Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art.287 NCP. Decizia nr. 187/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2016 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 187/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAALB:2016:021._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 187/A/2016
Ședința publică de la 18 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. C.
Judecător L. C.
Grefier M. S. Ș.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost reprezentat de procuror A. F.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cîmpeni și inculpații F. M. C., F. M. M. E. și M. C. L. împotriva Sentinței penale nr. 113/04.09.2015 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă:
- partea civilă intimată C. D. asistat de apărătorul său ales, avocat P. M.;
-inculpații apelanți F. M. M. E. și M. C. L. asistați de apărător ales, avocat B. L..
lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Întrebați fiind de instanță, avocat B. L., apărător ales pentru inculpații apelanți F. M. C., F. M. M. E. și M. C. L., arată că nu s-a ajuns la o înțelegerea, deoarece partea civilă dorește dublul prețului de circulație a terenului.
Nefiind alte cereri formulate instanța acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat în cauză de P. de pe lângă Judecătoria Cîmpeni așa cum a fost formulat și motivat în scris, considerând că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, sub aspectul de achitare în temeiul 18 /1 vechiul Cod penal față de inculpați.
Susține că soluția dispusă de instanța de fond reprezintă o soluție de nevinovăție, instanța a apreciat că se fac vinovați de faptele pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv nerespectarea hotărârilor judecătorești, însă a apreciat că din circumstanțele concrete în care s-a comis infracțiunea, această faptă nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Reprezentanta Ministerului Public, arată că raportat la conținutul infracțiunii, la valorile sociale care sunt ocrotite prin incriminarea acestei infracțiuni, fapta prezintă gradul de pericol social, iar această soluție de achitare o apreciază ca fiind nefondată.
Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, și în urma rejudecării condamnarea inculpaților pentru infracțiunea dedusă judecății la o pedeapsă cu amenda.
Avocat B. L., apărător ales pentru inculpații apelanți F. M. C., F. M. M. E. și M. C. L. cu privire la apelul parchetului, solicită respingerea cererii de apel ca neîntemeiată. De asemenea, solicită a se avea în vedere că soluția de achitare dată în temeiul art. 16 lit. b prima teză s-a dispus cu respectarea dispozițiilor legale, iar stabilirea în concret al gradului de pericol social al faptelor comise de inculpați, arată că deși persoana vătămată are dreptul de proprietate asupra a 33 de m², dumnealui nu are o cale de acces pe acest teren, iar pentru a ajunge pe acest teren, trebuie să intre pe poarta inculpaților, astfel încalcă dreptul de proprietate al coinculpaților, iar aceea ceartă a avut loc în curtea inculpaților, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor. Apărătorul susține că i-a învederat părții civile să solicite instanței dreptul de servitute pentru că altfel, de fiecare data se va isca această nemulțumire.
Apărătorul arată că deși partea civilă cunoștea starea de tensiunea dintre părți determinată de multiplele conflicte civile existente anterior, acesta a pătruns pe poarta imobilului coinculpaților și fără a avea acordul acestora.
Astfel, consideră că soluția de achitare a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale.
Cu privire la apelul inculpaților, apărătorul arată că acesta a vizat desființarea în parte a sentinței penale în sensul că instanța în mod incorect a dispus achitarea pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, dar a soluționat acțiunea civilă încălcând grav disp. art. 25 alin. 5 C.pr.pen.. În ceea ce privește amenda administrativă prima instanță avea obligația de a dispune achitarea și atât pentru că N.C.pr.pen. nu prevede instituția juridică care să pună în aplicare această amendă administrativă. Cu referire la cheltuielile de judecată la care au fost obligați, consideră că prima instanță a încălcat dips. art. 275 alin. 3 coroborat cu art. 276 alin. 5 și 6, în sensul că în cazul unei soluții de achitare inculpatului nu i se impută cheltuieli de judecată către stat, sau către persoana vătămată sau partea civilă.
Solicită admiterea apelului inculpaților și respingerea apelului formulat de reprezentanta Ministerului Public.
Reprezentanta Ministerului Public, față de apelul inculpaților, solicită respingerea ca nefundat, în raport de argumentele invocate în apel, apreciind soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică, prin urmare aspectele invocate de apărare apar ca nefiind fondate.
