Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 451/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 451/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 17563/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 451/A/2015

Ședința publică de la 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. T.

Judecător A. D. B.

Grefier C. M. N.

Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.98 și urm. din Regulamentul de Ordine Internă a Instanțelor Judecătorești

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A.-I. este reprezentat de procuror A. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SIBIU împotriva sentinței penale nr. 127/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul intimat B. I. B. asistat de apărător ales, avocat B. V. și apărător desemnat din oficiu, avocat B. L. A., lipsă fiind persoanele vătămate intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, avocat B. L. A., față de prezentarea apărătorului ales al inculpatului, solicită să se ia act de încetarea mandatului său.

Curtea, față de prezentarea apărătorului ales al inculpatului intimat B. I. B., avocat B. V., constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, avocat B. L. A..

Apărătorul ales al inculpatului intimat B. I. B., avocat B. V., depune la dosar, în circumstanțiere, o . înscrisuri, constând în contract de muncă, contract de voluntariat cu Primăria Cisnădie, precum și concluzii scrise.

Reprezentanta Ministerului Public solicită să fie întrebat inculpatul dacă este de acord să presteze muncă în folosul comunității.

Inculpatul intimat B. I. B. arată că este de acord să presteze muncă în folosul comunității, declarația sa fiind consemnată într-un proces verbal separat atașat la dosar.

Curtea constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi soluții, având în vedere criticile formulate în scris.

Arată că s-a făcut aplicarea prevederilor din codul penal referitoare la amânarea aplicării pedepsei, dar conform art. 83 alin. 2 din codul penal nu poate fi dispusă măsura dacă legea prevede pedeapsa de 7 ani sau mai mare . Învederează că potrivit art. 229 alin. 2 limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani, iar dispozițiile art. 187 din codul penal prevăd că prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau majorare a pedepselor. Arată că în speța de față s-au redus limitele de pedeapsă cu o treime, iar când s-a ales modalitatea de executare trebuia să se aibă în vedere că pentru fapta consumată maximul era de 7 ani. Solicită menținerea pedepsei de 1 an și 4 luni și să se dispună suspendarea sub supraveghere, conform dispozițiilor noului cod penal și stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere și munca în folosul comunității.

Apărătorul ales al inculpatului intimat B. I. B., avocat B. V., arată că punctul de vedere al parchetului este pertinent.

Învederează că începe cu punctul 2 din concluziile scrise în care au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 91 cod penal. Apreciază că soluția a fost dată în litera și spiritul legii avându-se în vedere probele administrate în cauză. Arată că inculpatul și-a recunoscut greșeală și o regretă.

În ce privește apelul Parchetului vizând art. 83 alin. 2 din codul penal și dacă se poate sau nu reduce limitele de pedeapsă apreciază că chestiunile sunt discutabile și nu se discută de o chestiune materială, apreciind că această situație se aplică la un întreg probatoriu administrat. Consideră că s-ar putea reduce limitele de pedeapsă în condițiile în care acest aspect a fost reținut și acceptat de instanță. Solicită respingerea apelului din acest punct de vedere.

În final, legat de ce presupune o circumstanțiere, arată că inculpatul face dovada că regretă cele întâmplate, că lucrează, că desfășoară și activități de voluntariat, benefică în ce înseamnă o circumstanțiere personală, motiv pentru care solicită să se dispună în consecință.

Inculpatul intimat B. I. B., având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate și că nu se va mai întâmpla.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 127/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 396 alin. 1, alin. 4 Cpp rap. la art. 83 NCp stabilirea unei pedepse de 1an și 4 luni închisoare în sarcina inculpatului B. I. B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 228 alin.1, 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal

În temeiul art. 83 alin. 1 NCp s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 NCp.

În temeiul art. 85 alin. 1 NCp s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la S. de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. 1 NCp pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Sibiu.

