Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 476/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 476/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 17392/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 476/A/2015

Ședința publică de la 05 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. M.

Judecător D. G.

Grefier D. M.

P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. reprezentat prin:

M. C. – procuror

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 2/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru inculpatul apelant B. M. apărătorul desemnat ales, avocat D. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, față de împrejurarea că la termenul din 14 aprilie 2014 s-au prezentat apărătorul ales al inculpatului, avocat D. C. dar și apărătorul desemnat din oficiu, avocat S. C. și s-a omis menționarea în încheierea de ședință a încetării mandatului apărătorului desemnat din oficiu,

Instanța, conform dispozițiilor art. 91 alin.4 C.pr.pen ia act de încetarea mandatului avocatului S. C. privind asistența juridică obligatorie a inculpatului B. M. față de prezentarea apărătorului ales, avocat D. C. și va face aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiției cu UNBR.

Avocat D. C., apărătorul ales al inculpatului apelant B. M. arată că inculpatul a achitat integral prejudiciul și depune la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat D. C., apărătorul ales al inculpatului apelant B. M. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, față de împrejurarea că prejudiciul a fost achitat în totalitate și pronunțarea unei pedepse cu amendă. În circumstanțiere arată că inculpatul are în întreținere trei copii minori.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat ținând seama de faptul că inculpatul a achitat în integralitate prejudiciu. Apreciază că legea penală mai favorabilă este codul penal anterior și solicită aplicarea unei pedepse cu amenda, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii pe durata unui termen de încercare de 1 an.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 2/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu – Secția penală, în temeiul art. 386 Cpp, cu aplicarea art. 5 NCp, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului B. M., din infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp, art. 5 NCp, în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp 1969, art. 5 NCp.

În temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp 1969, art. 5 NCp și art. 396 alin. 10 Cpp, a fost condamnat inculpatul B. M., fiul lui M. și C., născut la data de 08.08.1967 în mun. Sibiu, județul Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu, ., ., jud. Sibiu și ffl în Sibiu, ., jud. Sibiu, legitimat cu CI . nr._, eliberat de SPCLEP Sibiu, CNP_, divorțat, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, trimis în judecată în stare de libertate, la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 Cp 1969 și s-au interzis inculpatului ca pedepse accesorii, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp 1969, și anume:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 81 alin. 1 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 NCp, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 82 alin. 1 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 NCp, stabilește un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 NCp, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, cu aplicarea art. 5 NCp, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 Cp 1969 privind revocarea suspendării pedepsei.

În temeiul art. 25 Cpp, art. 23 alin. 2 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp, prin raportare la art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. 3 din vechiul Cc, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă STATUL ROMÂN, prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., prin mandatar ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, cu sediul în Sibiu, .. 17, jud. Sibiu, și a fost obligat inculpatul B. M. în solidar cu partea responsabilă civilmente ., prin lichidator judiciar ROMINSOLV SPRL – filiala Sibiu, cu sediul în Sibiu, .. 36, parter, jud. Sibiu, la plata către partea civilă a sumei de 11.640 lei reprezentând debit și accesorii, precum și a dobânzilor și penalităților aferente până la data plății.

În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 și alin. 3 Cpp a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

La data rămânerii definitive se va comunica prezenta sentință Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În considerente instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 3142/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul_ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp, art. 5 NCp.

În actul de sesizare a fost reținută următoarea situație de fapt:

Inculpatul B. M. în calitate de administrator al S.C.B. S. S.R.L. Sibiu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, la bugetul statului român, în termen de 30 de zile de la scadență, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, în cuantum de 14.640 lei.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu se bazează pe următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală:

- proces verbal de sesizare din oficiu al organului de cercetare penală (f.17);

- constituire de parte civilă și documente puse la dispoziție de persoana vătămată – declarații 100, 102, acte contabile(f.18-36);

- documente contabile puse la dispoziție de S.C.B. S. S.R.L. (f.53-218);

- istoricul S.C.B. S. S.R.L. comunicat de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu (f.37-42);

- situație angajați comunicată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu (f.43);

- declarații martor I. C. A. (f.44-52);

- declarații inculpat B. M., proces verbal de aducere la cunoștință acuzație și drepturi procesuale (f.219-224).