Avocat P. M., pentru partea civilă intimată C. D.depune la dosar concluzii scrise împreună cu cheltuielile de judecată.
Apărătoarea solicită admiterea apelului declarat în cauză de P. de pe lângă Judecătoria Cîmpeni așa cum a fost formulat și precizat oral în fața instanței, apreciind că se impunea aplicarea unei alte sancțiuni decât cea a amenzii, întrucât s-a făcut dovada prin probele administrate în cauză, că inculpații nu au respectat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit linia de graniță dintre cele două imobile.
Cu privire la apelul formulat de inculpat, solicită respingerea ca neîntemeiat, raportat la dispozițiile legale invocate de către inculpați.
Apărătoarea, arată că se susține că instanța de fond aplicat în mod greșit amenda administrativă și că ar fi trebuit să lase nesoluționată acțiunea civilă în temeiul art. 25 alin. 5 C.pr.pen., apreciind că în prezenta cauză nu sunt incidente aceste dispoziții.
De asemenea, în condițiile în care instanța de fond a apreciat că legea mai favorabilă aplicabilă este vechiul Cod penal, în mod corect a apreciat dispozițiile din acest cod cu privire la aplicarea unei sancțiuni administrative în situația în care instanța a apreciat că se impune achitarea pe motiv că fapta nu a fost săvârșită cu un grad de vinovăție solicitat de legea penală, și prin urmare a aplicat dispozițiile art. 18 /1 coroborate cu art. 91 din vechiul Cod penal.
Consideră că sunt nefondate criticile raportat la obligarea inculpaților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât instanța de fond a făcut aplicabilitatea disp. art. 275 alin 1 lit. c C.pr.pen., iar în ceea ce privește incidența disp. 276 alin. 5 și 6, apreciază că susținerile inculpaților sunt netemeinice.
Inculpații apelanți F. M. M. E. și M. C. L., având fiecare ultimul cuvânt arată că susțin cele învederate de către apărătorul ales.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față,
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 113/4.09.2015 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosar penal nr._ în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. și art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen. raportat la art. 18/1 C.pen. din 1969 inculpații M. C. L., F. M. M. și F. M. C. au fost achitați de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 2 C.pen. din 1969, cu reținerea art. 26 C.pen. în ce-l privește pe inculpatul F. M. C. și art. 5 C.pen. în ce îi privește pe toți inculpații.
În baza art. 18/1 C.pen. din 1969 și art. 91 lit. c Cod penal din 1969 a fost aplicată fiecărui inculpat amenda administrativă de 1000 lei.
A fost admisă în parte acțiunea părții civile C. D., fiind obligați inculpații în solidar să achite acestuia suma de 1000 lei, cu titlul de daune morale.
A fost obligat fiecare inculpat să achite în favoarea părții civile câte 333,33 lei, reprezentând 1/3 din totalul cheltuielilor judiciare, justificate de partea civilă.
A fost obligat fiecare inculpat să achite în favoarea statului câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Determinând vinovăția inculpaților în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare prima instanță a reținut în esență sub aspectul stării de fapt că în data de 4.10.2013 inculpații M. C. L. și F. M. M., ajutați de inculpatul F. M. C. au împiedicat pe persoana vătămată C. D. să-și îngrădească terenul în suprafață de 33 mp deținut în baza deciziei civile nr. 275/A/2010 a Tribunalului A., hotărâre judecătorească opozabilă primilor doi.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit și contradictoriu pe parcursul cercetării judecătorești: plângerea prealabilă și declarațiile persoanei vătămate (f. 9-10, 21-22 dup, f. 44 dos. fond), decizia civilă nr. 275/A/2010 a Tribunalului A. (f. 31-38 dup); procesul verbal de punere în posesia din 31.08.2013 (f. 39 dup); declarațiile inculpatului M. C. L. (f. 11-13 dup; f. 41, 45-46 dos. fond); declarațiile inculpatului F. M. C. (f. 14-17 dup; f. 42, 47-48 dos. fond); declarațiile inculpatei F. M. M. E. (f. 18-20 dup; f. 43, 49-50 dos. fond); declarația martorului B. I. (f. 23-25 dup, f. 61-62 dos. fond); declarația martorului M. C. M. (f. 26-28 dup, f. 59-60 dos. fond); declarația martorului P. D. V. (f. 29.30 dup, f. 70-71 dos. fond); notificare a persoanei vătămate, adresată inculpaților (f. 40-41 dup); cerere inculpați (f. 42-44 dup); contestație la executare (f. 45-47 dup); încheierea nr. 803/2013 a Judecătoriei Cîmpeni (f. 48-50 dup); sentința civilă nr. 141/2014 a Judecătoriei Cîmpeni (f. 51-54 dup); cerere de chemare în judecată – rectificare CF (f. 55-58 dup); proces verbal de cercetare la fața locului (f. 65-68 dos. fond).
