CSJ. Decizia nr. 382/2002. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.382DOSAR NR.4561/2002

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata S.F. împotriva deciziei penale nr.588din 1 octombrie 2002a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală.

S-a prezentat recurenta inculpată S.F., aflată în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat G.S.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul inculpatei a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi reducerea pedepsei sub minimul special, având în vedere că inculpata este divorţată, are un copil minor aflat în grija mamei sale, care este foarte bolnavă şi în raport de circumstanţele în care s-a comisfapta.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, având în vedere că pedeapsa aplicată tinde spre minimul prevăzut de textul de lege incriminator, iar aspectele învederate de inculpată în recursul său, au fost analizate la stabilirea pedepsei de către instanţele care s-au pronunţat în cauză.

Inculpata S.F. având ultimul cuvânt a declarat că este de acord cu susţinerile apărătorului său.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şilucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr.626 din 2 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I-a penală, în baza art.4 din Legea 143/2000, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal a fost condamnată inculpata S.F.la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Conform art.83 din Codul penal a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1551/ 7 decembrie 2001, pe care a adăugat-o pedepsei din prezenta cauză, inculpata urmând să execute în final 4 ani, închisoare, cu aplicarea art.71, 64 Cod penal.

Instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a reţinut că în ziua de 4 martie 2002, a fost surprinsă de organele de poliţie, având asupra sa o doză de heroină de 0,12 gr., pe care o cumpărase pentru consum.

Împotriva acestei hotărâri, inculpata a declarat apel, solicitând instanţei redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei sub minimul special, având în vedere situaţia familială dificilă.

Prin Decizia penală nr.588 din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti Secţia I-a Penală a respins ca nefondat apelul inculpatei, motivând această soluţie prin faptul că, în raport de antecedentele penale ale acesteia, de cuantumul pedepsei îndreptat spre minim, criteriile prevăzute de art.72 Cod penal au fost judicios aplicate şi corespund scopului prevăzut de art.52 din Codul penal.

În termen legal, inculpata a formulat recurs pe care l-a înaintat Curţii Supreme de Justiţie.

Recursul declarat de inculpata S.F. este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.

Instanţele au ţinut cont atât de atitudinea procesuală a inculpatei, cât şi de conduita sa anterioară, reflectată în condamnarea pentru o infracţiune de furt calificat. Rezultanta de 4 ani închisoare este ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.83 din Codul penal.

În aceste condiţii, pedeapsa rezultantă reprezintă o judicioasă şi corectă aplicare criteriilor prevăzute în dispoziţiile art.72 din Codul penal, iar atât cuantumul pedepsei cât şi modalitatea de executare corespund scopului coercitiv-educativ, în conformitate cu prevederile art.52 din Codul penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.F.împotriva deciziei penale nr.588 din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 martie 2002 la 28 ianuarie 2003.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2003.

 

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 382/2002. Penal