CSJ. Decizia nr. 268/2002. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.268DOSAR NR. 4167/2002
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul H.N. împotriva deciziei penale nr.523/A din 27 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a prezentat recurentul condamnat, aflat în stare de detenţie, asistat de avocat C.G.N., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Inculpatul a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul declarat.
Procurorul şi apărătorul condamnatului au solicitat instanţei să ia act de declaraţia de retragere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa nr. 486 din 28 mai 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul H.N.
Prima instanţă a reţinut că, motivele invocate de petent, respectiv – interpretarea eronată a probelor şi pronunţarea unei soluţii de condamnare greşite -, nu se încadrează în prevederile art.461 Cod procedură penală, dispoziţie în baza căreia şi-a întemeiat condamnatul contestaţia.
Apelul declarat de condamnat a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr.523/A din 27 august 2002, motivându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs condamnatul, care la termenul din 21 ianuarie 2003, a declarat personal că înţelege să şi-l retragă.
Aşa fiind faţă de dispoziţiile art.3854 raportat la art.369 Cod procedură penală, instanţa urmează să ia act de retragerea recursului formulat de condamnat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul H.N., împotriva deciziei nr.523/A din 27 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 269/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 267/2002. Penal. Art.305 c.pen. Recurs în... → |
---|