Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Decizia nr. 384/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 384/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 456/272/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 384/A/2015
Ședința publică de la 6 aprilie 2015
PREȘEDINTE A. D. B.
Judecător S. I. M.
Grefier T. C.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. este reprezentat de procuror - I. N.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul C. N. împotriva sentinței penale nr. 112/29 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul apelant C. N., asistat de avocat T. I. apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că la dosar s-au înregistrat motive de apel formulate de inculpatul apelant C. N. prin apărător ales.
Apărătorul ales al inculpatului apelant învederează că motivele de apel privesc achitarea întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul apelant C. N., învederează că dorește să dea declarație în cauză.
Instanța procedează la audierea inculpatului apelant C. N., în condițiile art. 420 raportat la art.107 Cod procedură penală, declarația acestuia fiind atașată la dosar.
Instanța solicită participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul ales al inculpatului apelant și reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat T. I., apărătorul ales al inculpatului C. N., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, procedând la o nouă judecare:
- a se dispune achitarea inculpatului întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
În susținerea apelului, arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală având în vedere că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an cu suspendare condiționată.
Contrar celor reținute în rechizitoriu și care au fost preluate de instanța de fond, inculpatul a susținut că este cardiac dar nu a făcut precizarea că nu poate urma procedura cu etilotest-ul, respectiv cu aparatul Drager.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat faptul că inculpatul a avut două încercări de verificare cu aparatul etilotest însă nici una nu a reușit. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi refuzat testarea.
În situația în care testarea cu etilotest-ul ar fi reușit, iar valoarea ar fi fost mai mică de 0,40 gr.‰, arată că, potrivit dispozițiilor art. 88 alin.6 din OUG nr. 195/2002 inculpatul nu ar fi fost obligat să se supună recoltării probelor biologice.
Instanța de fond a reținut eronat refuzul manifestat expres cu privire la recoltarea probelor biologice.
Susține că elementul material al infracțiunii se realizează cu intenție directă astfel cum a reținut prima instanță însă, în speță, inculpatul doar a spus că a leșinat anterior când i-au fost recoltate probe biologice, iar lucrătorul de poliție și medicul au afirmat că poate să dea și probă de urină pentru stabilirea alcoolemiei și nici unul dintre aceștia nu i-a adus la cunoștință faptul că ar comite o infracțiune.
Martorul M., lucrător de poliție, în depoziția dată în 13.11.2014, după ce inculpatul i-a spus despre fobia sa, i-a cerut acestuia să dea probă de urină iar recoltarea a avut loc în mod legal, astfel că apreciază că inculpatul nu a săvârșit o infracțiune, prin lipsa probei de sânge. Mai relevă că după ce procurorul s-a sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă cu privire la martorul M., acesta a revenit, precizând că nici el și nici medicul nu i-au spus inculpatului că poate să dea probă de urină. Susține că la acel moment lucrătorul de poliție avea o experiență redusă la serviciul rutier.
Apreciază ca fiind corespunzătoare adevărului prima declarație a martorului M., altfel nu s-ar justifica de ce medicul a pus la dispoziția inculpatului recipientul pentru recoltarea urinei.
Ordinul nr. 376 din 10 aprilie 2006 prevede că în situații medicale speciale, pentru stabilirea alcoolemiei, se prevalează 10 ml urină, sub supraveghere. În aceste situații nu este inclus refuzul recoltării, însă, apreciază că raportat la faptul că lucrătorul de poliție era începător în cadrul serviciului rutier, acesta a creat o confuzie.
Cu privire la revenirea martorului asupra primei declarații, relevă că o apreciază ca fiind determinată de sentimentul de temere creat de procuror prin sesizarea vizând săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În ceea ce privește declarația martorei R. G. - medic, care deși i-a atras atenția inculpatului că refuzul de a da sânge constituie infracțiune, se coroborează în mare parte cu declarația inculpatului, această martoră implicându-se în procesul de recoltare a probei de urină.
Sub un alt aspect, arată că inculpatul nu prezenta semne vizibile privind consumul de alcool.
