Încheierea penală nr. 134/2013. Comisie rogatorie internationala

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR134/2013

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. I.

GREFIER: G. I. -B.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:

V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect cererea de comisie rogatorie internațională, respectiv audierea prin videoconferință a numitului ROMAN A. R. .

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că s-a depus la dosarul cauzei procesul verbal de executare a mandatului de aducere emis în privința numitului Roman A. Rare, din cuprinsul căruia reiese faptul că acesta, conform celor comunicate de către fratele său organelor de poliție este plecat la Spania la muncă și nu cunoaște data când se va întoarce în țară

întrucât intenționează să plece în SUA la mama sa.

Raportat la procesul verbal depus la dosarul cauzei, s-au încunoștințat autoritățile maghiare despre acest impediment la audiere.

Reprezentantul M. ui P., solicită finalizarea procedurii constatând imposibilitatea efectuării acestei comisii rogatorii așa cum rezultă din dosarul cauzei.

C U R T E A

Deliberând, reține că prin cererea de asistență judiciară în materie penală formulată de către autoritățile judiciare din Ungaria - Tribunalul Central din Pesta se solicită audierea prin videoconferință în calitate de martor a numitului Roman A. R. domiciliat în satul P. nr.193 comuna Mirsid jud. Sălaj cu motivarea că acesta deși a fost deja citat nu s-a prezentat la instanța menționată iar audierea acestuia este necesară în procesul penal pornit împotriva inculpatului B. Iozsef și Orgovan Laszlo pentru săvârșirea infracțiunii de viol împotriva pudoarei.

S-a fixat termen de judecată pentru data de_ dată solicitată de către autoritățile judiciare din Ungaria și au fost luate măsurile procesuale corespunzătoare în vederea citării și prezentării martorului în fața Curții de Apel Cluj.

Conform procesului verbal de căutare întocmit de Postul de Poliție Mirșid jud. Sălaj numitul Roman A. R. se află plecat la lucru în Spania iar din informațiile comunicate de fratele acestuia rezultă că l-a contactat pe martor în Spania care i-a comunicat că nu se poate prezenta la termenul din_ deoarece nu se poate deplasa din Spania în România, situație adusă la cunoștința autorităților maghiare.

În contextul celor expuse mai sus Curtea în temeiul art. 178 din Legea nr. 302/2004 rep. va constata imposibilitatea audierii prin videoconferință în calitate de martor a numitului ROMAN A. R., fiul lui V. și Lidia, născut la data de_ în Zalău, jud. Sălaj, CNP 1., audiere solicitată de către Tribunalul Central Pesta Republica Ungară (dosar referință 212.B.X._ /14- III, întrucât aceasta persoana nu se află pe teritoriul României fiind plecată la muncă în Spania .

În temeiul art. 192 alin 3 C. proc. penala cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.178 din Legea nr.302/2004 rep. constată imposibilitatea audierii prin videoconferință în calitate de martor a numitului ROMAN A. R., fiul lui V. și Lidia, născut la data de_ în Zalău, jud. Sălaj, CNP 1., audiere solicitată de către Tribunalul Central Pesta Republica Ungară (dosar referință XX-NBSKFO/3616/_, întrucât aceasta persoana nu se află pe teritoriul României fiind plecată la muncă în Spania .

În temeiul art. 192 alin 3 C. proc. penala cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. I. G. I. -B.

red.C.I./A.C.

2 ex. - _

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 134/2013. Comisie rogatorie internationala