ICCJ. Decizia nr. 2009/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2009
Dosar nr.5392/2003
Şedinţa publică din 15 aprilie 200.
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.536 din 16 septembrie 2003 Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.G. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 251/P/2001, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.D. şi M.A. pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., a cărui victimă a fost N.E.A. la data de 13 iulie 1999. Totodată, petentul a fost obligat la plata sumei de 5 milioane lei către M.A. şi5.690.000 lei către C.D., cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale este legală şi temeinică, neexistând motive pentru desfiinţarea ei, întrucât din coroborarea concluziilor actelor medico-legale cu declaraţiile martorilor rezultă că decesul victimei nu este urmarea unei agresiuni, ci s-a datorat înecului accidental.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părinţii victimei N.G. şi N.E. precum şi făptuitorul C.D.
Apelurile au fost respinse ca nefondate prin Decizia penală nr. 363/P/13.XI.2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, precizându-se pe de o parte că nu există elemente de fapt din care să se tragă concluzia implicării directe sau indirecte a făptuitorului C.D. în agresarea victimei, şi pe de altă parte, că toate cheltuielile judiciare au fost corect stabilite şi acordate de instanţa de fond, în baza actelor justificative de la dosar.
Ambele hotărâri judecătoreşti au fost recurate de N.G., N.E. şi C.D., solicitându-se casarea lor pentru următoarele motive:
- invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 18 C. proc. pen., N.G. şi N.E. au cerut desfiinţarea rezoluţiei procuraturii şi trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de omor, de către C.D. şi M.A.;
- susţinând că prima instanţă nu i-a acordat toate cheltuielile de judecată iar cea de apel nu i-a acordat nici una din cheltuielile efectuate, C.D. a solicitat casarea hotărârilor, sub acest aspect şi obligarea petenţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată, dovedite cu actele depuse la dosar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Recursurile sunt nefondate.
Motivele invocate de recurenţi nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 18 C. proc. pen. şi respectiv pct. 9 C. proc. pen., întrucât:
-hotărârile cuprind motivele pe care instanţele şi-au întemeiat soluţiile;
-considerentele acestor hotărâri nu contrazic dispozitivele;
-instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, în raport de probele administrate în cursul actelor premergătoare, care nu au identificat indicii temeinice că făptuitorii ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală.
Verificând hotărârile criticate în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că din toate actele existente în dosarul penal nr.251/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rezultă că decesul numitului fiul petenţilor N.G. şi N.E., nu este urmarea unei agresiuni, ci s-a datorat înecului accidental, în ziua de 13 iulie 1999, în zona staţiunii Olimp.
Victima însoţită de cei doi făptuitori s-a deplasat cu un autoturism până în staţiunea Olimp, toţi trei fiind prieteni. Ajunşi pe plajă, C.D. s-a înţeles cu victima să intre pe rând în apă, în timp ce M.A. se plimba pe faleză împreună cu fiica sa, în vârstă de 2 ani.
Primul a intrat în mare făptuitorul C.D., care, la întoarcere, l-a atenţionat pe N.E.A. că din cauza valurilor maris-au format curenţi puternici.
Victima a nesocotit această atenţionare, ca şi apelurile agenţilor Salvamar cu privire la pericolul de înec datorită mării agitate,a pătruns în mare. La puţin timp, o parte din persoanele aflate pe plajă l-au văzut pe N.E.A. făcând semne de ajutor, întrucât era dus în larg de curenţii marini din zonă.
C.D. a intrat în apă, cu intenţia acordării ajutorului, în timp ce M.A., revenită pe plajă, a început să alarmeze pe cei din jur, rugându-i să intervină pentru salvarea victimei.
Din cauza mării foarte agitate, nici C.D. şi nici echipa Salvamar nu au reuşit să ajungă până la victimă, corpul acesteia fiind observat pe valuri abia după 15-20 minute, când a fost scos din apă.
Încercările de resuscitare au durat 45 de minute, fiind efectuate iniţial de cei de la Salvamar, apoi de o echipă de urgenţă medicală de la Policlinica „Delta", dar fără rezultat.
În urma necropsierii cadavrului s-a concluzionat că moartea victimei N.E.A. a fost violentă, datorându-se asfixiei mecanice prin înecare. Actul de constatare medico-legal nr. 503/"/27.09.1999 al L.M.L. Constanţa evidenţiază o fractură costală şi o ruptură a ficatului, menţionând că respectivele leziuni au fost produse prin comprimare toraco-abdominală în cadrul manevrelor de resuscitare, la scurt timp după moarte.
Organele de poliţie au propus neînceperea urmăririi penale în cauza privind moartea prin înec a numitului N.E.A., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Propunerea a fost confirmată prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. 18/P/2000 din 18 ianuarie 2000.
Ca urmare a admiterii plângerilor formulate de N.G. şi N.E., Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin rezoluţia nr. 313/II/2 din 12.06.2000 a infirmat prima soluţie, dispunând completarea cercetărilor penale, sub aspectul infracţiunii de omor prevăzută de art.174 C. pen., cu privire la făptuitorul C.D.
Prin rezoluţia din 23 ianuarie 2002, în dosarul nr. 251/P/2001, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus corect neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen. faţă de ambii făptuitori, în cauza privind decesul victimei N.E.A.
S-a reţinut astfel că şi prin noul raport de autopsie, efectuat după exhumarea cadavrului victimei, s-a stabilit aceeaşi cauză a decesului, „asfixia mecanică consecutivă submersiei în apă" şi, că leziunile constatate –fractură costală şi ruptură de ficat – puteau fi produse prin comprimare toraco-abdominală (în lipsa unor date obiective) în cadrul manevrelor de reanimare sau prin lovire cu sau de corpuri dure, posibil subacvatice.
S-a mai avut în vedere că ambele acte medico-legale au fost avizate de Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.M.L. Mina Minovici–Bucureşti şi că din nici o probă nu rezultă exercitarea unor agresiuni asupra victimei, din partea celor doi făptuitori. Martorii oculari, audiaţi de parchet, nu au observat vreo persoană că ar fi comis acte de violenţă împotriva victimei, nici înainte ca aceasta să fi intrat în apă, nici în timp ce se afla în mare, dimpotrivă, au văzut semnele disperate făcute de victimă, care cerea ajutor.
Menţiunea cuprinsă în raportul Comisiei de Avizare şi Control, în sensul că „ nu se poate exclude lovirea activă în zona abdominală", nu poate constitui temei suficient pentru a se reţine existenţa unei alte cauze a morţii victimei, decât aceea a înecului şi nici a lovirii victimei în abdomen de către unul dintre făptuitori.
Simplele supoziţii, uneori contradictorii, exprimate în plângerile petiţionarilor, în sensul că ruptura ficatului s-a produs prin lovire cu pumnul (sau piciorul) după care corpul victimei ar fi fost aruncat în apă, ori că victimei i s-a dat să bea alcool, înainte de a intra în mare, nu sunt suficiente pentru a se dispune începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de omor.
De asemeni, echimozele, excoriaţiile şi plăgile pe care unii martori, propuşi de petiţionari, pretind că le-ar fi văzut pe faţa cadavrului, cu ocazia înmormântării, nu pot constitui indicii că acestea ar fi fost produse prin acţiuni violente ale făptuitorilor sau că au constituit cauza morţii victimei, cu atât mai mult cu cât nici nu au fost consemnate în veunul din actele medico-legale efectuate în cauză.
Nici suspiciunile exprimate în plângeri, cu privire la cantitatea de 800 ml sânge lichid găsită în cavitatea peritoneală a cadavrului, la refuzul examinării sângelui victimei pentru stabilirea punctului criosipic şi a altor acte în legătură cu submersia, la neefectuarea examinării toxicologice şi a analizei alimentelor prezente în stomac, etc., deşi apar ca fiind justificate, mai ales că sunt formulate de persoane având experienţă medicală îndelungată, nu pot constitui temeiuri pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale.
Este de înţeles durerea părinţilor survenită după decesul fiului lor şi explicabile demersurile lor pentru elucidarea cauzei morţii acestuia, dar în lipsa unor probe care să dovedească o legătură de cauzalitate între actele sau faptele unor bănuiţi şi moartea victimei, nu se poate stabili vinovăţia acestora.
În ceea ce priveşte recursul făptuitorului C.D., este de observat că, potrivit dispoziţiilor art.193 alin. final C. proc. pen. instanţa stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare, potrivit legii civile.
Or, acordarea parţială de către prima instanţă, a acestor cheltuieli este motivată corespunzător, iar instanţa de apel, respingând toate apelurile, a procedat la compensarea cheltuielilor judiciare.
Tot astfel, Curtea, ca urmare a respingerii recursurilor, în baza art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat şi va compensa cheltuielile suportate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii N.G., N.E. şi făptuitorul C.D. împotriva deciziei penale nr. 363 din 13 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 500.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2007/2003. Penal. Reabilitare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
