CSJ. Decizia nr. 126/2001. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.126
Dosar nr.2514/2001
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţiiK.N.M. şi Ţ.C.A. împotriva deciziei penale nr.205/A din 13 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
S-au prezentat recurenţii inculpaţi , ambii aflaţi în stare de arest, asistaţi de apărător desemnat din oficiu, avocat G.S., intimata parte civilăB.I. şi intimata parte responsabilă civilmente Ţ.M. Au lipsit intimata parte responsabilă civilmenteŢ.I. şi Autoritatea tutelară – Primăria sector 5 Bucureşti.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpaţilor a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate şi reducerea pedepselor aplicate acestora.
Intimata parte civilăB.I. a declarat că este de acord cu soluţionarea recursurilor.
Intimata parte responsabilă civilmente Ţ.M. a solicitat admiterea recursurilor.
Procurorul a pus concluzii în sensul că individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor corespunde criteriilor prevăzute de art.72 şi art.52 din Codul penal şi nu se impune reducerea pedepselor.
Procurorul a arătat că recursurile sunt admisibile sub aspectul aplicării dispoziţiilor art.13 din Codul penal, ca urmare a intervenirii Legii nr.169 din 18 aprilie 2002 şi pentru neaplicarea dispoziţiilor art.99 şi următoarele cu privire la infracţiunea prevăzută de art.36alin.1 din Decretul nr.328/1966 săvârşită de inculpatulŢ.C.A.
Inculpaţii, pe rând, având ultimul cuvânt au declarat că sunt de acord cu susţinerile apărătorilor lor.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.85 din 4 aprilie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpaţii K.N.M. la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d,e din Codul penal, cu aplicarea art.75 lit.c din acelaşi cod; şi Ţ.C.A. la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d,e din Codul penal, cu aplicarea art.99 şi următoarele din acelaşi cod şi la 1 an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966.
În baza art.33 lit.a şi a art.34 lit.b din Codul penal, s-a dispus contopirea pedepselor, executarea pedepsei cea mai grea, de 3 ani închisoare sporită cu 1 an închisoare, în total, inculpatul minor urmând să execute 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 şi a art.64 din Codul penal.
Pe latură civilă, în baza art.346 din Codul de procedură penală, raportat la art.998 şi următoarele din Codul civil, s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea vătămată B.I.şi inculpaţii au fost obligaţi în solidar, inculpatul minor şi în solidar cu părţile responsabile civilmenteŢ.I. şi Ţ.M. să plătească 16.000.000 lei despăgubiri civile şi 10.000.000 lei despăgubiri morale.
În baza art.112 lit.d din Codul penal, s-a dispus interzicerea aflării inculpaţilor pe raza municipiului Arad, după executarea pedepselor.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţiei de fapt:
Inculpaţii, ambii cu domiciliul în municipiul Bucureşti, aflaţi în noaptea de 3-4 februarie 2002 în Arad, s-au înţeles să sustragăun autoturism, cu care, ulterior, să se reîntoarcă în Bucureşti. Cei doi aveau asupra lor un pistol-jucărie, un cuţit şi un briceag.
În scopul realizării înţelegerii, în jurul orelor 5,30 din noaptea de 4 februarie 2002, inculpaţi.
l-au abordat pe B.I., taximetrist pe autoturismul Dacia Nova nr.de înmatriculare AR-49-ELI, acestuia cerându-i să-i transporte pe str.Abrud, sens în care inculpatul K.N.M. s-a îmbarcat pe bancheta din spate, iar Ţ.C.A., pe locul din dreapta şoferului.
Ajunşi în zona de destinaţie,Ţ.C.A. i-a cerut conducătorului auto să oprească, după care K.N.M. i-a pus în ceafă pistolul jucărie şi l-a atenţionat „să fie cuminte", altfel îl va împuşca.
Concomitent, Ţ.C.A. l-a atenţionat să stea liniştit, „că are cuţit la el".
Profitând de un moment de derută a celor doi, B.I. a coborât din vehicul şi a strigat „Hoţii, poliţia!!!", însă, rapid, autoturismul a fost pus în mişcare, la volan trecândŢ.C.A.
Prinderea celor doi inculpaţi a avut loc pe DN 7, în dreptul localităţii Lipova, după neoprirea vehiculului la barajul organizat de poliţie.
Împotriva sentinţei, inculpaţii au declarat apeluri, motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor aplicate.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr.205 din 13 mai 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Nemulţumiţi de hotărârea pronunţată în apel, în termen legal, inculpaţii au declarat recursuri, şi în această cale de atac motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor ce li s-au aplicat.
Recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor şi lucrărilor cauzei se reţine că procedând la stabilirea şi aplicarea pedepselor în acord cu prevederile art.72 din Codul penal, text de lege care instituie criteriile generale de individualizare, instanţa a considerat pericolulsocial grav al faptelor, săvârşite prin întrebuinţarea de violenţe fizice şi verbale, împrejurările în care ele s-au comis, respectiv de două persoane împreună, de un inculpat major, în cazul lui K.N.M., împreună cu un inculpat minor şi în formă agravată, în timpul nopţii şi într-un loc public- astfel că motivul de recurs vizând netemeinicia pedepselor de 7 ani închisoare şi, respectiv, de 4 ani închisoare pentru inculpatul minor, nu este fondat.
În cauză însă, se constată că de la data săvârşirii faptelor şi până la judecarea definitivă, a intervenit Legea nr.169 din 18 aprilie 2002, act normativ prin care s-au modificat dispoziţiile din Codul penal, inclusiv cele referitoare la infracţiunea de tâlhărie reţinută sub aspectul agravantei prevăzută de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal (actualmente alin.21 lit.a).
În aceste condiţii, recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate pentru motivul neaplicării art.13 din Codul penal, cu referire la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, motiv de casare luat în discuţie atât la cererea procurorului cât şi din oficiu, conform art.3859 alin.3 din Codul de procedură penală.
Potrivit art.13 alin.1 din Codul penal, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Astfel, în varianta existentă la data comiterii faptei când tâlhăria era săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, încadrarea juridică era cea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, iar limitele de pedeapsă erau 5-20 ani.
În prezent, urmare modificării aduse art.211 alin.2 din Codul penal prin Legea nr.169/2002, această agravantă a infracţiunii de tâlhărie, fapta săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, este trecută de la alin.2 lit.a, la alin.21 lit.a, nou introdus, iar limita minimă a pedepsei ce se poate aplica, a fost majorată de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare, menţinându-se limita maximă prevăzută în vechea reglementare, anume 20 ani închisoare.
Deci, prin modificările aduse Codului penal, s-a creat un conflict de legi care urmează a se rezolva conform art.13 alin.1 din Codul penal, în sensul că dintre două legi, urmează a se aplica dispoziţiile legii celei mai favorabile, şi anume, în cauza de faţă, legea existentă la data săvârşirii faptei, care, sub aspectul limitei minime a pedepsei, este mai favorabilă inculpaţilor.
În altă ordine de idei, inculpatul minor Ţ.C.A. a săvârşit infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966, în condiţiile în care, şi pentru aceasta, regimul sancţionator trebuie să urmeze dispoziţiile Titlului V –Minoritatea- din Codul penal, respectiv art.99 şi următoarele.
Ca atare, şi pentru această a doua faptă reţinută în sarcina sa, se impune admiterea recursului declarat.
În conformitate cu dispoziţiile art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, recursurile declarate de inculpaţi fiind fondate, urmează a fi admise şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile declarate de inculpaţii K.N.M. şi Ţ.C.A. împotriva deciziei penale nr.205 A din 13 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr.85 din 4 aprilie 2002 a Tribunalului Arad, după cum urmează :
- în ceea ce priveşte pe inculpatul K.N.M. pentru neaplicarea dispoziţiilor art.13 din Codul penal cu referire la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, cu aplicarea art.75 lit.c din acelaşi cod.
Face aplicarea art.13 din Codul penal cu privire la această infracţiune cu menţinerea pedepsei de 7 ani închisoare stabilită de prima instanţă.
- în ceea ce priveşte pe inculpatulŢ.C.A. pentru neaplicarea dispoziţiilor art.13 din Codul penal cu referire la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, cu aplicarea art.99 şi următoarele din acelaşi cod, şi a dispoziţiilor art.99 şi următoarele din Codul penal cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.33 lit.a şi art.34 lit.b din Codul penal, înlătură sporul de 1 an şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în pedepsele componente de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit.a, d şi e din Codul penal, cu aplicarea art.99 şi următoarele din acelaşi cod şi de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966. Face aplicarea art.13 din Codul penal cu privire la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal şi menţine pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită de prima instanţă.
Face aplicarea art.99 şi urm. din Codul penal cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966 şi menţine pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită de prima instanţă.
În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b din Codul penal inculpatulŢ.C.A. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an închisoare, astfel că în final, acesta va executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002 la 14 ianuarie 2003 pentru ambii inculpaţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariile în sumă de câte 300.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 131/2001. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1/2001. Penal → |
---|