CSJ. Decizia nr. 884/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 884/2003

Dosar nr. 4713/2002

Şedinţa publică din 20 februarie 2003

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 259 din 13 mai 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpaţii:

- D.J. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 74 şi art. 76 C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani.

Conform art. 863 C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se prezinte la serviciul de reintegrare socială, ori de câte ori va fi chemat, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor prevăzute de art. 864 C. pen.

- M.M. la un an închisoare pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a) şi alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. şi art. 99 şi următoarele din acelaşi cod.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, urmând ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la serviciul de reintegrare socială de pe lângă Tribunalul Dolj, ori de câte ori va fi chemat.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen.

S-a constatat că prejudiciul cauzat prin infracţiune a fost reparat integral.

Fiecare dintre cei doi inculpaţi au fost obligaţi la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 9 ianuarie 2001, inculpatul D.J. a sustras un număr de 12 fanioane trafo, confecţionate din cupru, de la Staţia de pompare SRP 6 din cadrul sistemului de irigaţii Amărăşti – Zănoaga, în valoare de 16.701.369 lei, pe care le-a valorificat în interes personal cu ajutorul inculpatului minor M.M.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 436 din 10 octombrie 2002, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a casat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul înlăturării prevederilor art. 861 şi art. 863 C. pen., aplicată în cauză, urmând ca cei doi inculpaţi să execute pedepsele prin privare de libertate.

În motivarea deciziei se arată că în alegerea modalităţii de executare a pedepselor, prima instanţă nu a apreciat în mod corespunzător pericolul social sporit al infracţiunii săvârşite, constând în imposibilitatea folosirii unor staţii de irigaţie prin sustragerea componentelor esenţiale ale mecanismelor de funcţionare, în scopul valorificării acestora în interese personale.

Împotriva menţionatei decizii, cei doi inculpaţi au declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând că instanţa de apel a înlăturat în mod nejustificat aplicarea în cauză a prevederilor art. 861 şi art. 863 C. pen., solicitând casarea acesteia şi menţinerea soluţiei adoptate de instanţa de fond, care la obligarea modalităţii de executare a pedepsei a ţinut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 şi art. 56 C. pen.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia celor doi inculpaţi, încadrarea juridică fiind corespunzătoare.

Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele hotărârilor pronunţate rezultă, fără dubiu că la data de 9 ianuarie 2001, inculpatul D.J., fost electrician la SC Î.F. SA – Sucursala Dolj, a sustras 12 componente din cupru de la Staţia de pompare SRP 6 aparţinând sistemului de irigaţii Amărăşti - Zănoaga, în valoare totală de 16.7091.369 lei, pe care le-a valorificat apoi, în interes personal, cu ajutorul inculpatului minor M.M.

La individualizarea pedepselor, situate sub minimul special prevăzut de lege, instanţa de fond a avut în vedere conduita sinceră a inculpaţilor şi împrejurarea că aceştia nu au mai săvârşit fapte penale, reţinând în favoarea lor largi circumstanţe atenuante.

Cum infracţiunea comisă, prin consecinţele produse, respectiv avarierea unor staţii din sistemul de irigaţii, prezintă un grad de pericol social sporit, în mod just instanţa de apel a înlăturat aplicarea în cauză a prevederilor art. 861 C. pen. şi a dispus executarea pedepselor prin privarea de libertate, această modalitate de executare a pedepsei fiind de natură a realiza atât reeducarea inculpaţilor cât şi prevenţia generală aşa cum cer prevederile art. 56 C. pen.

Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursurile declarate de cei doi inculpaţi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de inculpaţii D.J. şi M.M. împotriva deciziei penale nr. 436 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondate.

Obligă pe recurenţi să plătească statului câte 1.100.000 lei, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 884/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs