CSJ. Decizia nr. 25/2002. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.25DOSAR NR.4689/2002
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnata V.C.împotriva deciziei penale nr.654 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia II penală.
S-a prezentat recurenta, arestată, asistată de avocat M.T., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul recurentei condamnate a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Recurenta, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului şi întreruperea executării pedepsei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şilucrărilor de ladosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.806/5 septembrie 2002, pronunţată în dosarul nr.4173/2002, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata V.C., cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că petenta condamnată V.C. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.34/7 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
În cererea formulată se învederează că în timpul executării pedepsei, a născut un copil la data de 6 iulie 2002, având certificatul de naştere seria NL nr.017711, eliberat de Primăria Sector 4 Bucureşti.
S-a depus la dosar copia de pe mandatul de executare nr.37/2002 din 20 martie2002 şicopie depe sentinţapenalănr.38/7 martie 2002 a Tribunalului Teleorman, sentinţă ce a rămas definitivă prin neapelare la data de 20 martie 2002.
Din sentinţa penală menţionată rezultă că petenta a fost condamnată la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat, întrucât la 19 mai 2001, a născut un făt viu şi la 30 minute dupănaştere l-a lovit în mod repetat şi cu intensitate, provocându-i leziuni în urma cărora acesta a decedat.
În prezent solicită întreruperea executării pedepsei pentru îngrijirea copilului pe care l-a născut în timpul detenţiei.
Deşi petenta îndeplineşte formal condiţiile prevăzute de art.455 raportat la art.453 lit.b Cod procedură penală, potrivit cu care „executarea pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă cândo condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat o amânare”, tribunalul a apreciat că cererea este nefondată.
Astfel, petenta, ce a suferit o condamnare pentru infracţiunea de omor calificat (omorându-şi copilul nou – născut) poate reprezenta un real pericol pentru copilul născut în detenţie, ca şi pentru ceilalţi copii pe care îi are în întreţinere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnata V.C., care a criticat-o pentru netemeinicie, motivând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.455 raportat la art.453 lit.b Cod procedură penală şi solicitând întreruperea executării pedepsei pentru a-şi îngriji copilul pe care l-a născut în detenţie.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr.654 A din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a II-a Penală.
Instanţa de apel,a stabilit că textul de la art.455 raportat la art.453 lit.b Cod procedură penală prevede o posibilitate lăsată la atitudinea instanţei de a dispune întreruperea executării pedepsei când condamnata are un copil mai mic de 1 an.
Dispoziţia are în vedere exclusiv interesul copilului care la această vârstă are nevoie de îngrijirea, supraveghereaşi ocrotirea mamei.
Curtea de Apel, ca şi instanţa de fond, a constatat că petiţionara condamnată nu oferă garanţii suficiente cu privire la asigurarea securităţii fizice a minorului, având în vedere antecedentele comportamentale ale acesteia.
În termen legal, condamnata a atacat Decizia amintită cu recurs, reiterând acelaşi motiv.
Curtea Supremă de Justiţie constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Într-adevăr, textul prevede o facultate („executarea pedepsei închisorii..... poate fi amânată....”)pentruinstanţădealuaaceastă
măsură. Or, în cazul de faţă, uciderea copilului nou născut de către petenta condamnată crează serioase îndoieli cu privire la capacitatea acesteiade aasiguracreştereaşiocrotireaminorului în condiţii de deplină siguranţă. Interesul copilului fiind serios periclitat- aspect constatat de cele două instanţe- determină respingerea recursului declarat de petenta condamnată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata V.C. împotriva deciziei penale nr.654 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia II Penală.
Obligă recurenta la 850.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 254/2002. Penal | ICCJ. Decizia nr. 242/2002. Penal → |
---|