ICCJ. Decizia nr. 89/2003. Penal. Art.157 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 89
Dosar nr.4990/2003
Şedinţa publică din 8 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.22 din 6 mai 1989 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, a condamnat pe inculpatul I.I.C. la 15 ani închisoare, interzicerea pe timp de 7 ani a drepturilor prev. de art .64 lit. a) şi b) C. pen., degradare militară şi confiscarea parţială a averii pentru infracţiunea de trădare prin transmitere de secrete prevăzută de art.157 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art .67 alin. (2) C. pen.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 7 ani închisoare, interzicerea pe timp de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară pentru infracţiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 65 şi art. 67 alin. (3) C. pen.
Potrivit art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (2) şi art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, 7 ani interzicerea drepturilor prevăzutr de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., degradarea militară şi confiscarea parţială a averii, sporită cu 5 ani închisoare, în total 20 de ani de închisoare şi pedepsele complimentare.
Confiscarea parţială a averii a constat în trecerea în proprietatea statului a bibliotecii tip „Ramona” compusă din 4 corpuri şi garnitură de hol astfel cum au fost menţionate la pct.1 şi 2 din procesul-verbal de sechestru asigurator.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, s-a reţinut în fapt, că, inculpatul avea gradul de maior în cadrul UM 023408 Bucureşti şi a făcut parte din grupul de excursionişti care la 19 aprilie 1989 a plecat la Izmir, în Turcia pentru a asistat la meciul de fotbal dintre echipele Galatasaray – Istanbul şi Steaua Bucureşti.
După terminarea meciului şi a excursiei inculpatul a părăsit grupul de excursionişti români şi a cerut azil politic în Turcia.
A mai reţinut prima instanţă că inculpatul a avut acces, a deţinut şi a operat, în virtutea funcţiei timp îndelungat cu documente şi a deţinut date, care prin caracterul şi importanţa lor a interesat securitatea statului şi faptul că a transmis puterii străine, care i-a acordat azilul politic, secrete şi date.
S-a mai constatat că societatea pentru care inculpatul a optat nu a făcut acte de caritate, nu a oferit nimic gratuit, ci a fost de acord ca inculpatul ofiţer să ofere secretele şi datele pe care le cunoştea în virtutea calităţii sale.
De asemenea, prima instanţă a mai precizat că inculpatul a absentat nemotivat de la unitate mai mult de trei zile.
Din actul existent la fila 18 din dosar rezultă că după expirarea vizei acordate inculpatul nu s-a mai înapoiat în ţară şi nici nu a solicitat reglementarea situaţiei sale faţă de statul român.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 49 din 14 octombrie 2003, a respins, ca tardiv, apelul declarat de numitul I.I.C.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că apelul înregistrat la 17 septembrie 2003 a fost declarat peste termenul legal, întrucât, dispozitivul hotărârii de condamnare pronunţată la 6 mai 1989 a fost comunicat inculpatului la data de 9 mai 1989 conform procesului verbal de predare, ataşat la dosarul nr.165/1989 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Prin recursul declarat, I.I.C. a solicitat casarea deciziei curţii de apel şi trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleaşi instanţe.
Recursul declarat este fondat.
Potrivit art. 360 alin. (1) C. proc. pen., copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părţilor care au lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare.
Cu privire la comunicarea actelor procedurale se constată, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 182 raportat la art. 179 alin. (5) C. proc. pen.dacă actul nu poate fi înmânat persoanelor prevăzute în alin. (1) al acestui ultim articol, agentul procedural, cu ocazia încheierii procesului verbal, urmează să facă menţiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea actului.
Or, din dovada de primire şi procesul verbal de predare întocmit la 9 noiembrie 1989 nu rezultă că aceasta ar fi fost înmânată destinatarului sau vreunei persoane dintre cele prevăzute de art. 179 alin. (1) C. pen. şi nici că agentul procedural ar fi făcut pe aceasta vreo menţiune cu privire la imposibilitatea comunicării actului.
În această situaţie, nu se poate considera că termenul de apel de 10 zile a început să curgă, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., de la data de 9 mai 1989 data întocmirii dovezii de primire şi procesului verbal de predare, act care, astfel cum s-a arătat, a fost întocmit fără respectarea dispoziţiilor procedurale menţionate.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa Decizia atacată şi va trimite dosarul pentru judecarea apelului, Curţii Militare de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul I.I.C. împotriva deciziei nr. 49 din 14 octombrie 2003 a Curţii Militare de Apel.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza la Curtea Militară de Apel, pentru judecarea apelului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 889/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 89/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