Inculpatul s-a prezentat în fața instanței de judecată și a solicitat aplicabilitatea dispozițiilor art. 375 și art. 396 alin. 10 Cpp, declarația sa expresă fiind consemnată și atașată separat la dosarul cauzei (f. 48-49 di), procedându-se astfel la judecarea cauzei potrivit procedurii de recunoaștere a învinuirii.

În cursul judecății s-a depus la dosarul cauzei: fișa SEIP inculpatul (f. 13 di), cazier inculpat (f. 28 di), fișa ORC (f. 42-44 di), declarație inculpat (f. 48-49 di), răspuns Finanțe Sibiu (f. 40-41 di), chitanța nr._/12.01.2015 plată 3.000 lei inculpat (f. 46 di).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut: În fapt,

Persoana responsabilă civilmente S.C. B. S. S.R.L. are sediul în mun. Sibiu, ., județul Sibiu, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare_ și are ca principal obiect de activitate „Baruri și alte activități de servire a băuturilor – cod CAEN 5630”.

Societatea a fost administrată de inculpatul B. M. de la înființare până la data 28.02.2014, când a fost revocat din funcția de administrator. La data de 11.11.2013 s-a deschis procedura de insolvență, fiind numit administrator judiciar ROMINSOLV SPRL Sibiu, fără a fi ridicat dreptul de administrare al inculpatului, conform informațiilor furnizate de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu (f. 37-42 dup).

Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, prin adresa nr._/22.06.2012 a comunicat organului de cercetare penală constituirea de parte civilă, împreună cu formularul 112 privind obligații de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, împreună cu un centralizator al prejudiciului cauzat, din care rezultă că, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, societatea a adus un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 14.640 lei, această sumă fiind defalcată după cum urmează:

• 3.577 lei – impozitul pe veniturile din salarii (plus accesorii aferente în sumă de 470 lei);

• 5.928 lei - contribuția individuală la asigurările sociale (plus accesorii aferente în sumă de 796 lei);

• 267 lei – contribuția individuală la asigurările pentru șomaj (plus accesorii aferente în sumă de 41 lei);

• 3.140 lei – contribuția individuală la asigurările de sănătate (plus accesorii aferente în sumă de 421 lei) – f.18,19;

Prin adresa nr._ din 01.07.2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a comunicat că S.C. B. S. S.R.L. figurează în continuare cu debite reprezentând contribuții cu reținere la sursă în valoare de 14.640 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în cadrul procesului penal (f. 36 dup).

Conform adresei nr. 1662/09.04.2014 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, societatea menționată, în perioada aprilie 2011 – aprilie 2014, a avut 12 angajați (f. 43 dup).

În cursul urmăririi penale, din analiza documentelor de evidență contabilă depuse de către inculpat rezultă faptul că, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, S.C. B. S. S.R.L. a desfășurat activitate comercială constantă, a reținut contribuțiile cu reținere la sursă, a realizat venituri prin efectuarea de încasări zilnice, având la dispoziție sumele necesare pentru plata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă datorate către bugetul de stat, fără a achita sumele respective în termenul de 30 de zile de la scadența acestora, prevăzut de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Această concluzie a rezultat atât din formularele în care sunt evidențiate rulajele și soldurile conturilor în care se înregistrează reținerea contribuțiilor și impozitelor cu reținere la sursă (cont 444 – impozitul pe salarii, 4312 – contribuțiile personalului la asigurările sociale, 4372 – contribuția personalului la fondul de șomaj, 4314 – contribuția angajaților pentru asigurări sociale de sănătate), precum și rulajele și soldurile conturilor contabile în care se înregistrează numerarul rulat prin societate și viramentele bancare, respectiv contul 531.1 (casa în lei) și contul 512.1 (banca în lei).

Astfel, în fișele privind contul „4312 – contribuții angajat la asigurările sociale” aferente perioadei aprilie 2011 – mai 2012, se poate observa că aceste contribuții erau reținute în fiecare lună, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2011, se constată un total rulaj debitor este în sumă de 0 lei și un total rulaj creditor în valoare de 4.564 lei, iar în balanța de verificare din luna mai 2012, societatea figurează cu un sold final creditor în valoare de 6.953 lei (f. 55,76 dup).

