CSJ. Decizia nr. 758/2002. Penal. Art.306 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEASUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.758
Dosar nr.5063/2002
Şedinţa publică din 14 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva Sentinţei penale nr.2 din 3 ianuarie 2002 a Judecătoriei Costeşti, Deciziei penale nr.165 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Argeş şi Deciziei nr.171/Rdin 28 martie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, privind pe inculpatul U.F..
La apelul nominal, a lipsit intimatul inculpat, aflat în stare de libertate, pentru apărarea sa prezentându-se avocatA.I., apărătordin oficiu. S-a prezentat intimata parte vătămată U.I., însoţit de asistent social B.M. de la Centrul de plasament Priboieni – Argeş.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a solicitat admiterea recursului în anulare, condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea prevăzută de art.181 din Codul penal, faptă trecută în rechizitor. De asemenea, consideră că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.306 din Codul penal este nelegală, fiind situată sub minimul special prevăzut de lege.
Apărătorul intimatului inculpat a lăsat soluţionarea recursului în anulare la aprecierea Curţii.
Intimata parte vătămată U.I. a arătat că este în vârstă de 14 ani fiind născut în luna iunie 1988 şi actualmente se află la Centrul de Plasament Priboieni, unde are condiţii foarte bune. A menţionat că urmează şcoala fără frecvenţă şi este în clasa a III-a. A avut de suferit de pe urma comportamentului violent al tatălui său, fiind insuficient dezvoltat pentru vârsta sa.
CURTEA,
Asupra recursului în anulare de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 25.09.2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti a fost trimis în judecată inculpatul U.F. pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.306 din Codul penal.
Prin sentinţa penală nr.2 din 3 ianuarie 2002, Judecătoria Costeşti – Judeţul Argeş l-a condamnat pe inculpatul U.F. la 2 ani închisoare în baza art.306 din Codul penal.
Conform art.88 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată în arest preventiv începând cu 17 august 2001 la zi.
Instanţa a reţinut că, în ziua de 5 martie 2001, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul U.F. i-a aplicat fiului său minor U.I. mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu o curea de piele, provocându-i acestuia leziuni traumatice grave (tetraplegie, abdomen acut, stare de şoc „sindrom Silverman”, leziuni care au necesitat pentru vindecare circa 30 de zile de îngrijiri medicale, în mai multe unităţi spitaliceşti.
Prin Decizia penală nr.165 din 28 februarie 2002, Tribunalul Argeş – Secţia penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U.F.
Prin Decizia penală nr.171/R din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Piteşt.
a fost respins ca nefondat recursul declarat de acelaşi inculpat.
Împotriva acestorhotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, în temeiul art.409 şi al art.410 alin.1 partea I pct.1 şi 4 teza a II-a din Codul de procedură penală.
S-a considerat că instanţele au omis să se pronunţe asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, iar pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.306 din Codul penal este situată sub minimul special prevăzut de lege.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, Procurorul General a susţinut că potrivit art.317 din Codul de procedură penală, instanţa era investită şi cu fapta de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.33 lit.b din Codul penal.
Referitor la al doilea motiv de recurs s-a arătat că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului (fără acordarea circumstanţelor atenuante) este sub minimul special prevăzut de art.306 din Codul penal (3 ani închisoare), astfel cum a fost modificat prin Legea nr.197/2000.
Recursul în anulare este fondat numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.306 din Codul penal.
Referitor la motivul privind omisiunea instanţelor de a se pronunţa asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu prevederile art.317 din Codul de procedură penală, „Judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare al instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi la persoana la care se referă extinderea.”
Conform art.263 alin.1 din Codul de procedură penală, „Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trbuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art.203, date privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată, durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată”.
În accepţiunea acestor texte de lege, prin faptă trecută în actul de sesizare se înţelege faptă descrisă într-un mod în care se produc consecinţe juridice şi anume de învestire a instanţei. De aceea, fapta trebuie însoţită de precizarea încadrării sale juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă.
În caz contrar, s-ar proceda arbitrar, fără asigurarea garanţiilor procesuale prevăzute de lege, şi anume fără a se parcurge etapele obligatorii ale procesului penal. Prin urmare, doar dispoziţia de trimitere în judecată, cuprinsă în rechizitor, învesteşte legal instanţa. În acest sens a stabilit şi Curtea Supremă de Justiţie – Completul de 9 judecători, prin Decizia nr.74 din 8 octombrie 2001.
Examinând cuprinsul rechizitoriului, Curtea constată că inculpatula fost trimis în judecatădoar pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.306 din Codul penal, iar nu şi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181 alin.1 din acelaşi cod.
În acest caz, nefiind trimis în judecată decât pentru o singură faptă penală, instanţele au procedat legal limitându-se la fapta şi la persoana arătate în rechizitor, singurul act de sesizare a instanţei, respectând astfel, prevederile art.317 din Codul de procedură penală.
Recursul în anulare este fondat sub aspectul celui de al doilea motiv, care se referă la pronunţarea unei pedepse nelegale, situată sub minimul special prevăzut de lege.
Într-adevăr, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanţă inculpatuluipentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului este situată sub minimul special prevăzut de art.306 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.197/2000, în condiţiile în care nu s-au aplicat circumstanţe atenuante.
Potrivit art.306 din Codul penal, săvârşirea acestei infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Fapta fiind comisă de inculpat la data de 5 martie 2001, deci după apariţia Legii nr.197/2000, trebuiau aplicate dispoziţiile art.306 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin această lege, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile art.13 din Codul penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile (fapta fiind comisă sub imperiul noii legi care înăspreşte sancţiunea penală).
Sub acest aspect, recursul în anulare va fi admis, casându-se hotărârile criticate numai cu privire la cuantumul pedepsei pe care îl va stabili la 5 ani închisoare, avându-se în vedere gravitatea faptei comisă de inculpat împotriva fiului său minor, precum şi consecinţele acesteia (întârzierea dezvoltării normale a copilului).
În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, urmează a i se aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.d (drepturile părinteşti) şi e (dreptul de a fi tutore sau curator) din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Se va deduce din pedeapsă perioada executată, conform art.88 din Codul penal.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.2 din 3 ianuarie 2002 a Judecătoriei Costeşti, deciziei penale nr.165 din 28 februarie2002 a Tribunalului Argeş şi deciziei penale nr.171/R din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, privind pe inculpatul U.F.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.306 din Codul penal, pe care îl stabileşte la 5 ani închisoare.
Conform dispoziţiilor art.65 alin.1 din Codul penal, aplică inculpatului U.F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.d şi e din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.F. perioada executată.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 838/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 753/2002. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
