CSJ. Decizia nr. 418/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.418Dosar nr.4470/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.85 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial şi deciziei nr.228 din 14 iunie 2002 a Curţii Militare de Apel.
S-a prezentat apărătorul ales, avocatM.D., lipsind intimatul inculpat C.C.J.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a cerut admiterea recursului în anulare, considerând că hotărârile menţionate au fost pronunţate cu încălcarea legii pentru motivele scrise, depuse la dosar.
Apărătorul intimatului inculpat a susţinut recursul în anulare, solicitând totodată, acordarea de despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată potrivit concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.197 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, inculpatulC.C.J.
a fost achitat, în baza art.10 lit.b şi art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare prevăzută de art.354 alin.2 din Codul penal prinschimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal.
Inculpatul fusese trimis în judecată pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal constând în aceea că la data de 11 februarie 1999 din motive relegioase, fiind preot în cadrul cultului religios „Martorii lui Iehova”, a refuzat să se prezinte la agentul economic la care a fost repartizat în vederea satisfacerii serviciului militar alternativ în conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.46/1996 şi HG nr.618/1997.
Instanţa a reţinut că inculpatul s-a prezentat la Centrul militar judeţean Cluj, la termenul fixat de acesta -11 februarie 1999- astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că inculpatul, nu a fost nici repartizat la o unitate (instituţie publică, regie autonomă sau societate comercială) conform art.2 din HG nr.618/1997 pentru efectuarea serviciului militar alternativ, în sensul art.354 alin.2 din Codul penal, astfel că refuzul său de a efectua serviciul utilitar alternativ, în aceste condiţii nu constituie o faptă prevăzută de legea penală.
Prin Decizia nr.85 din 16 martie 2000, Tribunalul Militar Teritorial a admis apelul declarat de Parchetul Militar Cluj, a desfiinţat sentinţa atacată şi în baza art.354 alin.1 din Codul penal l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.
Instanţa de apel a reţinut că organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova”, nu este un cult religios recunoscut de statul român, astfel că refuzul inculpatului de a nu da curs solicitărilor autorităţii militare în vederea îndeplinirii serviciului militar sau a serviciului utilitar alternativ cu formă a serviciului militar pentru repartizarea sa, fie la o unitate militară, fie la un „angajator”, constituie infracţiuna de neprezentare la încorporare.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr.228 din 14 iunie 2000, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial şi de inculpatul C.C.J. a casat ambele hotărâri, şi în baza art.354 alin.2 din Codul penal a condamnat pe inculpat la un an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art.81 Cod penal, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Instanţa de recurs a reţinut că inculpatul a refuzat să execute serviciul utilitar alternativ, potrivit declaraţiei olografice din 11 februarie 1999 dată la autoritatea militară competentă, astfel că fapta sa constituie infracţiunea prevăzută de art.354 alin.2 din Codul penal.
Împotriva deciziilor nr.85 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial şi nr.228 din 14 iunie 2000 a Curţii Militare de Apel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în baza art.410 alin.1 partea I, pct.3 din Codul de procedură penală a declarat recurs în anulare susţinând că fapta comisă de inculpat nu este prevăzută de legea penală.
În acest sens se susţine că inculpatul nu a avut calitatea de încorporat sau concentrat cerută de lege subiectului activ al infracţiunii prevăzute de art.354 din Codul penal întrucât această calitate o are doar cel care este repartizat pentru satisfacerea stagiului militar, iar pe de altă parte, repartizarea în vederea efectuării serviciului utilitar alternativ s-a făcut la un agent economic, agent care nu poate fi asimilat unei unităţi militare.
Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art.354 alin.1 din Codul penal „neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştiinţare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară” constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare şi se pedepseşe cu închisoare de la unu la 5 ani.
Totodată, în conformitate cu alin.2 al aceluiaşi articol, „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi”.
Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, deci, că infracţiunea menţionată se poate comite şi prin neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi.
