CSJ. Decizia nr. 253/2001. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 253DOSAR NR. 2301/2001
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
La 10 decembrie 2002 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.85 din27 mai 1999 a Judecătoriei Orăştie, deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara şi deciziei penale nr.403 din 25 mai 2000 a Curţii de Apel Alba-Iulia, privind pe inculpatul B.P.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 10 decembrie 2002 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 17 decembrie 2002, 20 decembrie 2002, apoi la 21 ianuarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăştie, inculpatul B.P., a fost condamnat după cum urmează :
- 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art.290 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunile de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi uz de fals prevăzută şi pedepsită de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 Cod penal;
- 4 luni închisoare pentru infracţiunea de rupere de sigilii prevăzută şi pedepsită de art.243 alin.1 Cod penal.
În baza art.1 din Legea nr.137/1997 s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt graţiate integral şi condiţionat.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, inculpatul B.P. a fost achitat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:
- evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
- evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
- folosirea creditului societăţii în alte scopuri şi în favoarea acestuia prevăzută şi pedepsită de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.160/5 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpat a cauţiunii în sumă de 4.000.000 lei, achitată cu recipisa CEC nr.1/2533601 din 2 martie 1998 la Agenţia CEC Orăştie.
S-a dispus încetarea stării de liberare provizorie.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin încheierea din data de 10 septembrie 1998 a Judecătoriei Orăştie asupra apartamentului situat în Orăştie, str.Eroilor, bl.2 bis, et.2, ap.34, judeţul Hunedoara.
Inculpatul a fost obligat la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în fapt că inculpatul este asociat unic al S.C. ”S.C.” societate înfiinţată de inculpat la data de 29 decembrie 1994.
La data de 11 august 1995 Guvernul României a emis Ordonanţa nr.23, prin care s-a instituit obligativitatea importatorilor sau producătorilor de a marca ţigaretele prin aplicarea unor timbre, începând cu data de 1 martie 1996, dată de la care se interzicea vânzarea acestor produse fără elementele de marcare specifice.
Întrucât până la data de 1 martie 1996 s-a constatat că stocurile de ţigări aflate la producători şi comercianţi nu au fost epuizate, acest termen a fost prelungit cu încă două luni, respectiv până la 1 mai 1996.
Consecinţa imediată a acestei ordonanţe a fost că persoanele vizate trebuiau să-şi lichideze stocurile de ţigări netimbrate, până la data limită de 1 mai 1996, ulterior vânzarea acestora fiind interzisă sub sancţiunea confiscării ţigaretelor netimbrate şi aplicarea unor amenzi.
Cu toate acestea, în perioada anterioară datei de 1 mai 1996, inculpatul s-a aprovizionat în continuare cu cantităţi mari de ţigări netimbrate, profitând de preţul mai scăzut al acestora şi sperând că termenul limită va mai fi prelungit în continuare.
Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, inculpatul împreună cu martorul U.O. au întocmit la data de 5 mai 1996 un proces verbal prin care au consemnat că au distrus prin ardere o cantitate de ţigări netimbrate în valoare de 130.855.637 lei.
Acest proces verbal nu îndeplinea condiţiile prevăzute la pct.119, cap.III al Regulamentului privind aplicarea Legii nr.82/1991 şi ca atare, nu putea fi înregistrat în contabilitate ca document justificativ.
Controalele efectuate ulterior au scos în evidenţă împrejurarea că din dispoziţia scrisă a inculpatului pe procesul verbal, martora Prostean Ileanacareîndeplineafuncţia de contabil, a trecut suma de 130.855.637 lei pe cheltuieli, scăzând astfel baza de impozitare, deşi în realitate distrugerea ţigărilor nefiind o cheltuială aferentă, este nedeductibilă din punct de vedere fiscal.
Această împrejurare este reglementată legal în art.5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr.70 din 29 august 1994 privind impozitul pe profit.
