Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 526/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-09-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 526/2014
Ședința publică de la 02 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. M.
Grefier D. M.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin
M. C. - procuror
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de persoana condamnată J. T. împotriva sentinței penale nr. 172/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana condamnată J. T., aflată în stare de deținere în P. A. asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat D. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Întrebat fiind, persoana condamnată J. T., arată că își menține contestația și că dorește să beneficieze și el de legea penală mai favorabilă, raportat la limitele de pedeapsă.
Instanța, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea contestației formulată de persoana condamnată J. T..
Avocat D. L. apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată J. T. formulează concluzii de admitere a contestației.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea contestației ca inadmisibilă.
Persoana condamnată J. T. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației. Nu înțelege de ce el nu poate beneficia de legea penală mai favorabilă.
C. DE A.
Asupra contestației de față
I. Constată că prin sentința penală172/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Noul Cod de procedură penală, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul J. T., fiul lui C. și E., născut la data de 06.06.1954, aflat în P. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Noul Cod de procedură penală a fost obligat contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea UNBR A..
În considerente instanța de fond a reținut următoarele:
Condamnatul J. T. se află încarcerat în P. A. în executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 580/2013 a Judecătoriei D., rămasă definitivă la data de 11.06.2013 prin decizia penală nr. 664/2013 a Curții de A. A. I..
Prin sentința antemenționată, față de deținutul J. T., s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare urmare a contopirii următoarelor pedepse aplicate sub imperiul vechiului Cod penal:
- două pedepse de 7 ani închisoare aplicate în baza art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) vechiul Cod penal
- 6 ani închisoare aplicată în baza art. 215 alin.1, aplicarea art. 37 lit. a) și b) vechiul Cod penal
Pentru a analiza incidența legii penale mai favorabile sub toate aspectele, instanța a parcurs un algoritm în două etape: mai întâi a analizat fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, verificând dacă acestea depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă și, dacă este cazul, reduce pedeapsa la maximul special aplicabil, apoi, în a doua etapă, verifică dacă pedeapsa rezultantă depășește sau nu limita maximă la care se poate ajunge potrivit dispozițiilor noului Cod penal. În ipoteza în care pedeapsa rezultantă pe care o execută condamnatul este mai mare decât cea care rezultă potrivit algoritmului amintit, instanța urmează să o reducă la limita noii rezultante. În ipoteza contrară, deținutul urmează să execute în continuare pedeapsa rezultantă potrivit dispozițiilor legii vechi ca fiind mai favorabilă.
Această abordare globală a tuturor instituțiilor de drept penal potrivit noii reglementări în ipoteza în care una dintre pedepse urmează a fi redusă conform principiului stabilit în art. 6 noul Cod penal se explică prin faptul că instanța este chemată să verifice respectarea principiului legalității și nu să-l poziționeze pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea legilor ar fi intervenit în cursul procesului penal.
1. Etapa 1. Pornind de la aspectele semnalate de Comisia constituită potrivit HG nr. 836/2013, instanța a constatat că, într-adevăr, pentru infracțiunile care intră în componența pedepsei rezultante, maximul special al pedepsei este mai mic în conformitate cu dispozițiile noului Cod penal față de pedeapsa efectiv aplicată sub imperiul vechiului Cod penal.
Este vorba mai întâi despre cele două pedepse de 7 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Analizând corespondența incriminării infracțiunii, instanța constată că în legea nouă infracțiunea de furt se regăsește în art. 228 alin. (1) noul Cod penal care prevede o pedeapsă maximă de 3 ani închisoare.
Prin urmare, în baza art. 6 alin. (1) noul C. pen., instanța ar urma să reducă fiecare dintre cele două pedepse de 7 ani închisoare la maximul special de 3 ani închisoare, prevăzut de art. 228 alin. (1) noul Cod penal.
În ceea ce privește pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) vechiul Cod penal, din punct de vedere al incriminării faptei, aceasta își are corespondentul în art. 244 alin. (1) care prevede o pedeapsă maximă de 3 ani închisoare, maxim la care ar urma să fie redusă pedeapsa de 6 ani închisoare în baza art. 6 alin. (1) noul C. pen.
2. Etapa 2. Cu privire la analiza tratamentului sancționator specific pluralității de infracțiuni, în acord cu regulile stabilite în legea nouă, ar rezulta următoarele:
Cele două infracțiuni de furt și infracțiunea de înșelăciune au fost săvârșite în condițiile recidivei postexecutorii în raport de condamnarea la 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2298/2001 a Judecătoriei A. (f. 9, cazier) și în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1789/2011 a Judecătoriei A., faptele fiind săvârșite în termenul liberării condiționate din această ultimă pedeapsă (cu un rest de 863 zile rămas neexecutat). Față de aceste aspecte, procedând la verificarea condițiilor recidivei, instanța constată că acestea se mențin sub imperiul noului Cod penal, prin urmare față de dispozițiile art. 43 alin. (5) NCp, exercițiul presupune aplicarea prioritară a regimului sancționator al recidivei postexecutorii, adică majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni, rezultând astfel trei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare care ar urma să fie contopite potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) noul Cod penal. Rezultatul ar indica o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni (pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni +1/3 din totalul aritmetic al celorlalte pedepse, în concret 9 ani), adică o pedeapsă mai mare decât pedeapsa de 7 ani pe care o execută în prezent condamnatul.