În fișele privind contul 4314 – “contribuții angajator la asigurările sociale de sănătate” aferente perioadei aprilie 2011 – mai 2012, se poate observa că aceste contribuții erau reținute în fiecare lună, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2011, se constată un total rulaj debitor este în sumă de 0 lei și un total rulaj creditor în valoare de 2.417 lei, iar în balanța de verificare din luna mai 2012, societatea figurează cu un sold final creditor în valoare de 3.684 lei (f. 55,76 dup).

În cazul contului 4372 – „contribuții angajator la fondul de șomaj” au fost obținute documente de la societate privind perioada aprilie 2011 – mai 2012, se poate observa că aceste contribuții erau reținute în fiecare lună, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2011, se constată un total rulaj debitor este în sumă de 0 lei și un total rulaj creditor în valoare de 206 lei, iar în balanța de verificare din luna mai 2012, societatea figurează cu un sold final creditor în valoare de 313 lei (f. 55,76 dup).

De asemenea, în fișele privind contul „444 – impozitul pe salarii” aferente perioadei– aprilie 2011 – mai 2012, se poate observa că aceste contribuții erau reținute în fiecare lună, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2011, se constată un total rulaj debitor este în sumă de 0 lei și un total rulaj creditor în valoare de 2.755 lei, iar în balanța de verificare din luna mai 2012, societatea figurează cu un sold final creditor în valoare de 4.207 lei (f. 55,76 dup).

Consultând fișele contului 5311 „casa in lei” și balanțele de verificare lunare aferente perioadei aprilie 2011 – mai 2012, se constată că, în anul 2011 există un rulaj debitor în sumă de 337.954,69 lei și un rulaj creditor în sumă de 328.992,66 lei, iar pentru primele 5 luni ale anului 2012 există un rulaj debitor în sumă de 129.704,56 lei și un rulaj creditor în sumă de 121.992,46 lei (f. 56,76 dup).

Consultând fișele contului 5121 „banca în lei” și balanțele de verificare lunare aferente perioadei aprilie 2011 – mai 2012, se constată că, în anul 2011 există un rulaj debitor în sumă de 20.096,44 lei și un rulaj creditor în sumă de 20.141,44 lei, iar pentru primele 5 luni ale anului 2012 nu au fost efectuate operațiuni bancare(f. 56,76 dup).

Astfel, instanța a constatat că sumele reprezentând contribuții cu reținere la sursă ar fi putut fi acoperite în cazul în care administratorul le-ar fi considerat prioritare, cuantumul acestora fiind redus în comparație cu totalul sumelor încasate în numerar de societate.

Martora I. C. A. a declarat că s-a ocupat de întocmirea documentelor contabile ale S.C.B. S. S.R.L de la înființarea societății până în luna octombrie 2012, când inculpatul B. M. nu s-a mai prezentat cu actele contabile.

Martora a precizat că întocmea, semna electronic și depunea declarațiile fiscale, dar după ce le aducea la cunoștință inculpatului și îi înmâna acestuia statele de plată ale societății. Martora a menționat că singura persoana cu care a intrat în contact din cadrul S.C.B. S. S.R.L. a fost inculpatul B. M..

De asemenea, martora a mai menționat că încasările lunare, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, se ridicau la circa 20.000 lei, sumele respective fiind direcționate către plata chiriei, furnizorilor și salariilor.

Totodată, din sumele încasate au fost achitate datoriile către asociați, respectiv suma de 27.900 lei către inculpatul B. M. și suma de 24.600 lei către asociata L. M. (f. 44-52 dup).

Inculpatul B. M. a declarat că, de la înființarea societății până la ridicarea dreptului de administrare, a fost singurul administrator de drept și de fapt al acesteia, a precizat că acesta dispunea și prioritiza plățile, numita L. R. M., care figurează ca asociat, neavând nicio implicare în administrarea societății.

Inculpatul a recunoscut cuantumul prejudiciului, a menționat că sumele provenite din încasări erau direcționate prioritar către plata furnizorilor, chiriei și salariilor și a declarat că dorește să achite prejudiciul stabilit, fără să poată preciza un termen pentru achitare (f. 219-224 dup).

Inculpatul nu a prezentat organului de urmărire penală nicio dovadă din care să rezulte achitarea parțială a prejudiciului adus bugetului de stat, reprezentând debite și accesorii cu reținere la sursă, dar în cursul judecății la termenul din data de 12.01.2015 inculpatul a depus chitanța nr._/12.01.2015 pentru a demonstra efectuarea plății în cuantum de 3.000 lei (f. 46 di).

