CSJ. Decizia nr. 395/2002. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.395Dosar nr.4986/2002
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
S-a luat în examinare conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Militar Timişoara şi Tribunalul Gorj referitor la soluţionarea cauzei privind pe inculpatul V.C.D. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art.246 din Codul penal.
Au lipsit intimatul inculpat V.C.D. şi intimata parte vătămată L.G..
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a pus concluzii în sensul că, instanţa competentă este Tribunalul Gorj.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Militar Timişoara, prin sentinţa nr.125 din 4 septembrie 2002, în baza art.42 din Codul de procedură penală, raportat la art.64 pct.2 din Legea nr.360 din 24 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul plutonier major de poliţie (în rezervă) V.C.D.în favoarea Tribunalului Gorj.
Hotărând astfel, tribunalul a constatat că, Legea nr.360 din 24 iunie 2002 cuprinde „norme de procedură penală de strictă interpretare şi de imediată aplicare, care derogă de la cele stabilite prin Codul de procedură penală, pe care le şi abrogă în mod expres”.
Potrivit prevederilor art.64 pct.2 din legea menţionată, competenţa de a judeca, în fond, infracţiunile săvârşite de poliţişti revine tribunalelor, pentru infracţiunile comise de agenţii de poliţie şi curţilor de apel, pentru infracţiunile comise de către ofiţerii de poliţie, până la gradul de comisar şef inclusiv, iar art.40 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, când compentenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă a judeca, chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are această calitate, a fost abrogat prin art.82 din Legea nr.360/2002.
Pentru aceste considerente, instanţa militară, în baza art.26 pct.1 din Codul de procedură penală, art.64 pct.2 şi a art.82 alin.2 din Legea nr.360/2002 a constatat că, nu este competentă să soluţioneze această cauză, în care inculpatul plut.maj.(rez.) fost militar în cadrul Poliţiei municipiului Tg.Jiu, trimis în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 din Codul penal, astfel că, în baza art.42 din Codul de procedură penală şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Gorj.
Tribunalul Gorj, Secţia penală, prin sentinţa nr.287 din 15 octombrie 2002, la rândul său şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Militar Timişoara, apreciind că, potrivit art.10 din Codul penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timp cât se afla în vigoare, ea neretroactivând.
„Or, menţionează instanţa civilă,potrivit prevederilor legale, respectiv, art.26 din Codul de procedură penală, pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului ca fiind comisă la 14 februarie 2002, competenţa de soluţionare aparţinea Tribunalului Militar, dată fiind calitatea de subofiţer de poliţie a inculpatului la acea dată”.
Ivindu-se un conflict negativ de competenţă, dosarul a fost trimis instanţei supreme, pentru a se pronunţa în baza art.43 alin.2 din Codul de procedură penală.
Asupra conflictului de competenţă, în baza lucrărilor, a materialului din dosarul cauzei, precum şi în raport cu dispoziţiile legale, Curtea constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe inculpatul V.C.D. este Tribunalul Gorj.
1. În acest sens, Legea nr.360 din 24 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, intrată în vigoare la 24 august 2002, cuprinde, printre altele, dispoziţii de ordin procedural, privind competenţa instanţelor în cazul săvârşirii unor infracţiuni de către poliţişti care, în temeiul acestei legi, au devenit funcţionari publici.
În domeniul reglementărilor referitoare la competenţa de judecată a infracţiunilor după calitatea persoanei, prin adoptarea Legii nr.360/2002, s-a creat un concurs de legi în timp, pe de o parte între dispoziţiile Codului de procedură penală, iar pe de altă parte cele din legea specială, ambele fiind legi organice.
