CSJ. Decizia nr. 3415/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3415/2003
Dosar nr. 3357/2003
Şedinţa în Camera de Consiliu din 1 august 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordonanţa din 14 aprilie 2003, Parchetul Naţional Anticorupţie, în dosarul nr. 192/P/2003, a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui I.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2003.
Tot la 14 aprilie 2003, Parchetul Naţional Anticorupţie a emis Ordonanţa prin care a dispus arestarea preventivă a inculpatului I. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2003 constând în aceea că, în ziua de 13 aprilie 2003, a fost surprins în flagrant în timp ce a primit suma de 1.500 de dolari S.U.A., pentru ca în calitate de preşedinte al Fundaţiei pentru Tineret Băile Herculane să asigure denunţătoarei C.A. promovarea examenului de licenţă, precum şi remiterea unei lucrări de diplomă gata făcute.
Pe baza acestei ordonanţe a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 17 din 14 aprilie 2003 pe timp de 30 de zile, potrivit art. 148 lit. g) şi h) C. proc. pen.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv prin încheierile Tribunalului Caraş Severin, rămase definitive prin deciziile penale ale Curţii de Apel Timişoara, care a respins recursul declarat de inculpat.
La data de 8 iulie 2003, Parchetul Naţional Anticorupţie a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului cu încă 30 de zile, începând cu 11 iulie 2003 până la 9 august 2003, motivând că inculpatul este cercetat pentru infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.
S-a arătat că, pe lângă infracţiunea de luare de mită pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, s-a extins acţiunea penală şi cu privire la alte fapte de luare de mită şi trafic de influenţă, iar, cu prilejul efectuării percheziţiei, în apartamentul inculpatului s-a găsit suma de 100.000 de Euro şi de dolari S.U.A., un pistol cu muniţia aferentă şi 107 monezi de argint. S-au indicat actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate.
La data de 9 iulie 2003, când s-a fixat termenul de judecată de către Tribunalul Caraş Severin pentru soluţionarea cererii cu care a fost investită instanţa, inculpatul I.I. a formulat cererea de recuzare a completului de judecată.
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 9 iulie 2003, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a completului de judecată formulată de către inculpat.
La data de 9 iulie 2003, apărătorul ales al inculpatului a formulat cerere de recuzare împotriva tuturor magistraţilor Tribunalului Caraş Severin.
Prin încheierea nr. 30 din 9 iulie 2003 dată în Camera de Consiliu în dosarul nr. 5334/P/2003, Curtea de Apel Timişoara a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat având ca obiect recuzarea judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraş Severin.
Prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003 dată în Camera de Consiliu în dosarul nr. 4449/P/2003, a fost admisă cererea formulată de Parchetul Naţional Anticorupţie şi s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului I.I. cu încă 30 de zile, începând cu 11 iulie 2003 până la 9 august 2003, inclusiv.
La data şi timpul judecării cauzei mai sus-menţionate, nici inculpatul şi nici cei cinci apărători aleşi ai acestuia nu au invocat instanţei de fond că au declarat recurs împotriva încheierii nr. 30 din 9 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraş Severin.
Ulterior pronunţării încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003, inculpatul, prin apărători aleşi, a declanşat 3 cicluri de recuzări, după cum urmează:
- a mai recuzat încă odată judecătorii Tribunalului Caraş Severin şi judecătorii instanţei superioare, respectiv judecătorii Curţii de Apel Timişoara, care urmau să soluţioneze cererea de recuzare;
- a recuzat tot corpul magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, instanţă unde urma să fie soluţionat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraş Severin, prin care s-a prelungit arestarea preventivă până la 9 august 2003;
- a declarat recurs la data de 11 iulie 2003 împotriva încheierii nr. 30 din 9 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva judecătorilor Tribunalului Caraş Severin.
Curtea Supremă de Justiţie, prin încheierea nr. 76 din 11 iulie 2003, a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată de inculpatul I.I. împotriva tuturor judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara. S-a dispus trimiterea la Curtea de Apel Timişoara, spre soluţionare, a cererii de recuzare a judecătorilor Tribunalului Caraş Severin.
Prin încheierea nr. 3352 din 15 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a respins ca nefondată excepţia intitulată „prejudicială”, cu referire la nulitatea absolută a încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraş Severin.
A fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare formulată de petiţionarul I.I. privind dosarul nr. 5415/2003 al Curţii de Apel Timişoara.
Prin Decizia nr. 3353 din 15 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva încheierii nr. 30/P din 10 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a dispus casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii de recuzare formulate de inculpat la Curtea de Apel Timişoara.
În urma dispoziţiilor date de Curtea Supremă de Justiţie de judecare şi rejudecare a cererilor de recuzare a judecătorilor, Tribunalului Caraş Severin, Curtea de Apel Timişoara, prin încheierile nr. 34/PI din şedinţa secretă de la 24 iulie 2003 şi nr. 35/PI din şedinţa secretă din 24 iulie 2003, a respins ca nefondate cererile de recuzare a tuturor judecătorilor ai Tribunalului Caraş Severin, formulate de inculpatul I.I.
A constatat încetată de drept măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I.I. de sub efectul mandatului de arestare preventivă nr. 17 din 14 aprilie 2003 emis de Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia combaterea corupţiei, dacă nu este arestat în altă cauză.
L-a obligat pe inculpat la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A motivat această instanţă că:
- prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin au fost încălcate dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece instanţa a soluţionat cererea de prelungire a arestării preventive cu încălcarea dreptului la apărare, în sensul că, în momentul în care apărătorii aleşi ai inculpatului au refuzat să pună concluzii pe fond şi au părăsit sala de judecată, se impunea asigurarea asistenţei juridice printr-un apărător din oficiu;
- în momentul în care apărătorii inculpatului au depus noi cereri de recuzare a completului de judecată, greşit s-a stabilit că este „abuz de drept” şi s-a trecut la soluţionarea cauzei, completul de judecată neputând soluţiona propria recuzare;
- prelungirea arestării preventive a inculpatului dispusă prin Decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara s-a făcut pentru perioada 11 iunie 2003 – 11 iulie 2003, depăşind termenul de 30 de zile, astfel că instanţa Tribunalul Caraş-Severin, prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003, trebuia să constate încetarea de drept a măsurii şi nu să prelungească arestarea în continuare, pentru perioada 11 iulie 2003 – 9 august 2003.
S-a concluzionat că, în raport de art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., urmează a se constata încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului prin expirarea celor 30 de zile şi, în consecinţă, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului.
S-a apreciat că cererile de recuzare ale inculpatului împotriva judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin sunt nefondate.
Împotriva încheierilor nr. 34 şi nr. 35 din 24 iulie 2003 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul I.I.
Parchetul a criticat încheierile cu privire la dispoziţiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive şi punerea în libertate a inculpatului, solicitând casarea acestora.
La rândul său, inculpatul a criticat măsura dispusă prin încheierile atacate, de respingere a cererilor de recuzare, formulate împotriva judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraş-Severin.
Cu ocazia concluziilor puse, apărătorii aleşi au formulat mai multe cereri şi excepţii, care vor fi analizate cu ocazia examinării recursului declarat de inculpat.
Cu privire la recursurile declarate de Parchetul Naţional Anticorupţie, se constată că acestea sunt fondate.
Dispoziţiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive şi de punere în libertate a inculpatului sunt nelegale.
Concluziile la care a ajuns Curtea de Apel Timişoara când a dispus încetarea de drept a arestării preventive a inculpatului, reprezintă o eroare gravă de judecată cu depăşirea obiectului judecăţii cu care a fost investită, respectiv soluţionarea cererilor de recuzare a judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin în dosarul nr. 4449/2003 al acestei instanţe.
În considerentele încheierilor nr. 34 şi nr. 35 din 24 iulie 2003, Curtea de Apel Timişoara a examinat motivele de recurs formulate de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 30 de zile, pentru perioada 11 iulie 2003 – 9 august 2003.
Din actele dosarului rezultă că recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin face obiectul dosarului nr. 5415/2003 al Curţii de Apel Timişoara, aflat în curs de soluţionare la această instanţă.
Mai mult de atât, Curtea Supremă de Justiţie, prin încheierea nr. 3352 din 15 iulie 2003, a respins cererea de recuzare a judecătorilor Curţii de Apel Timişoara formulată în dosarul nr. 5415/2003 al acestei instanţe, astfel că instanţa poate soluţiona recursul declarat de inculpat împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive.