S-a reţinut, de asemenea, că la cumpărarea ţigărilor netimbrate, S.C. ”S.C.”a plătit T.V.A-ul aferent furnizorului, urmând ca la vânzarea acestora sau scoaterea lor din circuitul comercial, preţul stabilit să fie purtător de T.V.A., care la rândul său trebuia virat la stat.
Ţigările respective prin presupusa distrugere au fost scoase din circuitul comercial şi în momentul în care, contabila P.I. a încercat să includă în decontul privind T.V.A-ul şi suma de 23.053.582 lei, inculpatul a refuzat să plătească această sumă, contrar prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.3/1992 privind plata T.V.A-ului.
S-a reţinut la data trimiterii în judecată că prin aceste operaţiuni, inculpatul a adus statului un prejudiciu în sumă de 73.278.724 lei, sumă care s-a considerat că ar fi reprezentat impozitul pe profit + T.V.A-ul aferent contravalorii ţigărilor, respectiv suma de 130.855.637 lei.
Iniţial, partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Deva, s-a constituit parte civilă cu suma de 43.938.433 lei, constatând totodată că T.V.A-ul în sumă de 23.553.528 lei a fost de fapt achitat în luna iulie 1996, fiind astfel exclus din prejudiciul constatat.
Ulterior, inculpatul a contestat acest prejudiciu la organele financiare competente, care în final au concluzionat că, referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art.13 din Legea nr.87/1994, nu există prejudiciu, plângerile inculpatului conform Legii nr.105/1997 fiind admise, rămânând de plătit doar suma de 5.550.282 lei reprezentând impozitul pe profit aferent cantităţii de ţigări.
Din adresa nr.173406 din 14 aprilie 1999 a Ministerului Finanţelor – Direcţia Generală Juridică, a rezultat că această sumă a fost considerată ca o abatere de la disciplina financiară privind impozitul pe profit, aplicându-i-se inculpatului o amendă contravenţională, care a fost achitată.
Partea civilă D.G.F.P.C.F.S. a concluzionat că neexistând prejudiciu, nu se constituie parte civilă.
A concluzionat instanţa că din concluziile părţii civile depuse la dosar a rezultat că inculpatul nu s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 şi se impune achitarea în conformitate cu art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală.
În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 constând în aceea că inculpatul nu a achitat către stat suma de 5.215.759 lei reprezentând impozitul aferent salariilor achitate persoanelor angajatelasocietateainculpatuluiinstanţaareţinutcănusuntîndeplinite elementele constitutive şi se impune achitarea.
Persoanele menţionate în anexa 2 bis al procesului verbal încheiat la data de 8 mai 1997 nu figurează pe statele de plată ale S.C. ”S.C.”Persoanele în cauză nu au contracte de muncă şi contracte de prestări servicii, iar sumele menţionate în anexa 2 bis nu au fost incluse pe cheltuielile agentului economic. În consecinţă, suma reţinută ca impozit pe salariu neplătit către stat, respectiv 3.286.986 + 1.082.672 lei majorări întârziere, a fost exonerată de la plata de către inculpat, aşa cum rezultă din adresa D.G.F.P.C.F.S. Deva.
Această faptă a fost luată în examinare şi de către Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a Jud. Hunedoara care a arătat că prestările de servicii nu sunt raporturi de muncă care cad sub incidenţa legislaţiei muncii, ci sunt raporturi de drept civil, persoanele astfel angajate nu au drepturile şi obligaţiile de asigurări sociale. S-a reţinut că totuşi, inculpatul a săvârşit o contravenţie prin neîncheierea şi neînregistrarea contractelor de prestări servicii şi a fost sancţionat pentru această faptă cu amenda de 500.000 lei.
Nici această parte civilă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, considerând că nu există prejudiciu aferent pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
A mai reţinut instanţa că inculpatul nu a folosit creditele în alte scopuri, şi deci, nu a săvârşit nici infracţiunea prevăzută de art.194 pct.5 din Legea nr.31/ 1990.
