ICCJ. Decizia nr. 2/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2.

Dosar nr.2869/2003

Şedinţa publică din 6 ianuarie 200.

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 septembrie 2002, partea vătămată V.I., prin plângere prealabilă, a chemat în judecată pe inculpatul L.J.R. şi a solicitat condamnarea lui şi obligarea la plata de daune morale şi cheltuieli judiciare pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi pentru infracţiunea de insultă, prevăzută de art.205 din acelaşi cod, ambele infracţiuni fiind săvârşite la 1 iulie 2002.

Prin sentinţa penală nr. 446 din 3 decembrie 2002, Judecătoria Carei a dispus încetarea procesului penal pornit pentru ambele infracţiuni, temeiul legal reţinut fiind dispoziţiile art.11 pct.2 lit.b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., respectiv plângerea prealabilă a fost introdusă tardiv, deci după expirarea termenului prevăzut de art. 284 C. proc. pen.

Sentinţa a rămas definitivă prin nerecurare.

Împotriva hotărârii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, motivul invocat fiind greşita dispunere a încetării procesului penal, sens în care hotărârea a fost considerată ca fiind pronunţată cu încălcarea legii.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. pen., în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.

Pe de altă parte, art. 186 alin. (3) C. proc. pen., prevede că termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.

În continuare, art.187 C. proc. pen., prevede că actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege, ... la oficiul poştal prin scrisoare recomandată, este considerat ca făcut în termen. Recipisa oficiului poştal serveşte ca dovadă a datei depunerii actului.

De asemenea, practica în materie şi doctrina au stabilit că ştampila aplicată pe plicul expediat, în cazul scrisorilor simple (nerecomandate), are valoare de dovadă a datei certe a depunerii actului.

În cauză, plângerea prealabilă a fost expediată Judecătoriei Carei prin poştă, data de plecare aplicată prin ştampilă fiind 2 septembrie 2002, iar înregistrarea ei la instanţă s-a făcut la 4 septembrie 2002 .

Ca atare, având în vedere că faptele puse în sarcina lui L.J.R. s-au săvârşit la 1 iulie 2002, termenul prevăzut de art. 284 C. proc. pen., acela de 2 luni, se împlinea la 31 august 2002, dată care însă a căzut într-o sâmbătă, zi nelucrătoare.

Ca urmare, văzând dispoziţiile procedurale arătate, termenul de 2 luni se împlinea în prima zi lucrătoare care a urmat, respectiv luni, 2 septembrie 2002.

2 septembrie 2002 este data la care persoana vătămată a expediat prin poştă plângerea prealabilă.

În cauză, nefiind aplicabile dispoziţiile art.11 pct. 2 lit. b), raportat la art.10 lit. f) C. proc. pen., nu există cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.

Recursul în anulare fiind deci fondat, în baza dispoziţiilor art.4141 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) din acelaşi cod, va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 446 din 3 decembrie 2002 a Judecătoriei Carei, privind pe inculpatul L.J.R.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Judecătoria Carei pentru continuarea judecăţii.

Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs în anulare