CSJ. Decizia nr. 583/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.583Dosar nr.4435/2002
Şedinţa publică din 6 februarie 200.
La 30 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.I.M. împotriva deciziei penale nr.246 din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 30 ianuarie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea a fost amânată pentru astăzi 6 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.207 din 27 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, au fost condamnaţi inculpaţii:
- C.I.M. la: 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2,3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal ş.
- un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.33 lit.a Cod penal, s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, prin privare de libertate în condiţiile art.57, 71 Cod penal.
I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal, pe o perioadă de 4 ani şi.
- M.F.S. la: 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1,2,3 şi 5cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ş.
- un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art.291, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza dispoziţiilor art.33 lit.a Cod penal, s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, prin privare de libertate, în condiţiile art.57 şi 71 Cod penal.
I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
S-a dedus din pedeapsă, pentru fiecare inculpat, perioada reţinerii şi arestării preventive, pentru inculpatul C.I.M., începând cu data de 3 octombrie 2001 şi până la pronunţarea hotărârii şi pentru inculpatul M.F.S. începând cu data de 18 octombrie 2001 şi până la pronunţarea hotărârii.
S-a menţinut starea de arest pentru fiecare inculpat şi s-a prelungit durata arestării preventive până la 19 iulie 2002.
S-au anulat actele false depuse la dosarul de urmărire penală.
S-a menţinut sechestrul asigurator aplicat în faza de urmărire penală, pe imobilul aparţinând inculpatului C.I.M, până la acoperirea prejudiciului.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 4.468.461.000 lei, către SNP „P”.
A fost obligat fiecare inculpat şi la câte 4.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul M.F.S. a fost asociat şi administrator la Societatea Comercială „P”, societate înfiinţată la 14 iunie 2001, iar inculpatul C.I.M. a fost numit în calitate de director al societăţii, primind actele de înfiinţare a firmei, ştampila unităţii şi .
fost împuternicit să reprezinte interesele firmei în activitatea acesteia.
În această calitate, inculpatul C.I.M. în luna iulie 2001, s-a prezentat la Sucursala „P” unde a completat, semnat şi ştampilat o comandă prin care a solicitat livrarea de produse petroliere.
Potrivit înţelegerii dintre cei doi inculpaţi, trebuia ca inculpatul M.F.S. să semneze contractul de vânzare-cumpărare, iar plata urma să se facă ulterior, cumpărătorii având obligaţia să depună scrisoarea de garanţie bancară, anticipat livrării produselor.
Întrucât firma S.C. „P 2001” nu avea bunuri sau activitate care să-i dea dreptul la obţinerea unei scrisori de garanţie, inculpaţii au hotărât să obţină acest document pe căi ilicite.
Astfel, inculpatul M.F.S. a procurat de la o persoană rămasă necunoscută, o astfel de scrisoare. Documentul avea nr.34 şi figura că era emis de Romanian Internaţional Bank Bucureşti, care se obliga să plătească orice sumă de bani, până la maximum de 4.900.000.000 lei către SNP „P”.
În baza acestui document, inculpatul M.F.S. a obţinut un certificat de bonitate, apoi cele două documente au fost date inculpatului C.I.M., care a cunoscut modalitatea în care au fost obţinute şi le-a depus la Sucursala „P”.
Ca urmare, această unitate a livrat firmei inculpaţilor, cantitatea totală de 237.605 kg benzină premium fără plumb, în valoare de 4.457.442.577 lei.
În aceleaşi condiţii, inculpatul M.F.S. a mai obţinut certificatul de garanţie nr.371 din 31 august 2001, în care figura aceeaşi bancă, pe care l-a înmânat celuilalt inculpat.
Acesta a ridicat cantitatea de 147.533 kg motorină, în valoare de 2.153.954.702 lei.
Directorul Sucursalei „P” văzând termenul scurt în care au fost livrate produsele, a avut suspiciuni şi a dispus verificarea documentelor.
S-a stabilit că firma inculpaţilor nu avea cont deschis la banca respectivă şi că nici semnăturile şi ştampilele nu sunt ale băncii.