În raport de argumentele inculpatului, coroborate cu declarațiile lucrătorului de poliție și ale medicului, aceștia din urmă acceptând proba cu urină, susține că, în viziunea inculpatului, acesta a avut reprezentarea că pentru stabilirea alcoolemiei a fost suficientă proba de urină. Dacă nu s-ar fi acceptat proba cu urina, inculpatul ar fi fost de acord cu recoltarea probei de sânge.
Concluzionând, solicită achitarea inculpatului pentru infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Susține că există anumite discordanțe în cauză, însă Ordinul nr. 376 din 10 aprilie 2006 restrânge recoltarea probei de urină, fiind obligatorie proba de sânge.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința penală nr. 112/29.12.2014, pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 386 Cod pr. pen rap. la art.5 Cod penal a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. și ped. de art. 337 alin. 1 cod penal în infracțiunea de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. și ped. de art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002.
A fost condamnat inculpatul C. N. la 1 an închisoare pentru infracțiunea de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. și ped. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal din 1969 i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza 2 și lit. b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art.81, 82 și 71 alin 5 din Codul penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare.
I s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
În baza art.274 alin.1 Cod.pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie nr.927/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de liberate a inculpatului C. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. de art. 337 alin.1 din Noul Cod de procedură penală.
În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 20.10.2013 în jurul orei 17,30 organul de poliție din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, a fost sesizat cu privire la producerea unui accident de circulație pe trecerea de pietoni de pe .. Orăștie, eveniment rutier soldat cu vătămarea integrității fizice a minorei I. L. M..
În urma accidentului de circulație persoana vătămată a fost transportată de îndată la Spitalul Municipal Orăștie/U.P.U de către conducătorul auto. Cu privire la accidental de circulație, primele cercetări efectuate la fața locului au relevant faptul că numitul C. N., în timp ce conducea autoturismul marca “Ford” cu nr. de înmatriculare_, a lovit pe trecerea de pietoni pe minora I. Laria M., rezultând vătămarea corporală a acesteia. În aceste împrejurări, inculpatul a transportat-o de îndată pe victimă la U.P.U Orăștie. În urma examinării medicale a persoanei vătămate, s-a stabilit că aceasta a suferit răni ușoare. La unitatea spitalicească a ajuns și un echipaj din cadrul Poliției Orăștie – Biroul Rutier, care potrivit prevederilor legale, a adus la cunoștința inculpatului faptul că trebuie supus unui test de respirație cu aparatul “Drager”, însă acesta a susținut că este cardiac și nu poate să urmeze procedura. În aceste împrejurări i s-a cerut să accepte recoltarea de probe biologice, respective să-i fie luate probe de sânge. Inculpatul a invocat aceleași probleme de sănătate și a refuzat recoltarea probelor de sânge, însă a susținut că este de acord să dea probe de urină, fapt acceptat de organul de poliție.
În concordanță cu legislația în vigoare, singura mostră biologică stabilită prin acte normative a fi susceptibilă de determinare cu acuratețe a alcoolemiei unei persoane este exclusive proba de sânge. Prin urmare, refuzul de la prelevarea acestei probe biologice, atitudine explicită și adoptată de inculpat în prezența medicului de gardă și a membrilor echipajului de poliție rutieră, constituie infracțiunea prev. și ped. de art. 337 alin.1 din Noul Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, din prisma motivelor invocate și a probelor administrate, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 20 10 2013 inculpatul, aflat la volanul autoturismului marca „Ford” cu nr de înmatriculare_, a fost implicat într-un eveniment rutier pe . Orăștie în sens că a accidentat-o pe minora I. L. M. ,aflată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
După accident ,inculpatul a urcat victima în autoturismul său și a transportat-o la urgența Spitalului municipal Orăștie pentru ai se acorda îngrijiri medicale.
În acest timp un echipaj al Poliției rutiere Orăștie format din agenții de poliție M. B. A. și M. M. D., sesizați cu producerea evenimentului rutier, s-au deplasat la Spitalul Municipal Orăștie, unde l-au identificat pe inculpat și au luat cunoștință despre starea de sănătate a victimei.
Agentul de poliție M. B. A. a rămas la unitatea spitalicească pentru a declanșa procedura de prelevare de la inculpat a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
Inițial, inculpatului i s-a solicitat să se supună unui test de respirație în vederea stabilirii alcoolemiei în aerul expirat cu alcooltestul marca „Drager”, acesta acceptându-l cu greutate și explicând că este cardiac însă testul nu reușit deși din adresa Poliției Orăștie nu rezultă faptul că vreunul din alcooltestele aflate în dotare și implicit cel în cauză ar fi fost defect în cursul anului 2013.
