CSJ. Decizia nr. 2557/2003. Penal. Contestatie în anulare. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2557/2003

Dosar nr. 2158/2003

Şedinţa publică din 28 mai 2003

Asupra contestaţiei de faţă;

Din actele dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Suceava, prin sentinţa penală nr. 6 din 16 ianuarie 2002, a condamnat pe inculpata G.I.I. la 3 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunile de delapidare şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 2151 alin. (1) şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 şi art. 34 din Cod.

Prin aceeaşi hotărâre, inculpata a fost obligată să plătească Asociaţiei de proprietari A. Suceava, suma de 85.232.816 lei despăgubiri civile.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că, în perioada martie – decembrie 1998, inculpata, casieră la sus – menţionata asociaţie, şi-a însuşit, în mod repetat, din gestiune, suma de 85.932.786 lei, iar pentru acoperirea fraudei, a falsificat mai multe chitanţe.

Inculpata a declarat apel, cerând suspendarea executării pedepsei.

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 240 din 24 iunie 2002, a admis apelul şi a redus pedeapsa, de executat, la un an de închisoare, motivând că inculpata nu a mai fost condamnată, are doi copii şi regretă faptele.

Inculpata a declarat recurs, reiterând cererea de suspendare a executării pedepsei.

Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4635 din 31 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, recursul şi a obligat-o pe recurentă la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Condamnata declară contestaţie în anularea sus-menţionatei decizii, motivând că instanţa de recurs a citat-o în Suceava, deşi locuieşte pe altă stradă din acelaşi municipiu.

Contestaţia în anulare este nefondată.

Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat Decizia de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Ori, recurenta G.I.I. a fost citată, conform legii, în municipiul Suceava, adresă pe care a declarat-o, personal, organelor de urmărire penală.

La aceeaşi adresă a fost citată, şi de către prima instanţă şi de către instanţa de apel şi de către instanţa de recurs, deoarece inculpata nu a comunicat că şi-ar fi schimbat domiciliul indicat la anchetă.

Mai mult decât atât, în faţa instanţei de apel, inculpata, citată la aceeaşi adresă, comunică curţii că a luat cunoştinţă de termenul fixat pentru judecarea cauzei, dar că nu se poate prezenta, deoarece este bolnavă. Fusese, deci, corect citată.

Aşa fiind, în baza art. 392 C. proc. pen., contestaţia în anulare va fi respinsă, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnata G.I.I., împotriva deciziei penale nr. 4635 din 31 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.

Obligă condamnata la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2557/2003. Penal. Contestatie în anulare. Contestaţie în anulare