Înşelăciune. Neexecutarea clauzelor contractuale. Înşelăciune in convenţii
| Comentarii |
|
Obţinerea unui împrumut de la bancă, garantat cu un apartament pe care debitorul nu îl deţine la data încheierii contractului, ci îl dobândeşte prin cumpărare ulterior, când se instituie şi inscripţia ipotecară în favoarea băncii, dar neplătind preţul, consimte după o lună la anularea contractului de vânzare-cumpărare, renunţând la apartament şi lipsind banca de garanţie, constituie infracţiunea de înşelăciune
(Secţia penală, decizia nr. 3351 din 26 iunie 2001)
- Extras -
prevăzută în art. 215 alin. 3 C. pen., iar nu o faptă cu caracter civil, de nerespectare a clauzelor contractuale.
Judecătoria Tulcea, prin sentinţa penală nr. 1029 din 21 mai 1999, a condamnat-o pe inculpata G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în aii. 215 alin. 1,2 şi 3 C. pen.
Instanţa a reţinut că, în iunie 1995, inculpata a contractat un împrumut de la pe care l-a garantat cu un apartament. Ulterior, inculpata a înstrăinat acest apartament.
Tribunalul Giurgiu, prin decizia penală nr. 108 din 22 martie 2000, a admis apelul declarat de inculpată şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar prin decizia penală nr. 854 din 7 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, recursul inculpatei a fost respins.
împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că inculpata a vândut apartamentul în discuţie după încheierea contractului de împrumut încheiat cu banca, aflându-se în nevoie şi, ca atare, în speţă fapta constituie o nerespectare a clauzelor contractului neexistând intenţie infracţională.
Recursul în anulare este nefondat.
Din actele de la dosar rezultă că la mijlocul anului 1995, inculpata, administrator al unei societăţi comerciale care avea de achitat o datorie de peste 10 milioane de lei către o altă societate, se afla în imposibilitate de plată.
Nevoia de bani a determinat pe inculpată să solicite un credit de 14 milioane de lei de la „C.B.“, ce i-a fost acordat la 2 iunie 1995, consimţind să garanteze împrumutul şi dobânda aferentă cu apartamentul proprietatea sa. Acest apartament, la data de 2 iunie 1995, nu era în proprietatea inculpatei, ea cumpărându-l la 3 iulie 1995; asupra apartamentului s-a instituit inscripţie ipotecară în favoarea băncii, la 11 iulie, după peste o lună de la primirea împrumutului.
După o altă lună, la 16 august 1995, inculpata a comunicat vânzătorilor apartamentului că nu poate achita preţul convenit şi, ca atare, consideră nul contractul de vânzare-cumpărare. în baza acestei comunicări, prin sentinţa civilă s-a constatat nulitatea contractului, iar vânzătorii au redobândit proprietatea asupra apartamentului.
Aşa fiind, în mod corect instanţele au reţinut că prin modul cum a obţinut împrumutul şi apoi cum a înstrăinat, prin renunţare la bunul cu care a garantat împrumutul, inculpata a înşelat „C. B.“ cu suma obţinută ca împrumut.
în consecinţă, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← Înşelăciune în convenţii. Anularea contractului.... | Înşelăciune. Intenţie de inducere în eroare → |
|---|
