CSJ. Decizia nr. 291/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.291
Dosar nr.2697/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţii P.A.C., D.A.C., R.S. şi P.V.Gh. împotriva deciziei penale nr.214 din 20 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-au prezentat inculpaţii P.A.C. şi P.V.Gh., în stare de arest, asistaţi de avocat M.I.S. apărător ales şi inculpata D.A.C., în stare de arest, asistată de avocat B.A., apărător desemnat din oficiu.
Au lipsit inculpata R.S., pentru apărarea căreia s-a prezentat avocat B.A., apărător desemnat din oficiu şi intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpaţilor P.A.C. şi P.V.Gh. a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi, pe fond, în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire şi reducerea pedepsei, iar în subsidiar, casarea deciziei penale şi menţinerea sentinţei penale.
Apărătorul inculpatelor D.A.C. şi R.S. a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi, pe fond, în principal, achitarea în baza art.10 lit.c raportat la art.11 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, iar în subsidiar, reducerea pedepsei şi aplicarea prevederilor art.81 Cod penal, în condiţiile menţinerii circumstanţelor atenuante aplicate de instanţa de fond.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor, ca nefondate, iar faţă de recursul inculpatei R.S. a pus concluzii de respingere a recursului, ca tardiv.
Apărătorul inculpatei R.S. a lăsat la aprecierea instanţei soluţia cu privire la tardivitatea recursului formulat de aceasta.
Inculpaţii pe rând, în ultimul cuvânt, au solicitat reducerea pedepselor.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.51 din 5 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Prahova au fost condamnaţi la pedepse de câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, i şi alin.3 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.74 şi 76 lit.c Cod penal, inculpaţiiP.A.C.,şiP.Gh.V.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnate la pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a şi c şi alin.3 lit.a Cod penal cu aplicarea art.74-76 lit.c Cod penal, inculpateleD.A., şi R.S.
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art.64 Cod penal.
S-a constatat recuperat prejudiciul în cuantum de 17.000.000 lei cauzat părţii civile SC „P” SA Ploieşti şi a mai obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 3.728.246 lei reprezentând contravaloarea analizelor de laborator efectuate.
În temeiul art.118 lit.b Cod penal s-au confiscat de la inculpaţi furtunul şi dispozitivul artizanal ataşat la conducta petrolieră, precum şi cele 44 canistre a câte 20 l fiecare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, pe baza probelor administrate, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii P.A.C. şi P.Gh.V. locuiesc în comuna Bărcăneşti, judeţ Prahova şi observând că prin spatele grădinii inculpatei D.A., din aceeaşi localitate, trece o conductă magistrală a SC Petrotrans SA Ploieşti prin care se transportă benzină de calitate superioară, au montat artizanal în cursul lunii iulie 2001 un dispozitiv ce permitea sustragerea benzinei cu ajutorul unui furtun, cu un capăt special adaptat, în acest sens.
Această operaţiune a fost realizată de cei doi inculpaţi şi i-au adus la cunoştinţă acest fapt inculpatei D.A..
Proprietara grădinii învecinate, R.S. a aflat de la cei doi inculpaţi această situaţie la începutul lunii august 2001.
Inculpaţii le-au atenţionat pe cele 2 femei să nu se atingă de dispozitivul montat de ei pe conductă, după care, în după amiaza zilei de 29 august 2001, inculpaţii P.A.C. şi P.Gh.V. au venit la domiciliul lui R.S. cu o maşină personală şi au adus un număr de 44 canistre goale, a câte 20 litri fiecare pentru a sustrage benzină.
În continuare, inculpaţii s-au deplasat cu canistrele şi un furtun în spatele grădinii inculpatei D.A., a umplut canistrele cu ajutorul instalaţiei artizanale aplicată anterior pe conductă şi pe rând au transportat canistrele în curtea inculpatei R.S..
La scurt timp după ce au umplut canistrele cu benzină şi le-au depozitat în curtea inculpatei, au pus în portbagaj furtunul de care se serviseră la sustragerea benzinei după care au încărcat şi 3 canistre pline cu benzină.
După părăsirea curţii locuinţei inculpatei R.S., inculpaţii P.A.C. şi P.Gh.V. au fost depistaţi şi reţinuţi de o patrulă de poliţie şi la controlul maşinii s-au găsit cele trei canistre de benzină şi furtunul de care s-au servit inculpaţii.