Aspectele contradictorii apărute în cauză țin de modalitatea în care persoana vătămată și martorul B. I. au ajuns la suprafața de teren obținută prin hotărâre judecătorească, instanța fondului clarificând faptul că aceștia s-au deplasat prin curtea inculpaților, dând eficiență declarațiilor martorilor M. C. M. și P. D. V. coroborate cu declarațiile celor trei inculpați.
Pătrunderea persoanei vătămate în curtea inculpaților cu scopul deplasării la terenul obținut în baza hotărârii judecătorești, aspect invocat de către inculpați în apărare, nu justifică în aprecierea primei instanțe acțiunilor inculpaților de a o împiedica să-și îngrădească terenul în suprafață de 33 mp, prin solicitările repetare de a părăsi curtea implicând efectiv și plecarea de pe această parcelă dar și prin tolerarea ca în acel moment câinele de talie mare al inculpaților să se afle în acel loc, determinând implicit ca persoana vătămată să părăsească terenul pentru a nu fi mușcat.
Judecătoria a arătat că atitudinea inculpaților de a nu supraveghea animalul de pază care prezenta un potențial pericol pentru persoana vătămată și martorul B. I. determinându-i pe aceștia să se retragă și să-și întrerupă activitatea de îngrădire a terenului, poate fi considerată ca o acțiune comisă cu intenție indirectă.
Reținând în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 Cod penal ca lege mai favorabilă Codul penal din 1969, instanța fondului a apreciat însă în contextul factual și circumstanțial relevat de actele dosarului că fapta celor trei inculpați, prin conținutul ei concret, nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal din 1969 și nu justifică aplicarea unor pedepse.
Judecătoria și-a format această convingere prin prisma criteriilor exprese prevăzute de art. 18/1 Cod penal din 1969 statuând că raportat la modul și mijloacele concrete în care inculpații au acționat, la urmările minime produse, la aspectele ce caracterizează persoana inculpaților, fapta în sine a adus o atingere minoră valorilor sociale ocrotite de lege.
Determinantă în formarea unei atari convingeri a fost și atitudinea persoanei vătămate care a intrat în curtea inculpaților pentru a se deplasa la terenul său fără a le solicita permisiunea deși cunoștea starea de tensiune dintre cele două familii, determinare de existența anterioară a mai multor litigii.
Mai mult decât atât persoana vătămată a ales în prealabil să-și îngrădească . în baza hotărârii judecătorești fără să inițieze demersuri convenționale sau legale pentru a clarifica situația juridică a gardului și zidului de beton edificate de inculpați la limita terenului respectiv.
Instanța a apreciat că aplicarea unor sancțiuni administrative în cuantum de 1000 lei pentru fiecare inculpat este în măsură să contribuie la schimbarea atitudinii acestora în raport cu necesitatea și importanța respectării valorilor sociale ocrotite de lege și să-i determine să îi permită proprietarului de a-și exercita în mod nestingherit și deplin toate atributele conferite de dreptul său.
În ce privește latura civilă a cauzei prima instanță a apreciat că în urma acțiunilor inculpaților persoanei vătămate i s-a cauzat un real prejudiciu moral prin faptul împiedicării de a-și exercita atributele dreptului de proprietate pentru . 33 mp dobândită prin hotărâre judecătorească.
Instanța a arătat însă că pretențiile solicitate depășesc nivelul unor despăgubiri juste și echitabile astfel încât suma de 1000 lei a fost apreciată ca suficientă pentru acoperirea prejudiciului de natură nepatrimonială cauzat părții civil C. D..