Dar, din moment ce chemarea pentru satisfacerea stagiului militar în una din aceste două modalităţi nu se poate realiza decât prin repartizarea celor încorporaţi sau concentraţi la o unitate militară, iar nu şi la o instituţie publică, regie autonomă sau societate comercială, în cadrul cărora nu se pot desfăşura activităţi specifice îndeplinirii serviciului militar, este evident că legiuitorul nu a vizat incriminarea, prin dispoziţiile menţionate, a faptelor de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ la care se referă art.4 din Legea nr.46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.
Înscrierea în alin.1 al art.4 din Legea nr.46/1996 a prevederii potrivit căreia „cetăţenii care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul utilitar alternativ” nu poate justifica încriminarea neprezentării acestora la instituţia publică, regia autonomă sau societatea comercială unde se organizează executarea serviciului utilitar alternativ în conformitate cu art.2 din Hotărârea Guvernului nr.618 din 6 octombrie 1997.
Reglementarea prin art.4 din Legea nr.46/1996 a obligativităţii executării serviciului utilitar alternativ de către cei care, din motive religioase, cum sunt şi perceptele invocate de adepţii Organizaţiei „Martorii lui Iehova”, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de trimitere la textul art.354 alin.2 din Codul penal, prin care este încriminată „neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi”, sau la o altă dispoziţie de lege cu caracter penal.
Ca urmare, este evident că neprezentarea celor repartizaţi la instituţia publică, regia autonomă sau societatea comercială, pentru executarea serviciului utilitar alternativ prin participarea la activităţi de natura celor menţionate în art.2 alin.2 din Hotărârea Guvernului nr.618/1997, nu poate fi echivalată cu o neprezentare a celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea unde au fost repartizaţi, care, în accepţiunea art.354 din Codul penal, nu poate fi decât o unitate militară, singură aptă să primească cetăţeni într-un asemenea scop.
Dispoziţia de la art.21 din Hotărârea Guvernului nr.618/1997 că „nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri sau a clauzelor contractuale de către executanţii serviciului utilitar alternativ atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală, potrivit legii” nu poate avea altă semnificaţie decât aceea ce decurge din natura încălcărilor aduse Legii nr.46/1996 şi Hotărârii Guvernului, dată în conformitate cu dispoziţiile art.4 alin.2 din acea lege, iar nu şi aceea de referire la art.354 alin.2 din Codul penal sau la o altă dispoziţie a legii penale.
În consecinţă, pentru motivele ce preced, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate şi în baza art.4141 alin.1 şi art.38515 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a se menţine sentinţa instanţei de fond.
Referitor la cererea de despăgubiri civile formulată de inculpat, (6 miliarde lei daune morale şi 2 milioane lei daune materiale) este de observat că astfel de pretenţii nu se încadrează în obiectu.
- 5 -
procesului penal de faţă şi nici nu ar putea fi soluţionată în această cauză în raport de prevederile legale care guvernează procesul-penal.
În acest sens, potrivit art.346 alin.ultim Cod procedură penală, instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art.10 lit.b, situaţie care vizează desigur pe partea civilă constituită deja în acel proces şi deci nu-l priveşte pe inculpat, deoarece acţiunea civilă, conform art.14 din acelaşi cod, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului.
Pe de altă parte, potrivit art.504 din Codul de procedură penală orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată, ori că acea faptă nu există (deci numai pentru temeiurile prevăzute de art.10 lit.a şi c) iar potrivit art.506, pentru obţinerea reparaţiei, persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază,, chemând în judecată, civilă statul, care va fi citat prin Ministerul Finanţelor.
Prin urmare, pretenţiile la despăgubiri ale inculpatului nu pot fi soluţionate decât într-un eventual proces civil separat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind instanţa competentă, a procedurii de citare a părţilor şi a celorlalte principii şi reguli procesuale (contradictorialitate, nemijlocirea dreptului la apărare şi altele).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva decizieinr.85 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial şi deciziei nr.228 din 14 iunie 2000 a Curţii Militare de Apel, privind pe inculpatul C.C.J.
Casează hotărârile atacate şi menţine sentinţa nr.197 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 42/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 416/2002. Penal → |
|---|