Inculpatul în fața instanței de judecată (f. 48-49 di) a arătat că recunoaște în integralitate fapta astfel cum a fost ea reținută în rechizitoriu de către procuror și că recunoaște prejudiciul de 14.640 lei din care a achitat suma de 3.000 lei, precizând totodată că dorește să achite în continuare, pe măsura posibilităților, până la acoperirea întregului prejudiciu.

Instanța a apreciat că din analiza tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că inculpatul B. M., în calitate de administrator al S.C. B. S. S.R.L. Sibiu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, la bugetul statului român, în termen de 30 de zile de la scadență, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, în cuantum de 14.640 lei, din care a achitat suma de 3.000 lei la data de 12.01.2015, deși exista disponibil bănesc în cadrul societății pentru achitarea sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă.

În concluzie, situația de fapt astfel reținută de către instanță și vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei de evaziune fiscală rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale și al judecății, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu al organului de cercetare penală (f.17); constituire de parte civilă și documente puse la dispoziție de persoana vătămată – declarații 100, 102, acte contabile(f.18-36); documente contabile puse la dispoziție de S.C.B. S. S.R.L. (f.53-218); istoricul S.C.B. S. S.R.L. comunicat de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu (f.37-42); situație angajați comunicată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu (f.43); declarații martor I. C. A. (f.44-52); declarațiile inculpatului B. M. (f.219-224), toate coroborate cu fișa ORC (f. 42-44 di), declarație inculpat (f. 48-49 di), răspuns Finanțe Sibiu (f. 40-41 di) și chitanța nr._/12.01.2015 plată 3.000 lei inculpat (f. 46 di).

În drept, fapta inculpatului B. M., care, în calitate de administrator al S.C.B. S. S.R.L. Sibiu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, la bugetul statului român, în termen de 30 de zile de la scadență, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, în cuantum de 14.640 lei, din care a achitat suma de 3.000 lei la data de 12.01.2015, întrunește atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii obiective, trăsăturile esențiale ale infracțiunii continuate prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp 1969, art. 5 NCp.

În sarcina inculpatului B. M. instanța a reținut 13 acte materiale ale infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005, corespunzătoare celor 13 luni în care a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Instanța a constatat că textul legal solicită imperativ, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, îndeplinirea cumulativă a acțiunii și inacțiunii enunțate în elementul material al infracțiunii, respectiv reținerea obligațiilor cu reținere la sursă și nevărsarea acestora către bugetul de stat.

Din analiza documentelor contabile arătate mai sus se constată că, în ceea ce privește inculpatul, sunt întrunite ambele condiții absolut necesare pentru existența infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, sumele reprezentând taxe și impozite cu reținere la sursă fiind reținute de către persoana juridică și nevirate bugetului de stat în termen de 30 de zile de la data reținerii.

În ceea ce privește aplicarea legii penale în timp,având în vedere faptul că de la data săvârșirii faptei și până la soluționarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare la 01.02.2014 Noul Cod penal, instanța a procedat la compararea tuturor reglementărilor incidente în cauză, din perspectiva ambelor coduri, pentru a putea aplica o pedeapsă legală inculpatului, prin prisma Decizie Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, care a statuat că dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Instanța a precizat faptul că în perioada cuprinsă între data săvârșirii infracțiunii și data pronunțării prezentei sentințe, pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 – închisoarea de la 1 an la 3 ani sau amenda - a fost modificată prin Legea nr. 40/2013, intrată în vigoare la 22.03.2013, în sensul că se prevede ca unică pedeapsă închisoarea de la 1 la 6 ani, astfel că instanța a făcut aplicarea art. 5 NCp, referitor la legea penală mai favorabilă, având în vedere încadrarea juridică și limitele de pedeapsă prevăzute de lege la data săvârșirii infracțiunii (și anume de la 1-3 ani alternativ cu amenda).

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, instanța a avut în vedere principiul aplicării legii penale mai favorabile, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 NCp.

