CSJ. Decizia nr. 133/2001. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.133
Dosar nr. 2920 / 2001
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr.324A din 17 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
Au lipsit recurentul inculpat B.V., pentru apărarea căruias-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocatG.S. şi intimatele părţi vătămate B.A.L. şi M.A.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 şi 3 din Codul penal în tentativă la infracţiunea de înşelăciune, întrucât inculpatul nu a fost de faţă la notar şi nu a participat cu nimic la comiterea faptei.
Apărătorul a mai solicitat achitarea inculpatului, în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.b din Codul de procedură penală referitor la săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzută de art.323 din Codul penal.
În subsidiar, apărătorul a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii ei în raport de circumstanţele personale ale inculpatului.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, având în vedere că pe baza probelor administrate instanţele au stabilit în mod corect comiterea infracţiunii prevăzută de art.323 din Codul penal; infracţiunea de înşelăciune este consumată, deoarece intervenţia poliţiei a fost după întocmirea actelor notariale, iar individualizarea pedepsei corespunde criteriilor prevăzute de art.72 şi art.52 din Codul penal şi nu se impune reducerea ei.
Inculpatulavând ultimul cuvânt a declarat că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr.56 din 24 ianuarie 2001, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul B.V. la : un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi pedepsită de art.288 alin.1, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal; un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art.291, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal; la un an închisoare pentru comiterea participaţiei improprii la infracţiunea de fals prevăzută şi pedepsită de art.31 alin.2, raportat la art.290, cu aplicarea art. 37 lit.a din Codul penal; 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art.215 alin.2 şi 3, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art.215 alin.2,3 şi 5 din Codul penal şi la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art.323, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.
În baza art.33 lit.a, art.34 alin.1 lit.b şi a art.39 alin.2 din Codul penal, instanţa a contopit pedepsele în cea mai grea de 5 ani închisoare şi pe aceasta cu pedeapsa de 1057 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2570 din 16 noiembrie 1993 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti (definitivă prin Decizia nr.363 din 13 iulie 1994 a Curţii de Apel Bucureşti) urmând ca inculpatul să execute, în final, 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art.64 din Codul penal.
Tribunalul a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 5 noiembrie 1999 la 25 septembrie 2000 şi a luat act că partea vătămatăB.A.L. nu s-a constituit parte civilă.
Conform art.348 din Codul de procedură penală, instanţa a dispus anularea actelor false; în baza art.118 lit.b din Codul penal, a dispus confiscarea instrumentelor de falsificare, iar în temeiul art.191 din Codul de procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 2.200.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în luna septembrie 1999, inculpaţii C.N., condamnat şi el în cauză, şiB.V.cucaresecunoşteademaimulttimp,lapropunere.
primului dintre ei, s-au înţeles să se ocupe cu săvârşirea de înşelăciuni cu apartamente ce nu le aparţineau şi în posesia cărora urmau să intre folosind contracte de închiriere fictive.
La propunerea aceluiaşi inculpat, C.N. au mai fost atraşi în realizarea acestei acţiuni şi inculpaţii B.I., B.L. şi B.G., condamnaţi şi ei în aceeaşi cauză, fiecare având de îndeplinit o anumită activitate, conform înţelegerii intervenite.
În acest sens, inculpatul B.V. închiria apartamentul în cauză, prin intermediul unei agenţii imobiliare, folosindu-se de identitate falsă, precum şi de un document de identitate falsificat, dar cu fotografia sa aplicată pe document, iar inculpatul C.N. se ocupa de procurarea documentului de identitate falsificat, iar după închirierea apartamentului trebuia să obţină şi datele existente de pe contractul original.
În aplicarea planului infracţional, B.V. a închiriat apartamentul (nr.67) de pe Bulevardul Abatorului nr.4, bl.95, sc.2, etj.7, sector 4, prin agenţie imobiliarăde la proprietarul B.A.L.cu un buletin de identitate fals, aparţinând lui E.C., pe care inculpatulC.N. a lipit fotografia lui B.V..
Fiind efectuate verificări la Serviciul Evidenţa Populaţiei (din cadrul D.G.P.M.B) a actului de identitate cu seria G.T. nr.152127, s-a stabilit că acesta nu figurează în evidenţe ca aparţinând vreunei persoane fizice,fiind falsificat în totalitate, iar contractul de închiriere al apartamentului a fost completat de o agentă din cadrul agenţiei imobiliare de martora P.L.