S-a reţinut însă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin întocmirea procesului verbal de ardere a unor ţigări netimbrate, care a servit la producerea de consecinţe juridice.
În sfârşit, s-a reţinut în fapt, că în data de 12 martie 1997 organele de poliţie au efectuat un control la barul „P” aparţinând S.C. ”S.C.” şi au constatat că sunt expuse spre vânzare pachete de ţigări având aplicate necorespunzător timbrele de marcare.
Deoarece acest control a avut loc la o oră târzie, organele de control au sigilat barul cu scopul de a veni ulterior pentru verificarea pachetelor respective.
La scurt timp după sigilarea barului, inculpatul s-a prezentat la faţa locului şi a rupt sigiliile cu justificarea că organele de poliţie nu au dreptul să aplice asemenea sigilii.
Prima instanţă s-a bazat pe actele de constatare întocmite în cauză, pe expertiza contabilă judiciară şi pe declaraţiile martorilor şi inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie şi inculpatul B.P.
În apelul parchetului s-a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală ca urmare a achitării inculpatului, întrucât acesta a săvârşit toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi, în mod deosebit, există probe concludente că s-a sustras de la plata impozitelor prin întocmirea în fals a procesului verbal de distrugere a unei cantităţi importante de ţigări fără timbre emise de Ministerul Finanţelor.
De asemenea, s-a susţinut că faptele de fals au fost corect încadrate în rechizitor în dispoziţiile art.289 şi 291 Cod penal.
În sfârşit, sentinţa a fost criticată în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor considerate prea mici.
În apelul inculpatului s-a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală în privinţa condamnării acestuia, deoarece nu a comis infracţiunea de fals şi nu sunt îndeplinite cerinţele infracţiunii de rupere de sigilii.
Prin Decizia penală nr.1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara a fost admis apelul inculpatului, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi în baza art.11 pct.2 lit.a şi art.10 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.290 Cod penal, iar în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea şi pentru infracţiunea prevăzută de art.243 Cod penal, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie.
A motivat instanţa de apel că din întregul material probator nu rezultă că procesul verbal întocmit de către inculpat în asistenţa unui martor, ar constitui un act care nu reflecta realitatea.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art.194 din Legea nr.31/1990, aceasta nu este dovedită prin nici un fel de probe.
Cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, soluţia instanţei de fond prin care a dispus achitarea este corectă.
S-a constatat astfel că apelul declarat de parchet nu este fondat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpat prin care a solicitat achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art.290 Cod penal, art.243 alin.1 Cod penal s-a apreciat că este întemeiat.
Inculpatul a fost greşit condamnat pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, neexistând probe care să dovedească că inculpatul ar fi atestat fapte neadevărate.
În cauză nu sunt întrunite nici elementele constituite ale infracţiunii de rupere de sigilii prevăzută de art.243 Cod penal.
Organele de poliţie s-au prezentat la barul „P” şi au întocmit procesul verbal la orele 23,25 în care au consemnat că au găsit expuse la vânzare 6 cartuşe de ţigări tip LM şi 9 cartuşe de ţigări ASSOS care prezentau timbre incorect aplicate.
În aceste condiţii s-au ridicat toate ţigările de către organele de poliţie şi s-a aplicat pe uşa barului un sigiliu tip M.I., care a fost rupt de către inculpat după un interval de 30 de minute.
A motivat instanţa de apel că sigiliul nu a fost legal aplicat întrucât nu a existat nici o ordonanţă emisă de organul de cercetare penală sau de către procuror iar pe de altă parte aplicarea sigiliuluinu se încadrează nici în procedura prevăzută de art.96 şi art.99 şi urm. din Codul de procedură penală, nefiind vorba de conservarea vreunei probe, mai ales că cele 15 cartuşe de ţigări fuseseră ridicate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul.