Împotriva sentinței au declarat apel în termenul legal prevăzut de art. 410 C.pr.pen. P. de pe lângă Judecătoria Cîmpeni și inculpații M. C. L., F. M. M. și F. M. C..
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpeni a solicitat desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 287 alin. 1 lit. g C.pen. la pedepse cu amenda penală reținând ca lege penală mai favorabilă Codul penal în vigoare.
În expunerea motivelor de apel se arată că soluția instanței de fond se bazează pe circumstanțierea faptelor ce alcătuiesc conținutul infracțiunii, nefondată din perspectiva scopului pentru care a fost realizată incriminarea: conduita ambelor părți angajate în conflict a fost nepotrivită: persoana vătămată angajându-se într-o activitate excesivă, provocatorie în raport de nevoile sale imediate, deși cunoștea starea lor conflictuală mai veche și neexcluzând posibilitatea izbucnirii unui incident; mai mult sancțiunile persoanei vătămate priveau un zid de beton cu o situație juridică neclarificată încă.
Se susține că prin incriminarea faptelor ce alcătuiesc conținutul infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prin trecerea unor raporturi juridice esențialmente civile în sfera penală s-a urmărit eficientizarea activități de executare silită în domeniul realizării drepturilor reale; altfel spus această incriminare are menirea să transforme principiul constituțional al ocrotirii proprietății într-o realitate juridică efectivă.
În cauză titlul executoriu stabilește fără echivoc întinderea drepturilor reale ale părților aflate în conflict; din exprimările titlului – admis de o instanță civilă cu respectarea garanțiilor procesuale – rezultă fără echivoc prerogativele titularilor.
Nerespectarea acestor reguli presupune atingerea valorilor ocrotite constituțional; ori, evitarea de către instanța penală a unei soluții de reprimare semnifică chiar lezarea unei valori sociale de bază, soluția instanței penale făcând ineficient titlul civil, admițând excepții de fapt pe care legea nu le acceptă și nu prevede, ajungându-se la situația – nelogică în esența sa în care instanța penală care reprimă conduitele excesive să fie mai indulgente decât judecătorul raportului juridic civil care prin dispozițiile sale judiciare a stabilit cu rigoare limitele dreptului fiecăruia.
Prin motivele de apel atașate la filele 22-24 din dosar inculpații F. M. C., F. M. M. și M. C. L. au solicitat desființarea în parte a sentinței penale atacate cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile, conform art. 25 alin. 5 C.pr.pen. și exonerarea lor de la plata amenzii administrative și a cheltuielilor judiciare, în temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală și art. 275 alin. 3 coroborat cu 276 alin. 5, 6 C.pr.pen.
În expunerea de motive inculpații arată că judecătoria a nesocotit dispozițiile art. 25 alin. 5 C.pr.pen. potrivit cărora în situația achitării inculpatului pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă ceea ce presupune că partea civilă poate promova acțiunea în fața instanței civile în vederea reparării pretinsului prejudiciu material și moral provocat de inculpat.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel se susține că adoptarea unei soluții de achitare potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013 în condițiile noului Cod de procedură penală exclud aplicarea unei sancțiuni administrative, nefiind stabilit de către legiuitor în actuala reglementare niciun mecanism procesual pentru aplicarea unei sancțiuni administrative.
Conform noilor dispoziții legale organul judiciar nu mai poate proceda la aplicarea unei amenzi administrative, spre deosebire de vechiul Cod de procedură penală care prevedea expres norma privind punerea în executare a sancțiunilor administrative.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel invocat se susține că inculpații nu pot fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă atâta timp cât în cauză s-a pronunțat o soluție de achitare, aspect ce face incidente dispozițiile art. 275 alin. 3 coroborat cu art. 276 alin. 5, 6 C.pr.pen.
În procedura apelului Curtea a acordat două termene în vederea retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată, la solicitarea părților, însă discuțiile dintre părți au rămas fără nici un rezultat.
Inculpații nu au dorit să facă precizări suplimentare, deși instanța le-a pus în vedere că pot să fie ascultați potrivit dispozițiilor art. 420 alin. 4 C.pr.pen.