În temeiul art. 404 alin. 3 Cpp s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor civile și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 88 NCp, respectiv că se va revoca amânarea și se va dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1, alin. 2 Cpp a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 28.10.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților minori:

 N. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și cu aplicarea art. 113 și urm Cod penal;

 M. M. P., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 228 alin.1, 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și cu aplicarea art. 113 și urm Cod penal;

 P. S. C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 228 alin.1, 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și cu aplicarea art. 113 și urm Cod penal și a inculpatului major

 B. I. B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 228 alin.1, 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal

În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul N. I. la data de 13/14.08.2013, în jurul orei 02:00 a pătruns fără drept, pe timp de noapte, prin escaladare, fiind mascat, în curtea imobilului din Sibiu . și a sustras 1 bicicletă marca „Stevens”, în valoare de 600 de Euro aparținând persoanei vătămate M. D. și 2 biciclete mărcile „Diamondback” și „Hardrocx”, în valoare de 2.700 de lei aparținând persoanei vătămate O. A..

În ceea ce îl privește pe inculpatul M. M. P., în actul de sesizare s-a reținut că acesta la data de 13/14.08.2013, în jurul orei 02:00 l-a ajutat pe inculpatul N. I. în mod direct la comiterea faptei.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul P. S. C. la data de 13/14.08.2013, în jurul orei 02:00 l-a ajutat pe inculpatul N. I. în mod direct la comiterea faptei.

Cu privire la inculpatul B. I. B. în actul de sesizare s-a reținut că la data de 13/14.08.2013, în jurul orei 02:00 l-a ajutat pe inculpatul N. I. în mod direct la comiterea faptei.

La termenul din data de 25.02.2015, inculpatul B. I. B. a recunoscut fapta așa cum a fost reținută în sarcina sa și a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține, în fapt, că în noaptea de 13/14.08.2013, în jurul orelor 02:00, inculpații minori M. M. P., N. I. și P. S., au hotărât să se deplaseze din Cisnădie în mun. Sibiu pentru a sustrage mai multe biciclete din curtea imobilului situat în Sibiu, ., pe care M. M. și N. I. le-au văzut în curtea persoanelor vătămate în ziua precedentă. În acest sens M. M. l-a contactat telefonic pe inculpatul B. I. B., pentru a-l ruga pe acesta să îl ducă până în Sibiu cu o dubă aparținând părinților inculpatului M., întrucât avea ceva probleme de rezolvat și acesta nu avea permis de conducere.

Întrucât în ziua precedentă când s-a deplasat împreună cu M. M. în zona curții persoanelor vătămate a observat că în zonă sunt montate camere de supraveghere, inculpatul N. I. a luat de la domiciliul său trei măști decorative, pentru a fi folosite la comiterea faptei.

Cei patru inculpați s-au întâlnit în orașul Cisnădie, din materialul probator administrat rezultând că la acest moment B. I. B. avea cunoștință de intenția celorlalți trei inculpați de a sustrage biciclete din Sibiu și a fost de acord totuși să îi transporte în Sibiu în zona curții de unde aceștia urmau să comită fapta. Acest aspect a fost stabilit în baza declarațiilor celorlalți trei inculpați, precum și în baza modului în care inculpatul B. a acționat în momentul comiterii faptei cât și ulterior acestui moment.

Susnumiții s-au deplasat în zona imobilului mai sus amintit, inculpatul B. I. B. a parcat mașina pe o stradă paralelă cu . afla curtea de unde ceilalți trei inculpați urmau să sustragă bicicletele, acesta rămânând în mașină. Inculpații M., P. și N. s-au îndepărtat de la mașină și și-au tras pe față câte o mască dintre cele pe care N. I. le-a adus, după care N. I. a escaladat gardul imobilului și a sustras de sub scări o bicicletă marca „Stevens” aparținând persoanei vătămate M. D., pe care a dat-o peste gard inculpatului P. S. C.. Acesta a dus bicicleta sustrasă la microbuzul în care se afla B. I. B., spunându-i acestuia să mute mașina puțin mai în față, întrucât urmează să vină și M. M. și N. I..