Ambii inculpaţi au declarat apel împotriva sentinţei, solicitând în principal, să fie achitaţi în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală, întrucât sub aspectul laturii subiective lipseşte intenţia specifică infracţiunilor respective, iar în subsidiar, a cerut reducerea pedepselor prin aplicarea art.74,76 din Codul penal.
Prin Decizia penală nr.246 A din 20 septembrie 2002, Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală, a respins, ca nefondate ambele apeluri, a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus, în continuare, detenţia preventivă şi i-a obligat pe apelanţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sus-menţionatei decizii, a declarat recurs numai inculpatul C.I.M., criticând-o sub mai multe aspecte.
Astfel, în primul motiv formulat, s-a susţinut că instanţele de judecată nu s-au pronunţat asupra unor probe administrate de natură să influenţeze soluţia procesului, respectiv că scrisorile de garanţie nu sunt false ci valabile.
Critica este nefondată.
Acest aspect a fost verificat şi clarificat prin probele administrate şi nu există nici un dubiu în această privinţă.
Astfel, din adresa nr.1787 din 1 octombrie 2001 a Romanian Internaţional Bank SA, rezultă că SC „P 2001” SRL (firma inculpaţilor) nu a solicitat de la această bancă emiterea de scrisori de garanţie în favoarea unei persoane fizice sau juridice, menţionându-se că SC Petrosoftnici nu are cont deschis la acea bancă (fila 105 dosar urmărire penală).
Prin expertiza grafologică efectuată în cauză, s-a stabilit că semnăturile din scrisorile de garanţie, (folosite de inculpaţi) nu aparţin persoanelor din conducerea băncii, autorizate să le semneze pe cele emise de bancă.
Cât privesc impresiunile ştampilelor, s-a stabilit că au fost executate prin copiere cu mare fidelitate, folosindu-se impresiuni ale ştampilelor originale (fila 122 dosar urmărire penală).
De altfel, inculpatul M.F.S. a recunoscut la urmărirea penală faptele şi a arătat detaliat modul cum a procedat (filele 50-51 dosar urmărire penală).
Efectuarea unei expertize contabile evocată în acest motiv de recurs, nu poate fi primită, din moment ce aspectul contabil a fost corect stabilit cu probele administrate şi nu există situaţii neclarificate.
Prin celelalte motive de recurs, se reiterează motivele invocate în apel, care au fost examinate amănunţit de către instanţa de apel şi respinse ca nefondate, cu motivare convingătoare.
Referitor la motivul lipsei intenţiei directe specifice înşelăciunii, este de subliniat faptul că însuşi inculpatul C.I.M. a recunoscut în interogatoriu, la instanţa de fond că, în momentul încheierii contractului cu societatea „P” firma pe care o reprezenta nu avea disponibilul în cont pentru achitarea produselor petroliere, că nu a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei produsele petroliere respective, că ştie faptul că pentru obţinerea scrisorilor de garanţie bancare sunt necesare unele condiţii prevăzute de lege, printre care şi dovada unor garanţii mobiliare şi imobiliare (care nu au existat), că la percheziţia domiciliară s-au găsit coli pe care erau aplicate ştampile false, şi că 95 % din valoarea produselor petroliere a fost încasată de o altă firmă, care era proprietatea sa (filele 63-65).
În raport de aceste mărturisiri dar şi de celelalte probe ale dosarului, apare ca vădit nesinceră apărarea sa, că a lipsit intenţia delictuoasă specifică infracţiunii de înşelăciune.
Mai este de menţionat şi faptul că, spre deosebire de celălalt inculpat, recurentul C.I.M., are pregătire economică superioară şi deci se exclude necunoaşterea regulilor financiare.
În ceea ce priveşte pedeapsa, orientată spre minimul special nu poate fi considerată ca greşit individualizată şi nu se impune a se reduce, avându-se în vedere consecinţele deosebit de grave produse, ingeniozitatea infracţională şi poziţia negativă manifestată (chiar rea credinţă) pe parcursul procesului penal.
În consecinţă şi cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, urmează a respinge ca nefondat recursul în baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală şi a deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 3 octombrie 2001, la data prezentei decizii.
Totodată, va fi obligat recurentul la plata ccheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul C.I.M. împotriva deciziei nr.246 din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 octombrie 2001, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 586/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 571/2002. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
