ICCJ. Decizia nr. 20/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.20.
Dosar nr.3688/2002
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.53 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Olt, s-a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul B.F. în baza art.458 şi 461 lit.d C. proc. pen., art.13 şi 15 C. pen. şi art.I pct.5 din OUG nr.207 din 15 noiembrie 2001 şi s-a redus pedeapsa aplicată prin Decizia nr.2438 din 31 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia penală, de la 8 ani la 2 ani şi 10 zile închisoare, pentru infracţiunea de furt cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art.208, 209 lit.g, i şi alin. ultim C. pen., reţinând că a intervenit o lege penală, mai favorabilă şi anume art.146 C. pen. care a modificat pedeapsa, prevăzând pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani faţă de legea veche care prevedea o pedeapsă de la 19 la 20 ani în raport de cuantumul pagubei care caracterizează consecinţele deosebit de grave ale infracţiunii.
Prin Decizia penală nr.339 din 23 august 2002 a Curţii de Apel Craiova, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, s-a desfiinţat sentinţa penală sus-arătată şi în fond s-a respins contestaţia la executare.
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea de condamnare a intrat în puterea de lucru judecat şi cu privire la încadrarea juridică prin care s-a reţinut agravantareferitoare la consecinţele deosebit de grave, astfel că pe calea contestaţiei la executare nu se mai poate reexamina încadrarea juridică.
Împotriva acestei decizii condamnatul contestator a declarat recurs reiterând motivele din cererea iniţială şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art.15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei, în raport de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă.
De asemenea, potrivit art.461 lit.d C. proc. pen. contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
În sfârşit, prin O.U. nr.207 din 15 noiembrie 2000 s-a modificat art.146 C. pen. prin care s-au definit consecinţele deosebit de grave ale unei infracţiuni, în raport de cuantumul pagubei produse.
Se constată că prin ordonanţa menţionată nu s-au modificat limitele de pedeapsă prevăzutepentru infracţiunea pentru care recurentul a fost condamnat, astfel că nu erau aplicabile dispoziţiile art.15 din Codul penal şi respectiv nici ale art.461 lit.d C. proc. pen.
În consecinţă, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat şi a fi obligat la plata cheltuielilorjudiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator B.F. împotriva deciziei penale nr.339 din 23 august2002 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 271/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 203/2002. Penal → |
|---|
