CSJ. Decizia nr. 625/2001. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.625DOSAR NR. 4490/2001
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţii D.I. şi S.M.N. împotriva deciziei penale nr.423 din 1 octombrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-au prezentat: recurentul inculpat S.M.N. asistat de apărător ales, avocat F.G. şi B.A. apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul D.I. lipsă.
Au lipsit părţile vătămate.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului S.M.N. a cerut admiterea recursului şi în rejudecarea cauzei schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art.182 din Codul penal.
În caz contrar să se constate existenţa unei fapte în dauna părţii vătămate C.M.. În subsidiar, reducerea pedepsei şi ca modalitate de executare s-a solicitat suspendarea executării pedepsei susţinându-se motivele scrise depuse în cauză.
Apărătorul inculpatului D.I. a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în infracţiunea prevăzută de art.180 din Codul penal şi aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Procurorul a solicitat admiterea recursurilor, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, faţă de timpul scurs de la săvârşirea faptelor cât şi faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Nu se justifică însă schimbarea încadrării juridice a faptelor, faţă de ansamblul probator administrat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a susţinut apărarea făcută prin apărător.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Asupra apelurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpaţii D.I., şi S.M.N., constată că acestea vizează sentinţa penală nr.225/2001 a Tribunalului Prahova, prin care apelanţii au fost condamnaţi, după cum urmează :
Inculpatul S.M.N. a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu aplicarea art.13, art.74 şi 76 lit.d Cod penal, pentru fapta comisă pe 19 iunie 1995, în dauna părţii vătămate C.M.
De asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2, cu aplicarea art.13, art.74 şi 76 lit.d Cod penal, pentru fapta comisă la 19 iunie 1995, în dauna părţii vătămate M.R.
S-a dispus ca inculpatul, în baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
Inculpatul D.I. a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu aplicarea art.13, art.74 şi 76 lit.d Cod penal, pentru fapta din 19 iunie 1995, în dauna părţii vătămate C.M.
De asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu aplicarea art.13, art.74 şi 76 lit.d Cod penal, pentru fapta din 19 iunie 1995, în dauna părţii vătămate C.M.
De asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 cu aplicarea art.13, art.74 şi 76 lit.c Cod penal, pentru fapta comisă în dauna părţii vătămate M.R.
În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, a reţinut, în baza probelor administrate, că în vara anului 1995, cei doi erau salariaţi la cabana Clăbucet Plecare, de pe raza oraşului Predeal. Numiţii M.R. şi C.M., împreună cu un grup de turişti din Bucureşti, au poposit la respectiva cabană, unde, au luat masa, consumând băuturi alcoolice ocazie cu care, au spart geamul unei vitrine aflate pe terasa cabanei.
După acest moment, părţile vătămate au fugit spre staţia de telescaun, fiind urmăriţi de către inculpaţi, care, i-au prins, i-au lovit şi, în acelaşitimp, le-au sustras bijuteriile, ce le aveau asupra lor, învaloarede569.837 lei. Ca urmare a loviturilor primite, M.R. a suferit leziuni corporale ce au necesitat 14 zile de îngrijiri medicale iar C.M. a suferit leziuni, ce au necesitat îngrijiri medicale de 3-4 zile.
Probele pe baza cărora a fost reţinută starea de fapt sunt plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de cercetare la faţa locului şi de reconstituire, certificatele medico-legale, declaraţiile unor martori şi procesul verbal de ridicare şi de restituire a bijuteriilor sustrase de către inculpaţi.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpaţii.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală, prin Decizia nr.423 din 1 octombrie 2001 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinţei penale nr.225/2001 a Tribunalului Prahova şi în consecinţă :
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, pentru inculpatul S.M.N., în sensul că, pentru infracţiunea prevăzută de art.211 alin.2 cu aplicarea art.13 Cod penal, circumstanţele atenuante sunt cele prevăzute de art.74 şi 76 lit.c Cod penal.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, care, au fost obligaţi la cheltuielile judiciare către stat, inclusiv la onorariile de avocaţi, pentru apărarea din oficiu, ce s-a dispus să fie avansate Baroului de avocaţi Ploieşti, din fondul Ministerului Justiţiei.
Admiţând apelul Parchetului, în sensul arătat, instanţa de control judiciar a constatat că primul motiv invocat, cu privire la circumstanţele atenuante, aplicate inculpatului S.M.N., este întemeiat, recunoscându-se circumstanţele atenuante, impunându-se, să se facă aplicarea art.76 lit.c şi, nu art.76 lit.d Cod penal.
