ICCJ. Decizia nr. 5389/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5389/2003
Dosar nr. 229/2003
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 28 martie 2002, Tribunalul Botoşani a condamnat pe inculpatul M.C. la:
- 2 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile, prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. (1), (3) şi
(5) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
S-a dispus, în temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen., suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din acelaşi cod.
Instanţa l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociaţia familială M.C., cu sediul în comuna Tudora, judeţul Botoşani, să plătească părţii civile Ministerul Finanţelor, reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, suma de 38.241.000 lei despăgubiri civile şi a menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, conform procesului-verbal din 30 noiembrie 1999.
A anulat actele false şi l-a obligat pe inculpat să plătească statului, suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că inculpatul M.C. a înfiinţat în anul 1994, asociaţia familială care-i poartă numele, având ca principală activitate „servicii de executat lucrări agricole cu tractorul."
În urma controalelor efectuate de Garda Financiară a Judeţului Botoşani, s-a constatat că asociaţia respectivă a decontat prin B.A. SA, sucursala Botoşani, pentru anul 1998, un număr de 37.204 cupoane agricole, în valoare de 3.269.633.000 lei, iar în cursul anului 1999 a decontat un număr de 14.905 cupoane agricole, în valoare de 2.608.375.000 lei.
S-a constatat că, în cursul celor doi ani, inculpatul fie personal, fie prin intermediari a cumpărat cupoane agricole distribuite gratuit producătorilor agricoli, de la diferite persoane (neidentificate) din judeţul Botoşani, plătind preţuri mai mici decât valoarea nominală.
Pe baza acestora a completat un număr de 62 facturi fiscale şi centralizatoare aferente, înscriind că a efectuat lucrări agricole în beneficiul unor persoane fizice pe care însă, nu le-a nominalizat, lucrări agricole care ar fi fost plătite cu cupoanele respective.
Prezentând actele respective ca reale, la sucursala Botoşani a B.A. SA, inculpatul a reuşit să deconteze cupoanele agricole prezentate, încasând în total suma de 5.667.036.977 lei, deşi nu efectuase lucrări agricole pentru aceste cupoane.
Prima instanţă, punând temei pe expertiza contabilă efectuată în cauză, a reţinut că valoarea cupoanelor nejustificate cu lucrări agricole (38241 cupoane) este de 4.173.526.695 lei.
Totodată, a avut în vedere că inculpatul a achiziţionat aceste cupoane de pe piaţa liberă, la valoarea totală de 4.135.285.6985 lei şi scăzând această sumă din valoarea cupoanelor (4.173.526.695 lei) a stabilit că inculpatul trebuie să răspundă numai pentru diferenţa de 38.241.000 lei, de care a beneficiat personal.
În raport de această ultimă sumă, s-a făcut încadrarea juridică a faptei de înşelăciune, în art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi s-a soluţionat şi latura civilă a cauzei.
Sentinţa a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani şi de inculpatul M.C.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita stabilire a prejudiciului la suma de 38,241.000 lei, greşita schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune, în art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi pentru neaplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., iar partea civilă a susţinut că prima instanţă trebuia să stabilească prejudiciul la suma de 5.667.036.997 lei, încasată de inculpat prin decontarea cupoanelor procurate.
Inculpatul M.C. a declarat apel nemotivat, tardiv, solicitând repunerea în termenul de apel, susţinând că nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de sentinţă în termenul legal, deoarece a fost plecat în Insula Brăilei, pentru lucrări agricole.
Curtea de Apel Suceava a completat probatoriile, reaudiind martorii G.L. şi R.F., intermediarii care au achiziţionat cupoanele agricole, precum şi pe inculpat, iar prin Decizia penală nr. 384 din 11 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., cu privire la ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată, a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul M.C. şi ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, cu obligarea acestora la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sus-arătatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani şi inculpatul M.C.
Parchetul a invocat motivul prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susţinând că s-a comis o eroare gravă de fapt, urmare a interpretării greşite a probelor administrate în cauză, ceea ce a determinat greşit schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., precum şi greşita soluţionare a laturii civile.
Se susţine că prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat este de cel puţin 4.173.526.695 lei, după ce s-ar scade contravaloarea lucrărilor posibil executate de inculpat, ceea ce impune şi schimbarea încadrării juridice a faptei, precum şi reindividualizarea pedepsei.
Partea civilă, în recursul său, a susţinut că prejudiciul nu a fost corect stabilit de către instanţe, solicitând a se constata că el este de 5.667.036.997 lei, reprezentând valoarea tuturor cupoanelor decontate nelegal de la bugetul statului. Se motivează că, avându-se în vedere regimul special de decontare a cupoanelor, nu are relevanţă faptul că inculpatul a investit sume de bani, pentru cumpărarea acestora de pe piaţă.
Printr-un alt motiv formulat, partea civilă susţine că, din moment ce Ministerul Finanţelor Publice este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, nu putea fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recursurile declarate de parchet şi partea civilă sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe.
Ori, problema prejudiciului de care depinde atât încadrarea juridică a faptei şi regimul sancţionator cât şi cuantumul despăgubirilor nu a fost deplin clarificată.
Astfel, deşi există probe că au fost efectuate lucrări agricole plătite cu cupoane agricole, decontate apoi de inculpat la bancă, aşa cum au declarat martorii R.M. şi A.I., totuşi instanţele de judecată nu au ţinut seama de acest aspect, deşi nu putea fi ignorat.
La urmărirea penală s-a efectuat o expertiză tehnică, dar printre obiectivele acesteia, nu au figurat stabilirea lucrărilor agricole efectuate în realitate, valoarea acestora, cât şi scopului destinat la emiterea acestor cupoane.
De asemenea, expertiza contabilă efectuată la prima instanţă, nu a avut în vedere acest aspect, stabilind prejudiciul numai în raport de diferenţa dintre valoarea cupoanelor achiziţionate de inculpat pe piaţa liberă şi valoarea de decontare a acestora la bancă.
Expertiza contabilă nu a ţinut seama nici de modul de reglementare juridică a cupoanelor agricole, deşi face vorbire despre actele normative şi că reglementarea din anul 1999 este diferită de cea din anul 1998.
Totuşi, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, fără a examina în mod critic expertizele, şi-au însuşit concluziile acestora, reţinând întinderea prejudiciului calculat pe baza unor criterii care determină dubii asupra temeiniciei lor.
Aşadar, pentru aceste considerente se reţine că instanţele au comis o eroare gravă de fapt, ceea ce constituie motivul prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi se impune casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare în vederea clarificării aspectelor învederate prin refacerea expertizelor.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul M.C.:
S-a susţinut că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Întrucât inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinţei, el poate face recurs împotriva deciziei instanţei de apel numai în ceea ce priveşte modificarea în defavoarea sa a sentinţei în apelul procurorului, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
În raport de situaţia de fapt reţinută, în sensul că ambele infracţiuni au fost săvârşite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi hotărâri delictuoase, corect s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
În consecinţă, recursul declarat de inculpat este nefondat.
Pentru considerentele ce preced, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a se admite recursurile declarat de parchet şi de partea civilă, a se casa sentinţa cât şi Decizia în apel şi a se trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă.
Recursul declarat fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare, conform art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen.
Totodată, urmează a obliga pe inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, împotriva deciziei penale nr. 384 din 11 octombrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, privind pe inculpatul M.C.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 120 din 18 martie 2002 a Tribunalului Botoşani şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Botoşani.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe inculpatul M.C. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4836/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4754/2003. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
