Sentința penală nr. 17/2013. Comisie rogatorie internationala
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 17/2013
Ședința publică din data de 7 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. D. L.
GREFIER: T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: AURELIA SLABU
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect cererea de comisie rogatorie internațională, respectiv audierea prin videoconferință a numitului G. M. E. .
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită prin citația telefonică.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că a fost sesizată cu cererea de comisie rogatorie internațională privind audierea prin videoconferință a numitului G. M. E. termenul de judecată fiind stabilit aleatoriu pentru data de_ și preschimbat apoi pentru data de_ având ]n vedere caracterul urgent al sesizării.
Reprezentanta Parchetului apreciază ca fiind evidentă împrejurarea cu privire la imposibilitatea executării cererii de către Curtea de Apel Cluj, întrucât numitul Giga M. E. nu se mai află în Penitenciarul Baia- Mare ci în Penitenciarul Galați. În aceste condiții solicită sesizarea Curții de Apel Galați prin declinare de competență, în vederea audierii prin videoconferință a numitului G. M. E. .
C U R T E A
Asupra cauzei penale de față, analizând actele de la dosar constată: Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, Tribunalul Penal din
Roma - Secția Judecătorilor pentru Cercetările Preliminare - Biroul 4, a solicitat audierea prin videoconferință a numitului G. M. E., deținut în Penitenciarul Baia Mare, cercetat în dosarul nr. 13802/09 RG NR în legătură cu infracțiunile prev. și ped. de art. 81, 660, 594, 612 alin. 2 Cod
penal italian și infracțiunea prev. și ped. de art. 81, 660, 594, 612 alin. 2,
56 și 629 Cod penal italian.
Potrivit art.178 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, autoritățile judiciare competente privind audierile prin videoconferință solicitate de autoritățile judiciare ale unui stat străin sunt curțile de apel.
Alin.6 lit. b din același articol prevăd însă că autoritățile judiciare române competente și cele ale statului solicitant convin asupra măsurilor de protecție a persoanei audiate.
Având în vedere că din verificările făcute de către grefa instanței la data de 1 februarie 2013 și, respectiv la data de 4 februarie 2013 la Serviciile Evidență ale Penitenciarelor Baia Mare și Galați s-a constatat că
numitul G. M. E. se află încarcerat în Penitenciarul Galați din data de 13 august 2012, când a fost transferat din Penitenciarul Baia Mare, ținând cont și de dispozițiile art. 30 li. c Cod procedură penală în sens extins, în concordanță și cu dispozițiile legale mai sus enunțate, Curtea va constata că este necompetentă teritorial să soluționeze cererea privind audierea prin videoconferință a numitului G. M. E. (născut la data de_, deținut în Penitenciarul Galați), astfel că va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei Curții de Apel Galați.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. 3 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Declină competența de soluționarea a comisiei rogatorii internaționale privind pe numitul G. M. E. în favoarea Curții de Apel Galați.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 februarie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. L. T. G.
Red.A.D.L./T.G.
_ /3 ex
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
C ă t r e,
MINISTERUL JUSTIȚIEI
Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală
Str. Apolodor, nr. 17, sector 5, 0., București
Referitor la lucrarea dvs. nr._ /EM,
Vă comunicăm alăturat copia sentinței penale nr. 17/7 februarie 2013, prin care Curtea de Apel Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a comisiei rogatorii internaționale privind pe numitul G. M.
în favoarea Curții de Apel Galați.
Cu deosebită considerație, Cluj-Napoca la 8 februarie 2013
PREȘEDINTE GREFIER
D. L. T. G.
← Sentința penală nr. 257/2013. Comisie rogatorie internationala | Decizia penală nr. 1046/2013. Comisie rogatorie internationala → |
---|