CSJ. Decizia nr. 44/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 44
Dosar nr. 4061 / 2002
Şedinţa publică din 8 ianuarie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatulC.S.R. împotriva deciziei penale nr.502 din 28 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
S-a prezentat: recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat V.M., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul declară că lasă soluţia la aprecierea instanţei.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond întrucât cererea nu este admisibilă.
Inculpatul arată că lasă soluţia la aprecierea instanţei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.462 din 23 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnatul C.S.R. dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că petentul C.S.R. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, b, d, eşi alin.3cu aplicarea art.75 lit.a, 74 şi 76 Cod penal, dispusă prin Decizia penală nr.3964/25.09.2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
Condamnatul a formulat contestaţie la executare, invocând dispoziţiile art.461 lit.c Cod procedură penală referitoare la situaţia în care se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
El a arătat că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 s-au modificat prevederile art.146 Cod penal cu privire la conţinutul noţiunii de „consecinţe deosebit de grave” prin care, în prezent, se înţelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii cauzată unei instituţii publice.
Cum prejudiciul cauzat de contestator prin comiterea infracţiunii de tâlhărie la data de 3.02.1999 se situează sub această limită, sus-numitul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art.15 Cod penal.
Instanţa de fond a considerat cererea ca inadmisibilă, întrucât contravine principiului autorităţii de lucru judecat, tinzându-se la modificarea cuantumului unei pedepse definitive.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, prin Decizia nr.502 din 28 august 2002 a admis apelul declarat de contestator, a desfiinţat parţial sentinţa penală nr.462/23.05.2002 şi, pe fond, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a considerat că cererea contestatorului este admisibilă în condiţiile apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000, dar neîntemeiată pe fond deoarece nu sunt întrunite cerinţele art.15 Cod penal.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Petentul C.S.R. a fost condamnat în baza art.211 alin.2 lit.a, b, d, e Cod penal şi alin.3 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a, 74 şi 76 Cod penal lapedeapsa de 10 ani închisoare prin Decizia penală nr.3964/25.09.2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
S-a reţinut, că la data de 3 februarie 1999, ora 22,00, împreună cu alte persoane a atacat două angajate ale S.C.Astral TV, sustrăgând suma de 156 milioane lei.
Articolul 146 Cod penal stabilea – la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare – că prin „consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 50 milioane lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă articolul 145 Cod penal ori altei persoane juridice sau fizice.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluinr.207/2000, publicată în Monitorul Oficial la data de 25 iulie 2001, conţinutul noţiunii de „consecinţe deosebit de grave” a fost modificat în sensul stabilirii limitei inferioare a pagubei la un miliard lei.
Apariţia acestui act normativ după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a contestatorului C.S.R. ridică problema juridică a aplicării legii penale mai favorabile acestuia.
Articolul 15 din Codul penal stabileşte că dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
Pedeapsa nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse, proporţional cu micşorarea maximului special, prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.
Potrivit art.458 Cod procedură penală, în cazul intervenirii unei legi penale noi care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută, instanţa ia măsuri de îndeplinire a dispoziţiilor art.15 Cod penal.
Din analiza celor două texte, ca şi din titlul marginal al articolului 15 Cod penal, rezultă că în cazul pedepsei definitive, aplicarea legii penale mai favorabile are caracter facultativ, constituind o posibilitate, iar nu o obligaţie a instanţei care soluţionează contestaţia la executare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că inculpatul C.S.R. a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, de mai multe persoane împreună, noaptea şi în loc public şi prin folosirea unui spray lacrimogen. Prejudiciul cauzat este considerabil la nivelul anului 1999 şi nu a fost recuperat, iar cele două părţi vătămate au suferit leziuni traumatice şi au trebuit internate în unităţi medicale de specialitate.
Condamnatul C.S.R. a fost încarcerat la 22.10.1999, executând până în prezent doar 3 ani, 3 luni şi 17 zile din pedeapsa aplicată.
Curtea apreciază că în raport de infracţiunea săvârşită,de persoana condamnatului, de timpul scurs de la începerea executării pedepsei, menţinerea pedepsei de 10 ani închisoare este pe deplin justificată şi oportună.
Aşa fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.S.R. împotriva deciziei penale nr.502 din 28 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 444/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 427/2002. Penal → |
|---|