În continuare, organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi efectuându-se măsurători s-a constatat că furtunul după fixarea sa înimprovizaţia montatăpe conductă acoperea distanţa de 30 m lungime între aceasta şi locuinţa inculpatei D.A..
S-a mai constatat că pământul era proaspăt îmbibat cu produs petrolier cu miros de benzină.
În momentul apariţiei organelor de poliţie, inculpatele care i-au ajutat pe inculpaţi la comiterea faptei dispăruseră, însă ulterior, s-au prezentat singure la poliţie unde au recunoscut faptele.
Inculpaţii ajutaţi de cele două inculpate, au sustras cantitatea totală de 842 l benzină fără plumb, în valoare de 17.000.000 lei, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.
Împotriva sentinţei de mai sus, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi toţi inculpaţii.
Prin apelurile formulate parchetul a criticat hotărârea cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante şi la individualizarea pedepselor, iar inculpaţii, în principal, s-au referit la încadrarea juridică a faptelor care era în infracţiunea de tăinuire şi reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr.214 din 20 mai 2002, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi fiind înlăturate dispoziţiile art.74-76 Cod penal, inculpaţii au fost condamnaţi la câte 4 ani închisoare fiecare.
S-au menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei şi s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
În considerente s-a motivat că nu subzistă încadrarea juridică solicitată în raport de activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţi, aşa cum rezultă din probele administrate, iar în ce priveşte pedepsele aplicate acestea nu reflectă gravitatea acestor infracţiuni şi mai ales frecvenţa lor în zonă.
În termen legal, au declarat recurs inculpaţii P.A.C., P.Gh.V. şi inculpata D.A..
În cauză a declarat recurs peste termenul prevăzut de lege şi inculpata R.S..
Prin motivele orale, inculpaţii P.A.C. şi P.Gh.V. au susţinut nelegalitatea hotărârii cu privire la încadrarea juridică a faptei, susţinând că aceasta este în infracţiunea de tăinuire pentru care au solicitat aplicarea unei pedepse reduse; în subsidiar, recurenţii inculpaţi au solicitat menţinerea soluţiei pronunţată de instanţa de fond.
Recurentele inculpate D.A. şi R.S. au solicitat în principal achitarea, susţinând că nu au comis o faptă de natură penală, în subsidiar au solicitat în condiţiile constatării circumstanţelor judiciare atenuante reducerea pedepselor şi suspendarea condiţionată a executării lor.
Curtea constatăcă recursul inculpatei R.S. este tardiv pentru cele ce urmează:
Potrivit art.3853 alin.1 Cod procedură penală, termenul de recurs este de 10 zile şi el curge ca şi în cazul reglementat de art.363 Cod procedură penală pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare de la data pronunţării.
Se poate constata din practicaua deciziei pronunţată în apel, respectiv, Decizia penală nr.214 din 20 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti că inculpata R.S. a fost prezentă la data judecării în fond a apelului, fiind asistată de avocat din oficiu.
Fiind prezentă la dezbaterile ce au avut loc la 20 mai 2002, termenul de recurs curgea pentru această inculpată de la data de 21 mai 2002 şi se împlinea la data de 31 mai 2002.
Dar inculpata a formulat cererea de recurs, primită la instanţa de apel la 17.06.2002, peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute la art.367 Cod procedură penală privind repunerea în termen şi nici ale art.365 Cod procedură penală referitoare la recursul peste termen, (ambele texte invocate raportate şi la dispoziţiile art.3853 alin.2 Cod procedură penală), se va constata că recursul acestei inculpate este tardiv şi se va respinge în conformitate cu dispoziţiile art.38515 pct.1 lit.a Cod procedură penală, fără a se mai analiza criticile formulate de aceasta şi care vizează fondul cauzei.
Revenind la criticile formulate de inculpaţi, acestea vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art.3859 alin.1 pct.17 şi 14 Cod procedură penală, constatându-se însă că, recursurile lor sunt nefondate.
Din declaraţiile celor două inculpate, cât şi din procesele verbale de cercetare a locului faptei şi de prindere a inculpaţilor este evident că aceştia sunt autorii unei infracţiuni de furt calificat de produse petroliere şi nu de tăinuire.
