CSJ. Decizia nr. 289/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.289
Dosar nr.4190/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr. 410 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a prezentat inculpatul, arestat, asistat de avocat D.C., apărător desemnat din oficiu.
Au lipsit intimatele părţi civile şi intimatul curator.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor cazul de casare prevăzut de art.171 din Codul de procedură penală.
Apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea pedepsei avându-se în vedere faptul că, deşi s-a constatat prin expertiză că inculpatul a avut discernământ, suferă de tulburări de personalitate.
Faţă de prevederile art.171 Cod procedură penală, a apreciat că, în cauză, nu se aplică art.64 Cod penal.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului, apreciind că s-au reţinut greşit prevederile art.64 Cod penal.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.183 din 31 mai 2002 Tribunalul Dâmboviţa l-a condamnat pe inculpatul T.S.,în baza art.174raportat la art.176 lit.c,cu aplicarea art.37 lit.b C.pen.(prin schimbarea încadrării juridice din art. 174cu aplicarea art.37 lit.b) la 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c,d,e Cod penal, ca pedeapsă complementară şiîn baza art.239 alin.1 şi 3 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal şi art.33 lit.a Cod penal, la 2 pedepse de câte 4 ani închisoare, părţi vătămate fiind D.M. şi P.A.
Potrivit art.34 lit.b Cod penal au fost contopite cele 3 pedepse, inculpatul urmând să execute 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c,d,e Cod penal.
A fost menţinută starea de arest şi dedusă arestarea preventivă de la 6 decembrie 2001 la zi.
În temeiul art.118 Cod penal s-a dispus confiscarea unui cuţit.
A fost obligat inculpatul la câte 300.000 lei prestaţie periodică lunară pentru minorele B.E.D. şi B.A.M., de la data săvârşirii infracţiunii şi până la majoratul acestora.
I-au fost interzise inculpatului şi drepturile prevăzute de art.64 Cod penal pe durata executării pedepsei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul T.S. în seara de 5 decembrie 2001, în locuinţa sa din comuna Buciumeni, sat Valea Leurzii, judeţul Dâmboviţa, fiind în stare de ebrietate, i-a aplicat concubinei sale B.F. o lovitură cu cuţitul în zona hemitoracică stânga, producându-i decesul.
Cercetarea judiciară a stabilit că inculpatul este o persoană cu o fire violentă iar în seara comiterii faptei se afla în stare de ebrietate.
După uciderea concubinei, inculpatul a târât-o până lângă zidul casei vecinului A.C., de care a sprijinit-o, solicitându-i martorului să anunţe salvarea şi poliţia, după care a dispărut în pădure.
Deşi a fost urmărit de poliţişti în aceeaşi noapte, inculpatul nu a putut fi reţinut.
A doua zi, dimineaţa, inculpatul, datorită frigului, a revenit la locuinţa martorului A.C. însă observând în încăpere pe plt.maj. P.A. şi D.M. a încercat să fugă.
Fiind urmărit de cei doi poliţişti, inculpatul i-a ameninţat cu cele două topoare pe care le avea în mâini, cu care, de altfel, a şi aruncat în direcţia acestora.
În cele din urmă, prin intervenţia şi a altor lucrători de poliţie şi folosindu-seforţa, inculpatul a fost imobilizat.
Conform raportului medico-legal de autopsie, moartea numitei B.F. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-circulatorii, consecinţa tamponadei cardiace, urmare a unei plăgi tăiate- înţepate hemitorace stâng, penetrante în cavitatea pericardică şi cord.
