Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 1045/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1045/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-11-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 1045/A/2015

Ședința publică din 4 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: A. I. P.

Judecător: G. L. O.

Grefier: D. F.

Ministerul Public- P. de pe lângă C. de A. A. reprezentat prin procuror A. P.

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de inculpații F. D. și G. P. împotriva sentinței penale nr. 331/17.09.2015, pronunțată de J. A. I., în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:

- apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat F. D., av. Ș. C.;

- apelantul-inculpat G. P. asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Conradi F.;

- intimatul-parte civilă P. I. V.;

- lipsă fiind celelalte părți;

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nefiind alte cereri de formulat, C. dă cuvântul asupra prezentului apel.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat F. D., av. Ș. C., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și în urma rejudecării cauzei să se procedeze la reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate, respectiv asistarea zilnică.

Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, respectiv vârsta apelantului la data săvârșirii faptei, starea financiară precară a familiei și gradul de educare al inculpatului, se consideră că măsura educativă neprivativă de libertate este cea mai în măsură să contribuie la atingerea scopurilor prevăzute de lege pentru reeducarea minorilor.

Raportat la faptul că la instanța de fond inculpatul a recunoscut în integralitate fapta, s-a prelevat de procedura simplificată a recunoașterii, că tâlhăria a constat doar în smulgerea unui telefon mobil din mâna unui alt tânăr fără a se recurge la violențe fizice sau psihice se consideră că soluția instanței de fond este mult prea aspră având în vedere că s-a pronunțat pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege, respectiv privarea de libertate în regim de detenție.

În subsidiar, dacă se consideră că măsura neprivativă de libertate a asistării nu este suficientă se solicită aplicarea măsurii educative a internării.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat G. P., av. Conradi F., solicită admiterea apelului formulat, casarea hotărârii atacate atât cu privire la latura penală, cât și la latura civilă.

Cu privire la latura penală se apreciază că în mod greșit instanța de fond a dispus aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare, făcând totodată aplicarea și a art. 72 C.pen, întrucât nu a redus limitele de pedeapsă cu o treime așa cum se arată la art. 396 alin. 10) C.pr.pen.

Se mai solicită ca la luarea deciziei să se aibă în vedere și poziția inculpatului de recunoaștere susținută încă de la început.

Cu privire la latura civilă, față de împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat, se solicită reducerea acestor pretenții până la limita recunoașterii de către inculpat.

Intimatul-parte civilă P. I. V. consideră, raportat la fapta săvârșită, că pedeapsa cu închisoarea este prea aspră, dar având în vedere și alte împrejurări acumulate anterior apreciază că aceasta este necesară și solicită respingerea apelurilor formulate.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondate a apelurilor formulate și menținerea hotărârii primei instanțe.

Cu privire la inculpatul G. P. pedeapsa aplicată este orientată spre minimul prevăzut de lege. Procurorul mai învederează că acesta are antecedente penale, se află în executarea unei pedepse și, de asemenea, în mai multe cauze s-a pus în mișcare acțiunea penală față de el pentru infracțiuni de furt calificat.

Pentru aceste motive se apreciază că nu se impune o altă modalitate de executare a pedepsei.

În ceea ce privește inculpatul minor F. D., așa cum reiese și din referatul întocmit de serviciul de probațiune, are deja o măsură educativă a asistării zilnice care este greu executabilă, așa cum rezultă din comunicările Serviciului de Probațiune. Se mai arată de către procuror că inculpatului i s-au mai aplicat și alte sancțiuni de către P. pentru fapte de furt și, de asemenea, față de el s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru alte cauze, fiind trimis în judecată.

Pe lângă cele prezentate în alineatul precedent și având în vedere și mediul în care trăiește se apreciază că măsura internării ce a fost dispusă de instanță este oportună neexistând nici un indiciu că el și-ar revizui comportamentul dacă și de această dată s-ar aplica măsura asistării zilnice.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat F. D., av. Ș. C., solicită admiterea apelului formulat de inculpatul G. P..

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat G. P., av. Conradi F., solicită admiterea apelului formulat de inculpatul F. D..

Având ultimul cuvânt, apelantul-inculpat F. D. arată că a recunoscut fapta săvârșită, a plătit telefonul și este de acord să plătească și prejudiciul ce a mai rămas, solicitând o pedeapsă mai ușoară.