Mai întâi aceştia s-au ocupat de confecţionarea artizanală şi montarea unui dispozitiv ce permitea sustragerea benzinei cu ajutorul unui furtun cu un capăt special adaptat în acest sens. De altfel, fiind opriţi de lucrătorii de poliţie, asupra acestora s-a găsit furtunul special confecţionat, cât şi 3 canistre pline cu benzină.
Inculpatele au descris în declaraţiile lor condiţiile în care aceştia au iniţiat şi realizat activitatea infracţională de sustragere a benzinei, modalitatea concretă, în care pe parcursul acţiunii infracţionale, aceştia au primit ajutorul material al celor două inculpate.
În împrejurările de fapt evidenţiate de probe este fără echivoc stabilit că activitatea inculpaţilor s-a consumat în condiţiile constitutive ale infracţiunii de furt calificat de produse petroliere, faptă corect încadrată de instanţe în dispoziţiile art.209 alin.1 lit.a, i şi alin.3 lit.a Cod penal, iar activitateainculpatelor de acordarea unui ajutor material, stabilit pe baza unei hotărâri comune prealabile faptei, constituie în drept, complicitate la infracţiunea de furt calificat de produse petroliere, faptă, de asemenea corect încadrată de instanţe în dispoziţiile art.26 Cod penal raportat la art.209 alin.1 lit.a, i şi alin.3 lit.a Cod penal.
În raport cu atitudinea procesuală sinceră şi constantă a inculpatelor pe parcursul procesului penal, este fără relevanţă juridică, în lipsa unui suport probator, susţinerea din recurs a inculpatelor care, prin apărător, au învederat că nu au săvârşito faptă, în sensul legii penale, solicitând achitarea pe acest temei juridic.
Pentru aceste considerente criticile formulate de inculpaţii privind greşita încadrare juridică a faptei sunt nefondate, cum de altfel este şi critica formulată de inculpatăşi pentru care a solicitat achitarea.
Prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.18 Cod procedură penală se constată că instanţele nu au comis o eroare gravă de fapt, în ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei Duţă în privinţa căreia s-a făcut, de asemenea, o corectă aplicare a legii.
O corectă aplicare a legii a făcut instanţa de apel şi în privinţa pedepselor aplicate inculpaţilor.
În cauză nu se puteau reţine nici circumstanţe judiciare atenuante şi nici nu se putea proceda la suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei D.A., având în vedere pe de o parte atitudinea nesinceră şi oscilantă a inculpaţilor pe parcursul procesului penal, deşi aceştia au fost puşi în faţa unor probe de nediscutat, dar mai ales, pericolul social al faptelor comise, redat nu numai de existenţa unor circumstanţe care agravează răspunderea penală, dar şi de obiectul material al acestor fapte,respectiv, sustragerea produselor petroliere.
Existenţa unei hotărâri infracţionale prealabile între cei patru inculpaţi, modul în care şi-au organizat desfăşurarea activităţilor infracţionale denotă o periculozitate sporită şi a făptuitorilor, aşa încât, nu pot fi menţinute pedepsele dispuse de instanţa de fond, după cum nu poate fi acordată nici suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru inculpata D.A..
Aşa fiind, pentru totalitatea considerentelor expuse, criticile formulate de inculpaţi sunt nefondate şi potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursurile se vor respinge, ca nefondate.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art.38517 alin.4 Cod procedură penală combinat cu art.88 Cod penal se va computa detenţia preventivă pentru recurentul inculpat P.A.C. şi P.Gh.V. de la 30 august 2001 la zi.
Se va constata că inculpata D.A., este arestată în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.A.C., P.V.Gh. şi D.A.C. împotriva deciziei penale nr.214 din 20 mai 2002a Curţii de Apel Ploieşti.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpata R.S., împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor P.A.C. şi P.V.Gh. durata arestării preventive de la 30 august 2001 până la zi.
Constată că inculpata D.A.C. este arestată în altă cauză.
Obligă pe inculpaţii P.A.C. şi P.V.Gh. la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatele D.A.C. şi R.S. la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 296/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 3645/2002. Penal → |
|---|
