.
Contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 2.000 lei amendă aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 alin.1 Cp, conform art.33 lit.a, 34 lit.c Cp, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3.000 lei amendă penală.
În baza art.346 alin.1 Cpp admite acțiunea civilă formulată în cauză și obligă inculpata P. A. să plătească părții civile M. M. suma de 3520 lei.
Menține restul dispozitiilor sentinței recurate.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpata P. A. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă inculpata P. A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu prezenta cale de atac în sumă de 500 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
M. Ș. | ANA C. | , | L. M. |
GREFIER
M. B.
plecat în C.O. semnează Prim grefier
M. T.
Red.M.Ș./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-L. M.
| ← Decizia penală nr. 224/2013. Fals în înscrisuri sub... | Încheierea penală nr. 21/2013. Fals în înscrisuri sub... → |
|---|