După închirierea apartamentului, proprietarul B.A.L. a predat cheile lui B.V. (alias E.N.), care a achitat chiria pe o perioadă de trei luni.
În continuare, pe căi ilegale, inculpatul C.N. a procurat datele de pe contractul original al apartamentului, dobândit printr-un schimb, obţinând o copie xeroxpe care l-a „prelucrat" pentru a-i da aspect de document original, necesar la notariat, folosind ştampile falsificate ale primăriei.
Expertiza tehnico-ştiinţifică grafoscopică efectuată în cauză a confirmat că au fost contrafăcute un număr de trei semnături existente pe contractul de schimb nr.2087, falsificat în întregime, precum şi scrisul de pe documentele menţionate, care au fost executate de inculpatul C.N.,inclusiv aplicarea pe acestea a unor instrumente oficiale falsificate.
Prin procurarea documentelor menţionate, precum şi a altora (certificat fiscal) s-a trecut la o nouă etapă a activităţii infracţionale, şi anume înscrierea apartamentului la rubrica „vânzări" a mai multor cotidiene, realizată de inculpatul B.L.O.
S-a interesat de cumpărarea apartamentului numita M.D. care după ce l-a „vizitat" în prezenţa inculpaţilor B.L. şi B.I. a încheiat în calitate de cumpărător la 23 octombrie 1999 o „promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare" cu B.L., în calitate de vânzător, pentru suma de 12.500 U.S.A., act fals sub aspectul „calităţii" acestuia din urmă.
La data de 5 noiembrie 1999, soţii B., împreună cuM.D. s-au deplasat la Biroul Notarului Publicpentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare, nr.1565/1999, a apartamentului di.
B-dul Abatorului, unde au fost surprinşi în flagrant de lucrătorii de poliţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, toţi inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în ceea ce priveşteîncadrarea juridică a faptei de înşelăciune, care a rămas în faza de tentativă; inexistenţa faptei de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art.323 din Codul penal), pentru care au solicitat achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală şi, în sfârşit, referitor la pedepsele stabilite, care sunt deosebit de grele.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin Decizia nr.324 din 17 mai 2001, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor constatând că prima instanţă în mod judicios a reţinut întrunirea în drept a elementelor constitutive a infracţiunilor comise de fiecare dintre ei.
Instanţa de control judiciar a apreciat, totodată, că, la stabilirea pedepselor s-au avut în vedere în mod corespunzător, criteriile legale de individualizare judiciară prevăzute de art.72 din Codul penal, raportate, pe de o parte, la pericolul social concret „extrem de sporit al infracţiunilor concurente comise, mecanismul concret de săvârşire al acestora, cât şi datele care circumstanţiază persoana inculpaţilor (inculpatul B.V. recidivist postcondamnatoriu în varianta prevăzută de art.37 lit.a din Codul penal) şi poziţiile relativ sincere ale acestora".
Împotriva deciziei au declarat recursuri nemotivate, în termen legal, B.I., B.L.O. şi B.V., pe care la primul termen de judecare a acestora, respectiv, 30 octombrie 2001, primii dintre ei şi le-au retras.
Inculpatul recurent B.V. consideră Decizia netemeinică şi nelegală, în ceea ce priveşte stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi, respectiv, încadrarea juridică a faptelor comise, solicitând ca, prin admiterea recursului şi casarea hotărârilor, să se dispună, în principal, schimbareaîncadrăriijuridiceafapteidininfracţiuneadeînşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 şi 3 din Codul penal, în tentativă la aceeaşi infracţiune, prevăzută de art.20, raportat la art.215 alin.2 şi 3, întrucât el nu a fost de faţă la întocmirea actelor notariale şi achitarea conform art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.b din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzută de art.323 alin.1 din Codul penal iar, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art.3859 alin.1 pct.18, pct.17 şi pct.14 teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Legiuitorul a avut în vedere, în principal, atunci când a prevăzut cazul de casare referitor la comiterea de către instanţe a unei erori grave de fapt (art.3859 alin.1 pct.18) situaţia în care, contrar probelor indubitabile existente în cauză, prima instanţă a pronunţat, iar cea de control judiciar a menţinut una dintre soluţiile prevăzute de art.345 alin.1 din Codul de procedură penală, referitoare la rezolvarea acţiunii penale, în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit (care nu corespund realităţii).
