CSJ. Decizia nr. 37/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 37
Dosar nr. 4051 / 2002
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr.573/A din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat V.M., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul declară că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.539 din 10 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, Secţia I-penală, l-a condamnat pe inculpatul C.V. la 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art.4 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
A fost menţinută arestarea preventivă şi dedusă prevenţia de la 18 ianuarie 2002 la zi.
S-a dispus confiscarea cantităţii de 0,19 g heroină rămasă în urma analizelor.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 18 ianuarie 2002, organul de poliţie a descoperit la reşedinţa inculpatului V.C. din Bucureşti, cu ocazia percheziţiei domiciliare, 5 doze cu substanţă validă şi o ţigară care, conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică al Laboratorului de analize fizico-chimice droguri, conţin 0,28 g heroină, interzisă la deţinere şi care face parte din tabelul I anexă la Legea nr.143/2000.
Aşa cum s-a stabilit în cursul procesului penal, heroina a fost deţinută de către inculpat pentru consum propriu.
Starea de recidivă postexecutorie a fost reţinută în considerarea sentinţei penale nr.418/1991 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr.497 din 2 iulie 1991 a Tribunalului Bucureşti, prin care inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fiind liberat condiţionat la 27 aprilie 1995, cu un rest neexecutat de 286 zile.
Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii pronunţate în cauză a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr.573 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, instanţa de control judiciar constatând că cererea de reducere a pedepsei nu este întemeiată.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a solicitat reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată în baza lucrărilor şi materialului de la dosarulcauzei, Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.14 Cod procedură penală, însă nu este fondat.
Deşi Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din cadrul I.G.P. deţinea date că în apartamentul inculpatului C.V. se comercializeazădroguri, ceea ce a justificat percheziţia domiciliară din 18 ianuarie 2002, ocazie cu care au fost găsite dozele de heroină, în lipsa unor mijloace de probă directe care să susţină săvârşirea infracţiunii mai grave, de comercializare a drogurilor, inculparea şi condamnarea susnumitului s-au făcut pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, respectiv pentru deţinerea unei astfel de substanţe pentru consum propriu.
Infracţiunea astfel imputată este temeinic dovedită şi săvârşirea acesteia este constant recunoscută de către inculpat, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei.
La individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile prevăzute în art.72 Cod penal, respectiv de gradul de pericol social al infracţiunii, de împrejurările săvârşirii acesteia, dar şi de persoana inculpatului, care nu se află la prima încălcare a legii.
Reducerea pedepsei - aplicată în imediata apropiere a minimului special prevăzut de lege – solicitată de către inculpat nu se justifică, aceasta fiind necesară realizării scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art.3859 alin.3 Cod procedură penală, existenţa vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
Conform art.38517 şi art.383 alin.2 Cod procedură penală, din pedeapsa aplicată urmează să se scadă timpul arestării preventive de la 18 ianuarie 2002 la 8 ianuarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei nr.573/A din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 ianuarie 2002 la 8 ianuarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3645/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 409/2002. Penal. Art.20 rap.art.174, 175 c.pen.... → |
|---|