Parchetul a invocat greşita achitare a inculpatului întrucât probele administrate confirmă vinovăţia acestuia pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul a declarat că îşi retrage recursul.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia penală nr.403 din 25 mai 2000 a respins ca nefondat recursul declarat de parchet.
A motivat instanţa de recurs că în cauză s-a reţinut o corectă stare de fapt şi s-a dispus în mod temeinic achitarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în rechizitoriu. Acuzarea inculpatului s-a bazat pe prezumţii, neexistând probe care să confirme vinovăţia inculpatului.
Împotriva acestor hotărâri procurorul general a declarat recurs în anulare în temeiul art.409 şi art.410 alin.1 partea I, pct.71 teza I din Codul de procedură penală cu motivarea că achitarea inculpatului B.P. pentru infracţiunile prevăzute de art.12 şi art.13 din Legea nr.87/1994 este contrară legii.
S-a arătat că greşit instanţele au apreciat că faptele inculpatului constituie contravenţie şi nu s-a produs prejudiciu.
Instanţele au avut în vedere exclusiv relaţiile comunicate de partea civilă, în care s-a menţionat că s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, că prejudiciul a fost acoperit de societatea comercială şi că aceeaşi sumă constituie obiect al unui litigiu civil, situaţie faţă de care partea civilă a declarat că renunţă la pretenţiile civile în cauza penală.
Simpla apreciere a părţii civile conform căreia faptele inculpatului constituie contravenţii nu îndreptăţea instanţele să-şi însuşească aceste considerente.
Instanţele trebuiau ca, dând dovadă de rol activ, să cerceteze faptele cu care au fost sesizate în lumina dispoziţiilor legale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, a Legii nr.87/1994 privind evaziunea fiscală, a Ordonanţei Guvernului nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în raport de care se învederează cu suficienţă caracterul infracţional al activităţii inculpatului.
S-a solicitat, pentru faptele inculpatului de a dispune înregistrarea sumei de 130.855.637 lei drept cheltuială deductibilă şi pentru neplata T.V.A. să se reţină infracţiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, dispunând schimbarea încadrării juridice în acest sens.
Pentru fapta inculpatului care în perioada iunie 1996 – martie 1997 a retribuit un număr de 9 persoane fără a înscrie în evidenţa patrimonială a societăţii comerciale întreaga sumă plătită, s-a solicitat a se reţine că inculpatul se face vinovat de infracţiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 săvârşită în condiţiile prevăzute de art.41 alin.2 din Codul penal.
Examinând recursul în anulare declarat, se constată următoarele :
În cauză nu se contestă că după intrarea în vigoarea Ordonanţei Guvernului nr.23 din 11 august 1995, prin care se solicita lichidarea stocurilor de ţigări netimbrate până la data limită – 1 mai 1996 – , inculpatul B.P. a întocmit la data de 5 mai 1996 un proces verbal prin care a consemnat că a distrus prin ardere, o cantitate de ţigări netimbrate în valoare de 130.855.637 lei.
Realitatea celor consemnate în acest proces verbal nu face obiectul recursului în anulare declarat, astfel că sub acest aspect dispoziţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.290 Cod penal, a intrat în puterea lucrului judecat.
Conform art.4 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor.
Potrivit acestei dispoziţii, rezultă că din baza impozabilă se deduc numai cheltuielile efectuate pentru obţinerea unui venit şi numai în măsura în care venitul a fost realizat efectiv.
În cauză, cheltuiala pe care a făcut-o S.C. ”S.C.” al cărei administrator şi asociat unic era inculpatul B.P. cu achiziţionarea ţigărilor, respectiv suma de 130.855.637 lei – reprezentând preţul şi T.V.A. achitată vânzătorului – , nu a fost urmată de realizarea unui venit, astfel că nu a dobândit natura de cheltuiala deductibilă, în sensul dispoziţiei legale mai sus arătate.
Pe de altă parte, potrivit art.2 alin.1 lit.a din Ordonanţa Guvernului nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind, ca operaţiuni impozabile, operaţiunile cu plată şi cele asimilate acestora privind livrările de bunuri.