Față de acest aspect, continuarea exercițiului și aplicarea tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorii apare ca inutilă.
Cu privire la pedepsele accesorii și pedepsele complementare aplicate condamnatului, instanța a constatat de asemenea că acestea sunt în limitele legale ale noii legi, motiv pentru care nu s-ar impune o modificare a acestora.
Împotriva acestei soluții a declarat contestație în termeni legali condamnatul solicitând reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile în raport de Decizia 1/2014 a ÎCCJ.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate tribunalul a considerat că prima instanță a făcut în mod corect operațiunea de comparare a celor două legi penale Cod penal vechi și cel nou, în acord cu etapele prevăzute în Decizia 1/2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Aplicând în mod corect s-a constatat că în legea nouă, analizând corespondența incriminării infracțiunii, instanța a constatat că în legea nouă infracțiunea de furt se regăsește în art. 228 alin. (1) noul Cod penal care prevede o pedeapsă maximă de 3 ani închisoare.
Prin urmare, în baza art. 6 alin. (1) noul C. pen., instanța ar urma să reducă fiecare dintre cele două pedepse de 7 ani închisoare la maximul special de 3 ani închisoare, prevăzut de art. 228 alin. (1) noul Cod penal.
În ceea ce privește pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) vechiul Cod penal, din punct de vedere al incriminării faptei, aceasta își are corespondentul în art. 244 alin. (1) care prevede o pedeapsă maximă de 3 ani închisoare, maxim la care ar urma să fie redusă pedeapsa de 6 ani închisoare în baza art. 6 alin. (1) noul C. pen.
Cât pentru etapa a II – a cea a analizării pluralității de infracțiuni se reține că faptele au fost comise în condițiile recidivei postexecutorii dar și al concursului.
Instanța a aplicat după reducerea pedepselor la câte 3 ani închisoare, sporul de ½ la fiecare pedeapsă pentru recidivă și apoi a aplicat regulile noului concurs cu 1/3, obținând o pedeapsă rezultantă de 9 ani mai mare decât acea stabilită în baza legii vechi, de 7 ani, care este legea penală mai favorabilă.
Și în situația în care s-a dat eficiență concursului și apoi recidivei pe noul cod, tot o pedeapsă rezultantă mai mare s-ar obține respectiv 3 + 1/3 din 3+3 =5 ani care se majorează cu ½ pentru recidivă rezultând deci ( 5 + 2, 6), 7 ani și 6 luni închisoare, deci mai mult decât 7 ani cât este rezultantă stabilită potrivit legii vechi, care, deci apare ca fiind legea penală mai favorabilă și ca atare se impune a fi menținută ca întemeiată conform art. 6 Noul Cod penal și Decizia 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, în mod corect a fost respinsă sesizarea comisiei de către instanța de fond, astfel că Tribunalul a respins ca nefondată contestația petentului împotriva acesteia.
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Noul Cod de procedură penală, instanța a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul J. T., fiul lui C. și E., născut la data de 06.06.1954, aflat în P. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Noul Cod de procedură penală a fost obligat contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea UNBR A..
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație persoana condamnată J. T. prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
Acesta a arătat că la Tribunalul A. i s-a respins contestația pentru motive necunoscute. Arată că a avut o condamnare de 7 ani închisoare iar în Noul cod penal pedeapsa pentru infracțiunea comisă de ele este de la 6 luni la 3 ani.
III. Examinând contestația persoanei condamnate C. constată că aceasta este inadmisibilă.
Petentul a exercitat împotriva sentinței penale nr.172/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr. 187/2014 calea de atac a contestației prevăzută de art. 23 alin.9 din Legea nr. 255/2013, soluționată prin decizia penală nr.172/2014 a Tribunalului A., definitivă.
Persoana condamnată a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, astfel că aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă în baza art. 425 alin.7 pct.1 lit.a C.pr.pen.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală va obliga contestatorul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile M.J.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația formulată de persoana condamnată J. T. împotriva sentinței penale nr. 172/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02.09.2014
Președinte, Grefier,
A. G. M. D. M.
Red. A.M./30.10.2014
Tehn.DM/2ex/30.10.2014
Jud.fond. D. M. S.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 225/2015.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 523/2013. Curtea de... → |
|---|