Cu privire la celălalt motiv, referitor la individualizarea pedepselor, s-a apreciat ca fiind neîntemeiat, ţinând seama de circumstanţele atenuante corect reţinute în favoarea inculpaţilor, de prima instanţă, în raport de împrejurările comiterii faptei. Părţile vătămate au încercat să se sustragă de la obligaţia de a achita geamul spart de la vitrina – bufet, fapt ce i-a determinat pe inculpaţi, să-i prindă şi să-i aducă la cabană, pentru a achita despăgubirea. Este adevărat – remarcă instanţa – că inculpaţii nu trebuiau să lovească victimele şi nici să le sustragă bijuteriile, dar victimele nu au avut o conduită corectă în momentul producerii primului incident.
De asemenea, s-a avut în vedere că inculpaţii nu au antecedente penale şi că au recunoscut sincer faptele comise în urmă cu 6 ani.
În mod corect prima instanţă a făcut aplicarea circumstanţelor atenuane şi a redus pedepsele celor doi inculpaţi, încât, apelul Parchetului urmează a fi admis numai pentru înlăturarea nelegalităţii, cu privire la aplicarea art.74 lit.d în loc de aplicarea art.76 lit.c Cod penal, text ce avea aplicaţiune în speţa de faţă.
În ce priveşte apelul inculpaţilor, aceştia au susţinut că încadrarea faptelor s-a făcut, în mod greşit, în infracţiunea de tâlhărie, fiind vorba de infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale, menţionate în certificatele medico-legale ale celor două victime.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, referitor la individualizarea pedepselor, ca şi primul motiv, nu poate fi primit, instanţa de fond stabilind pedepse bine atenuante, justificat, acordate, în cauză, considerându-se, că nu este cazul, a se dispune şi suspendarea condiţionată a pedepsei sau executarea acesteia prin muncă.
În consecinţă, apelurile inculpaţilor au fost respinse, conform art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, inculpaţii fiind obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, în termen legal, s-a declarat recursuri, de către inculpaţi, care, invocând, în principal, art.3859 pct.17 combinate cu dispoziţiile art.3899 pct.12 Cod procedură penală, au susţinut că faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică faptei : situaţia de fapt reţinută de instanţe este contrazisă în totalitate de întregul material administrat în cauză; nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art.211 alin.2 Cod penal.
În subsidiar, s-a invocat dispoziţiile art.3859 pct.14 Cod procedură penală, în sensul aplicării unor pedepse, greşit individualizate, în raport de dispoziţiile art.72 Cod penal.
Primul motiv de recurs, invocat în principal, este nefondat, nefiind confirmat de probe. Contrar celor susţinute de inculpaţi, prin apărătorii lor, instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt iar faptele inculpaţilor de a sustrage, prin violenţă, bijuteriile părţilor vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie, prevăzute de art.211 alin.2 Cod penal, pentru care recurenţii au fost condamnaţi şi, aceasta, chiar dacă părţile vătămate spărseseră anterior o vitrină frigorifică (de fapt, un geam), neputându-se accepta ideea dreptului inculpaţilor, de a-şi face dreptate singuri, violentând şi lipsindu-i, pe cei vinovaţi de spargerea unui geam, de bunurile sustrase, de o valoare materială, incomensurabil, mai mare, fără a suporta consecinţele penale, ale faptelor comise.
Cel de-al doilea motiv de recurs, invocat de inculpaţi în subsidiar, este însă fondat.
De la comiterea faptelor, până în prezent, au trecut aproape 8 ani, timp în care, inculpaţii n-au mai comis nici-o infracţiune, cel care, la data comiterii faptei era student, şi-a terminat studiile şi a devenit inginer, ambii muncesc, şi-au întemeiat familii, inculpatul D.I., fiind şi tată a doi copii, fapte de natură a creea credinţa că aceştia se pot reeduca şi fără privarea de libertate, prin suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpaţi ca fondate şi să le admită, ca atare, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, casând hotărârile pronunţate, în cauză, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, dispunând, în baza art.81 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare, stabilit conform art.82 Cod penal.
Se vor pune în vedere inculpaţilor prevederile art.83 Cod penal şi art.359 Cod procedură penală.
Văzând şi reglementarea plăţii onorariilor pentru apărările făcute inculpaţilor, din oficiu;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admiterecursul declarat de inculpaţii D.I. şi S.M.N. împotriva deciziei penale nr. 423 din 1 octombrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia penală susmenţionată şi sentinţa penală nr.225 din 11 iulie 2001 a Tribunalului Prahova numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza art.81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru fiecare inculpat, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art.82 C.pen. cu respectarea prevederilor art.83 C.pen.
Face aplicarea prevederilor art.359 din Codul de procedură penală.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului D.I., în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 627/2001. Penal | CSJ. Decizia nr. 253/2001. Penal → |
|---|