C. DE A.

În deliberare asupra apelurilor declarate în cauză constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 331 din data de 17.09.2015, pronunțată în dosarul nr._, J. A. I. a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. 10 C.pr.pen., art. 113 Cod penal, art. 114 alin. 2 Cod penal, art. 115 alin.1 pct. 2 lit. b) Cod penal și art. 125 Cod penal, a aplicat inculpatului F. D. (fiul lui C. D. și M. T., născut la data de 29.08.1999 în Cugir, jud. A., domiciliat în Șibot, . E, jud. A., cetățean român, cetățean român, studii- 5 clase, cunoscut cu antecedente penale, CNP_) măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 127 Cod penal raportat la 72 Cod penal, a scăzut din perioada de 2 ani a măsurii educative privative de libertate constând în internarea într-un centru de detenție, perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate în prezenta cauză, astfel: perioada reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19.11.2014, ora 11:10 și până la data de 20.11.2014 ora 11:10.

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. coroborat cu art. 396 alin. 10 C.pr.pen., a condamnat pe inculpatul G. P. (fiul lui C. și S., născut la data de 22.06.1996 în S., jud. A., domiciliat în Săsciori, nr. 160, jud. A., cetățean român, studii- 7 clase, fără loc de muncă, CNP_) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. d) Cod penal.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal.

În baza art. 404 alin. 4 lit. b) C.pr.pen. raportat la art. 72 Cod penal a scăzut din durata pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin prezenta perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate în prezenta cauză, respectiv: reținere pe o durată de 24 ore începând cu data de 19.11.2014 ora 11:45 și până la data de 20.11.2014 ora 11:45.

A constatat că inculpatul este deținut în altă cauză.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin.1, art. 25 alin. 1, art. 23 alin. 2 și C.pr.pen., raportat la art. 1357, art. 1382, art. 1372, art. 1391 C.civil, a admis acțiunea civilă formulată de persoana vătămată-constituită parte civilă P. I. V. (domiciliat în Șibot, ., jud. A.), în contradictoriu cu inculpații și persoanele responsabile civilmente având ca obiect obligarea acestora la plata sumei de 1500 lei cu titlu de despăgubiri civile din care suma de 900 lei reprezentând daune materiale și suma de 600 lei reprezentând daune morale, și în consecință a obligat inculpații G. P. și F. D., în solidar, inculpatul F. D. în solidar și cu persoanele responsabile civilmente L. M. T. și F. C., la plata sumei de 1500 lei către partea civilă P. I. V., cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 272, art. 274 alin. 1, alin.2 și alin. 3 C.pr.pen. a obligat inculpații și persoanele responsabile civilmente la plata cheltuielilor avansate de stat, astfel: inculpatul F. D. în solidar cu persoanele responsabile civilmente L. M. T. și F. C. la plata sumei de 450 lei (din care suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată); inculpatul G. P. la plata sumei de 450 lei (din care suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată).

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați în faza de urmărire penală-avocat N. V., în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 3276/19.11.2014-f. 83 dup) și avocat H. S., în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 3275/19.11.2014-f. 84 dup) și în procedura de Cameră preliminară și faza de judecată- avocat Șofâlcă O., în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 1113/15.04.2015-f. 117 ds. inst.) și avocat B. R. în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 1116/15.04.2015-f. 123 ds. inst.) s-a hotărât a fi avansat din Fondurile Ministerului de Justiție în favoarea Baroului A..

Pentru a pronunța această sentință a reținut J. A. I. că prin rechizitoriul nr. 4521/P/2014 emis la data de 06.04.2015 P. de pe lângă J. A. I. a trimis în judecată pe inculpații F. D. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 alin. 1 din C. pen., cu aplic. art. 113 din C. pen. și G. P. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 alin. 1 din C. pen., cu aplic. art. 77 lit. d din C. pen.

În actul de sesizare se arată, în esență, în fapt că în data de 10.11.2014, în jurul orelor 12.30, inculpatul F. D. aflându-se într-o zonă de câmp, împreună cu G. P. a sustras prin violență telefonul persoanei vătămate P. I. V. după care l-a vândut unei societăți comerciale din A. I. contra sumei de 250 lei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului G. P.; declarațiile inculpatului F. D.; declarațiile persoanei vătămate/părții civile P. I. V.; declarațiile martorului Z. I.; declarațiile martorului P. I.; declarațiile martorului M. A. S.; declarațiile martorei F. A. M.; declarațiile martorului F. R.; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 3185/IV/101 din 26.11.2014, emis de SJML A.; alte înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 09.04.2015 sub dosar nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 09.06.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 15.09.2015, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C.p.p. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța i-a întrebat pe inculpații F. D. și G. P. dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmării penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p., precum și că în cazul inculpatului minor această împrejurare va putea fi apreciată ca o circumstanță atenuantă în alegerea măsurii educative, iar în urma răspunsului pozitiv a procedat la audierea ambilor inculpați în conformitate cu dispozițiile art. 375 alin. 1 C.p.p., declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosarul cauzei (f. 176 – 177).

Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public și a celorlalte părți instanța a admis cererea inculpaților de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii.

Față de aceasta, nu s-a mai procedat la efectuarea cercetării judecătorești în cauză.

La solicitarea instanței au fost depuse la dosar fișele de cazier judiciar ale ambilor inculpați (f. 158 - 159).

În cauză persoana vătămată P. I. V. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.500 lei cu titlu de despăgubiri civile din care suma de 900 reprezentând daune materiale și suma de 600 lei reprezentând daune morale, iar persoana vătămată . nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale instanța a constatat că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanței este una corectă și corespunde realității.

Astfel, în data de 10.11.2014, în jurul orelor 12.00, persoana vătămată P. I. V. a plecat de la domiciliu cu mopedul, pentru a cumpăra carburant de la stația de alimentare din Șibot. Întrucât nu are permis de conducere, acesta s-a deplasat pe câmp, prin locul numit ,,L. de Sus”.

În apropierea liniei de cale ferată a observat un număr de patru persoane, trei băieți și o fată (F. D., G. P., F. R. și F. A. M.), care i-au făcut semn să oprească. În acel moment s-a speriat, continuându-și drumul fără a da curs solicitării, însă la întoarcere, fiindu-i teamă să nu se reîntâlnească cu cei patru, a decis să meargă pe un alt traseu.

Cu toate acestea, după ce a trecut printr-un pasaj, pe sub autostradă, s-a întâlnit față în față cu grupul, făcându-i din nou semn să oprească. După ce G. P. l-a întrebat cât este ceasul, P. I. V. a scos telefonul din buzunar și i-a răspuns. Atunci, inculpatul G. P. a prins telefonul cu mâna și a încercat să i-l smulgă, fără a reuși acest lucru, deoarece proprietarul a ținut bine de el. În continuare a intervenit inculpatul F. D., care l-a întrebat la rândul său cât este ora. Anticipând intenția celor doi, persoana vătămată a refuzat să mai scoată mobilul din buzunar. La insistențele și amenințările acestora, a scos telefonul, moment în care inculpatul F. D. i l-a smuls și a plecat împreună cu F. A. M..

Speriat de cele întâmplate, P. I. V. a mers după ce-i doi, cerându-le să-i restituie bunul. Aceștia i-au spus că l-a scăpat în apă, recomandându-i să-l caute acolo. Văzând că se apropie și inculpatul G. P., care era împreună cu F. R., persoana vătămată a hotărât să plece, alertând organele de poliție.

Victima i-a descris foarte bine pe autori după semnalmente, arătând totodată că îi știe din vedere deoarece, în trecut, membri familiei F. i-au furat din grădina casei mai multe bunuri. Aspectele relatate mai sus sunt confirmate și de martorii Z. I. și P. I., care au observat că între victimă și autori au avut unele discuții, urmate de fuga celor din urmă.

Potrivit declarației martorului M. A. S., în data de 10.11.2014, în jurul orelor 12.30 în timp ce se deplasa cu căruța pe raza localității Șibot, în locul numit ,,L. de Sus”, a observat un grup de 4-5 persoane, la o distanță de circa 300 metri, pe care nu le-a recunoscut. La scurt timp după ce au trecut, a fost întâmpinat de un tânăr cu scuterul, cerându-i un telefon pentru a anunța poliția întrucât a fost deposedat de telefonul mobil.

După ce au intrat în posesia celularului, inculpații s-au deplasat în A. I., valorificându-l contra sumei de 250 lei societății comerciale C. T. SRL, administrată de numitul M. A.. Telefonul a fost recuperat și restituit proprietarului în data de 12.11.2014, așa cum reiese din dovada întocmită de organele de poliție.

Fiind audiați în cursul urmăririi penale, inculpatul G. P. a recunoacut fapta comisă, menționând că a fost influențat de membri familiei F.. Mai mult, acesta a descris și împrejurările săvârșirii infracțiunii, inclusiv modul în care inculpatul F. D. a intervenit, smulgându-i telefonul persoanei vătămate. În schimb, inculpatul F. D., cât și frații acestuia au negat fapta reținută în sarcina sa, declarând că telefonul respectiv a fost remis voluntar de P. I. V., contra sumei de 100 lei, în urma unei înțelegeri avute la fața locului.

