CSJ. Decizia nr. 2/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2
Dosar nr.3916/2002
Şedinţa publică din 7 ianuarie2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimatul inculpat B.S. împotriva deciziei penale nr.490 din 13 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia II-a Penală.
S-a prezentat recurentul intimat inculpat, arestat, asistat de avocat B.A. apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a dezvoltat oral motivele de recurs astfel cum au fost formulate în scris.
Apărătorul recurentului intimat inculpat a solicitat respingerea recursului Parchetului, ca nefondat şi admiterea recursului intimatului inculpat, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului inculpatului, ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.56 din 23 mai 2002 a Tribunalului Călăraşi, inculpatul B.S.a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.174-175 lit.i Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal, precum şi a dispoziţiilor art.67 Cod penal.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi, în temeiul dispoziţiilor art.88 Cod penal s-a dedus perioada executată din pedeapsă de la 9.04.2002, la zi.
S-a luat act că partea vătămată G.I. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.188 din Legea nr.3/1978, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 7.789.001 lei către partea civilă Spitalul Judeţean Călăraşi cu titlul de cheltuieli de spitalizare plus dobânzile legale aferente de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la achitarea debitului.
În baza art.118 lit.b Cod penal s-a dispus confiscarea în folosul statului a unui cuţit depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Călăraşi.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.000.000 lei, din care 750.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 8 aprilie 2002, pe fondul unui conflict spontan, în loc public, inculpatul B.S. l-a lovit cu cuţitul pe G.I., cauzându-i leziuni care au necesitat 23-30 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Din raportul de constatare medico-legală nr.407/9.04.2002 al Serviciului de medicină-legală Călăraşi rezultă că partea vătămată G.I. a suferit o plagă penetrantă în hemitoracele drept, pneumotorax, intervenţia chirurgicală de urgenţă salvându-i viaţa (f.12 dosar urmărire penală).
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza procesului verbal de cercetare la faţa locului, actelor medico-legale, declaraţiilor părţii vătămate, declaraţiilor martorilor A.M., A.F., M.E. şi declaraţiilor inculpatului.
Inculpatula recunoscut săvârşirea faptei, dar a susţinut că nu a avut intenţia să o omoare pe partea vătămată.
Prin Decizia penală nr.490/A din 13 august 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.S., a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând în fond, a redus pedeapsa aplicată de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, cu reţinerea dispoziţiilor art.74, 76 Cod penal. Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale au fost menţinute.
Instanţa de control judiciar a avut în vedere vârsta înaintată a inculpatului – de 70 ani la acea dată – şi împrejurările în care s-a comis fapta şi a considerat că acestea constituie motive determinante pentru reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art.3859 pct.14 Cod procedură penală.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului este legală şi temeinică.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art.74 şi 76 Cod penal, instanţa de apel a procedat la o interpretare judicioasă şi pragmatică a criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal şi a scopului pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal.
Într-adevăr, împrejurările concrete în care a avut loc infracţiunea, legate de situaţia inculpatului care s-a văzut somat să se justifice în faţa a patru persoane mult mai tinere ca ea şi care au insistat, ignorându-i ameninţările, faptul că inculpatul a încetat agresiunea când a înţeles căl-a vătămat pe G.I., constituie argumente de circumstanţiere a pericolului social al faptei şi făptuitorului şi, pe cale de consecinţă, de reducere a cuantumului pedepsei aplicate.
Pe de altă parte, vârsta înaintată a inculpatului ridică problema aplicării unei pedepse a cărei durată să fie într-adevăr eficientă sub aspectul reeducării şi reinserţiei sociale a acestuia.
În cazul inculpatului nu un cuantum mai mare al pedepsei este în măsură să asigure scopul ei – astfel cum este stabilit de art.52 Cod penal -, ci măsura punitivă în sine şi executarea ei prin privare de libertate sunt suficiente prin ele însele şi garantează coerciţia şi prevenţia generală scontate.
Faptul că instanţa de apel nu a indicat alineatul şi litera, în condiţiile în care a reţinut dispoziţiile art.74 şi 76 Cod penal, dar a menţionat în mod expres în ce constau împrejurările considerate drept circumstanţe atenuante, nu constituie o nelegalitate şi nu împiedică asupra verificării legalităţii şi temeiniciei sancţiunii stabilite.
Articolul 79 Cod penal prevede că orice împrejurare reţinută ca circumstanţă atenuantă sau ca circumstanţă agravantă trebuie arătată în hotărâre.
Instanţa de apel s-a conformat acestei dispoziţii şi a numit împrejurările pe care le-a considerat drept circumstanţe atenuante, ele fiind în mod evident lămuritoare, ca dovadă că au şi constituit obiectul criticii în recurs care a solicitat înlăturarea lor.
Pentru aceste motive, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la recursul inculpatului :
Inculpatul a declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea refacerii urmăririi penale întrucât nu i s-a asigurat dreptul la apărare pe parcursul acesteia.
În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice din art.20 raportat la art.174-175 lit.i Cod penal în art.182 Cod penal şi reţinerea în favoarea sa a prevederilor art.73 lit.b Cod penal. Totodată, recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art.3859 pct.6, 14, 17 Cod procedură penală.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Recurentului inculpat i s-a respectat dreptul la apărare, în conformitate cu dispoziţiile art.6, 171 şi 172 Cod procedură penală pe tot parcursul procesului penal.
În faza de urmărire penală, în considerarea prevederilor legale arătate mai sus, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a fi asistat de un apărător şi a fost de acord ca asistenţa juridică să îi fie asigurată de un avocat din oficiu (f.32 dosar urmărire penală), acesta fiind prezent la audierile efectuate şi la prezentarea materialului de urmărire penală (f.50 şi 53 dosar urmărire penală).
Curtea constată că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat corespunde situaţiei de fapt şi probelor administrate în cauză.
Recurentul inculpat a lovit cu un obiect apt să producă moartea, într-o zonă a organismului şi cu intensitate, astfel că prin fapta sa a pus în pericol viaţa părţii vătămate, salvată doar printr-o intervenţie chirurgicală promptă.
Inculpatul a ameninţat victima – anterior atacului – cu moartea, urmărind producerea acestui rezultat, astfel că, şi sub aspectul laturii subiective, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.20 raportat la art.174 – 175 lit.i Cod penal.
Aşa fiind, Curtea nu găseşte îndreptăţit motivul privind schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art.182 Cod penal.
Nici solicitarea recurentului-inculpat de a i se reţine în favoare prevederile art.73 lit.b Cod penal nu este întemeiată.
Din nici o probă a dosarului nu rezultă că inculpatul a săvârşit fapta sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Partea vătămată nu a exercitat asupra inculpatului astfel de acţiuni care să îi scuze riposta, prin urmare, în mod just, instanţa de apel a reţinut în favoarea recurentului numai circumstanţele atenuante prevăzute de articolul 74 Cod penal. Pedeapsa aplicată este just individualizată, astfel că nu se impune reducerea cuantumului acesteia, întrucât, în caz contrar, s-ar goli de conţinut dispoziţiile art.72 Cod penal şi s-ar ignora scopul coercitiv şi preventiv al sancţiunii penale, aşa cumeste el prevăzut de art.52 Cod penal.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului va fi respins ca neîntemeiat.
Din oficiu, Curtea constată că în cauză nu există alte motive de casare.
Durata arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată de la 9 aprilie 2002 până la 7 ianuarie 2003.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B.S.împotriva deciziei penale nr.490 din 13 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 9 aprilie 2002până la 7 ianuarie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 203/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 197/2002. Penal → |
|---|
