Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 199/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2016 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 199/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAALB:2016:021._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 199/A/2016
Ședința publică din 23 Februarie 2016
Completul constituit din:
Președinte: C. M. M.
Judecător: D. G.
Grefier: R. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost reprezentat de
Procuror: M. C.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. împotriva sentinței penale nr. 460 din 25.11.2015 pronunțată de Judecătoria A. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant S. N. asistat de apărătorul ales, avocat Drella M. (delegația la fila 11).
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost depuse motivele de apel de către P. de pe lângă Judecătoria A. I. (filele 7-9).
Inculpatul apelant S. N., întrebat fiind, arată că își menține declarația și cunoaște motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..
Instanța constată că nu sunt alte cereri și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului așa cum a fost declarat ce vizează netemeinicia hotărârii atacate, atât prin prisma pedepsei care a fost stabilită, de 1 an și 6 luni închisoare, cerându-se majorarea acesteia având în vedere modalitatea în care s-a comportat inculpatul în momentul în care a fost oprit în trafic de organele de poliție.
De asemenea, solicită schimbarea modalității de executare, cu reținerea dispozițiilor privind suspendarea executării sub supraveghere, instanța de fond apreciind că se impune amânarea aplicării pedepsei.
Avocat Drella M. solicită respingerea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Apreciază susținerile Parchetului neîntemeiate raportat și la conduita inculpatului, care este la prima confruntare cu legea penală, a recunoscut în fața instanței de fond ca și în fața instanței de fond toate circumstanțele faptei, iar pe de altă parte, nu a săvârșit o faptă de o gravitate atât de mare încât să atragă schimbarea modalității de executare a pedepsei.
Inculpatul S. N., având ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de spus, este de la țară, are aproape 70 de ani, nu a mai avut probleme cu poliția sau cu legea, știe de ce are dosar penal și înțelege acuzația adusă.
Curtea de Apel,
Asupra apelului penal de față
I. Constată că prin sentința penală nr. 460 din 25.11.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, în baza art. 396 alin. (4) C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., art. 83 C. pen., a stabilit inculpatului S. N. pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 Cod penal.
În baza art. 83 alin. (1) C.pen. a amânat aplicarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 85 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune A..
În baza art. 404 alin. (3) C.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Codul penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 272, 274 alin. 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 310 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 250 lei-reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală; suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată).
În considerente instanța de fond a reținut următoarele faptul în data de 18.11.2014, în jurul orelor 18.25, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 107 A din B. iar în timp ce agentul de poliție a oprit un alt autoturism pentru a identifica un martor care să aiste la testarea acestuia cu aparatul alcotest, a luat-o la fugă și s-a ascuns într-o zonă cu vegetație, nemaiputând fi găsit.
Fapta inculpatului a fost încadrată juridic drept infracțiunea de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 Cod penal.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art.410 C.pr.pen. P. de pe lângă Judecătoria A. I., care invocă netemeinicia hotărârii atacate, atât prin prisma cuantumului pedepsei, de 1 an și 6 luni închisoare, cu privire la care solicită majorarea pe fondul comportamentului manifestat de inculpat în momentul în care a fost oprit în trafic de organele de poliție, cât și al modalității de executare, solicitând suspendarea executării sub supraveghere.
III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de acuzare și sub toate aspectele raportat la caracterul devolutiv al căii de atac, potrivit exigențelor impuse de principiile care guvernează soluționarea apelului, reglementate de dispozițiile art. 417 și urm. C. pr. pen., Curtea constată apelul nefondat.
Inculpatul a fost asistat de apărător ales, conform delegației eliberate de Baroul Hunedoara nr. 1349/23.02.2016 ( fila 11 ).
Inculpatul nu s-a prezentat în instanță dar s-a constatat faptul că a fost audiat la instanța de fond unde a înțeles să uzeze de procedura simplificată, conform declarației date la termenul din 17.11.2015 ( fila 50 ).
Analiza efectuată de către instanța de control judiciar are în vedere și disp. art. 417 alin.2 C.pr.pen., în sensul că în afara temeiurilor invocate de acuzare, Curtea a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Curtea de apel, în propria-i analiză a materialului probator din perspectiva caracterului căii de atac exercitate de acuzare, constată faptul că fapta de care este acuzat inculpatul-intimat se confirmă, este recunoscută de acesta în declarația dată la instanța de fond dar se contestă modul de individualizare judiciară a pedepsei și forma de executare.
Curtea constată că în soluționarea acestei cauze s-a aplicat procedura simplificată reglementată de art. 396 alin.10 C.pr.pen. în contextul în care, inculpatul a recunoscut în integralitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Expunând prevederea art.74 C.pen. judecătorul a evidențiat raționamentul ce stă la baza cuantumului pedepsei aplicate din perspectiva criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei dar și referitor la considerentele și temeiul aplicării dispozițiilor art. 83 C.pen.
Criteriile obiective analizate de judecător au determinat stabilirea unei pedepse în limite legale.
În calea de atac nu s-au depus dovezi și/argumente care să justifice criticile formulate de acuzare cu privire la modul de individualizare judiciară a pedepsei și formei de executare stabilite de jurisdicția inferioară, astfel încât nu există argumente rezonabile care să justifice în mod obiectiv reevaluarea acestora în niciuna dintre variantele exprimate în calea de atac de acuzare.
IV. În considerarea argumentelor invocate și raportat la dispozițiile art. 421 pct.1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. împotriva sentinței penale nr. 460/25.11.2015 pronunțată de Judecătoria A. I..
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. împotriva sentinței penale nr. 460/25.11.2015 pronunțată de Judecătoria A. I..
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2016.
Președinte, Judecător,
C. M. M. D. G.
Grefier,
R. A.
Red./Tehn. MCM/RA
4 ex./02.03.2016
Jud. fond: B. D. M.
← Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 132/2016. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1144/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
---|