Astfel că instanța raportat la criteriile mai sus amintite și la analiza efectuată, s-a orientat în favoarea pedepsei închisorii în detrimentul pedepsei amenzii penale, iar în temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp 1969, art. 5 NCp și art. 396 alin. 10 Cpp, va condamna pe inculpatul B. M. la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Pedeapsa de 8 luni închisoare provine din reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă (în urma aplicării prevederilor art. 396 alin. 10 Cpp) prevăzute de lege pentru infracțiunea în cauză (1-3 ani, reduse cu 1/3 = 8 luni – 2 ani).

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 Cp 1969 și va interzice inculpatului ca pedepse accesorii, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp 1969, și anume:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța a reținut că în raport cu gravitatea faptei săvârșite de către inculpat, fiind totuși la prima abatere de la normele sociale și penale, ținând cont de atitudinea acestuia de colaborare cu organele de urmărire penală, instanța apreciază că o modalitate de executare a pedepsei de 8 luni închisoare cu executare ar fi exagerată prin raportare la toate circumstanțele faptei.

Instanța a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 81 Cp 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei. Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului este închisoarea de 8 luni, sub pragul de 3 ani prevăzut de lege, iar inculpatul nu are antecedente penale.

În ceea ce privește aprecierea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, instanța a reținut că inculpatul este la prima abatere, a avut o bună conduită în societate anterior săvârșirii infracțiunii, iar îndreptarea acestuia se poate realiza și prin suspendarea executării pedepsei închisorii de 8 luni.

Cu privire la latura civilă, în primul rând, instanța a constatat faptul că inculpatul prin chitanța nr._/12.01.2015 (f. 46 di) a achitat o parte din prejudiciul pe care l-a recunoscut în integralitate, potrivit propriei sale declarații din fața instanței de judecată (f. 48-49 di), fiind incidente prevederile art. 23 alin. 2 Cpp.

Instanța însă nu a ținut seama, la soluționarea laturii civile, de ultimele solicitări ale Finanțelor în sensul că prejudiciul este în cuantum de 39.046 lei reprezentând debit și accesorii (f. 40-41 di), întrucât suma excede perioadei aprilie 2011 – mai 2012 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B. M..

Prin apărătorul ales inculpatul apelant a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, față de împrejurarea că prejudiciul a fost achitat în totalitate pronunțarea unei pedepse cu amendă. În circumstanțiere se arată că inculpatul are în întreținere trei copii minori.

Curtea de Apel examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că apelul declarat de inculpatul B. M. este fondat și va fi admis, din următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în cauză, stare de fapt recunoscută și însușită de către inculpat, care a solicitat a fi judecat în procedura simplificată, a recunoașterii vinovăției.

Astfel, s-a reținut că Persoana responsabilă civilmente S.C. B. S. S.R.L. are sediul în mun. Sibiu, ., județul Sibiu, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare_ și are ca principal obiect de activitate „Baruri și alte activități de servire a băuturilor – cod CAEN 5630”.

Societatea a fost administrată de inculpatul B. M. de la înființare până la data 28.02.2014, când a fost revocat din funcția de administrator. La data de 11.11.2013 s-a deschis procedura de insolvență, fiind numit administrator judiciar ROMINSOLV SPRL Sibiu, fără a fi ridicat dreptul de administrare al inculpatului, conform informațiilor furnizate de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu (f. 37-42 dup).

Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, prin adresa nr._/22.06.2012 a comunicat organului de cercetare penală constituirea de parte civilă, împreună cu formularul 112 privind obligații de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, împreună cu un centralizator al prejudiciului cauzat, din care rezultă că, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, societatea a adus un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 14.640 lei, această sumă fiind defalcată după cum urmează:

• 3.577 lei – impozitul pe veniturile din salarii (plus accesorii aferente în sumă de 470 lei);

• 5.928 lei - contribuția individuală la asigurările sociale (plus accesorii aferente în sumă de 796 lei);

• 267 lei – contribuția individuală la asigurările pentru șomaj (plus accesorii aferente în sumă de 41 lei);

• 3.140 lei – contribuția individuală la asigurările de sănătate (plus accesorii aferente în sumă de 421 lei) – f.18,19;

Prin adresa nr._ din 01.07.2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a comunicat că S.C. B. S. S.R.L. figurează în continuare cu debite reprezentând contribuții cu reținere la sursă în valoare de 14.640 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în cadrul procesului penal (f. 36 dup).

Conform adresei nr. 1662/09.04.2014 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, societatea menționată, în perioada aprilie 2011 – aprilie 2014, a avut 12 angajați (f. 43 dup).