Conform art.2 pct.2.2 al aceluiaşi articol, este asimilată cu livrarea de bunuri preluarea de către agentul economic a unor bunuri în vederea folosirii sub orice formă.
Operaţiunile scutite de T.V.A. sunt expres şi limitativ prevăzute de art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.3/1992
Conform art.10 din acelaşi act normativ, obligaţia plăţii T.V.A. ia naştere la data efectuării livrării de bunuri, ori a operaţiunilor asimilate livrării.
Scoaterea din circuitul economic a cantităţii de ţigări netimbrate prin distrugerea acesteia, constituie o preluare a bunurilor în vederea folosirii, fiind asimilată livrării de bunuri şi constituie o operaţiune impozabilă care generează obligaţia de plată a T.V.A.
Se constată astfel că T.V.A aferentă preţului ţigărilor distruse trebuia considerată T.V.A. colectat şi trecut în contabilitatea societăţii în decontul de T.V.A. pe luna în care s-a făcut operaţiunea, urmând ca ea să se adauge la T.V.A. datorată.
Potrivitart. 25 pct. c lit. a din Ordonanţa Guvernului nr.3/1992, plătitorii de T.V.A. au obligaţia să ţină în mod regulat evidenţa contabilă care să le permită să determine T.V.A. pentru livrările şi serviciile efectuate.
Art.36 din actul normativ mai sus arătat stabileşte că nerespectarea prevederilor din art.25 referitoare la obligaţia plătitorilor de T.V.A. se sancţionează conform Legii nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
În legătură cu fapta inculpatului de a înscrie suma de 130.855.637 lei reprezentând contravaloarea ţigărilor distruse, drept cheltuială deductibilă, urmează a se analiza dacă această operaţiune a fost făcută cu intenţia de a se sustrage de la plata obligaţiunilor fiscale fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 ori inculpatul a acţionat din culpă, împrejurare faţă de care fapta este contravenţie.
Probatoriul administrat confirmă că inculpatul a fost încunoştiinţat de contabila sa, respectiv martora Prostean Ileana că înregistrarea sumei de 130.855.637 lei reprezentând contravaloarea ţigărilor distruse, la cheltuieli deductibile nu este legală şi că trebuie plătit T.V.A. aferentă ţigărilor distruse.
Fără să ţină seama de propunerile contabilei societăţii, în condiţiile în care legalitatea înregistrării avea consecinţe asupra plăţii impozitului pe profit şi a T.V.A. datorată, inculpatul B.P. a dat dispoziţie expresă, impunând martorei să înregistreze suma la cheltuieli deductibilă.
Pentru a nu suporta consecinţe de natură penală ori contravenţională, contabila P.I. a refuzat înregistrarea sumei de 130.855.667 lei în modalitatea impusă de inculpat şi i-a solicitat dispoziţie scrisă, ceea ce s-a şi întâmplat. La sfârşitul procesului verbal, inculpatul a menţionat „Se va înregistra pe pierderi la deductibile” semnând şi aplicând ştampila societăţii (fila 61 dosar urmărire penală). Ulterior martora a făcut înregistrarea conform voinţei inculpatului.
Aceste aspecte rezultă din declaraţiile constante ale martorei Prostean Ileana de la urmărirea penală şi instanţă „Eu i-am spus că nu trebuie să trec la cheltuieli deductibile pentru a nu scădea baza de impozitare, iar acesta mi-a spus să-i execut dispoziţiile şi să le trec la cheltuieli deductibile” (fila 74 dosar instanţă).
Modul în care inculpatul a impus înregistrarea sumei la cheltuieli deductibile, ignorând dispoziţiile legale, pe acest aspect, aduse la cunoştinţă de către contabila societăţii comerciale, conduce la concluzia că a acţionat în acest fel în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.