2. Revenind la cauză, se constată, fără putinţă de tăgadă, din coroborarea tuturor probelor rezultând din multitudinea mijloacelor de probă dispuse şi administrate în faza de cercetare penală, cât şi în mod direct, nemijlocit a celei judecătoreşti (reclamaţii ale părţilor vătămate, ale martorilor; procese-verbale de recunoaştere după planşă foto; constatări tehnico-ştiinţifice criminalistice; copii (xerox) de pe documente false; impresiuni ale ştampilelor aparţinând unor instituţii publice; adrese către instituţii publice şi răspunsuri ale acestora; xerocopie de pe B.I. seria G.T. nr.152127 pe numele Enache Constantin şi cu fotografia inculpatului B.V. şi B.I. seria G.T. nr.902222 în original, falsificat pe numele B.A.L., dar cu fotografia inculpatului B.V.; procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare ş.a.) că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, pe care dealtfel le-a şi recunoscut.
Inculpatul B.V., la propunerea inculpatului C.N., condamnat şi el în cauză,a fost de acord să îl ajute pe acesta la realizarea activităţilor sale infracţionale, iar faptele de a-şi fi pus fotografia sa pe buletinul de identitate cu numele lui E.N. şi de a-l fi însoţit pe inculpatul C.N. la familia B.A.L. şi M. cu care a încheiat un contract de închiriere a apartamentului proprietatea acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 şi 3 din Codul penal, şi nu de tentativă la aceeaşi infracţiune, deoarece proprietarii au fost deposedaţi din punct de vedere juridic de respectiva locuinţă, în valoare de 12.500 dolari SUA (ea consumându-se în acest moment, al producerii prejudiciului), prin închiriere sub nume fals, obţinerea cheii apartamentului şi punerea acestuia la dispoziţia celorlalţi coinculpaţi în vederea vânzării.
3. De asemenea, infracţiunea prevăzută de art.323 alin.1 din Codul penal, implică realizarea prin consensul mai multor persoane a unei pluralităţi constituite de făptuitori, organizată în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi a aduce la îndeplinire săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni; iar pentru existenţa infracţiunii este suficient, dar şi necesar, ca între subiecţi să fi intervenit un consens neechivoc privind constituirea respectivei grupări, consens care priveşte atât constituirea, cât şi scopul acestuia, respectiv, săvârşirea de infracţiuni.
În speţă, iniţiativa (iniţierea) constituirii asocierii a avut-o C.N., care era „dotat" cu diferite mijloace şi instrumente de falsificare a unor înscrisuri oficiale (buletinul de identitate, ştampile şi imprimate scrise) şi care împărţea „sarcinile" fiecăruia în respectiva grupare.
Inculpatul B.V. a dat curs propunerii primului inculpat de a coopera cu el la săvârşirea unor infracţiuni, respectiv, vânzări-cumpărări, închirieri de apartamente pentru obţinerea unor venituri, atrăgându-i în acest angrenaj atât pe soţia sa,B.G., cât şi pe fii săi B.I. şi B.L. cu scopul declarat de a-şi recupera suma de 3.000 de dolari SUA cu care îl împrumutase, în timp, pe C.N., care locuia la domiciliul său.
Aşa fiind, această faptă a existat în realitate, ea fiind prevăzută de legea penală, situaţie în care instanţele nu au comis o eroare gravă de fapt în stabilirea activităţii infracţionale a inculpatului, care rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către acestea.
4. Nefondat se dovedeşte şi ultimul caz de recurs, referitorla aplicarea unor pedepse greşit individualizate, în raport cu prevederile art.72 din Codul penal, întrucât la stabilirea acestora, cât şi la aplicarea pedepsei de executat, instanţele au luat în considerare atât gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite, cât şi datele personale ale inculpatului, care nu se confruntă pentru prima dată cu rigorile legii penale (cazier judiciar, filele 87-88 din dosarul de urmărire penală), având şi unele probleme de sănătate, pedeapsa de 5 ani închisoare fiind de natură a contribui la realizarea funcţiilor şi a scopului acesteia, prevăzute de art.52 din Codul penal.
În consecinţă, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 5 noiembrie 1999 la 25 septembrie 2000 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr.324 A din17 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 5 noiembrie 1999 la 25 septembrie 2000.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 18/2001. Penal | CSJ. Decizia nr. 131/2001. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs → |
|---|
