CSJ. Decizia nr. 627/2001. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.627DOSAR NR. 5160/2001
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr.69/A din 16 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D.C. lipsind partea civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Instanţa a pus în discuţia părţilor analiza termenului de judecare a recursului.
Apărătorul inculpatului lasă la aprecierea instanţei admiterea recursului.
Procurorul solicită respingerea recursului, ca tardiv, faţă de data introducerii acestuia 21 noiembrie 2001 şi data încarcerării 31 octombrie 2001.
Inculpatul lasă la aprecierea instanţei asupra admiterii recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin rechizitoriul nr.2818/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost trimis în judecată inculpatul G.M.,pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i şi alin.3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 17/18 februarie 1998, inculpatul împreună cu alţi făptuitori, a sustras prin secţionare, din depozitul S.C. „P.C.” SRL, cantitatea de 590 metri cablu telefonic, în valoare de 55.520.829 lei.
Prin Sentinţa nr.410 din 5 august 1999, Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpatului G.M., pentru infracţiunea prevăzută de art.208 alin.1, 209 lit.a,g,i şi alin.3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
Conform art.350 Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a constatat că a fost arestat preventiv de la 11 august 1998 până la data punerii efective în libertate.
S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S.C.„P.C.” SRL. Cheltuielile avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu de 200.000 lei s-a suportat din fondul Ministerului de Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că există un mare dubiu privind vinovăţia inculpatului, astfel încât,a dispus achitarea acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel procurorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, a admis apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa atacată şi în fond :
În baza art.208, 209 lit.a,g,i şi alin.3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal.
A revocat liberarea condiţionată pentru restul neexecutat de 2 ani şi 2 luni din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.123/1997 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a dispus contopirea acestuia în pedeapsa aplicată de 10 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art.71 şi 64 Cod penal şi s-a dedus arestarea preventivă de la 11 august 1998 la 6 august 1999.
Totodată a obligat pe inculpat la 55.520.829 lei către partea civilă S.C. „P.C.” SRL.
Instanţa de apel a reţinut că prin raportul de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică care concluzionează că „urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la faţa locului de pe interiorul învelişului din cauciuc al cablului telefonic găsit lângă gardul depozitului, a fost creată de amprenta degetuluimaredela mâna dreaptă a inculpatului G.M., caşi prindeclaraţiamartoruluiD.E.V.,carel-adescrispe inculpat ca fiind unul dintre autorii faptei şi apoi l-a recunoscut fără dubiu din grup, este pe deplin dovedit că inculpatul a săvârşit fapta imputată prin actul de sesizare, respectiv că în noaptea de 17/18 februarie 1998, împreună cu alţi făptuitori, a sustras prin secţionare, din depozitul S.C. „P.C.” SRL din Bucureşti, b-dul Mircea Vodă nr.15, sector 3, cantitatea de 590 cablu telefonic tip TV2YFc2Y în valoare de 55.520.829 lei.
La data de 21 noiembrie 2001, inculpatul a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel, susţinând că în cauză este vorba de un recurs peste termen, în sensul art.365 raportat la art.3853 alin.2 Cod procedură penală, deoarece fiind lipsă atât la judecată cât şi la pronunţare a luat cunoştinţă de condamnarea sa la data când a fost arestat în executarea pedepsei aplicate în cauză şi când a declarat recursul de faţă.
Asupra recursului declarat;
Din examinarea deciziei atacate şi a lucrărilor aflate la dosar, se constată că, la judecarea cauzei de către instanţa de apel, inculpatul a lipsit, inclusiv la termenul când s-a soluţionat cauza în fond, că hotărâreai-a fost comunicată la 24 aprilie 2000 şi că acesta a introdus recursul la 21 noiembrie 2001.
De asemenea, mai rezultă că inculpatul s-a prezentat în stare de arest la judecarea recursului şi că a fost arestat pentru executarea pedepsei aplicate în această cauză la data de 31 octombrie 2001.
Potrivit art.3853, raportat la art.365 Cod procedură penală, partea care a lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare poate declara recurs şi peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Faţă de prevederile textului sus-citat, apare evident, că recursul peste termen are o limită până la care se poate face şi anume nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării pedepsei ori a despăgubirilor civile.
Cum este stabilit în speţă că inculpatul a început executarea pedepsei la 31 octombrie 2001, în raport de această dată, recursul care a fost introdus la 21 noiembrie 2001, este tardiv, fiind formulat după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de textul citat.
În consecinţă, recursul fiind tardiv, urmează a fi respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva decizieinr.69/A din 16 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.
| ← Administrarea probelor. Nemijlocire | CSJ. Decizia nr. 625/2001. Penal → |
|---|
