CSJ. Decizia nr. 444/2002. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 444DOSAR NR. 2493/2002
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.O. împotriva deciziei nr.235 din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Recurentul a fost prezent în stare de arest, asistat de apărătorul din oficiu, avocat T.I.
Au lipsit părţile vătămate B.O., B.T. şiSpitalul de Urgenţă „Floreasca”.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a criticat hotărârile sub aspectul individualizării pedepsei în sensul că instanţele trebuiau să reţină în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi pe cale de consecinţă aplicând art.74-76 pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului.
În ultimul cuvânt, inculpatul a declarat că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce urmează să fie aplicată în cauză.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.16 din 27 februarie 2002, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul B.O.,la o pedeapsă de 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.174, 175 lit.c Cod penal, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art.71 şi 64 din acelaşi cod.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă prevenţia de la 11 martie 2001.
S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.726.850 lei, cu dobânzile legale, către partea civilă Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti.
S-a reţinut, în fapt, urmare probelor administrate, că, în ziua de 9 martie 2001, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu fratele său B.C., s-a luat la ceartă cu acesta, lovindu-l cu pumnii iar apoi cu un topor în cap.
Din concluziile raportului medico-legal, întocmit în cauză, a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a produs prin dilacerare şi hemoragie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cu fractură de boltă craniană iradiată la bază, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, posibil muchia unui topor, între acestea şi deces existând o legătură directă de cauzalitate.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală – prin Decizia nr.235 din 9 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva ultimei hotărâri, inculpatul a declarat recurs solicitând casarea acestora şi, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat nu este fondat.
La individualizarea pedepsei instanţele au făcut o corectă aplicarea dispoziţiilor art.72 Cod penal pe care le-a adecvat corespunzător materialului probator administrat în cauză.
Au fost avute în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite precum şi persoana inculpatului, infractor primar dar nesincer pe parcursul procesului penal, circumstanţe în raport de care pedeapsa aplicată acestuia, spre minimul special prevăzut de lege, apare corect individualizată.
În raport de cele expuse, cererea de reţinere a unor circumstanţe atenuante, care, dealtfel, nici nu au fost precizate, nu este justificată.
Astfel fiind, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul B.O. împotriva deciziei nr.235 din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 martie 2002, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 445/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 44/2002. Penal → |
---|