Între timp inculpatul N. I. s-a întors la scările imobilului de unde a mai sustras două biciclete marca „Diamondback” și „Hardcocx”, aparținând persoanei vătămate O. A. și care erau asigurate una de cealaltă, pe care le-a dat peste gard inculpatului M. M., iar după aceea a escaladat gardul înapoi în stradă și împreună au transportat cele două biciclete la microbuz.

După acest moment B. I. B. i-a transportat pe ceilalți trei inculpați, împreună cu bicicletele sustrase la un imobil din Cisnădie . bunicii inculpatului M. M., unde inculpații au pus bicicletele sustrase, iar ulterior s-au întors la domiciliul părinților inculpatului M. pentru a lăsa mașina folosită la comiterea faptei. La acest moment inculpatul M. i-a dat inculpatului B. I. B. suma de 100 de lei pentru contribuția sa la comiterea faptei.

Conform declarațiilor inculpaților M. și P., bicicletele sustrase au fost ulterior vândute de inculpatul N. I. unei persoane rămase neidentificate contra sumei de 700 de Euro, inculpatul N. păstrând toată suma de bani rezultată în urma înstrăinării bicicletelor. Inculpatul N. nu a recunoscut că a înstrăinat bicicletele sustrase, precizând că acestea au fost înstrăinate de inculpatul M., însă susținerile sale sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate, respectiv declarațiile inculpaților M. și P..

Conform declarației date de inculpatul M. M., după momentul în care a fost chemat de organele de poliție pentru a fi audiat în legătură cu furtul de biciclete comis la data de 13/14.08.2013, tatăl acestuia, martorul M. M. A., a recuperat bicicletele înstrăinate, plătind suma de 1.200 de Euro, de la o persoană rămasă neidentificată, care la rândul ei a cumpărat bicicletele de la persoana căreia inculpatul N. i-a înstrăinat bicicletele. Martorul M. M. A., tatăl inculpatului M. M., nu a dorit să dea declarații în cauză, prevalându-se de dispozițiile art. 117 Cod procedură penală.

Bicicletele sustrase au fost ulterior ridicate de organele de poliție de la suspectul M. M. și predate persoanelor vătămate M. D. și O. A..

Conform declarațiilor persoanei vătămate M. D., valoarea bicicletei sustrase este de 600 de Euro, iar conform declarației persoanei vătămate O. A., valoarea bicicletelor ce i-au fost sustrase este în sumă de 2.700 de lei. Ambele persoane vătămate au precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal întrucât și-au recuperat bunurile sustrase.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. I. B., se reține, în principal, analizând comparativ noul Cod penal și vechiul Cod penal, că legea nouă este mai favorabilă atât din perspectiva limitelor de pedeapsa mai reduse, cât și din perspectiva variantelor calificate incriminate, astfel că în drept, fapta inculpatului B. I. B. care la data de 13/14.08.2013, în jurul orei 02:00 l-a ajutat pe inculpatul N. I. în mod direct la comiterea faptei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b), c) și d), alin. 2 lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

La individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpatul, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 74 Cod penal.

II. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel în termenul prevăzut de legea procesual penală P. de pe lângă Judecătoria Sibiu, criticând-o doar sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului B. I. B..

În expunerea motivelor de apel parchetul susține că în mod nelegal i s-a aplicat inculpatului B. I. B. prevederile din codul penal referitoare la amânarea aplicării pedepsei, atâta timp cât conform art. 83 alin. 2 din codul penal nu poate fi dispusă această măsură dacă legea prevede pentru infracțiunea comisă pedeapsa de 7 ani sau mai mare .

Cu ocazia dezbaterii cauzei reprezentantul Ministerului Public a susținut apelul formulat în cauză, solicitând menținerea pedepsei de 1 an și 4 luni și să se dispună suspendarea sub supraveghere, conform dispozițiilor noului cod penal și stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate în apel de către Ministerul Public, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 C.pr.pen., dar în limitele prevăzute de art. 418 alin. 1 C. pr.pen., Curtea de Apel constată că apelul formulat în cauză este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Curtea precizează dintr-un început că în cauză a formulat apel doar parchetul, apel care îl privește numai pe inculpatul major B. I. B., prin motivele de apel urmărindu-se agravarea situației acestuia.