Prin adoptarea acestei legi, în vederea aplicării ei nu s-au instituit norme de tranziţie, situaţie în care se aplică integral normele şi regulile cu caracter general.Legiuitorul a prevăzut în art.82 alin.2 din Legea nr.360 că, la data intrării în vigoare a legii, orice dispoziţii contrare se abrogă, inclusiv normele contrare cuprinse în Codul de procedură penală;
-Aşa fiind, cum în discuţie sunt norme de procedură şi cum acestea sunt de strictă interpretare şi de imediată aplicare, cum nu s-au adoptat norme de tranziţie, rezultă că Legea privind Statutul poliţistului se aplică strict şi în totalitate de la data intrării ei în vigoare, şi anume de la 24 august 2002, indiferent de data săvârşirii infracţiunilor şi de împrejurarea dacă făptuitorul şi-a păstrat ori şi-a pierdut calitatea pe care o avea la data săvârşirii faptelor. În context, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii speciale, cât şi a unor dispoziţii generale care să reglementeze situaţiile ivite în cazul succesiunii de legi procesual penale în timp, a opera cu distincţii referitoare la data săvârşirii faptei, la data declanşării procesului penal, la calitatea făptuitorului şi la pierderea acestei calităţi înseamnă a adăuga la lege.
-Totodată, astfel cum arătam anterior, situaţia tranzitorie ivită nu trebuie şi nici nu poate fi soluţionată exclusiv în lumina dispoziţiilor cuprinse în art.40 din Codul de procedură penală, referitoare la „competenţa instanţei în caz de schimbare a calităţii inculpatului”, fără a analiza care este cauza schimbării acestei calităţi, care poate fi determinată de numeroase împrejurări, printre care, chiar schimbarea legii ce modifică statutul anumitor categorii de persoane, cum este legea în discuţie.
Raţiunea prevederilor art.40 precitat nu este însă aceea de a soluţiona conflictul în timp între normele de competenţă materială, datorat modificărilor legislative, ci prevede numai că, în cadrul legii aplicabile, care poate fi legea nouă sau legea veche, trebuie să se ţină seama de calitatea specială a persoanei de la data săvârşirii infracţiunii, chiar dacă, la data judecăţii nu mai are acea calitate.
În alţi termeni, art.40 din Codul de procedură penală nu exclude aplicarea normelor dreptului de tranziţie, după cum, aplicând aceste norme, nu înseamnă că se încalcă prevederile art.40, ci, din punct de vedere logic, aplicarea lor se face succesiv, şi anume: mai întâi se soluţionează conflictul în timp între normele de competenţă, care are precădere (fiind o chestiune prealabilă), deoarece permite să se stabilească dacă se aplică legea veche sau legea nouă, după care se determină în concret competenţa după calitatea persoanei.
Legea Statutului poliţistului, care îl desemnează pe acesta ca fiind „ funcţionar public civil, cu statut special” (art.1 alin.1) a scos din sfera de competenţă a instanţelor militare şi a trecut în cea a instanţelor civile, toate faptele penale săvârşite de poliţişti, rămânând în competenţa celor militare, ca o excepţie, numai infracţiunile contra siguranţei statuluisăvârşite de poliţişti (art.64 alin.3).
Invocarea prevederilor art.40 din Codul de procedură penală, în motivarea menţinerii competenţei instanţei militare şi după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002 este în contradicţie cu dispoziţiile art.64 alin.2 şi ale art.82 alin.2 din această lege, întrucât ele presupun exlusiv pierderea calităţii avute la data săvârşirii infracţiunii în condiţiile aceleiaşi reglementări juridice, câtă vreme, în speţă, a intervenit o modificare majoră în reglementarea competenţei, prevederile art.40 nu mai sunt incidente, cum nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art.10, art.12 sau art.13 din Codul penal, care au în vedere strict dreptul penal material (substanţial), nu şi cel procesual penal (formal), guvernat de principiul tempus regit actum.
În consecinţă, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.29 pct.5 lit.a, coroborat cu art.43 alin.2 din Codul de procedură penală, va constata că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe inculpatul V.C.D., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art.246 din Codul penal, este Tribunalul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe inculpatul V.C.D. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art.246 din Codul penal, este Tribunalul Gorj.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 396/2002. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 392/2002. Penal → |
|---|