Numai instanţa care va judeca cauza ce face obiectul dosarului nr. 5415/2003 al Curţii de Apel Timişoara va avea competenţa să aprecieze dacă judecata la instanţa de fond, când s-a pronunţat încheierea nr. 117 din 10 aprilie 2003, s-a făcut fără asigurarea asistenţei juridice, dacă prezenţa apărătorilor aleşi în cauză pe un interval mai mare de 8 ore la dezbaterile judiciare, unde au formulat cereri şi excepţii, dar au refuzat să pună concluzii pe fond, părăsind sala de judecată, echivalează cu neasigurarea asistenţei juridice, din cauze imputabile instanţei.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Timişoara, în încheierile nr. 34 şi nr. 35 din 24 iulie 2003, a respins cererile de recuzare formulate de inculpatul I.I. împotriva judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin în dosarul nr. 4449/2003, astfel că această instanţă nu mai putea reţine în considerentele încheierilor faptul că instanţa greşit a respins cererea de recuzare formulată, constatând că este un abuz de drept în exercitarea drepturilor procedurale de către inculpat.
Practic, prin soluţiile pronunţate, Curtea de Apel Timişoara a considerat legală şi temeinică dispoziţia completului de judecată cu privire la constatarea abuzului de drept.
În sfârşit, constatarea de către această instanţă că prin Decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara s-a făcut prelungirea arestării preventive pentru perioada 11 iunie 2003 – 11 iulie 2003 cu depăşirea termenului de 30 de zile, ceea ce a servit ca temei juridic pentru pronunţarea soluţiilor de încetare de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului, reprezintă o altă gravă eroare în care s-a aflat instanţa.
Decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara reprezintă o hotărâre definitivă care nu poate fi desfiinţată decât pe calea recursului în anulare, astfel că instanţa care a pronunţat încheierile nr. 34 şi nr. 35 din 24 iulie 2003 nu putea să examineze o hotărâre definitivă, cu consecinţa stabilirii încetării măsurii arestării preventive a inculpatului.
Ceea ce trebuia să reţină instanţa care a pronunţat cele două încheieri supuse prezentelor recursuri era că, la data de 24 iulie 2003, când s-a pronunţat respingând cererile de recuzare în dosarul nr. 4449/2003 a Tribunalului Caraş-Severin, inculpatul se afla în stare de arest pe baza încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 prin care s-a dispus prelungirea arestării cu încă 30 de zile, pe intervalul 11 iulie 2003 – 9 august 2003.
Că recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri nu era soluţionat la data de 24 iulie 2003 şi nu este soluţionat nici în prezent, astfel că măsura prelungirii arestării preventive a inculpatului prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin era şi este valabilă şi în prezent.
În raport de cele reţinute, recursurile declarate de Parchetul Naţional Anticorupţie sunt fondate, urmând a fi admise, dispunând casarea încheierilor nr. 34 din 24 iulie 2003 şi nr. 35 din 24 iulie 2003 ale Curţii de Apel Timişoara cu privire la dispoziţiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului şi de punere în libertate a acestuia.
Recursurile declarate de inculpat împotriva celor două încheieri, în partea privitoare la respingerea cererilor de recuzare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraş Severin, nu sunt fondate.
Motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, astfel că nu pot conduce la modificarea dispoziţiilor recurate din încheierile atacate.
În legătură cu excepţiile şi cererile invocate de apărătorii inculpatului, Curtea Supremă de Justiţie va răspunde numai la cele care au legătură cu obiectul cauzei.
Calea de atac exercitată de Serviciul Teritorial Timişoara din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie se situează în limitele legale ale dispoziţiilor C. proc. pen., privitoare la persoanele care pot face recurs.
Dispoziţiile art. 52 alin. (7) C. proc. pen., care stabilesc că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, deschide calea controlului judiciar al instanţei de recurs cu privire la toate dispoziţiile pe care le conţine dispozitivul încheierii de soluţionare a recuzării.
Art. 52 alin. (5)1 C. proc. pen., instituie obligaţia instanţei ierarhic superioare, competentă să soluţioneze cererea de recuzare împotriva întregii instanţe de judecată, să dispună şi cu privire la arestarea preventivă, înainte de a se pronunţa asupra recuzării.
Măsurile dispuse în dispozitivul încheierii de recuzare cu privire la măsura arestării preventive, cu privire la respingerea recuzării şi chiar cu privire la obligarea la cheltuieli judiciare a petiţionarului sunt supuse în întregime căii de atac prevăzute de art. 52 alin. (7) C. proc. pen.
De altfel, legiuitorul, prin modificările şi completările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, a instituit cale de atac cu privire la toate măsurile de arestare şi prelungire a arestării preventive, în faza de urmărire penală şi în faza judecăţii în primă instanţă.
Criticile formulate astfel de inculpat cu privire la imposibilitatea exercitării căii lor de atac împotriva încheierilor atacate, prin care s-a dispus încetarea de drept a arestării preventive, nu pot fi primite.
În legătură cu termenul de 48 de ore stabilit de legiuitor pentru judecarea recursului la recuzare, acesta este un termen de recomandare, pentru examinarea într-un interval scurt de timp a dispoziţiilor încheierii de respingere a recuzării.
Judecarea recursului cu depăşirea termenului fixat, pentru a se îndeplini procedura cu inculpatul şi a se solicita dosarele de urmărire penală, nu poate duce la constatarea inadmisibilităţii recursurilor declarate în termen de parchet, aşa cum a solicitat inculpatul.
Celelalte cereri formulate de inculpat prin apărători nu au legătură cu obiectul judecării recursurilor declarate, în cauzele supuse examinării.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpat.
Sub alte aspecte, examinarea cauzelor recurate confirmă că inculpatul, prin apărători aleşi care au acţionat în cadrul şi limitele mandatului încredinţat, a exercitat în mod abuziv drepturile procedurale prin formularea a peste 10 cereri de recuzare într-un interval de timp scurt, începând cu 9 iulie 2003 până în prezent.
Codul de procedură penală nu conţine dispoziţii cu privire la cazurile de exercitare cu rea credinţă şi în mod abuziv a drepturilor procedurale conferite părţilor.
Potrivit art. 721 C. proc. civ., dispoziţiile acestui cod, care alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială, se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice.
Art. 723 C. proc. civ., stabileşte că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.
Dispoziţiile art. 1081 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., stabilesc că se sancţionează cu amendă judiciară de la 500.000 lei la 7.000.000 lei, formularea cu rea credinţă a unor cereri de recuzare sau de strămutare.
Reaua credinţă a inculpatului în formularea cererilor de recuzare rezultă nu numai din numărul mare al acestora, ci şi din neîndeplinirea condiţiilor legale pentru formularea lor.
Astfel, art. 52 alin. (5) C. proc. pen., stabileşte că cererea de recuzare care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.
Cererile de recuzare repetate formulate de inculpat împotriva judecătorilor de la Tribunalul Caraş Severin şi a judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara, nu conţin indicarea cazului concret de incompatibilitate în care s-ar afla fiecare judecător.
De altfel, Curtea Supremă de Justiţie, prin încheierile nr. 76 din 11 iulie 2003 şi 3352 din 15 iulie 2003, a respins cererile de recuzare formulate de inculpat, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile legale.
Inculpatul s-a folosit de numărul mare al recuzărilor cu neîndeplinirea condiţiilor legale, pentru a obstrucţiona efectuarea cercetărilor de către organul de urmărire penală şi, pe de altă parte, pentru a întârzia soluţionarea de către instanţe a cererilor de prelungire a duratei arestării preventive în termenele prevăzute de lege.
În raport de cele reţinute, urmează ca, în conformitate cu art. 723 raportat la art. 1081 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., să i se aplice inculpatului o amendă judiciară în cuantum de 5.000.000 lei.
Recurentul I.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara împotriva încheierilor nr. 34 din 24 iulie 2003 şi nr. 35 din 24 iulie 2003, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarele nr. 5421/P/2003 şi 5509/P/2003.
Casează încheierile atacate numai cu privire la dispoziţiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului I.I. şi de punere în libertate a acestuia, dispoziţii pe care le înlătură.
În baza art. 723 cu referire la art. 1081 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., amendează pe inculpat cu 5 milioane lei.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpat împotriva aceloraşi încheieri.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă din Camera de Consiliu, azi 1 august 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3413/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3416/2003. Penal → |
|---|