Starea de fapt mai sus descrisă reiese din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile inculpaților, declarațiile persoanei vătămate/părții civile P. I. V., declarațiile martorului Z. I., declarațiile martorului P. I., declarațiile martorului M. A. S., declarațiile martorei F. A. M., declarațiile martorului F. R., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 3185/IV/101 din 26.11.2014, emis de SJML A., alte înscrisuri.

De altfel, starea de fapt așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale, au fost însușite întocmai de inculpați, ca urmare a cererii lor de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii- prevăzute de art. 375, 377 C.pr.pen. și declarațiilor date în acest sens (filele 176-177 ds. inst.).

Fapta inculpatului F. D., constând în aceea că în data de 10.11.2014, în jurul orelor 12.30, aflându-se într-o zonă de câmp, împreună cu inculpatul G. P. a sustras prin violență telefonul persoanei vătămate P. I. V. după care l-a vândut unei societăți comerciale din A. I. contra sumei de 250 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal.

Fapta inculpatului G. P. constând în aceea că în data de 10.11.2014, în jurul orelor 12.30, aflându-se într-o zonă de câmp, împreună cu inculpatul F. D. a sustras prin violență telefonul persoanei vătămate P. I. V. după care l-a vândut unei societăți comerciale din A. I. contra sumei de 250 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpați există, constituie infracțiune și au fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea inculpatului G. P. la o pedeapsă, iar inculpatului minor F. D. i-a aplicat o măsură educativă în consens cu dispozițiile Noului cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului G. P., în conformitate cu prevederile art. 74 Noul Cod penal, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad mediu de pericol social, având în vedere împrejurarea că fapta de tâlhărie a fost săvârșită împreună cu o persoană minoră, nu a avut consecințe deosebit de grave, persoana vătămată și-a recuperat bunul sustras, iar modalitatea și mijloacele de săvârșire relevă un comportament versat al inculpatului în săvârșirea acestui gen de infracțiuni.

Instanța a avut în vedere și criteriile referitoare la persoana și conduita inculpatului, respectiv: a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei, colaborând cu organele judiciare, fapt ce a condus la soluționarea cu celeritate a cauzei, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, fiind cunoscut cu antecedente penale, din fișa de cazier judiciar depusă la dosar (f. 159 ds. inst.) reieșind că nu este la primul conflict cu legea penală, în prezent se află în executarea unei pedepse în regim de detenție și figurează cu numeroase ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiuni de furt și tâlhărie.

De asemenea, instanța a reținut în sarcina inculpatului și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de inculpat va fi redusă cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii).

În consecință, raportat la criteriile mai sus arătate, a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru fapta reținută în sarcina sa, într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, și anume, o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. d) Cod penal, pedeapsă de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, față de dispozițiile art. 67 alin. 2 Cod penal care impun aplicarea interzicerii unor drepturi în mod obligatoriu atunci când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită și constatând că art. 233 Cod penal ce incriminează infracțiunea de tâlhărie prevede ca sancțiune și interzicerea unor drepturi dintre cele prevăzute de art. 66 Cod penal, a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, pe o durată de 2 ani.

De asemenea, pe lângă aceeași pedeapsă cu închisoarea de 2 ani instanța a apreciat că se impune și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, pedeapsa aplicată fiind una privativă de libertate în sensul dispozițiilor art. 54 Cod penal.

Raportat la dispozițiile art. 404 alin. 4 lit. b) C.pr.pen. care impun instanței obligația de a se pronunța asupra măsurilor preventive dispuse în cauză, în conformitate cu art. 72 Cod penal a scăzut din durata pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin prezenta perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate în prezenta cauză, respectiv: reținere pe o durată de 24 ore începând cu data de 19.11.2014 ora 11:45 și până la data de 20.11.2014 ora 11:45, reținând totodată, că inculpatul este deținut în altă cauză.

La individualizarea măsurii educative luată față de inculpatul F. D., instanța a avut în vedere, faptul că potrivit dispozițiilor art. 114 din Codul penal cu denumirea marginală „consecințele răspunderii penale”, față de minori nu pot fi luate decât măsuri educative, privative sau neprivative de libertate.