Cu privire la modalitatea înregistrării sumei, inculpatul a justificat că s-a consultat cu juristul societăţii, afirmaţie care nu are relevanţă şi nici nu a fost probată.
Pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză confirmă că inculpatul obişnuia să impună angajaţilor şi alte operaţiuni nelegale în activitatea desfăşurată de S.C. ”S.C.” cu consecinţa obţinerii de câştiguri ilicite.
Astfel, martorul T.I. – şofer – a declarat că după 1 mai 1996 atransportatcuinculpatulbaxuricuţigărinetimbrateîngarajul acestuia, care ulterior au fost distribuite la unităţi de desfacere, fiind vândute de sub teşghea. Aceste aspecte sunt confirmate şi de martorii C.A. şi C.C. – vânzători – care au relatat că după 1 mai 1996, inculpatul le-a impus să vândă ţigări fără timbru la un preţ mai mic decât cel care se practica.
Aceste aspecte sunt de natură să întărească convingerea că inculpatul impunea angajaţilor şi efectuarea de operaţiuni nelegale cu consecinţa diminuării impozitelor şi a altor taxe datorate statului.
Fapta inculpatului de a înregistra suma de 130.855.637 lei la cheltuieli deductibile, în împrejurările arătate, operaţiune efectuată în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale şi de a ascunde obiectul impozabil pentru a nu plăti T.V.A. datorată, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Cum pentru aceste fapte, sesizarea prin rechizitoriu s-a făcut cu infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, se va dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea menţionată mai sus.
În legătură cu prejudiciul cauzat de inculpat, partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara se află în litigiu civil cu inculpatul la Curtea de Apel Alba Iulia.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului urmează a se avea în vedere pericolul social concret al faptei comisă de inculpat şi datele ce caracterizează persoana acestuia, aflându-se la prima încălcare a legii penale, urmând a-i aplica o pedeapsă orientată la limita minimă a textului de lege sancţionator.
Se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în detenţie, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art.81 Cod penal, astfel că se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.
Motivul recursului în anulare cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal constând în aceea că a retribuit în perioada iunie 1996 – martie 1997 un număr de 9 persoane fără a înscrie în evidenţa patrimonială a societăţii întreaga sumă plătită, nu este întemeiat.
Probatoriul administrat nu confirmă această învinuire.
Raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală a stabilit că în evidenţele contabile ale S.C. ”S.C.” în perioada1995 – 1997, ştatele de plată au fost corect întocmite reţinându-se impozitul pe salarii în conformitate cu prevederile legale.
Nici o altă probă nu confirmă că inculpatul a retribuit personalul angajat cu sume mai mari decât cele evidenţiate în statele de plată. Soluţia de achitare pentru această infracţiune este corectă.
Recursul în anulare declarat urmează a fi admis în conformitate cu art.4141 cu referire la art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, în sensul celor reţinute.
În raport de dispoziţiile art.7 din Legea nr.26/1990 se va dispune trimiterea unei copii legalizate de pe dispozitivul prezentei decizii la Registrul Comerţului, pentru efectuarea înregistrărilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăştie, deciziei penale nr.1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara şi deciziei penale nr.403 din 25 mai 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul B.P.
Casează hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului B.P. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994, dispoziţie pe care o înlătură şi cu privire la temeiul achitării pentru infracţiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.84/1994.
În baza art.334 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 în infracţiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. şi îl condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b C.pen.
În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
Face în cauză, aplicarea art.359 C.proc.pen.
Schimbă temeiul juridic al achitării dispuse în cauză pentru infracţiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, din art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.proc.pen. în art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen.
Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 22 ianuarie 1998până la punerea efectivă în libertate.
În baza art.7 din Legea nr.26/1990, dispune trimiterea unei copii legalizate de pe dispozitivul prezentei decizii la Registrul Comerţului, pentru efectuarea înregistrărilor.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 625/2001. Penal | CSJ. Decizia nr. 225/2001. Penal → |
|---|
