CSJ. Decizia nr. 346/2002. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.346DOSAR NR. 4604/2002
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul O.M. împotriva deciziei penale nr.317 din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
S-a prezentat recurentul condamnat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.F. apărător din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a cerut admiterea recursului declarat de condamnat.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru întreruperea executării pedepsei.
În ultimul cuvânt recurentul condamnat a lăsat la aprecierea instanţei modul de soluţionare a cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.206 din 28 mai 2002, Tribunalul Botoşani a respins, ca nefondată, cererea prin care condamnatul O.M. solicita întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.204/2001 a aceleiaşi instanţe, motivându-se că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de art.453 lit.c Cod procedură penală, în sensul că prezenţa petentului în cadrul familiei sale nu este absolut necesară.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr.317 din 30 septembrie 2002, a respins apelul formulat de condamnatul O.M..
Împotriva menţionatelor hotărâri, condamnatul a declarat recurs, susţinând, ca şi în apel că instanţele nu au acordat semnificaţia necesară anchetei sociale efectuată în cauză.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.453 lit.c raportat la art.455 Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea acesteia ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familia sau unitatea la care lucrează.
Cum din cuprinsul anchetei sociale efectuată în cauză rezultă că anterior încarcerării, condamnatul nu a realizat venituri cu caracter permanent pentru a contribui la întreţinerea minorului rezultat din concubinajul cu Ferar Liliana, în mod just cele două instanţe au reţinut că cererea acestuia nu întruneşte condiţiile impuse de art.453 lit.c Cod procedură penală.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de condamnatul O.M. nefiind întemeiat, să fie respins, ca atare, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.M. împotriva deciziei penale nr.317 din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei, reprezentând onorairul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3593/2002. Penal. Art.189 alin.2,4 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 345/2002. Penal → |
---|