În ceea ce privește sistemul sancționator special prevăzut pentru minori în Codul penal (Titlul V, art. 113-134) a observat prima instanță că după data de 01.02.2014 este un sistem format exclusiv din măsuri educative, neprivative si respectiv, privative de libertate. Din întreaga reglementare a instituției răspunderii penale a minorilor rezultă că legiuitorul a acordat prioritate măsurilor educative neprivative de libertate ce pot fi luate față de toți minorii ce au vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Măsurile educative privative de libertate pot fi luate față de minori cu îndeplinirea a două condiții suplimentare și anume: a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat și b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Așa cum se poate observa din cuprinsul textelor legale incidente în materie (art. 115 din Codul penal), măsurile educative sunt reglementate în ordinea gravității lor, începând legiuitorul enumerarea cu cele neprivative de libertate (stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică) pentru a ajunge apoi la cele privative de libertate( internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție).

Principiul după care se alege categoria și felul măsurii educative aplicabile minorului infractor este acela al priorității măsurii educative neprivative de libertate față de măsura educativă privativă de liberate.

Pentru alegerea măsurii educative aplicabile în cadrul operațiunii de individualizare, legea a prevăzut în cuprinsul art. 115 alin. 2 din Codul penal că, alegerea măsurii educative se face, în condițiile art. 114 și potrivit criteriilor prevăzute de art. 74 din Codul penal.

Așadar în conformitate cu prevederile art. 74 Noul cod penal, instanța a avut în vedere și gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Nu în ultimul rând, instanța a reținut că potrivit principiului nr. 5 din Recomandarea Consiliului Europei nr. 2008/11 privind regulile europene pentru infractori minori, impunerea și punerea în aplicare a unei sancțiuni sau măsuri neprivative de libertate trebuie să respecte interesul superior al minorului, limitat de gravitatea infracțiunilor comise (principiul proporționalității), să țină cont de vârsta, sănătatea mintală și fizică, de dezvoltarea, de capacitățile și circumstanțele personale (principiul individualizării) și, de fiecare dată când este necesar de rapoartele psihiatrice, psihologice ori sociale.

Firește în procesul individualizării sancțiunii nu a scăpat instanța din vedere contextul social, recrudesdecența fenomenului infracțional, frecvența crescută a acestui gen de infracțiuni, dar ceea ce trebuie să prevaleze este analiza elementelor concrete ale dosarului, determinarea capacității de îndreptare a fiecărui inculpat din prezenta cauză. În speță, deși, este vorba un infractor care a recunoscut săvârșirea faptei în fața instanței de judecată, în cursul urmăririi penale a avut o atitudine de negare continuă, iar din fișa de cazier judiciar depusă la dosar reiese că nu este la prima incidență cu legea penală, fiindu-i aplicate măsuri educative neprivative de libertate pentru fapte de furt și figurând cu numeroase ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale, existând suficiente temeiuri că cel în cauză nu a înțeles scopul măsurilor educative neprivative de libertate și nu se va putea îndrepta decât prin aplicarea unei măsuri severe dintre cele prevăzute de legislația penală.

În consecință, raportat la criteriile mai sus enunțate precum și la concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză cu privire la inculpat din care reiese că există un risc mare de săvârșire a unei noi infracțiuni precum și că menținerea acestuia în mediul familial nu poate duce la reorientarea sa comportamentală și la prevenirea activității infracționale, întrucât pe parcursul măsurilor educative neprivative de libertate aplicate până în prezent, respectiv- asistarea zilnică inculpatul a prezentat abateri comportamentale fiindu-i înmânate chiar avertismente (referat de evaluare-f. 154-157 ds. inst.), constatând că acesta nu este la prima incidență cu legea penală, figurând așa cum s-a arătat și în paragrafele precedente cu numeroase ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale pentru același gen de infracțiuni ce aduc atingere atât bunurilor comunității din care face parte dar și a sănătății și integrității corporale a acestora ( infracțiuni de furt, tâlhărie), dar și că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este de la 2 la 7 ani, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 114 alin. 2 lit. b) Cod penal, a aplicat inculpatului F. D. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 alin. 1 Cod penal, măsură de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În soluționarea acțiunii civile din prezenta cauză, instanța a constatat că persoana vătămată P. I. V. s-a constituit parte civilă în cauză în contradictoriu cu inculpații și părțile responsabile civilmente, având ca obiect obligarea acestora la plata sumei de 900 lei cu titlu de daune materiale rprezentând contravaloarea cartelei telefonice, a cardului și a foliei protectoare –bunuri nerecuperate și 600 lei cu titlu de daune morale.

