CSJ. Decizia nr. 110/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 110
Dosar nr. 4326 / 2002
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul revizuient P.V.împotriva deciziei penale nr.416 din 18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a prezentat revizuientul condamnat aflat în stare de detenţie, asistat de avocat V.F., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul condamnatului a lăsat soluţionarea cauzei la aprecierea instanţei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca neîntemeiat.
Condamnatul a susţinut memoriul depus în scris la dosarul cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.314 din 23 iulie 2002, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.V.împotriva sentinţei penale nr.34 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr.34 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova, inculpatul P.V. a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art.197 alin.2 lit.b şi alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de incest prevăzută de art.203 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. Conform art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.
S-a reţinut că în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin violenţe şi ameninţări, în perioada decembrie 1999 – mai 2000, inculpatul a întreţinut mai multe raporturi sexuale cu fiica sa în vârstă de 13 ani.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr.171 din 11 aprilie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet şi de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe.
Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr.4230 din 9 octombrie 2001 a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva hotărârilor anterioare.
Instanţa de fond, soluţionând cererea de revizuire a constatat că declaraţia dată de minorăîn faţa consilierului juridic de la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Prahova, nu confirmă susţinerile revizuientului, minora declarând că a fost obligată de fratele condamnatului şi de bunicii paterni să formuleze o plângere adresată procurorului şef, în care a arătat că tatăl ei este nevinovat.
Împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea de revizuire a declarat apel condamnatul P.V.care a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest şi că în mod greşit instanţele anterioare nu au audiat martorii propuşi de el.
Prin Decizia penală nr.416 din 18 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuient P.V. , considerând că, prima instanţă, în mod legal a apreciat că, în speţă nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art.394 Cod procedură penală, text ce prevede limitativ situaţiile pentru care revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii primei instanţe, în termen legal a declarat recurs condamnatul P.V. care a reiterat în esenţă criticile formulate şi în faţa instanţei de apel susţinând că este nevinovat, că instanţele în mod nelegal nu i-au admis audierea martorilor propuşi şi că nu au luat în considerare declaraţia fiicei sale, victima infracţiunilor de viol şi incest, şi în care, aceasta nega cele întâmplate.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale, instanţa supremă, constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.394 lit.a din Codul de procedură penală, revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Aşa fiind, scrisoarea trimisă organelor în drept de fiica condamnatului – victima infracţiunilor de viol şi incest -, prin care retracta cele declarate în faţa instanţelor, în sensul stabilirii nevinovăţiei acestuia – nu îndeplineşte cerinţa legală prevăzută de art.394 lit.a din Codul penal, atât timp cât, scrisoarea a fost scrisă la presiunile exercitate asupra sa de unchiul condamnatului şi bunicii paterni, şi în condiţiile în care, audiată fiind de consilierul juridic din cadrul Direcţiei de ocrotire a copilului, jud.Prahova, minora a relatat că scrisoarea s-a datorat presiunilor la care a fost supusă de rudele sale.
Referitor la celelalte motive invocate, respectiv neaudierea martorilor propuşi în dovedirea nevinovăţiei, precum şi respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, acestea, nu pot forma obiectul cererii de faţă, neputând fi examinate în această cale de atac, petiţionarul putând uza de dispoziţiileart.409, 410 şi urm.din Codul de procedură penală.
Aşa fiind, întrucât motivele invocate nu se încadrează nici în dispoziţiile art.3859 Cod procedură penală şi examinându-se şi din oficiu cauza, potrivit art.3859 alin.3 Cod procedură penală, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constată că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art.38515 alin.1 pct.1, lit.b din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient P.V. împotriva deciziei penale nr.416 din 18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă condamnatul la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 115/2002. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 109/2002. Penal → |
|---|