În atare situație agentul de poliție i-a solicitat medicului de gardă desigilarea trusei de recoltarea a probelor biologice și prelevarea probelor de sânge de la inculpat pentru a stabilii prezența sau inexistența alcoolului în sângele acestuia.
Inculpatul a refuzat în mod expres prelevarea probelor de sânge motivând că este cardiac, că are fobie la prelevarea sau vederea sângelui și că într-o împrejurare similară petrecută la un spital din Timișoara a leșinat.
Atât medicul de gardă cât și agentul de poliție i-au explicat inculpatului necesitatea prelevării probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în condițiile în care a fost autorul unui accident rutier și că refuzul prelevării de sânge constituie infracțiune însă inculpatul și-a menținut refuzul inițial .
În aceste condiții, refuzul inculpatului a fost consemnat în actul intitulat ”buletin de examinare clinică„ aflat la fila 19 din dosar și a fost semnat de inculpat, medicul de gardă și agentul de poliție.
În continuare, inculpatului i-au fost prelevate probe de urină care au fost trimise la Laboratorul Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara și care au stabilit o concentrație a alcoolului în urină de 0,55 gr%0.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul și-a manifestat în mod expres voința de a nu se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul municipal Orăștie, unde a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, fiind astfel realizată acțiunea de „refuz” prevăzută ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective ale acestei infracțiuni, a reținut prima instanță.
Refuzul inculpatului a fost săvârșit cu intenție directă în sensul că în momentul refuzului său, aducându-i-se la cunoștință că această faptă reprezintă infracțiune, inculpatul a prevăzut rezultatul imediat, firesc al acțiunii sale, respectiv imposibilitatea de a se stabili dacă era sau nu sub influența alcoolului în condițiile în care a fost autorul unui accident de circulația iar victima accidentului se afla la spital.
Cu privire la justificare refuzului se apreciază de către prima instanță că apărarea inculpatului este neîntemeiată în condițiile în care acesta nu a dovedit existența unei boli care ar fi făcut imposibilă recoltarea de sânge iar susținerile acestuia cu privire la episoade anterioare de lipotimie nu au fost dovedite.
Mai mult, potrivit art. 4 din Ordinul nr. 376/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice, în situațiile speciale în care prin procedura de prelevare se pune în pericol iminent viața conducătorului auto devenit victimă, refuzul îndeplinirii procedurilor de prelevare prevăzut în norme trebuie manifestat de personalul medical implicat și nu de conducătorul auto.
Acest refuz nu este lăsat la aprecierea conducătorului auto, a mai reținut prima instanță, ci la aprecierea personalului medical care este singur în măsură să aprecieze dacă prin prelevarea probei de sânge i s se pune în pericol viața conducătorului auto.
Același act normativ stabilește, în art. 7, că numai în anumite situații medicale speciale se procedează la recoltarea probei de urină, fiind exclusă o astfel de prelevare în cazul refuzului manifestat de conducătorul auto, cu atât mai mult cu cât OUG nr 195/2002 cât și art. 337 alin. 1 din Noul Cod penal are în vedere „îmbibația de alcool pur în sânge” adică alcoolemia și nu „îmbibația de alcool pur în urină” adică alcooluria.
Chiar în situația dată, când, contrar acestor norme, inculpatului i s-au prelevat probe de urină, nu îl scutește pe acesta de a suporta consecințele refuzului de a-i fi prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prima instanță a apreciat deci că în privința faptei inculpatului există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de Constituție, de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Codul penal fiind răsturnate
Se constată deci că inculpatul a săvârșit fata de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă săvârșită de inculpat cu vinovăție.
Potrivit art.5 Cod penal, prima instanță a reținut că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată la data de 20 octombrie 2013 iar ulterior a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 Legea nr 286/2009 privind Codul penal și Legea nr 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Așadar, în cauză s-a impus verificarea incidenței dispozițiilor art.5 din Noul Cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, context au fost analizate conținutul incriminării și tratamentul juridic sancționator aplicabil, rezultat din legile aflate în conflict.
Referitor la condițiile de incriminare sub legea penală veche și sub legea penală nouă, se constată de către prima instanță că art.87 alin.5 din OUG nr 195/2002 republicată, incrimina „ refuzul ……conducătorului unui autovehicul … de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei …..”, iar pedeapsa prevăzută de același text al legii speciale pentru astfel de fapte ,era, închisoarea de la 2 la 7 ani.
În Noul cod penal aceiași faptă este incriminată în art. 337 Cod penal, care incriminează „refuzul conducătorului auto….de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Deși, aparent, limitele de pedeapsă sunt mai blânde în noua reglementare, dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată reglementată de Codul penal din 1969 comparate cu cele privitoare la amânarea executării pedepsei din Noul Cod penal sunt mai favorabile atât în cea ce privește condițiile de acordare (limita pedepsei concret aplicate pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impedimente la acordare sunt mai restrânse, obligațiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puține ).
Pentru determinarea legii mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art.5 Cod penal, prima instanță a avut în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive ,având prioritate durata termenului de încercare sau supraveghere. Având în vedere că în legea nouă este instituită o obligație importantă ce nu se regăsește în codul penal din 1969, respectiv munca în folosul comunității și este eliminată efectele reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere, se poate aprecia, a arătat prima instanță, că reglementarea din legea veche este mai favorabilă.
Având în vedere și dispozițiile obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, care precizează că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei, nefiind permisă combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive și constatând că, deși limitele de pedeapsă reglementate de cele două legi succesive sunt diferite, în cea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei este mai favorabilă cea reglementată de Codul penal din 1969 conform motivelor expuse anterior, prima instanță, în baza art.386 Cod pr pen rap la art.5 Cod penal a schimbat încadrarea juridică din art. 337 Cod penal în art.87 alin.5 din OUG 195/2002.
Individualizând pedeapsa aplicată inculpatului prima instanță a reținut criteriile generale de individualizare a pedepselor ,gradul social concret al infracțiunii săvârșite, circumstanțele reale ale comiterii faptei cu referire la starea de confuzie generată de atitudinea personalului medical precum și circumstanțele personale ale inculpatului respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia precum și starea precară a sănătății, astfel încât a apreciat prima instanță că pentru atingerea scopului pedepsei este suficientă aplicarea unei pedepse coborâtă sub minimul ei special fără executarea efectivă.
Făcând aplicarea art. 74 și 76 lit. d Cod penal prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei pre și ped de art.87 alin.5 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.74 și 76 lit. d Cod penal.
Inculpatul a fost privat de exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza 2 și lit. b Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 din același Cod.
În baza art. 81, 82 și 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare și i-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind posibilitatea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, apel inculpatul, solicitând desființarea ei și, în rejudecare, a se dispune achitarea sa, cu motivarea, în esență, că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Motivarea pe larg a apelului a fost consemnată în partea introductivă a prezentei decizii.
Reprezentantul parchetului și-a exprimat poziția procesuală în sensul respingerii apelului.
Analizând sentința primei instanțe prin prisma motivelor invocate în apelul inculpatului dar și, potrivit art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, curtea reține următoarele:
Prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea și aprecierea coroborată a materialului probatoriu al dosarului, în acord cu dispozițiile art. 103 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură penală.
În contra celor susținute de inculpat, curtea reține și ea că refuzul inculpatului, care tocmai fusese implicat într-un accident de circulație cu victime omenești, de a se supune recoltării de probe biologice de sânge a fost unul manifest și neindus de vreo confuzie creată de organele de poliție sau de personalul medical ci adoptat de inculpat în deplină cunoștință de cauză și cu intenția de a împiedica descoperirea consumului de alcool prin mijloace apte să ducă la tragerea lui la răspundere penală pentru conducerea în această stare și producerea unui accident (lovirea unei fetițe pe trecerea de pietoni) din această cauză.
Refuzul direct intenționat al inculpatului rezultă fără putere de tăgadă din declarațiile martorilor R. E. G., personal medical și M. B. A., polițist. Ambii martori arată că inculpatul a refuzat să-i fie recoltate probe de sânge, martora R. arătând că i-a adus la cunoștință inculpatului că refuzul reprezintă infracțiune.
Inculpatul însuși a declarat că a refuzat recoltarea de probe de sânge, pretextând că este cardiac și că i s-a făcut rău când i s-a mai recoltat, cu altă ocazie, probe de sânge. Această justificare subiectivă a inculpatului nu poate fi reținută pe baza simplelor afirmații (actele medicale depuse de inculpat la dosarul de prima instanță, la filele 67-73 nereferindu-se la vreo afecțiune care să-l împiedice pe inculpat să se supună prelevării probelor de sânge) și în contextul relevat de cadrul normativ la care prima instanță a făcu trimitere, anume dispozițiile din art. 4 din Ordinul nr. 376/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice, potrivit cărora personalul medical poate aprecia dacă procedurile de prelevare pun în pericol iminent viața conducătorului auto, cadru normativ care nu a devenit incident în speță, personalul medical neapreciind în sensul periclitării vieții inculpatului.
Cu referire la declarațiile oscilante ale martorului Mogoia, care a declarat la prima instanță că el i-ar fi spus inculpatului că dacă nu dorește să dea probe de sânge poate să dea probe de urină, curtea reține ca fiind adevărate declarațiile martorului din faza de urmărire penale, care erau date mai aproape, în timp, de momentul faptei și care se coroborează cu cele ale martorei R., care a arătat, atât la urmărire penală, cât și la prima instanță, că inculpatului i s-a atras atenția că dacă refuză recoltarea probelor de sânge săvârșește o infracțiune. De altfel, asupra acelei declarații în discuție, date la data de 16.10.2014, martorul M. a revenit, prin declarația din 13.11.2014. Chiar dacă la baza resortului intern al acestei reveniri a stat faptul că procurorul s-a sesizat sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă, curtea a arătat că declarația reținută ca adevărată a fost astfel apreciată pentru că a fost dată aproape de momentul faptei și pentru că se coroborează cu declarația martorei R..
Starea de fapt corect reținută de prima instanță a fost, de asemenea, corect încadrată în drept de către prima instanță, în urma unei temeinice analize în concret a legilor penale succesive cu vocație de aplicare la speță din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 și Codul penal din 1969 reprezintă lege penală mai favorabilă în situația concretă a inculpatului, care impunea aplicarea unei pedepse cu închisoare, deoarece prevedea posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, o modalitate alternativă la executare care nu mai este prevăzută în noul Cod penal și care, pe lângă că nu impune în sarcina inculpatului nici o altă obligație decât cea de a se abține de la comiterea de noi infracțiuni, asigură și reabilitarea de drept la expirarea termenului de încercare.
Este adevărat că prima instanță, prin reținerea de circumstanțe atenuante, de altfel, indefinite, a dat dovadă de o clemență nejustificată (dacă se are în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului dar și că refuzul a intervenit în contextul în care inculpatul accidentase o fetiță pe trecerea de pietoni), creând inculpatului o favoare necuvenită prin reducerea pedepsei sub minimul special, dar, dat fiind principiul neagravării situației în propriul apel, expres prevăzut în art. 418 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, curtea nu poate îndrepta această netemeinicie.
Cercetând sentința primei instanțe și sub aspectul celorlalte chestiuni de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea nu a descoperit alte fine de nelegalitate sau de netemeinicie.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b din noul Cod de procedură penală, curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. N. împotriva sentinței penale nr. 112/29.12.2014, pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod penal, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din care suma de 150 lei este reprezentată de onorariul parțial al apărătorului din oficiu al inculpatului, sumă stabilită potrivit art. 5 lit. a și art. 6 din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu (și prin raportare la faptul că apărătorul din oficiu s-a prezentat la două termene de judecată în apel) și care se va avansa, potrivit art. 272 din noul Cod de procedură penală, din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. N. împotriva sentinței penale nr. 112/29.12.2014, pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod penal, obligă inculpatul să plătească statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din care suma de 150 lei este reprezentată de onorariul parțial al apărătorului din oficiu al inculpatului, sumă care se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. D. B. S. I. M.
GREFIER
T. C.
Red. BA/Tehnored. CT
05.05.2015, 2 ex.
J. F. F. N.
| ← Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr.... | Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008). Decizia nr.... → |
|---|