În cursul urmăririi penale, din analiza documentelor de evidență contabilă depuse de către inculpat rezultă faptul că, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, S.C. B. S. S.R.L. a desfășurat activitate comercială constantă, a reținut contribuțiile cu reținere la sursă, a realizat venituri prin efectuarea de încasări zilnice, având la dispoziție sumele necesare pentru plata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă datorate către bugetul de stat, fără a achita sumele respective în termenul de 30 de zile de la scadența acestora, prevăzut de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Această concluzie a rezultat atât din formularele în care sunt evidențiate rulajele și soldurile conturilor în care se înregistrează reținerea contribuțiilor și impozitelor cu reținere la sursă (cont 444 – impozitul pe salarii, 4312 – contribuțiile personalului la asigurările sociale, 4372 – contribuția personalului la fondul de șomaj, 4314 – contribuția angajaților pentru asigurări sociale de sănătate), precum și rulajele și soldurile conturilor contabile în care se înregistrează numerarul rulat prin societate și viramentele bancare, respectiv contul 531.1 (casa în lei) și contul 512.1 (banca în lei).

Astfel, în fișele privind contul „4312 – contribuții angajat la asigurările sociale” aferente perioadei aprilie 2011 – mai 2012, se poate observa că aceste contribuții erau reținute în fiecare lună, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2011, se constată un total rulaj debitor este în sumă de 0 lei și un total rulaj creditor în valoare de 4.564 lei, iar în balanța de verificare din luna mai 2012, societatea figurează cu un sold final creditor în valoare de 6.953 lei (f. 55,76 dup).

În fișele privind contul 4314 – “contribuții angajator la asigurările sociale de sănătate” aferente perioadei aprilie 2011 – mai 2012, se poate observa că aceste contribuții erau reținute în fiecare lună, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2011, se constată un total rulaj debitor este în sumă de 0 lei și un total rulaj creditor în valoare de 2.417 lei, iar în balanța de verificare din luna mai 2012, societatea figurează cu un sold final creditor în valoare de 3.684 lei (f. 55,76 dup).

În cazul contului 4372 – „contribuții angajator la fondul de șomaj” au fost obținute documente de la societate privind perioada aprilie 2011 – mai 2012, se poate observa că aceste contribuții erau reținute în fiecare lună, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2011, se constată un total rulaj debitor este în sumă de 0 lei și un total rulaj creditor în valoare de 206 lei, iar în balanța de verificare din luna mai 2012, societatea figurează cu un sold final creditor în valoare de 313 lei (f. 55,76 dup).

De asemenea, în fișele privind contul „444 – impozitul pe salarii” aferente perioadei– aprilie 2011 – mai 2012, se poate observa că aceste contribuții erau reținute în fiecare lună, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2011, se constată un total rulaj debitor este în sumă de 0 lei și un total rulaj creditor în valoare de 2.755 lei, iar în balanța de verificare din luna mai 2012, societatea figurează cu un sold final creditor în valoare de 4.207 lei (f. 55,76 dup).

Consultând fișele contului 5311 „casa in lei” și balanțele de verificare lunare aferente perioadei aprilie 2011 – mai 2012, se constată că, în anul 2011 există un rulaj debitor în sumă de 337.954,69 lei și un rulaj creditor în sumă de 328.992,66 lei, iar pentru primele 5 luni ale anului 2012 există un rulaj debitor în sumă de 129.704,56 lei și un rulaj creditor în sumă de 121.992,46 lei (f. 56,76 dup).

Consultând fișele contului 5121 „banca în lei” și balanțele de verificare lunare aferente perioadei aprilie 2011 – mai 2012, se constată că, în anul 2011 există un rulaj debitor în sumă de 20.096,44 lei și un rulaj creditor în sumă de 20.141,44 lei, iar pentru primele 5 luni ale anului 2012 nu au fost efectuate operațiuni bancare(f. 56,76 dup).

Astfel, instanța a constatat că sumele reprezentând contribuții cu reținere la sursă ar fi putut fi acoperite în cazul în care administratorul le-ar fi considerat prioritare, cuantumul acestora fiind redus în comparație cu totalul sumelor încasate în numerar de societate.