Față de aceasta instanța a reținut incidența următoarelor dispoziții legale:

Articolul 1357 alin. 1 cod civil prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare.

Reglementând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, din textul legal de mai sus, este unanim acceptat că se desprind, ca și condiții ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, următoarele: a) existența unei fapte ilicite, b) săvârșite cu vinovăție, c) care să fi provocat părții civile un prejudiciu, d) între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate.

Același text legal nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului. Ca și consecință, atât prejudiciul patrimonial, cât și cel nepatrimonial reprezintă elemente structurale ale răspunderii civile delictuale, alături de cele deja menționate.

Totodată, instanța a reținut și prevederile art. 1372 Cod civil care reglementează răspunderea pentru fapta minorului în sensul că cel care în temeiul legii […] este obligat să supravegheze un minor, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane, precum și dispozițiile art. 1382 Cod civil conform cărora cei care răspund în solidar pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat,

Aplicând acest raționament la situația de față, instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaților G. P. și F. D. (fapta ilicită, tradusă în infracțiunea de tâlhărie; vinovăția inculpaților, îmbrăcând forma intenției, prejudiciul material și moral ca o consecință firească a faptei de tâlhărie, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpaților și prejudiciul produs), coexistând cu calitatea de parte responsabilă civilmente a părinților inculpatului minor F. D..

Față de cele ce preced, în baza art. 397 alin. 1, art. 25 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 1357, art. 1372 și art. 1382 Cod civil a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de persoana vătămată-constituită parte civilă P. I. V., în contradictoriu cu inculpații și persoanele responsabile civilmente având ca obiect obligarea acestora la plata sumei de 1500 lei cu titlu de despăgubiri civile din care suma de 900 lei reprezentând daune materiale și suma de 600 lei reprezentând daune morale, și în consecință:

A obligat inculpații G. P. și F. D., în solidar, inculpatul F. D. în solidar și cu persoanele responsabile civilmente L. M. T. și F. C., la plata sumei de 1500 lei către partea civilă P. I. V., cu titlu de despăgubiri civile.

Potrivit art. 272, 274 alin. 1 alin. 2 și alin. 3 C.pr.pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […],când sunt mai mulți inculpați instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare […], iar partea responsabilă civilmente în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor legale mai sus enunțate, având în vedere că pronunțarea unei soluții privind aplicarea unei măsuri educative inculpaților minori echivalează cu una de condamnare sub aspectul obligării la plata cheltuielilor judiciare, instanța a obligat inculpații și părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: inculpatul F. D. în solidar cu persoanele responsabile civilmente L. M. T. și F. C. la plata sumei de 450 lei (din care suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată); inculpatul G. P. la plata sumei de 450 lei (din care suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată).

Împotriva acestei sentințe au exercitat calea de atac a apelului inculpații F. D. și G. P. criticând sentința primei instanțe pentru netemeinicie.

În motivarea orală a apelului său a arătat inculpatul F. D. că în cauză se impune aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate, respectiv asistarea zilnică.

Criteriile de individualizare a pedepsei, respectiv vârsta inculpatului la data săvârșirii faptei, starea financiară precară a familiei și gradul de educare al inculpatului, justifică aprecierea că măsura educativă neprivativă de libertate este cea mai în măsură să contribuie la atingerea scopurilor prevăzute de lege pentru reeducarea minorilor.

Raportat la faptul că la instanța de fond inculpatul a recunoscut în integralitate fapta, s-a prelevat de procedura simplificată a recunoașterii, că tâlhăria a constat doar în smulgerea unui telefon mobil din mâna unui alt tânăr fără a se recurge la violențe fizice sau psihice, a arătat inculpatul că soluția primei instanțe este mult prea aspră având în vedere că s-a pronunțat măsura educativă cea mai grea prevăzută de lege, respectiv privarea de libertate în regim de detenție.

Inculpatul G. P. a adus critici atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă.

Cu privire la latura penală a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare întrucât nu a redus limitele de pedeapsă cu o treime, așa cum prevăd dispozițiile art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Cu privire la latura civilă s-a arătat că prejudiciul a fost recuperat astfel încât se impune reducerea acestor pretenții până la limita recunoașterii de către inculpat.

Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prin prisma criticilor formulate și în baza propriei aprecieri, C. de A. A. I. constată că apelurile exercitate de inculpați sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză rezultă că starea de fapt reținută de către prima instanță, J. A. I., este corectă, fiind dovedită săvârșirea de către inculpați a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, respectiv pentru infracțiunea de tâlhărie.