Curtea a procedat la reaudierea persoanei vătămate C. D., acesta menținându-și poziția procesuală adoptată în fața instanței de fond în sensul că a ajuns pe suprafața de teren proprietatea sa prin escaladarea zidului de beton de 60 cm ridicat de către inculpați. Susține persoana vătămată că incidentul a izbucnit în momentul în care inculpații i-au cerut imperativ să părăsească curtea întrucât se află pe proprietatea lor, aceștia fiind însoțiți de câinele familiei, un câine de talie mare însă care nu i-a produs o stare de temere. În continuare persoana vătămată relatează cum în momentul în care le-a spus acestora că se află pe proprietatea sa, cei doi inculpați M. C. L. și F. M. C. au aruncat-o peste gard.
Persoana vătămată precizează că pe terenul ce a făcut obiectul disputei se aflau la acel moment semnele de delimitare montate de către executor (f. 34-35 dosar apel).
Verificând sentința penală atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în raport cu criticile invocate și în limitele statuate de art. 417 alin. 2 C.pr.pen. Curtea constată următoarele:
Instanța fondului a reținut o stare factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în mod nemijlocit și contradictoriu pe parcursul cercetării judecătorești.
Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, în conformitate cu cerințele impuse de art. 103 alin. 2 C.pr.pen., stabilind că acuzațiile aduse inculpaților M. C. L., F. M. M. și F. M. C. au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă însă, în raport cu modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita inculpaților, aceasta nu justifică aplicarea unor pedepse, în speță fiind incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 18/1 C.pen. din 1968.
La rândul său Curtea va reține în esență sub aspectul stării de fapt că la data de 4.10.2013 inculpații M. C. L. și F. M. M., sprijiniți de inculpatul F. M. C. au împiedicat-o pe persoana vătămată C. D. să-și îngrădească terenul în suprafață de 33 mp deținut în baza deciziei civile nr. 275/A/2010 a Tribunalului A., faptă materializată prin cererea expresă adresată proprietarului de a părăsi terenul respectiv, limitrof cu curtea proprietatea inculpaților, permițând prezența câinelui de talie mare al familiei la fața locului, aspecte ce au determinat plecarea persoanei vătămate și a martorului care-l însoțea prin escaladarea zidului din beton edificat de către inculpați și a cărui situație juridică nu era în acel moment clarificată.
Realizând propriul demers analitic în raport cu aspectele invocate de către P. de pe lângă Judecătoria Cîmpeni Curtea arată, fără a minimaliza argumentele pertinente expuse de către acuzare cu privire la valoarea și importanța respectării de către orice titular a unui raport juridic civil, a titlului executoriu ce consfințește un drept real al persoanei, că în situația dată acțiunile inculpaților se impun a fi analizate prin prisma circumstanțelor concrete în care a fost săvârșită fapta, a specificului datelor cauzei, a urmărilor produse și a celorlalte criterii ce ar putea justifica aprecierea incidenței dispozițiilor art. 18/1 C.pen.din 1968.
În acest sens Curtea reține, în acord cu considerentele expuse de către prima instanță că pătrunderea persoanei vătămate și a martorului în curtea inculpaților pentru a se deplasa la terenul obținut în baza hotărârii judecătorești a creat o stare de iritare inculpaților cu atât mai mult cu cât acestora nu li s-a cerut permisiunea trecerii pe terenul proprietatea lor (curtea casei).
În aceste circumstanțe inculpații au cerut imperativ persoanei vătămate și martorului să părăsească curtea, la un anumit interval de timp după ce cei doi un început efectuarea unor lucrări de împrejmuire a suprafeței de teren, împiedicând persoana vătămată să-și continue lucrările pe care le-a efectuat în exercitarea prerogativelor conferite de dreptul de proprietate pe care-l obținuse în baza unei hotărâri judecătorești.
Curtea va înlătura susținerea persoanei vătămate potrivit căreia a ajuns la terenul proprietatea sa prin escaladarea zidului din beton ridicat de către inculpați, întrucât această apărare este infirmată de către martorii M. C. M. și P. D. V. care i-au observat pe cei doi (persoana vătămată și martorul) intrând în curtea inculpaților.
Relevante sub acest aspect sunt atât depoziția celor doi martori, însă Curtea va avea în vedere și împrejurarea că în declarațiile inițiale date în fața procurorului atât persoana vătămată cât și martorul B. I. nu precizează în concret cum au ajuns la terenul obținut prin hotărâre judecătorească folosind sintagma „ne-am dus”.
Abia în fața instanței de fond persoana vătămată și martorul B. I. oferă varianta escaladării zidului din beton pentru a ajunge pe terenul de 33 mp proprietatea primului.
Martorii M. C. M. și P. D. V. au adoptat o poziție constantă cu privire la acest aspect susținând atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond cum persoana vătămată și martorul au pătruns în curtea inculpaților pe poarta de acces având asupra lor unelte de lucru; cum aceștia au mutat un balansoar la o distanță de circa 2-3 m de locul unde au început să îngrădească terenul; cum între părți a izbucnit un incident în condițiile în care câinele familiei se afla lângă stăpânii săi, după care martorul a escaladat zidul de beton urmat la scurt timp de către persoana vătămată.
Martorul P. D. V. precizează cu certitudine că persoana vătămată a trecut în curtea locuinței sale benevol, singur fără ca inculpații să fi exercitat asupra lui acte de violență.
Persoana vătămată susține constant în declarațiile sale că nu a manifestat nici un fel de temere față de câinele familiei (f. 21-22 d.u.p., ).
Un rol hotărâtor în modul de a acționa al inculpaților îl reprezintă și împrejurarea că situația juridică a zidului de beton edificat de către inculpați pe terenul în suprafață de 33 mp obținut de către persoana vătămată nu a fost încă lămurită pe deplin, decizia civilă în discuție neimpunând obligații în ce privește demolarea gardului respectiv.
Chiar dacă acțiunile inculpaților nu pot fi legitimate și justificate în mod plauzibil, indiferent ce elemente ar invoca în apărare, atâta timp cât persoana vătămată deține o hotărâre judecătorească definitivă care îi conferă un drept de proprietate asupra terenului de 33 mp cu toate prerogativele și atributele ce decurg din acesta, fapta săvârșită în circumstanțele descrise mai sus nu justifică în opinia Curții aplicarea unor pedepse.
Soluția de achitare întemeiată pe dispozițiile invocate de către instanța fondului nu echivalează cu o impunitate totală, fapta existând însă, în raport cu criteriile oferite de dispozițiile art. 18/1 Cod penal anterior (reținut în mod justificat ca fiind lege penală mai favorabilă) ea nu atinge, prin prisma circumstanțelor în care a fost săvârșită, pragul de gravitate specific unei infracțiuni.
Un aspect ce se impune a fi evidențiat și care definește conduita inculpaților îl reprezintă împrejurarea că semnele exterioare de delimitare a terenului obținut în baza hotărârii judecătorești, astfel cum ele au fost trasate cu ocazia punerii în posesie existau la momentul incidentului ceea ce denotă lipsa oricărei intenții a inculpaților de a se opune și a împiedica persoana vătămată să-și exercite prerogativele conferite de dreptul său de proprietate, motiv pentru care solicitarea parchetului privind aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. 3 C.pr.pen. este lipsită de eficiență.
Curtea arată că atâta timp cât legiuitorul a înțeles ca prin instituirea dispozițiilor tranzitorii prev. de art. 19 din Legea nr. 255/2013 să permită adoptarea unei soluții de achitare când în cauză sunt întrunite exigențele art. 18/1 C.pen. anterior, o soluție de acest gen poate fi adoptată în condițiile în care datele cauzei duc la concluzia inoportunității aplicării unor pedepse și la aprecierea că o sancțiune cu caracter administrativ este suficientă pentru a corija comportamentul inculpaților.
Luând în considerare toate aspectele ce țin de modalitatea în care a fost săvârșită fapta (persoana vătămată a pătruns în curtea proprietatea inculpaților pentru a se deplasa la terenul vizat, fără a cere permisiunea acestora), de urmările minime produse și de conduita socială adecvată a inculpaților Curtea consideră că instanța fondului a adoptat o soluție temeinică și legală dispunând achitarea în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 18/1 C.pen. din 1968.
Față de argumentele expuse mai sus Curtea constată că apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cîmpeni este nefondat.
Referitor la pretinsele aspecte de nelegalitate și netemeinicie invocate de către inculpați Curtea le apreciază ca vădit nefondate.
În acest sens cu privire la aplicarea unei sancțiuni administrative, chiar dacă legiuitorul nu o stabilește în mod expres prin textul de lege prevăzut de art. 19 din Legea nr. 255/2013, jurisprudența constantă în materie este în sensul raportării prevederilor sus menționate la dispozițiile art. 18/1 C.pen. din 1968 și art. 91 C.pen. din 1968.
Adoptarea unei soluții de achitare în condițiile în care se constată existența unei fapte, faptă care nu atinge pragul de gravitate al unei infracțiuni justifică pe deplin aplicarea unei sancțiuni atâta timp cât acțiunile inculpaților se circumscriu elementelor constitutive specifice normei de incriminare respective însă raportat la circumstanțele concrete ale cauzei poate fi apreciat că fapta respectivă nu justifică aplicarea unei pedepse în accepția legii penale, întrucât atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de lege este una minimă.
Ca atare, a pronunța achitarea în temeiul textului de lege sus menționat fără a aplica o sancțiune ar lipsi de eficiență soluția respectivă cu atât mai mult cu cât fapta există și a fost săvârșită de către inculpați cu vinovăția cerută de lege.
Mai mult decât atât textul de lege prevăzut de art. 19 din Legea nr. 255/2013 se referă la fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 18/1 Cod penal din 1968 ca lege penală mai favorabilă, norma procesual penală în vigoare aplicându-se chiar în ce privește soluția de achitare în sine.
Astfel chiar dacă achitarea se pronunță în condițiile Codului penal în vigoare, sancțiunile ce urmează a fi adoptate sunt cele prevăzute de normele de drept material cuprinse în Codul penal din 1968, în speță dispozițiile art. 91 C.pen. din 1968.
Vizând critica adusă soluționării laturii civile a cauzei Curtea o apreciază de asemenea ca nefondată, instanța nepronunțând achitarea uzând de temeiul legal prev. de art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen. pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală, sugera situație care ar atrage incidența dispozițiilor art. 25 alin. 5 C.pr.pen. privind lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.
Ori în cauza de față ne aflăm într-o situație specială, reglementată prin dispoziții tranzitorii, fapta fiind prevăzută de legea penală, inculpații acționând cu vinovăție astfel încât în ce-i privește poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
Referitor la critica adusă modului de soluționare a cheltuielilor judiciare avansate de părți Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 276 alin. 5, 6 C.pr.pen., atâta timp cât după cum s-a precizat mai sus inculpații se fac vinovați de săvârșirea unei fapte și au fost obligați în mod corect la plata de despăgubiri civile în favoarea părții civile.
Ca atare, fiind sancționați administrativ și obligați la despăgubiri civile către partea civilă inculpații se impune a fi obligați și la plata cheltuielilor judiciare avansate de către aceasta în fața instanței de fond.
Reținând în urma examinării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept că hotărârea primei instanței este temeinică și legală Curtea în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cîmpeni și inculpații M. C. L., F. M. M. și F. M. C. cu consecința obligării inculpaților la cheltuieli judiciare către stat potrivit art. 275 alin. 2 C.pr.pen.
Potrivit dispozițiilor art. 276 alin. 1, 4 C.pr.pen. inculpații vor fi obligați să plătească părții civile suma de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în apel constând în onorariu de avocat potrivit chitanțelor de la dosar (f. 46-47).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Câmpeni și inculpații M. C. L., F. M. M. E. și F. M. C. împotriva sentinței penale nr.113/04.09.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar penal nr._ .
În baza art. 275 al.2 C.pr.pen. obligă pe inculpați să plătească statului suma de câte 400 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
În baza art.276 C.pr.pen. obligă pe inculpați să plătească părții civile C. D. suma de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2016.
Președinte, Judecător,
M. E. C. L. C.
Grefier,
M. S. Ș.
Red. MEC
Tehnored. MSȘ
2 ex./22.02.2016
Jud. fond C. V. D.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Hotărâre din 10-02-2016,... | Distrugerea şi semnalizarea falsă. Art.332 NCP. Decizia nr.... → |
|---|