Martora I. C. A. a declarat că s-a ocupat de întocmirea documentelor contabile ale S.C.B. S. S.R.L de la înființarea societății până în luna octombrie 2012, când inculpatul B. M. nu s-a mai prezentat cu actele contabile.

Martora a precizat că întocmea, semna electronic și depunea declarațiile fiscale, dar după ce le aducea la cunoștință inculpatului și îi înmâna acestuia statele de plată ale societății. Martora a menționat că singura persoana cu care a intrat în contact din cadrul S.C.B. S. S.R.L. a fost inculpatul B. M..

De asemenea, martora a mai menționat că încasările lunare, în perioada aprilie 2011 – mai 2012, se ridicau la circa 20.000 lei, sumele respective fiind direcționate către plata chiriei, furnizorilor și salariilor.

Totodată, din sumele încasate au fost achitate datoriile către asociați, respectiv suma de 27.900 lei către inculpatul B. M. și suma de 24.600 lei către asociata L. M. (f. 44-52 dup).

Inculpatul B. M. a declarat că, de la înființarea societății până la ridicarea dreptului de administrare, a fost singurul administrator de drept și de fapt al acesteia, a precizat că acesta dispunea și prioritiza plățile, numita L. R. M., care figurează ca asociat, neavând nicio implicare în administrarea societății.

Inculpatul a recunoscut cuantumul prejudiciului, a menționat că sumele provenite din încasări erau direcționate prioritar către plata furnizorilor, chiriei și salariilor și a declarat că dorește să achite prejudiciul stabilit, fără să poată preciza un termen pentru achitare (f. 219-224 dup).

Inculpatul nu a prezentat organului de urmărire penală nicio dovadă din care să rezulte achitarea parțială a prejudiciului adus bugetului de stat, reprezentând debite și accesorii cu reținere la sursă, dar în cursul judecății la termenul din data de 12.01.2015 inculpatul a depus chitanța nr._/12.01.2015 pentru a demonstra efectuarea plății în cuantum de 3.000 lei (f. 46 di).

Încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de fond este legală, la fel și legea penală aplicată inculpatului ca fiind lege penală mai favorabilă.

Se mai constată că în apel inculpatul a depus la dosarul cauzei trei chitanțe ( filele 45 – 47 d. apel ) care atestă achitarea prejudiciului în cuantum de 11.640 lei la plata căruia a fost obligat de către instanța de fond.

Având în vedere împrejurarea că inculpatul apelant a achitat în întregime prejudiciul produs prin săvârșirea faptei, că a dat dovadă de sinceritate și a recunoscut integral faptele Curtea apreciază că în cauză este suficientă aplicarea unei amenzi inculpatului, pedeapsă care garantează că pe viitor inculpatul se va abține de la a reedita un comportament infracțional.

Față de cele expuse Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., va admite apelul declarat de inculpatul B. M., va desființa sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate și a laturii civile a cauzei și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:

Va aplica inculpatului B. M. pedeapsa amenzii în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 și art. 5 C.pen.

În baza art. 81 C.pen., art. 82 alin. 2 C.pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii pe durata unui termen de încercare de 1 an.

În baza art. 83 C.pen. se va atrage atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării condiționate a executării pedepsei amenzii în eventualitatea săvârșirii unei noi infracțiuni.

Se va constata ca fiind recuperat prejudiciul în cuantum de_ lei produs de partea civilă Statul Român – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. B. prin A.J.F.P. Sibiu.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 2/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu – Secția penală și în consecință:

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate și a laturii civile a cauzei și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:

Aplică inculpatului B. M. pedeapsa amenzii în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 și art. 5 C.pen.

În baza art. 81 C.pen., art. 82 alin. 2 C.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii pe durata unui termen de încercare de 1 an.

În baza art. 83 C.pen. atrage atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării condiționate a executării pedepsei amenzii în eventualitatea săvârșirii unei noi infracțiuni.

Constată recuperat prejudiciul în cuantum de_ lei produs de partea civilă Statul Român – A.N.A.F. – D.G.R.F.P. B. prin A.J.F.P. Sibiu.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 05.05.2015.

Președinte, Judecător, C. M. M. D. G.

Grefier

D. M.

Concediu odihnă

Semnează grefier-șef secția penală

V. V. C.

Red./tehn./DG

2ex./08.085.2015

Jud.fond L. E. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 476/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA