CSJ. Decizia nr. 984/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Secţia Penală
Decizia nr.984/2003
Dosar nr.3430/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 200.
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul generalal Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr.212 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, privind pe inculpaţii M.N., V.C. şi V.E.
S-a prezentat intimatul inculpat M.N., asistat de avocat C.Gh., apărător ales, lipsind ceilalţi doi intimaţi inculpaţi.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a solicitat admiterea recursului în anulare, făcând referire la motivele scrise.
Apărătorul intimatului inculpat M.N. a pus concluzii de respingere a recursului în anulare, dezvoltând oral memoriul depus la dosar.
Intimatul M.N. a susţinut că nu se consideră vinovat de fapta imputată.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din datele dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Feteşti, prin sentinţa penală nr.506 din 9 octombrie 2001, condamnă pe inculpaţii:
1. M.N.la un an închisoare pentru instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.25 raportat la art.260 alin.1 C.pen.;
2. V.C.la 3luni şi, respectiv, 5 luni închisoare, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă şi instigare la aceeaşi infracţiune, prevăzute de art.25 raportat la art.260 alin.1 şi art.260 alin.1, ambele cu aplicarea art.74 şi 76 alin.1 lit.d C.pen., în baza art.33 lit.a şi 34 lit.b din Codul penal, dispunându-se ca să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare;
3. V.E. la 3 luni închisoare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.1, cu aplicarea art.74 şi art.76 alin.1 lit.a C.pen.
În bazaart.81 şi a art.82 din acelaşi cod, a dispus supravegherea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, pe o perioadă de 3 ani pentru M.N., 2 ani şi 5 luni pentru V.C. şi 2 ani şi 3 luni pentru V.E.
S-a reţinut că, în anul 1999, inculpatul M.N. a îndemnat pe inculpatul V.C. să facă declaraţii mincinoase într-o cauză civilă, în care avea calitatea de reclamant, solicitându-i acestuia să-şi determina soţia, V.E., în acelaşi sens. Cei doi soţi s-au conformat solicitării inculpatului M.N.
Tribunalul Ialomiţa, prin Decizia penală nr.499/A din 16 noiembrie 2001, a respins apelul declarat de inculpatul M.N.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr.212 din 13 februarie 2002, a admis recursul declarat de inculpatul M.N. şi, prin extinderea efectelor acestuia asupra inculpaţilor C şi E.V., a casat cele două hotărâri şi, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.proc.pen., i-a achitat pe toţi inculpaţii, pentru infracţiunile deduse judecăţii.
S-a motivat că inculpatul M.N. nu i-a determinat pe soţii C şi E.V., să facă declaraţii mincinoase, iar aceştia din urmă nu au intenţionat să denatureze adevărul, ci au relatat instanţei civile ceea ce au perceput de la alte persoane.
La 12 august 2002, în baza art.409 şi 410 C.proc.pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie declară recurs în anulare împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, motivând că achitarea inculpaţilor este consecinţa unei greşite aprecieri a probelor existente.
Recursul în anulare este întemeiat.
Din probele administrate rezultă că, în anul 1999, M.N. a introdus, la Judecătoria Feteşti (dosar nr.415/1999) o acţiune prin care cerea anularea certificatului de moştenitor, constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului din satul Platoneşti, constatarea nulităţii contractului de întreţinere şi evacuareapârâţilor M. Şi M.S. din imobilul sus-menţionat (filele 12-16 dos.urm.pen.).
În scopul dovedirii acţiunii sale, M.N. l-a îndemnat pe V.C. să declare că, în anul 1964, el – M.N. – ar fi construit o casă în curtea părinţilor săi, de la care martorul ar fi aflat că, după moartea lor, proprietarul imobilului va rămâne M.N.
La rândul ei, E.V. a declarat că M.N. ar fi construit imobilul în anul 1960, iar în anul 1964 s-a mutat din localitate, lăsându-i pe părinţii săi să-l locuiască. De asemenea, a afirmat că aceste aspecte le cunoştea de la mama şi surorile reclamantului, cu care a copilărit (filele 6-7 dos.urm.pen.).
În faţa procurorului şi în faţa instanţei, inculpaţii C şi E.V., au recunoscut că îl cunosc pe M.N. numai din 1967 şi că, la îndemnulacestuia, au acceptat să depună mărturie în procesulcivil deşi nu cunoşteau împrejurările în discuţie, fiind învăţaţi de M.N. ceea ce să declare.
Mai mult, C.V. recunoaşte că nu a participat la discuţiile dintre M.N. şi părinţii săi cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu (filele 28 – 40 dos.urm.pen. şi fila 19 dos.inst.).
La rândul ei, inculpata V.E. recunoaşte că l-a cunoscut pe inculpatul M.N. abia în anul 1990 şi că acesta a îndemnat-o să declare instanţei ceea ce a declarat (filele 43-45 dos.urm.pen. şi fila 20 dos.inst.).
De altfel, inculpata E.V. a mai declarat instanţei că, le-ar cunoaşte pe surorile inculpatului M.N., cu care ar fi copilărit, deşi, în mod cert s-a stabilit că aceasta provine dintr-o altă localitate şi nu cunoştea familia lui M.N.
S-a făcut deci, dovada, incontestabilă că, cei doi martori au făcut afirmaţii mincinoase la îndemnul inculpatului M.N.
Aşa fiind, în baza art.4141 C.proc.pen., recursul în anulare va fi admis, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admiterecursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr.212 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, privind pe inculpaţii M.N., V.C. şi V.E.
Casează Decizia atacată şi menţineDecizia penală nr.499/A din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Ialomiţa prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinţei penale nr.506 din 9 octombrie 2001 a Judecătoriei Feteşti.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 983/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1583/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
