Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 744/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 744/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 744/A/2015

Ședința publică de la 08 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G.

Judecător A. G. M.

Grefier D. M.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. a fost reprezentat de procuror M. C.

Pe rol contestația la executare formulată de condamnatul B. T. S. împotriva deciziei penale nr. 416/A/21.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel A. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana condamnată B. T. S., aflată în stare de detenție în P. A., asistat de avocat Tomșiț T. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat Tomșiț D..

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Întrebat fiind, persoana condamnată apelantă B. T. S. arată că motivul contestației este faptul că din pedeapsă nu a fost dedusă întreaga perioadă în care a stat în stare de arest preventiv.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat Tomșiț T. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat Tomșiț D., pentru persoana condamnată B. T. S., solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și pe cale de consecință deducerea din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată condamnatului, durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu data de 24.09.2014 și până la data de 13.02.2015.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea contestației ca întemeiată, având în vedere că durata arestului a expirat în data de 15.01.2015 dar s-a constat încetată de drept măsura arestului la domiciliu la data de 13.02.2015, nefiind dedusă această perioadă.

Persoana condamnată B. T. S., solicită reducerea pedepsei cu durata arestului la domiciliu.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației penale de față:

Prin decizia penală nr. 416/21.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul nr._ contestatorul B. T. S. a fost condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu 24.09.2014 până în 15.01.2015.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație la executare condamnatul B. T. S. arătând că din pedeapsă nu a fost dedusă întreaga perioadă în care a stat în stare de arest preventiv și în arest la domiciliu.

Prin apărătorul desemnat din oficiu condamnatul contestator a solicitat admiterea contestației și pe cale de consecință, deducerea din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată a duratei reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu data de 24.09.2014 și până la data de 13.02.2015.

Examinând actele existente la dosarul cauzei se constată că durata arestului la domiciliu a contestatorului a expirat în data de 15.01.2015 dar s-a constat încetată de drept această măsură doar la data de 13.02.2015, nefiind dedusă această perioadă, deducându-se doar perioada cuprinsă între 24.09.2014 până la 15.01.2015.

Apreciind că măsura arestului la domiciliu a expirat la data de 15.01.2015 dar s-a constatat ca fiind încetată de drept doar la data de 13.02.2015, în fapt contestatorul a executat această măsură în intervalul cuprins între 15.01.2015 și 13.02.2015, astfel că se impune a fi dedusă întreaga perioadă executată de acesta.

Față de cele expuse Curtea, în baza art. 598 al. 1 lit. c C.p.p., va admite ca fondată contestația le executare formulată de condamnatul B. T. S..

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația la executare formulată de condamnatul B. T. S. împotriva deciziei penale nr. 416/A/21.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel A. I. și în consecință:

Deduce din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată condamnatului B. T. S. durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu data de 24.09.2014 și până la data de 13.02.2015 și menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 246/22.04.2015 privind pe condamnat și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8.09.2015.

Președinte, Judecător,

D. G. A. G. M.

Grefier,

D. M.

Red./tehn./DG

2ex./14.09.2015

Jud.fond C. Ș. D.

Jud. apel. D. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 744/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA