CSJ. Decizia nr. 160/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.160
Dosar nr.2629/2002
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatulI.V. împotriva deciziei penale nr.297 din 30 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.
S-a prezentat inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D.C., lipsind intimata parte vătămată F.C.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului, punându-se concluzii cu privire la reducerea pedepsei.
Procurorul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pedeapsa aplicată fiind just individualizată.
Inculpatul a fost de acord cu susţinerile apărătorului.
CURTE.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.232 din 21 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, inculpatulI.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.e Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71 şiart.64 Cod penal.
În baza art.350 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive din data de 3 decembrie 2001 la zi.
S-a luat act că partea vătămată F.C.nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 450.000 lei cheltuieli judiciare, din care 350.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 26 iulie 2001, în jurul orei 14,00, în timp ce partea vătămatăF.C. se deplasa pe stradă, inculpatul i-a smuls lănţişorul din aur de la gât.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de percheziţie domiciliară, proces-verbal de recunoaştere din grup, declaraţia martorei E.I.D.
InculpatulI.V.nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr.297 din 30 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând admiterea sa, casarea hotărârii atacate şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispoziţiile art.3859 pct.14 Cod procedură penală.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanţa de judecată a făcut o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor articolului 72 din Codul penal în această cauză.
Criteriile generale de individualizare au fost avute integral în vedere, atât prin prisma pericolului social concret al infracţiunii săvârşite de inculpatulI.V. care a acţionat în loc public,, în plină zi, smulgând bijuteria de la gâtul victimei, cât şi prin prisma atitudinii procesuale avute de acesta care a negat constant evidenţa faptelor reţinute în sarcina sa.
Pentru aceste argumente, aplicarea unei pedepse în regim de privare de libertate este pe deplin justificată. Având în vedere vârsta inculpatului la data comiterii faptei (18 ani), instanţa de judecatăs-a orientat la o pedeapsă stabilită la limita minimă prevăzută de lege, apreciind că reeducarea făptuitorului poate fi realizată în acest interval de timp.
În aceste împrejurări, reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu este oportună deoarece ar goli de conţinut dispoziţiile art.52 Cod penal privind scopul pedepsei.
Constatând că în cauză s-au aplicat corect dispoziţiile art.72 Cod penal privind criteriile generale de individualizare, Curtea urmează a respinge recursul inculpatuluiI.V.
Perioada arestului preventiv de la 3 decembrie 2001 la zi va fi dedusă din cuantumul pedepsei aplicate.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatulI.V.împotriva deciziei penale nr.297 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală , ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la3 decembrie 2001 la 15 ianuarie 2003.
Obligăpe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 163/2002. Penal | ICCJ. Decizia nr. 510/2002. Penal → |
|---|
