CSJ. Decizia nr. 521/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 521DOSAR NR. 2873/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţii F.R. şi M.V. împotriva deciziei nr.50 din 28 mai 2002 a Curţii Militare de Apel.
S-au prezentat recurenţii inculpaţi, aflaţi în stare de libertate, F.R. asistat de avocat M.D. apărător ales şi Moldoan Vasile, asistat de avocat D.E., apărător ales, lipsă fiind celelalte părţi.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului F.R., avocat M.D. a susţinut şi dezvoltat pe larg motivele de recurs depuse în scris la dosar şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanţă, în vederea completării probatoriului.
În subsidiar, s-a cerut, în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală, achitarea, întrucât nu inculpatul este autorul infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Avocat D.E., pentru inculpatul M.V. a susţinut concluziile scrise depuse la dosar şi a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond, achitarea inculpatului, pentru acelaşi temei, respectiv art.10 lit.c din Codul de procedură penală.
În subsidiar, s-a cerut redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea dispoziţiilor art.81 din Codul penal.
Procurorul a pus concluzii de respingere a ambelor recursuri, ca nefondate, susţinând că probatoriul administrat în cauză este complet, că în baza acestuia în mod legal s-a stabilit vinovăţia pentru faptele deduse judecăţii, însarcina celor doi inculpaţi, nefiind motive nici pentru trimiterea dosarului la prima instanţă, nici pentru achitarea inculpaţilor şi nici pentru reducerea pedepselor.
Inculpaţii, în ultimul cuvânt acordat, au arătat că sunt nevinovaţi şi că achiesează la concluziile apărătorului lor.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa nr.19 din 12 februarie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, inculpaţii:
- plt.maj.(r.) F.R.şiserg.maj. M.V. au fost condamnaţi la pedepse de câte 5 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal.
S-a luat act că Spitalul Clinic nr.4 „Victor Babeş” din Timişoara nu s-a constituit parte civilă.
Fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 4 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 21/22 august 1996, lucrătorii de poliţie F.R. şi S.C., aflaţi în holul Staţiei CFR Lugoj, au legitimat victima C.V. care suferea de deficienţe de auz şi de exprimare şi care nu avea actele de identitate asupra sa.
Inculpaţii F.R. şi M.V. au încadrat victima şi au condus-o în parcul din apropiere unde au lovit-o cu pumnii şi picioarele,cauzându-i un traumatism toracic cu multiple fracturi costale, rupturi ale plămânului şi hemotorax bilateral (raport medico-legal nr.633/A din 23 august 1996 al Laboratorului exterior Timişoara – fila 14 dosar urmărire penală).
În urma agresiunii suferite, victima a decedat pe data de 22 august 1996 la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, cauza morţii fiind insuficienţa cardio-respiratorie acută survenită pe fondul traumatismului suferit.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare, acte medico-legale, planşe fotografice, declaraţiile martorilor, procese-verbale de confruntare, declaraţiile inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr.50 din 28 mai 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii F.R. şi M.V.
Inculpatul F.R. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în vederea completării probatoriului administrat.
În subsidiar, a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
Inculpatul M.V. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia prin aplicarea dispoziţiilor art.74-76 Cod penal şi suspendarea condiţionată a executării ei potrivit dispoziţiilor art.81 Cod penal.
Temeiurile juridice invocate sunt prevăzute de art.3859 pct.171, 18 şi 14 Cod procedură penală.
Examinând recursurile, Curtea constată că acestea nu sunt fondate, pentru motivele ce se vor arăta.
Instanţa de judecată a pronunţat o soluţie legală şi teminică dispunând condamnarea inculpaţilor F.R. şi M.V. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal.
Materialul probator administrat – îndestulător şi concludent pentru stabilirea situaţiei de fapt – a fost corespunzător coroborat, interpretat şi analizat, într-o succesiune logică şi susţinută a cadrelor care compun filmul evenimentului.
Astfel, instanţa de fond a avut la dispoziţie atât depoziţiile unor martori oculari ai agresiunii G.M. şi S.I.I., cât şi depoziţiile unor martori ai unor secvenţe premergătoare sau colaterale incidentului şi ale unor martori indirecţi, din relatările tuturor rezultând indubitabil că inculpaţii sunt autorii agresiunii comise asupra victimei C.V.
Declaraţiile martorilor care i-au văzut pe inculpaţi lovind victima cu pumnii şi picioarele – se coroborează cu constatările actelor medicale şi cu relatarea incidentului făcută chiar de C.V. către membrii familiei T.
Mobilul agresiunii l-a constituit comportamentul victimei – o persoană vârstnică, cu deficienţe fizice – care a trezit suspiciunea inculpaţilor cu privire la sinceritatea atitudinii sale, motiv pentru care inculpaţii au vrut să îi aplice o corecţie.
Loviturile au vizat regiunea costală şi au avut o durată redusă în timp, dovedindcăinculpaţiiau urmărit numai vătămarea corporală a victimei, moartea acesteia constituind un rezultat din culpă pe care inculpaţii nu l-au prevăzut, deşi (având în vedere vârsta şi condiţia fizică a victimei, intensitatea actelor de violenţă) puteau şi trebuiau să-l prevadă.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, a dat o temeinică încadrare juridică faptei săvârşite în cauză fiind pe deplin întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.183 Cod penal şi a dispus în mod just condamnarea inculpaţilor, respectând dispoziţiile legale în materie.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs formulat de inculpatul M.V., Curtea constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.72 Cod penal, pedeapsa aplicată reflectând totalitatea criteriilor generale de individualizare şi corespunzând scopului pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal.
Având în vedere împrejurările concrete de săvârşire a faptei, poziţia procesuală nesinceră a recurentului inculpat, Curtea constată că în cauză nu există temeiuri de reţinere în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuanate prevăzute de art.74 Cod penal şi că, pe cale de consecinţă, nici de reducere a cuantumului pedepsei aplicate.
Curtea constată că modalitatea de executare a pedepsei prin privare de libertate corespunde scopului coercitiv – educativ al sancţiunii penale şi de prevenţie generală, suspendarea executării pedepsei neaducând garanţiile necesare privind realizarea lui.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte temeiuri de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile inculpaţilor, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare.
Văzând dispoziţiile art.38515 pct.1 lit.b, art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.R. şi M.V. împotriva deciziei nr.50 din 28 mai 2002 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 289/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 604/2002. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