Văzând cazierul judiciar al inculpatului, din care rezultă că, printre altele, acesta a fost condamnat la 9 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 40/1993 a Tribunalului Dâmboviţa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174-176 Cod penal, instanţa a făcut aplicarea art.334 Cod procedură penală, punând în discuţie schimbarea încadrării juridice date prin actul de sesizare, prin reţinerea şi a formei agravate a infracţiunii de omor, prevăzută de art.176 lit.c Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul T.S. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr.410 din 16 septembrie 2002 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, constatând că instanţa de fond a ţinut seama, la stabilirea pedepselor pentru infracţiunile concurente şi aplicarea pedepsei rezultante, de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat care, prin memoriile scrise şi concluziile orale a solicitat, pe de o parte, să se constate că nu a comis infracţiunile de ultraj iar, pe de altă parte, să-i fie redusă pedeapsa în considerarea conduitei sale ulterioare comiterii faptei, respectiv de a fi cerut martorului Anghel Constantin să anunţe poliţia şi salvarea.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivele invocate îşi găsesc temeiul în cazurile de casare prevăzute de art.3859 pct.18 şi 14 Cod procedură penală însă nu sunt fondate.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută, rezultă fără echivoc din mijloacele de probă, legal administrate în cursul urmăririi penale şi în cel al judecăţii, însuşi inculpatul recunoscând constant săvârşirea infracţiunii de omor.
Raportul medico-legal de autopsie atestă că decesul numitei B.F. s-a datorat unei lovituri penetrante cu un corp tăietor – înţepător în zona hemitorace stânga, penetrante în cord. Caracteristicile plăgii identifică obiectul tăietor ca fiind cuţitul găsit de organul de poliţie în pădure, alături de alte obiecte, în locul în care a fost descoperit iniţial inculpatul însă neputând fi imobilizat (dosar urmărire, filele 6,15).
Declaraţiile martorilorsunt elocvente mijloace de probă care îl indică pe inculpat ca autor al omorului.
Nu sunt mai puţin dovedite – deşi nerecunoscută săvârşirea lor – infracţiunile de ultraj imputate inculpatului.
Osebit de rapoartele şi declaraţiile celor doi subofiţeri ameninţaţi, în cursul procesului au confirmat uniform acţiunile – verbale şi fizice – de ameninţare, săvârşite de către inculpat, şi un număr de 5 martori.
Actele de ameninţare săvârşite de către inculpat faţă de reprezentanţii autorităţii publice investiţi şi cu atribuţii de imobilizare a celor care au comis fapte grave contra vieţii, realizează conţinutul infracţiunii de ultraj, aşa cum s-a reţinut de instanţe.
Pedepsele principale, stabilite în cauză pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, ca şi pedeapsa aplicată, sunt rezultatul evaluării judicioase a tuturor criteriilor de individualizare, prevăzute de art.72 Cod penal.
Au fost avute în vedere şi datele – atâtea câte sunt – ce pot fi luate în considerare în favoarea inculpatului, instanţa optând, dintre pedepsele alternative pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, pentru cea mai uşoară, pe care a proporţionalizat-o sub maximul special.
Examinând însă din oficiu, conform art.3859 alin.3 Cod procedură penală, hotărârile pronunţate în cauză, Curtea constată că acestea sunt supuse casării pentru cazul prevăzut de art.3859 alin.1 pct.171 Cod procedură penală, întrucât s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Aşa cum s-a arătat, prin hotărârea instanţei de fond, menţinută prin Decizia instanţei de apel, faţă de inculpat a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c,d şi e Cod penal, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Potrivit art.64 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din drepturile prevăzute sub lit.a-e ale aceluiaşi text de lege.
De urmare, interzicând inculpatului, ca pedeapsă complementară toate drepturile prevăzute de art.64 lit.a-e Cod penal, instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.
Cum cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.171 Cod procedură penală se ia în considerare totdeauna din oficiu, aşa cum statuează alin.3 teza I al aceluiaşi articol, Curtea, îndeplinind şi procedura punerii în discuţia părţilor a acestui motiv de casare, va admite recursul inculpatului, va casa hotărârile pronunţate numai în aceste limite şi, rejudecând, va interzice inculpatului numai drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară.
În baza art.38517 alin.4 Cod procedură penală raportat la art.383 alin.2 Cod procedură penală, se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 6 decembrie 2001 la 22 ianuarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr.410 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr.183 din 31 mai 2002 a Tribunalului Dâmboviţa numai cu privire la modul de aplicare a pedepsei complementare prevăzută de art.64 Cod penal.
Interzice inculpatului numai drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate în cauză.
Deduce din pedeapsă durata arestării de la 6 decembrie 2001 până la 22 ianuarie 2003.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 376/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 521/2002. Penal → |
|---|