Astfel, fapta inculpatului minor F. D. care că în data de 10.11.2014, în jurul orelor 12.30, aflându-se într-o zonă de câmp, împreună cu inculpatul G. P. a sustras prin violență telefonul persoanei vătămate P. I. V. după care l-a vândut unei societăți comerciale din A. I. contra sumei de 250 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 113 din Codul penal.

Fapta inculpatului G. P. care în data de 10.11.2014, în jurul orelor 12.30, aflându-se într-o zonă de câmp, împreună cu inculpatul F. D. a sustras prin violență telefonul persoanei vătămate P. I. V. după care l-a vândut unei societăți comerciale din A. I. contra sumei de 250 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal.

Starea de fapt, astfel cum mai sus succint a fost prezentată, este susținută de mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât și de declarațiile inculpaților din fața Judecătoriei Alba Iulia, declarații în cuprinsul cărora au arătat că recunosc faptele săvârșite.

Au afirmat inculpații că au comis fapta în maniera descrisă în actul de trimitere în judecată și că doresc să uzeze în fața primei instanțe de procedura de judecată în cazul recunoașterii învinuirii.

În fața instanței de apel, inculpații au recunoscut săvârșirea faptei, criticile lor mărginindu-se la netemeinicia sancțiunilor stabilite de prima instanță.

Pentru a concluziona cu privire la aceste prime aspecte, reținem noi că J. A. I. a stabilit o corectă stare de fapt și în mod întemeiat a ajuns la concluzia vinovăției inculpaților și a necesității stabilirii unei pedepse și respectiv a luării unei măsuri educative.

Cu o amplă motivare ce apreciem că ne scutește de o argumentație suplimentară, J. A. I. a expus probele ce au condus-o spre stabilirea vinovăției inculpaților. Prima instanță, legal și temeinic, a analizat toate criteriile generale de individualizare prevăzute de textul art. 74 din Codul penal.

Acțiunea civilă exercitată în cauză de persoana vătămată instanța a admis-o apreciind întemeiat că în cauză se impune a se acorda părții civile atât daune materiale cât și daune morale.

În fine, obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, dispoziții la care instanța a făcut trimitere.

Apelurile declarate de inculpați sunt nefondate și urmează să le respingem.

La momentul la care am analizat critica de netemeinicie adusă de inculpați sentinței primei instanțe(critică vizând fie cuantumul pedepsei, fie caracterul măsurii educative luată față de inculpatul minor) am apreciat la modul general că, pentru ca politica penală, privită sub aspectul acțiunii de combatere a criminalității, să-și atingă obiectivul-reducerea treptată a fenomenului infracțional-este necesar ca fiecare pedeapsă concretă să-și îndeplinească, prin constrângerea pe care o implică, funcțiile de intimidare și reeducare, căci numai astfel scopul pedepsei, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, va putea fi atins.

Dar orice pedeapsă își poate îndeplini în mod eficient aceste funcții influențând conduita celui condamnat doar dacă este adecvată, adaptată cazului concret. Aceasta înseamnă că, la stabilirea genului, cuantumului și modului său de executare, trebuie să se țină seama de un ansamblu de date, împrejurări și situații specifice, care, în cazul supus judecății, caracterizează conținutul concret al infracțiunii, condițiile în care fapta a fost săvârșită și persoana făptuitorului. Pe de altă parte o pedeapsă este aptă a-și îndeplini funcțiile și realiza scopul numai dacă, atât în faza judecății, cât și în faza executării este perfect individualizată.

Individualizarea pedepsei, instituție al cărei fundament juridic se află în dispozițiile Capitolului V din Titlul III al Părții generale a Codului penal – principiul individualizării fiind un principiu fundamental al dreptului penal- apare astfel ca fiind unul dintre instrumentele de realizare a politicii penale.

Individualizarea pedepsei trebuie să dea expresie, practic-în alegerea sancțiunii și în determinarea concretă a sancțiunii alese-tuturor orientărilor politicii penale. Pedeapsa concretă, rezultat al operației de individualizare, trebuie să fie o expresie echilibrată a constrângerii și reeducării; trebuie să fie umană, adică să nu fie excesivă față de necesitățile reeducării și să nu înjosească demnitatea celui condamnat, ceea ce nu exclude fermitatea și intransigența; trebuie să fie stabilită în limitele legii și cu respectarea strictă a cerințelor prevăzute de lege.

Legiuitorul român în cuprinsul art. 74 din Codul penal a reglementat criteriile generale de individualizare a pedepsei. Astfel stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Cei doi inculpați sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 alin. 1 Cod penal. Legiuitorul sancționează infracțiunea de tâlhărie, în modalitatea comisă de inculpați, cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani și cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.

Inculpații au săvârșit faptele în timpul zilei, într-o zonă de câmp, loc în care persoana vătămată nu a avut cui să-i solicite ajutorul. În plus, cei doi inculpați și-au conjugat acțiunile pentru a duce la bun sfârșit planul lor infracțional. Ba mai mult, inculpații au apelat la o stratagemă prin care au determinat-o pe persoana vătămată să scoată telefonul din buzunar pentru a-l putea sustrage. Demn de remarcat mai este faptul că inculpații, încă din momentul în care au zărit-o pentru prima dată pe persoana vătămată, au încercat să-i sustragă acesteia bunurile. Văzând că nu reușesc au profitat de ocazia ce li s-a oferit în momentul în care s-au întâlnit cu persoana vătămată față în față.

Inculpații au comercializat telefonul cu scopul de a obține sumele de bani necesare traiului cotidian. Nici unul dintre inculpați nu este necunoscut organelor de poliție; aceștia mai sunt cercetați în alte cauze pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului.

După momentul comiterii infracțiunilor inculpații au avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând faptele săvârșite. Inculpații au înțeles să uzeze de procedura de judecată în cazul recunoașterii învinuirii. În defavoarea inculpatului major pledează circumstanța agravantă a săvârșirii infracțiunii împreună cu un minor.

Cei doi inculpați au un nivel scăzut de educație(5 clase inculpatul minor și 7 clase inculpatul major). Aceștia nu sunt căsătoriți și nu au un loc de muncă deși par a avea o stare de sănătate care să le permită obținerea veniturilor prin mijloace legale și nu pe calea săvârșirii de infracțiuni.

Stabilirea unei pedepse de 2 ani închisoare și doi ani interzicerea exercițiului drepturilor civile prevăzute de art. 66 lit. a și b din Codul penal în cazul inculpatului major G. P. și luarea față de inculpatul minor F. D. a măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani, sunt în măsură a asigura scopul preventiv dar și funcția educativă a pedepsei și respectiv a măsurii educative.

Critica adusă de inculpatul G. P. modalității de dezlegare a laturii civile a cauzei este nefondată. Prima instanță a oferit o motivare completă a temeiurilor pentru care a apreciat că se impune acordarea daunelor materiale(900 lei-contravaloarea cartelei telefonice, a cardului și a foliei protectoare) și a daunelor morale(600 lei). Mai dorim să precizăm doar faptul că acordarea daunelor morale se impune în prezenta cauză; persoana vătămată, conștientă că inculpații doresc fie să o greseze, fie să-i sustragă vreun bun, a încercat să-i evite și nu a răspuns chemării lor. Neșansa a făcut ca ulterior persoana vătămată să se întâlnească față în față cu cei doi inculpați(însoțiți și de alte persoane) și să devină victima lor. Starea de puternică temere încercată de persoana vătămată agresată de inculpați, amenințarea acesteia, frustrarea resimțită de persoana vătămată la momentul sustragerii bunului când a conștientizat superioritatea fizică și numerică a inculpaților și și-a dat seama că singură nu se va putea opune acestora, justifică concluzia că persoana vătămată a suferit nu numai un prejudiciu patrimonial dar și unul nepatrimonial ce se impune a fi compensat de inculpați.

Pentru a concluziona, în baza prevederilor art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, vom respinge ca nefondate apelurile declarate de cei doi inculpați și, dând relevanță dispozițiilor art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, vom obliga pe fiecare dintre aceștia la plata sumei de câte 410 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, motivat de culpa lor procesuală exclusivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații F. D. și G. P. împotriva sentinței penale nr. 331/17.09.2015, pronunțată de J. A. I., în dosarul nr._ .

Constată că inculpatul G. P. este arestat în altă cauză.

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă pe fiecare inculpat să plătească suma de 410 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Onorariile acordate apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 360 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04.11.2015.

Președinte, Judecător,

A. I. P. G. L. O.

Grefier,

D. F.

Red. GLO

Tehnored. DF/2ex/04.12.2015

Jud fond BDM

← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP....		Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... →

Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 1045/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 1045/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA