CSJ. Decizia nr. 40/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 40
Dosar nr. 4279 / 2002
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr.548 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I-a penală, privind pe inculpatulI.G.
S-a prezentat intimatul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat G.S., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilă Ş D.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului parchetului, dezvoltând oral motivele formulate prin acesta.
Apărătorul a solicitat respingerea recursului parchetului, în ce priveşte majorarea pedepsei aplicate, lăsând la aprecierea instanţei celelalte două motive din recurs.
Inculpatul declară că lasă soluţia la aprecierea instanţei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.92 din 18 iulie 2002 a Tribunalului Călăraşi a fost condamnat inculpatul I.G. în baza art.211 alin.1 şi 2 lit.b din Codul penal la 8 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art.71 şi 64 din Codul penal, s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 18 iunie 2002 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.038.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Ş.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că, în seara zilei de 17 iunie 2002 inculpatul a consumat băuturi alcoolice la un bufet din comuna Sohatu, până în jurul orelor 22,30.
În timp ce se deplasa spre casă, pe o potecă peste câmp, inculpatul a văzut-o în faţa sa pe partea vătămată Ş.D., handicapat locomotor care mergea sprijinindu-se în două cîrje şi a hotărât să îi fure banii.
În baza acestei rezoluţiuni infracţionale, inculpatul s-a aruncat asupra părţii vătămate şi după ce a lovit-o de mai multe ori cu palmele şi pumnii în zona feţei, i-a sustras portofelul cu suma de 3.050.000 lei din buzunarul pantalonilor.
Deşi partea vătămată l-a recunoscut şi l-a strigat de mai multe ori, inculpatul a fugit la locuinţa sa.
A doua zi, realizând gravitatea faptei, a oprit pentru sine 1.550.000 lei, iar restul de bani, actele şi portofelul le-a aruncat chiar în zona în care s-a comis agresiunea.
Din banii însuşiţi inculpatul şi-a cumpărat îmbrăcăminte.
Ca urmare a agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni pentru care s-au stabilit ca necesare pentru vindecare un număr de 5-6 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut infracţiunea şi a condus organele de urmărire penală la locul unde aruncase o parte din bunurile furate, fiind găsite şi restituite păgubaşului, portofelul, suma de 1.527.500 lei, buletinul de identitate, Decizia de pensionare şi un cupon de pensie.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, a procesului verbal de cercetare la faţa locului, a raportului de constatare medico-legală, a proceselor verbale de conducere în teren, a dovezii de restituire a bunurilor, a declaraţiei martorului S.M., probe coroborate cu recunoaşterile amănunţite ale inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I-a penală, prin Decizia nr.548 din 11 septembrie 2002 a admis apelul declarat de inculpat şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe.
Rejudecând cauza, instanţa de apel, conform art.334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.b din Codul penal în cea prevăzută de art.211 alin.2 lit.d din Codul penal şi în baza acestui text a dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare.
Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că încadrarea juridică dată faptei de prima instanţă este greşită şi că tâlhăria fiind săvârşităîn timpul nopţii sunt incidente dispoziţiile art.211 alin.2 lit.d din Codul penal.
Referitor la individualizarea pedepsei, s-a apreciat că sancţiunea aplicată de prima instanţă este prea severă şi că în raport de datele personale favorabile, pedeapsa de 5 ani închisoare este în măsură să asigure scopul preventiv şi educativ.
Împotriva acestei decizii procurorul a declarat recurs, care invocând dispoziţiile art.3859 alin.1 pct.14, 17 şi 171 din Codul de procedură penală, a susţinut că schimbarea încadrării juridice s-a făcut cu încălcarea legii, că fapta a fost corect încadrată de prima instanţă în dispoziţiile textului art.211 alin.1 şi 2 lit.b din Codul penal, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.169/2002 intrată în vigoare la 18 aprilie 2002, şi că pedeapsa a fost greşit individualizată, în raport cu prevederile art.72 din Codul penal, fiind în discordanţă cu pericolul social grav al faptei, cu împrejurările săvârşirii ei şi cu persoana făptuitorului.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei în aceste limite.
Recursul declarat este fondat
1. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.169/2002 intrată în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial nr.261 la 18 aprilie 2002, textul art.211 alin.2 a fost modificat în sensul că tâlhăria săvârşită în împrejurările arătate la lit.a,b şi c respectiv de o persoană mascată, deghizată sau travestită, în timpul nopţii ori într-un loc public sau mijloc de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
Faţă de data săvârşirii faptei, respectiv 17 iunie 2002, când legea arătată intrase în vigoare, încadrarea juridică corectă a fost menţionată în actul de sesizare şi reţinută de prima instanţă, respectiv cea prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 lit.b din Codul penal.
Întrucât instanţa de apel, a aplicat în cauză dispoziţii care nu mai erau în vigoare, soluţia pronunţată este legală, ceea ce constituie caz de casare conform art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedură penală..
2. Potrivit art.334 din Codul de procedură penală în cazul schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să acorde inculpatului posibilitatea să îşi formuleze apărare.
Aceeaşi obligaţie, revine şi pentru instanţa de apel, potrivit art.371 alin.2, 379 şi 381 din Codul de procedură penală.
Cum în cauză, schimbarea încadrării juridice s-a făcut fără respectarea acestor dispoziţii, Decizia pronunţată în apel nu este legală, fiind incidente dispoziţiile cazului de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.1 din Codul de procedură penală.
3. Referitor la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicatăîn apel, se constată că aceasta a fost greşit individualizată în raport cu dispoziţiile art.72 din Codul penal.
Astfel, pericolul social deosebit de grav al faptei, modul în care aceasta s-a săvârşit, persoana vizată de inculpat prin atacul dezlănţuit în scop de jaf, respectiv un bărbat handicapat locomotor ce se deplasa cu ajutorul cîrjelor, prejudiciul semnificativ economic produs păgubaşului, justificau menţinerea pedepsei de 8 ani aplicată de prima instanţă.
Această pedeapsă era de natură a asigura, conform art.52 din Codul penal, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi integrarea în comunitate a inculpatului.
În consecinţă şi acest motiv de casare, prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 din Codul de procedură penală, este întemeiat.
Faţă de considerentele ce preced, constatând întemeiate criticile formulate, Curtea, în baza art.38515 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, urmează a admite recursul declarat de parchet, a casa Decizia atacată şi rejudecând cauza, a respinge apelul declarat de inculpat şi a menţine hotărârea primei instanţe.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 iunie 2002 la 8 ianuarie 2003 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr.548 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatulI.G.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr.92 din 18 iulie 2002 a Tribunalului Călăraşi, pe care o menţine.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 iunie 2002 la 8 ianuarie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 408/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 4/2002. Penal → |
|---|