În baza examenului propriu, în raport de materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel constată că situația de fapt și vinovăția inculpatului B. I. B., au fost corect reținute, acesta solicitând în fața instanței de fond la termenul de judecată din data 25.02.2015, să fie judecat potrivit dispozițiilor art. 375 din Codul de procedură penală, întrucât a recunoscut în totalitate fapta reținută prin actul de sesizare a instanței și a solicitat să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe cale și le-a însușit.

Relativ la încadrarea juridică a faptei, se constată că prima instanță a procedat la o corectă aplicare a legii penale mai favorabile - art. 5 Cod penal legea penală nouă este mai favorabilă, pedeapsa ce se poate aplica inculpatului pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat este închisoarea de la 2 la 7 ani – art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b), c) și d), alin. 2 lit. b) din Codul penal .

Tot astfel, în mod corect instanța de judecată a aplicat legea penală mai favorabilă în mod global, având în vedere și dispozițiile obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 care precizează că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei nefiind permisă combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive.

Relativ la tratamentul sancționator aplicat inculpatului B. I. B., în acord cu critica parchetului, se reține că în mod nelegal prima instanță a acordat inculpatului beneficiul dispozițiilor art. 83 și urm. din Codul penal privind amânarea aplicării pedepsei, în contextul în care potrivit art. 229 alin. 2 limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 83 alin. 2 Cod penal nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare.

Este adevărat că inculpatul a solicitat aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției, cerere admisă de judecătorul de fond, iar potrivit art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. în cazul recunoașterii vinovăției limitele speciale de pedeapsă se reduc cu o treime. Însă, este la fel de adevărat că, în raport de prevederile art. 187 din Codul penal care definește ce se înțelege prin pedeapsă prevăzută de lege, la verificarea îndeplinirii condiției prevăzută de art. 83 alin. 2 Cod penal instanța trebuie în mod obligatoriu să aibă în vedere pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau majorare a pedepselor.

Așa fiind, reținând că în mod nelegal instanța de fond a aplicat inculpatului B. I. B. dispozițiile art. 83 și urm. din noul Cod penal, referitoare la amânarea aplicării pedepsei stabilite, Curtea urmează a admite apelul parchetului iar hotărârea va fi reformată sub acest aspect în sensul înlăturării aplicării dispozițiile art. 83 și urm. din noul Cod penal.

Mai mult decât atât, Curtea constată că instanța de fond a omis a reține în minuta și considerentele hotărârii și dispozițiile art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod pr.pen., deși a valorificat în favoarea inculpatului aceste dispoziții legale. Pentru acuratețe juridică se impune a se desființa sentința penală atacată și sub acest aspect, al omisiunii reținerii dispozițiilor art. 5 alin. 1 din noul Cod penal și art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală în favoarea inculpatului B. I. B..

Relativ la individualizarea judiciară a pedepsei, se reține că potrivit dispozițiilor art. 74 alin. 1 Cod penal, operațiunea de individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită ; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Curtea, în baza examenului propriu, transpunând criteriile de individualizare a pedepsei la cauza de față, constată, în raport de gravitatea faptei, care este relativ mare, decurgând din modul de comiterea a faptei - inculpatul major l-a ajutat pe inculpatul minor N. I. să sustragă trei biciclete pe timp de noapte, prin escaladare, prin violare de domiciliu, cunoscând că minorul este mascat, de prejudiciul cauzat care este relativ mic și a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor, că aplicarea unei pedepse de 1 an și 4 luni închisoare în condițiile reținerii și acordării eficienței juridice a cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea reține că pentru a-și putea îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate și duratei, atât gravității faptei, potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Transpunând aceste considerații la cauza de față, Curtea constată că inculpatului B. I. B. i se poate acorda beneficiul dispozițiilor art. 91 și urm. din Codul penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În concret, se apreciază că în raport de pedeapsa stabilită de 1 an și 4 luni închisoare, de datele ce caracterizează persoana inculpatului - tânăr, infractor primar, își câștigă existența muncind în construcții, anterior comiterii infracțiunii a avut o bună conduită în familie și societate, a dovedit un caracter deosebit desfășurând activitatea de pompier voluntar în cadrul Serviciului voluntar pentru situații de urgență din C. Primăriei orașului Cisnădie, a avut o atitudine parțial sinceră și o conduită procesuală corectă prezentându-se la toate termenelor de judecata, regretă săvârșirea faptei, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În ceea ce privește durata termenului de supraveghere la care face referire dispozițiile art. 92 C.pen.: -"Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate", Curtea apreciază că stabilirea unui termen de încercare de 2 ani este de natură să asigure prevenția generală și specială și reeducarea inculpatului .

Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod pr.pen. Curtea va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sibiu, va desființa sentința penală atacată numai sub aspectul soluției de amânare a aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului B. I. B. și al omisiunii reținerii dispozițiilor art. 5 alin. 1 din noul Cod penal și art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală în favoarea inculpatului .

Înlătură dispozițiile art. 396 alin. 1 și 4 din noul Cod de procedură penală și ale art. 83 și urm. din noul Cod penal, referitoare la amânarea aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului B. I. B..

În baza art. 396 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură penală, ca fi condamnat inculpatul B. I. B. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c și d și alin 2 lit. b din noul Cod penal, în condițiile art. 77 lit. a) din noul Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 din noul Cod penal și cu aplic. art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală.

În temeiul art. 91 din noul Cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului B. I. B. .

În temeiul art. 92 alin. 1 din noul Cod penal, se va stabili un termen de supraveghere la 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. 1 din noul Cod penal, se va dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 din noul Cod penal, se va impune condamnatului să execute următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, la solicitarea serviciului de probațiune;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. 3 din noul Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Cisnădie sau al Căminului pentru persoane vârstnice Sibiu.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 și 4 din noul Cod penal, potrivit cărora suspendarea executării se revocă dacă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune.

Se vor menține, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia, cu acordarea onorariul parțial, în sumă de 50 lei, apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat în apel.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SIBIU împotriva sentinței penale nr. 127/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, pe care o desființează numai sub aspectul soluției de amânare a aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului B. I. B. și al omisiunii reținerii dispozițiilor art. 5 alin. 1 din noul Cod penal și art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală în favoarea inculpatului și, rejudecând în aceste limite:

Înlătură dispozițiile art. 396 alin. 1 și 4 din noul Cod de procedură penală și ale art. 83 și urm. din noul Cod penal, referitoare la amânarea aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului B. I. B..

În baza art. 396 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B. I. B., fiul lui I.-C. și M.-C., născut la data de 21.06.1994 în Cisnădie, județul Sibiu, cu domiciliul în Cisnădie, .. 6, județul Sibiu, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c și d și alin 2 lit. b din noul Cod penal, în condițiile art. 77 lit. a din noul Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 din noul Cod penal și cu aplic. art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală.

În temeiul art. 91 din noul Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului B. I. B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c și d și alin 2 lit. b din noul Cod penal, în condițiile art. 77 lit. a din noul Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 din noul Cod penal și cu aplic. art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală.

În temeiul art. 92 alin. 1 din noul Cod penal, stabilește termenul de supraveghere la 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. 1 din noul Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 din noul Cod penal, impune condamnatului să execute următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, la solicitarea serviciului de probațiune;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. 3 din noul Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Cisnădie sau al Căminului pentru persoane vârstnice Sibiu.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 și 4 din noul Cod penal, potrivit cărora suspendarea executării se revocă dacă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune.

Menține, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Acordă onorariul parțial, în sumă de 50 lei, doamnei avocat B. L. A., desemnată apărător din oficiu pentru inculpatul intimat în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2015.

Președinte,Judecător,

S. TrifAndrei D. B.

Concediu medical

Semnează președintele de complet

Judecător S. T.

Grefier,

C. M. N.

Red. / Tehnored. S.T.

2 ex./12.05.2015

Jud. fond F. L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 451/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA