Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Decizia nr. 68/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 68/2016 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 68/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 68/A/2016

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. P.

Judecător G. L. O.

Grefier A. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel A.- I. reprezentat de procuror A. P.

Pe rol judecarea apelurilor formulate de P. de pe lângă Judecătoria A. și inculpatul R. S. împotriva sentinței penale numărul 1497/16.11.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant R. S. arestat preventiv în P. A. și asistat de avocat S. S. apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind partea vătămată intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul de registratură al instanței o cerere formulată de partea vătămată intimată S. M. I. prin care solicită respingerea apelului formulat de inculpat și menținerea sentinței penale atacate ca legală și temeinică cu precizarea că nu se poate prezenta în instanță deoarece fiul dânsului în vârstă de 3 ani este bolnav și necesită a fi transportat la Spitalul din Cluj.

Avocat S. S. apărător desemnat din oficiu învederează instanței că la dosar s-au emis două delegații pentru apărător din oficiu astfel, la fila 16 din dosar se află depusă în original delegația sa cu nr.86 emisă la 05.01.2016 de Baroul A., dânsul s-a prezentat și a pus concluzii și la termenul intermediar din 05.01.2016 ,se face mențiune și în încheierea de ședință din data de 05.01.2016 iar la fila 22 din dosar se află depusă o copie a delegației domnului avocat A. M., cu nr.102/2016, anterioară delegației sale pentru termenul din 27.01.2016, pe ambele delegații scrie onorariul de 260 lei, dânsul a fost anunțat să se prezinte și pentru termenul din 27.01.2016, și solicită anularea delegației deoarece atâta timp cât la dosar nu există originalul acesteia este clar că s-a făcut o eroare.

Întrebat fiind de instanță care sunt motivele de apel, inculpatul apelant R. S. susține că nu știe de ce i s-a dat această pedeapsă de 2 ani și 10 zile deoarece nu este vinovat și are și un copil minor bolnav.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor declarate în cauză.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria A., desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi soluții.

Cu privire la criticile scrise ale parchetului s-a arătat că hotărârea este nelegală deoarece instanța de fond a încălcat disp. art.45 alin.3 lit.a C.p. deoarece a cumulat cele două pedepse complementare aplicate inculpatului, de câte 1 an fiecare deși pentru fiecare

infracțiune s-a dispus interzicerea acelorași drepturi prev. de art.66 lit.a și b și instanța trebuia să aplice la rezultanta închisorii pedeapsa complementară de 1 an și nu de 2 ani așa cum a făcut și mai trebuia făcută și aplicarea art. 7 și 4 din Legea nr.76/2008 privind prelevarea de probe biologice de la inculpat pentru introducerea în baza de date deoarece pedeapsa aplicată inculpatului este cu detenție și infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat este prevăzută în anexa acestei legi ca infracțiune pentru care se dispune prelevarea de probe biologice.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant, avocat S. S. având cuvântul solicită admiterea apelului declarat de inculpat, achitarea acestuia în temeiul art.16 lit.c C.p.p. deoarece în cauză nu sunt probe care să ateste vinovăția inculpatului. Din încheierea de amânare a pronunțării se poate observa că s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică. Astăzi solicită aplicarea art.16 lit.c întrucât în acest dosar nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de ultraj prin lovire deoarece din probele administrate și din declarația persoanei vătămate și a martorilor audiați nu există intenția de a lovi partea vătămată respectiv acel organe de poliție. Martorul S. A. audiat la instanța de fond - fila 117 spune despre imobilizarea și modul în care organul de poliție a încercat să imobilizeze. Acest martor este un martor imparțial, este un vecin atras de gălăgie care vine și vede momentul în care a fost imobilizat inculpatul. Moment care este foarte important pentru a arăta intenția inculpatului de a lovi sau a nu lovi. Martorul relatează astfel că inculpatul adresa injurii iar la momentul la care a fost imobilizat, acesta pentru a scăpa de sub imobilizarea polițistului a dat cu piciorul și acesta este considerat act de lovire prin care se reține ultrajul prin lovire. Ultrajul exista dacă s-ar fi realizat sub maniera amenințării. Un ultraj prin amenințare diferă de cel prin lovire sub aspectul cuantumului pedepsei de aplicat.

Inculpatul a fost condamnat și pentru tulburarea liniștii publice, același martor arată că a auzit o gălăgie, s-a deplasat la fața locului și oamenii au văzut și au fost indignați de modul în care polițistul a scos pistolul indignarea acestora rezultând din faptul că au văzut că polițistul era speriat și nu știa ce să mai facă. Deși este hilar acest lucru în comunitate acest lucru a indus teama că inculpatul era periculos.

Cearta de la care a pornit totul a fost o ceartă domestică, inculpatul a arătat că concubina l-a vizitat și în arest și în penitenciar, aceștia se ceartă se împacă, se ceartă, se împacă însă datorită discuțiilor purtate anterior și în acea comunitate, există acea râcă între șeful de post și inculpat și acesta știindu-l un cetățean nu prea sincer și nu prea „îngerel”, tocmai pentru acest motiv și văzându-l și cu o plasă în mână, gesticulând și fluturând acea sacoșă, polițistul a scos pistolul și lumea a fost dintr-odată alarmată, acesta fiind evenimentul la care a participat inculpatul.

În concluzie susține că, câtă vreme nu există probe pentru existența infracțiunii de lovire, pentru ultraj prin lovire se impune achitarea inculpatului, iar în ce privește infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice solicită aplicare art.16 lit.c C.p.p. pentru că a fost doar o ceartă. În cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se reține infracțiunea de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Mai susține că polițistul a chemat un polițist care era în civil și nu știa ce să facă deși acesta trebuia să urmeze niște pași.

În ce privește apelul declarat de parchet solicită respingerea acestuia raportat la cererea de achitare a inculpatului. Dacă se respinge apelul declarat de inculpat solicită admiterea apelului declarat de parchet, criticile sunt legale și temeinice.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul pe apelul declarat de inculpat solicită respingerea ca nefondat a apelului, în cauză există probe care dovedesc săvârșirea celor două infracțiuni de către inculpat. Martora T. audiată în cauză, a declarat că ea a fost cea care și anterior și în ziua respectivă în două rânduri a apelat numărul de urgență 112 pentru că inculpatul s-a deplasat la ea la domiciliu, a provocat scandal și a amenințat-o. La fel a declarat și martora M. M. care a arătat că și la data respectivă și altădată l-a

văzut pe inculpat că amenința cu moartea și a precizat clar că la data respectivă l-a văzut pe inculpat că avea asupra sa un cuțit. La fel a declarat și martora B. M. care a descris incidentul de la locuința numitei T. S. și că aceasta ar fi sunat la poliție, că dânsa a plecat la serviciu dar ulterior T. S. i-a relatat ce s-a întâmplat. Referitor la cealaltă parte a incidentului susține că polițistul s-a deplasat singur spre locuința părții vătămate, l-a văzut pe inculpat pe drum, l-a somat să se oprească și a declarat clar că inculpatul l-a amenințat și a scos un cuțit pe care-l avea asupra lui, motiv pentru care polițistul a scos pistolul și l-a îndreptat către inculpat. Niciunul dintre martorii oculari nu au văzut momentul în care polițistul a scos pistolul, toți au declarat că au auzit gălăgie și au ieșit la poartă, l-au văzut pe polițist foarte speriat cu pistolul îndreptat către inculpat și acesta gesticula spre polițist cu plasa pe care o avea în mână. Aceștia nu au văzut briceagul însă cei doi martori care au ajuns întâmplător, respectiv martorul P. ajuns întâmplător a văzut și s-a oprit. Aceștia au declarat că deși a fost somat repetat inculpatul, nu s-a oprit, adresa amenințări polițistului și după momentul imobilizării sale inculpatul a lovit și cu mâinile și cu picioarele context în care a lovit și polițistul care avea pistolul și acesta a căzut. În cauză este dovedită . și nu se poate susține că inculpatul nu a lovit intenționat polițistul. Există probe suficiente la dosar că ultrajul s-a săvârșit cu violență împotriva polițistului.

În concluzie solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpat.

Inculpatul apelant R. S. susține că T. M. l-a căutat în arest la poliție și în penitenciar și nu a depus nici o plângere și poliția i-a cerut să nu-l mai viziteze și chiar i s-au dat banii să nu-l mai caute. Ea ar vrea să meargă să-l viziteze dar nu este lăsată de șeful de post de la Mirăslău. Nu este drept ce spune doamna procuror. A fost băgat în postul de poliție și a fost bătut, a fost încătușat și a fost bătut de 6 polițiști.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelurilor declarate în cauză constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1497 /16.11.2015, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat și, în baza art. 257 alin 1, 4 Cod penal cu referire la art. 193 alin 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul R. S. la o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În baza art. 67 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 371 Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 67 alin.1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in

autoritățile publice sau in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 9 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, rezultând o pedeapsa de 2 ani și 10 zile închisoare pe care inculpatul o va executa în final.

În baza art. 45 alin. 3 lit a Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin.5 Cod penal rap. la art. 65 alin.1 Cod penal au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art.72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului începând cu data de 02.09.2015 până la zi.

În baza art. 399 alin 1 Cod. pr. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art.112 alin.1 lit. b Cod penal s-a confiscat de la inculpat cuțitul ridicat de la acesta conform procesului verbal . nr._/04.09.2015.

S-a constatat persoana vătămată S. M. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 272 rap la art. 274 alin 1 Cod. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În considerentele sentinței pronunțate, instanța a reținut următoarele:

La data de 01.09.2015 în jurul orei 11. 30 agentul de poliței S. M. din cadrul Postului de Poliței Miraslău a fost dirijat de ofițerul de serviciu din cadrul Poliției mun. A. să răspundă la un apel prin serviciul 112 prin care numita T. S., fosta concubină a inculpatului, sesiza că inculpatul cu un cuțit i-a adresat amenințări cu moartea.

Deplasându-se spre locuința numitei T. agentul de poliție l-a întâlnit pe . Miraslău pe inculpat căruia i-a cerut să nu se deplaseze către casa numitei T., așa cum acesta avea intenția. În replică inculpatul i-a adresat injurii și insulte, s-a apropiat de polițist, deși acesta i-a pus mâna pe umăr și i-a solicitat să se liniștească l-a lovit pe polițist peste mână, a scos un cuțit din buzunar și a adresat agentului amenințări cu moartea . Agentul de poliție l-a împins pe inculpat de lângă el cu piciorul, a scos pistolul din dotare și l-a somat pe acesta să se oprească, somații la care inculpatul nu a dat curs a continuat să se îndrepte spre polițist gesticulând cu mâna în care avea cuțitul, continuând să țipe, să adreseze injurii și amenințări acestuia.

La un moment dat la locul unde se aflau cei doi au ajuns martorii P. C. și P. I. T. unul conducând un ATV celălalt mașina; l-au imobilizat pe inculpat culcându-l la pământ, timp în care acesta continua să înjure, să se zbată dând din mâini și din picioare.

Persoana vătămată S. I. M., s-a apropiat de inculpat încercând să-i pună cătușele, moment în care acesta s-a smucit și l-a lovit pe agent, căzând agentul la pământ .

În urma incidentului au ieșit la porți mai multe persoane care au asistat la scandalul provocat de inculpat.

S-a reținut că inculpatul a negat de la început săvârșirea faptei; însă starea de fapt pe care a încercat a o prezenta nu este susținută de niciuna dintre celelalte probe administrate în cauză ceea ce a determinat instanța să aibă serioase dubii privitor la sinceritatea inculpatului.

În primul rând afirmă acesta că nu a sunat niciodată numita T. S. la poliție că nu s-ar fi certat niciodată cu aceasta și că relația de concubinaj nu s-ar fi încheiat..

Această afirmație este contrazisă însă nu numai de declarația numitei T. S. (fila 63-64 dos. urm. pen) dar și de copiile privind sesizările formulate prin serviciul 112 la data de 01.09.2015 ora 08. 46 și la ora 11.35 de către numita T. S. care a susținut că inculpatul o amenință cu un cuțit (fila 72 dos. urm. pen) și nu în ultimul rând de relatările martorei M. M. (fila 68-69 dos. urm. pen) care confirmă amenințările adresate numitei T. de către inculpat care a provocat scandal de trei ori amenințându-le cu moartea și cu acte de violență atât pe numita T. S. cât și pe fiica ei de 12 ani și pe mama acesteia; mai arată martora că la data de 01.09.2015 în jurul orei 11.00 l-a observat pe inculpat la locuința numitei T. cu un cuțit în mână cerându-i acesteia să se împace întrucât în caz contrar o să fie mai rău și adresându-i amenințări cu moartea; atitudinea violentă a inculpatului față de numita T. S. dar și faptul că existau neînțelegeri între cei doi, contrar celor afirmate de inculpat, rezultă și din declarația martorei B. M. (fila 61-62 dos. urm. pen) mama numitei T. S. care a arătat că fiica ei a avut o relație de concubinaj cu inculpatul dar inculpatul se manifestă violent o înjură și o amenință cu moartea iar la data de 31.08.2015 ora 08. 45 inculpatul a venit la domiciliul lor iar fiica ei de frică s-a ascuns în pod, le-a adresat amenințări cu moartea și acte de violență, inculpatul a plecat când a venit martorul M. care auzise gălăgie, apoi fiica ei a sunat la poliție, iar martora a plecat la lucru, fiica ei i-a povestit că după plecarea ei inculpatul a venit din nou la domiciliul lor și i-a adresat amenințări cu moartea și a sunat din nou la poliție. De altminteri pe numele inculpatului a fost încheiat proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor urmare sesizărilor formulate de către numita T. S. (filele 79 dos. urm. pen) și mai mult, atât numita T. cât și martora M. M. au formulat plângeri penale împotriva inculpatului pentru amenințare (filele 74-78 dos. urm. pen).

În al doilea rând, scandalul provocat de inculpat la momentul incidentului cu persoana vătămată S. este confirmat atât de declarațiile persoanei vătămate care se coroborează cu restul declarațiilor martorilor audiați, care confirmă la rândul lor atât atitudinea violentă a inculpatului cât și modul în care acesta a înțeles să-l înjure și să-l amenințe pe agentul de poliție, persoana vătămată S..

Astfel martorii audiați în fața instanței, martori oculari la incident – P. C. C., P. C. I. T., K. K. I., C. G. E., S. A. C. – prezintă modul în care a încercat persoana vătămată a-l imobiliza pe inculpat, precum și momentul în care s-a reușit efectiv imobilizarea acestuia de către cei doi martori P. C. și de către persoana vătămată.

La unison arată martorii că persoana vătămată era speriată și că nu a făcut altceva decât să-l someze pe inculpat să se oprească, având arma din dotare scoasă, timp în care inculpatul gesticula cu plasa pe care o avea în mână înspre persoana vătămată, îndreptându-se amenințător către aceasta și nedând curs somațiilor acesteia, având martorii impresia că inculpatul avea intenția de a-l lovi pe persoana vătămată. În ce privește declarațiile acestor martori, instanța a apreciat că aparentele contradicții, în sensul că unii martori, respectiv cei doi martori P. C. precum și persoana vătămată afirmă că avea inculpatul în mâna în care ținea plasa și briceagul, lucru neconfirmat de restul martorilor care au observat doar plasa se poate datora și faptului că cei trei s-au apropiat cel mai mult de inculpat, aceștia fiind cei care l-au imobilizat. Dar trebuie reținut că – așa cum afirmă martora K. K. – era inculpatul foarte agitat, gesticula și „am avut la un moment dat impresia că avea intenția să-l lovească pe polițist” (fila 81 dos inst) iar martorii C. și S. descriu momentul în care inculpatul l-a lovit efectiv cu piciorul pe polițist.

Deci martorii audiați confirmă starea de agitație a inculpatului, injuriile adresate persoanei vătămate și atitudinea agresivă a acestuia. Mai mult, afirmă martorii că în condițiile în care acțiunile inculpatului ar fi fost îndreptate împotriva lor le-ar fi fost într-adevăr teamă. (declarația martor C. fila 82 dos inst), declarație martor S. fila 117 dos inst).

Momentul în care a fost imobilizat inculpatul de către martorul P. C. C. și de către persoana vătămată a fost relatat de către martorii audiați de instanță care

au perceput în mod direct acest moment, niciunul nefăcând vreo afirmație cu privire la agresarea în vreun fel a inculpatului, în afară de forța necesară încătușării acestuia; arată martorii că se zbătea inculpatul și se opunea imobilizării, lovind cu picioarele și cu mâinile, ocazie în care l-a lovit pe persoana vătămată cu piciorul, acesta căzând la pământ. (fila 117 declarația martorului S., fila 79 declarație martor P. C. I. T., fila 82 declarație martor C.). Nu se poate reține apărarea oferită de inculpat în sensul că a fost speriat, că a fost în fapt o victimă și chiar dacă l-ar fi lovit pe agentul de poliție acest lucru nu a fost intenționat. La momentul încătușării inculpatului, niciuna dintre persoanele care l-au imobilizat nu a exercitat vreo violență asupra sa mai mult decât cea strict necesară imobilizării sale. Acest fapt este confirmat de toți martorii audiați. Astfel că, prin atitudinea avută inculpatul nu numai că a amenințat agentul dar l-a și lovit.

Raportat la momentul inițial al incidentului, relatările inculpatului se contrazic cu cele ale persoanei vătămate.

Afirmă persoana vătămată că în momentul în care i-a cerut inculpatului să nu meargă la locuința martorei T. S., așa cum intenționa, a devenit violent inculpatul l-a amenințat și a scos briceagul din buzunar încercând să-l lovească. Ulterior, față de acest aspect, a scos pistolul din dotare și l-a somat pe inculpat. (declarație persoană vătămată fila 42 dos inst).

La rândul său inculpatul afirmă în declarația dată că la momentul la care i s-a cerut să nu mai meargă la locuința numitei T. a fost de acord și a spus acestuia „bine domnul șef, așa să fie” și a avut o atitudine pașnică nicidecum nu a fost violent sau nu s-a opus în vreun fel ci din contră, polițistul l-a lovit și l-a încătușat, el solicitând tot timpul să-i fie dat drumul (declarație inculpat fila 40 dos inst).

Susținerile inculpatului nu se coroborează cu declarațiile martorilor anterior analizate. Chiar dacă martorii audiați nu au perceput momentul inițial ci doar evenimentele ulterioare, după ce agentul de poliție a folosit arma din dotare pentru a-l soma pe inculpat, confirmă fără vreun dubiu comportamentul violent al inculpatului, agitația acestuia dar și starea de teamă în care se afla agentul de poliție. Mai mult, așa cum am constatat la momentul analizării declarațiilor, niciunul dintre martori nu relatează despre vreo agresiune la care ar fi fost supus inculpatul la acel moment.

Prin urmare, s-a reținut nesinceritatea inculpatului, acesta în mod cert nu a fost în niciun caz calm ci dimpotrivă. Nu a fost lovit la acel moment prin urmare nu se susțin apărările sale privind starea de teamă în care se afla. Niciunul dintre martori nu relatează că ar fi fost inculpatul speriat ci dimpotrivă, speriată se pare că era persoana vătămată, cu toate că aceasta avea în mână arma din dotare.

Credibilă apare prin prisma declarațiilor martorilor privitor la modul de manifestare al inculpatului și susținerea persoanei vătămate că a decis să folosească arma din dotare după ce inculpatul ar fi scos briceagul din buzunarul hainei. De altfel, așa cum mai sus am constatat martorii P. C. C. și P. C. I. T. confirmă faptul că avea inculpatul un briceag în mâna în care avea și plasa.

Referitor la faptul că inculpatul a susținut tot timpul că a fost agresat de organele de poliție invocând certificatul medico – legal deținut, în care se certifică existența leziunilor precum și faptul că pot acestea data din data de 01.09.2015, s-a arătat că din probatoriul administrat nu rezultă vreo agresiune exercitată asupra inculpatului la momentul anterior și ulterior încătușării sale, astfel că nu există niciun element care să justifice comportamentul adoptat și care l-ar exonera de răspundere penală pentru faptele pentru care în prezentul dosar a fost trimis în judecată; la momentul respectiv agentul de poliție a acționat în limitele impuse de lege, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul prevăzut de art. 410 alin.1 din Codul de procedură penală, P. de pe lângă Judecătoria A. și inculpatul R. S..

Prin apelul declarat, P. de pe lângă Judecătoria A. a solicitat modificarea în parte a hotărârii, arătând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.45 alin.3 lit. a din Codul penal, deoarece a cumulat cele două pedepse complementare aplicate inculpatului, de câte 1 an fiecare, deși pentru fiecare infracțiune s-a dispus interzicerea acelorași drepturi prevăzute de art.66 lit.a și b astfel că trebuia să aplice la rezultanta închisorii pedeapsa complementară de 1 an și nu de 2 ani așa cum a făcut.

S-a mai arătat că instanța a omis aplicarea dispozițiilor art.7 din Legea nr.76/2008 privind prelevarea de probe biologice de la inculpat, pentru introducerea în baza de date, deoarece pedeapsa aplicată inculpatului este cu detenție și infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat este prevăzută în anexa acestei legi ca infracțiune pentru care se dispune prelevarea .

Inculpatul R. S. a solicitat, prin apelul formulat, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, desființarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi soluții în cauză în sensul achitării în temeiul art.16 lit.c din Codul de procedură penală, deoarece în cauză nu sunt probe care să ateste vinovăția inculpatului.

În motivarea apelului s-a arătat că în acest dosar nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de ultraj prin lovire deoarece din probele administrate și din declarația persoanei vătămate și a martorilor audiați nu rezultă intenția de a lovi partea vătămată respectiv acel organe de poliție. Martorul S. A. audiat la instanța de fond - fila 117 spune despre imobilizarea și modul în care organul de poliție a încercat să imobilizeze. Acest martor este un martor imparțial, este un vecin atras de gălăgie care vine și vede momentul în care a fost imobilizat inculpatul. Moment care este foarte important pentru a arăta intenția inculpatului de a lovi sau a nu lovi. Martorul relatează astfel că inculpatul adresa injurii iar la momentul la care a fost imobilizat, acesta pentru a scăpa de sub imobilizarea polițistului a dat cu piciorul și acesta este considerat act de lovire prin care se reține ultrajul prin lovire. Ultrajul exista dacă s-ar fi realizat sub maniera amenințării.

În ceea ce privește infracțiunea de tulburare a liniștii publice, același martor arată că a auzit o gălăgie, s-a deplasat la fața locului și oamenii au văzut și au fost indignați de modul în care polițistul a scos pistolul, indignarea acestora rezultând din faptul că au văzut că polițistul era speriat și nu știa ce să mai facă. Cearta de la care a pornit totul a fost o ceartă domestică, inculpatul a arătat că concubina l-a vizitat și în arest și în penitenciar, aceștia se ceartă, se împacă. În cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se reține infracțiunea de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art.417 din Codul de procedură penală, însă în limitele prevăzute de acest text de lege, Curtea de apel constată următoarele:

În primul rând, se observă că, sub aspectul stării de fapt, aceasta a fost corect reținută, probatoriul administrat fiind bine interpretat și coroborat.

De asemenea, încadrarea juridică dată faptelor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice este corectă.

Este dovedit în cauză că la data de 01.09.2015 în jurul orei 11. 30 agentul de poliței S. M. din cadrul Postului de Poliței Miraslău a fost dirijat de ofițerul de serviciu din cadrul Poliției mun. A. să răspundă la un apel prin serviciul 112 prin care numita T. S., fosta concubină a inculpatului, sesiza că inculpatul cu un cuțit i-a adresat amenințări cu moartea.

Persoana vătămată S. I. M., s-a apropiat de inculpat încercând să-i pună cătușele, moment în care acesta s-a smucit și l-a lovit pe agent, căzând agentul la pământ .

În urma incidentului au ieșit la porți mai multe persoane care au asistat la scandalul provocat de inculpat.

Ca urmare a incidentul au ieșit la porți mai multe persoane, fapta prin modalitatea de săvârșire( amenințări, injurii repetate și strigăte, opoziție la imobilizare ), prin durata acesteia 5- 15 minute, prin reacția martorilor, unii dintre ei au vrut să intervină în ajutorul persoanei vătămate și necesitatea intervenției polițiștilor pentru terminarea incidentului, tulburând ordinea și liniștea publică.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând, în esență, că a fost încătușat și imobilizat fără motiv de polițiști, care l-au agresat, că deși a avut ”on brișcă” asupra sa, nu l-a amenințat pe agentul de poliție cu ea și nici nu i-a adresat cuvinte insultătoare.

Starea de fapt anterior reținută și vinovăția inculpatului sunt dovedite însă prin coroborarea împrejurărilor rezultate din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv:

- planșe foto ale cuțitului folosit de inculpat și ale urmelor de praf de pe îmbrăcăminte agentului de poliție S.

- copie a actului privind sesizările formulate la data respectivă prin serviciul 112 la data de 01.09.2015 ora 08. 46 și la ora 11. 35 de T. S. care a susținut că inculpatul o amenință cu un cuțit

- declarațiile martorului P.- C. C. - polițist în cadrul Poliției municipiului A. care a arătat că l-a observat pe . Miraslău pe colegul lui S. M. cu pistolul în mână în poziție verticală și-l soma pe inculpat; persoana vătămată i-a spus că inculpatul era să-l taie cu cuțitul iar inculpatul avea un cuțit în mână cu lama deschisă și în cealaltă mână o plasă, gesticula cu ambele mâini adresa injurii și amenințări cu moartea persoanei vătămate, urla și adresa injurii tot timpul; martorul a mai relatat că l-a văzut pe inculpat apropriindu-se de agent la un moment dat și încercând să-l lovească pe acesta; a mai precizat martorul că persoana vătămată era într-o stare de temere accentuată, incidentul a durat 5-10 minute timp în care pe la porți au ieșit mai multe persoane

- declarația martorului P. C. I. T. care a arătat că inculpatul a avut în mâna în care ținea plasa și briceagul, relatând aceleași împrejurări ca și fiul său, martorul P. C. C.

- declarațiile martorului S. A. C., care a arătat că, la un moment dat a auzit gălăgie pe stradă, somații „stai că trag „ și injurii, el și colegii cu care lucra au ieșit în stradă, a văzut un polițist cu pistolul în mână care îl soma pe inculpat însă acesta se îndrepta spre polițist și nu vroia să stea, învârtea o plasă într-o mână și-i adresa injurii și amenințări cu moartea polițistului; inculpatul a adresat injurii martorului P. C. I., a fost imobilizat și în timp ce i se puneau cătușele l-a lovit pe polițist care a căzut la pământ,

-declarațiile martorilor K. K. D. și C. G. E., care se aflau la lucru împreună cu S. A. C., relatând aceleași împrejurări ca și acesta

- declarația martorei K. K. I. care a arătat că a auzit injurii în stradă și când a ieșit la poartă și l-a văzut pe agentul de poliție și pe inculpat cu o plasă în mână mergând spre polițist, gesticulând ; martora a mai relatat că avea impresia că inculpatul o să-l lovească pe polițist

- declarația martorului C. G., care a arătat că a auzit țipete și urlete, a ieșit la poartă și la aprox. 100 m a văzut un polițist și pe inculpat mergând în fața lui și adresând injurii, avea într-o mână o plasă și gesticula, se îndreptau spre locul unde era martorul, la un moment dat i-a văzut venind pe cei doi martori P., inculpatul și polițistul s-au întors și au luat-o în direcție opusă și apoi cei doi P. l-au pus pe inculpat la pământ

- declarația martor ului C. I., care a arătat că venea cu bicicleta spre casă și a trecut pe lângă inculpat care era lângă un polițist, inculpatul gesticula, a fost imobilizat apoi de cei doi martori P., cât timp era la pământ inculpatul vorbea tare, dădea din mâini și din picioare

- declarațiile persoanei vătămate S. M. I. potrivit cărora la data de 01.09.2015 în timp ce era pe DN 1, în jurul orei 11.40 a fost solicitat de ofițerul de poliție din cadrul Poliției mun.A. să se deplaseze în satul Miraslău întrucât numita T. M. S. a formulat sesizare că este amenințată cu moartea de inculpat, care are asupra sa un briceag; acesta a arătat că s-a deplasat înspre locuința acesteia și pe . Miraslău a întâlnit pe inculpat, a oprit autoturismul în spatele acestuia l-a întrebat pe acesta ce probleme sunt acolo, inculpatul a început să-i adreseze injurii, a început să gesticuleze cu mâinile apropiindu-se de el, când agentul i-a pus mâna pe umăr pentru a crea spațiu întrei ei solicitându-i totodată să se liniștească l-a lovit peste mână, a scos un briceag din buzunar și i-a adresat acestuia amenințări cu moartea, încercând să-l lovească cu cuțitul, ca urmare persoana vătămată l-a împins de lângă el pe inculpat cu piciorul și s-a tras înapoi, a scos pistolul din dotare și l-a somat de două ori ; între timp, prin zonă au trecut martorii P. C. și P. D. care l-a imobilizat pe inculpat, în timpul acțiunii de imobilizare inculpatul se zbătea și dădea din picioare lovindu-l astfel și trântindu-l la pământ pe persoana vătămată care încerca să-i pună cătușele; a mai arătat aceasta că inculpatul are un comportament foarte violent și i s-a creat o stare de temere raportat la modul cum a acționat inculpatul la acea dată dar și la comportamentul acestuia violent anterior faptei și că la începutul incidentului nu a observat oameni în zonă iar apoi au ieșit oameni pe la porți

Curtea de Apel constată așadar că, deși inculpatul a invocat, prin apelul declarat că nu au săvârșit infracțiunile de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice din data 1 septembrie 2015, prezumția de nevinovăție a acestuia este înlăturată în mod cert de probele administrate în acuzare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, în condițiile în care există o probațiune administrată împotriva persoanei acuzate, care a fost coroborată cu lipsa unei explicații plauzibile din partea acesteia, dreptul la tăcere nu a fost încălcat.

În acest sens, la pct.2.5 din Carta verde privind prezumția de nevinovăție se arată că „probele în acuzare trebuie să fie suficient de solide pentru a necesita un răspuns din partea celui acuzat, iar nu vinovăția certă a acestuia”, caz în care absența unei justificări din partea acestuia poate duce la concluzia că nu există nicio altă explicație posibilă și că acuzatul este vinovat, având în vedere declarațiile celorlalte persoane acuzate, contradicțiile între declarațiile acuzatului sau introducerea în cauză de date sau informații false.

Astfel, potrivit art.103 alin.1 din Codul de procedură penală) ”probele nu au o valoare dinainte stabilită și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză”.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 99 alin. 2 din Codul de procedură penală ), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 3 alin.4 și art. 99 alin. 1 din Codul procedură penală). Este, însă, deopotrivă adevărat că, potrivit art. 99 alin.3 din Codul procedură penală, inculpatul, are dreptul de a propune administrarea de probe, drept procesual care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

Or, susținerile inculpatului sunt contrarii probatoriului administrat și stării de fapt și nu au fost dovedite în niciun fel, apărările sale fundamentându-se în principal pe lipsa probelor

privind săvârșirea faptei.

Concluzionând, raportat la mijloacele de probă administrate în cauză și analizate anterior,după cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, în cauză este dovedită săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, starea de fapt reținută și încadrarea faptelor săvârșite de acesta în data de 1 septembrie 2015 date de instanța de fond sunt corecte, fiind înlăturată prezumția de nevinovăție invocată de acesta în cauză.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei în concret, instanța de apel consideră că în contextul cauzei, raportat la criteriile generale prevăzute de art.74 din Codul penal, respectiv la împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, la starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, la natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor, la motivul săvârșirii acestora și scopul urmărit, la natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, la conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și la nivelul de educație,vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială pedepsele stabilite, de 1 an și 9 luni și de 10 luni închisoare au fost just stabilite, fiind în măsură să își atingă scopul preventiv și educativ.

Pe cale de consecință, raportat la actele dosarului și la împrejurările anterior reținute, ținând cont de faptele comise, de circumstanțele concrete ale săvârșirii acestora ( în public, inculpatul având asupra sa un cuțit), de calitatea persoanei vătămate - acesta fiind polițist, chemat să intervină pentru aplanarea unui scandal care a fost provocat de inculpat, de urmarea produsă (vătămarea persoanei vătămate), de faptul că anterior inculpatul a mai fost condamnat în repetate rânduri pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului dar și contra persoanei și, cu toate acestea, și-a reluat aceeași atitudine, de nerespectare a legii, instanța de apel consideră că reducerea pedepselor stabilite pentru infracțiunile săvârșite de inculpat nu este justificată pentru atingerea scopului acesteia, crearea premiselor conștientizării de către inculpat a faptelor sale și asumării consecințelor acestora.

Curtea de apel va mai avea în vedere totodată dispozițiile art. 3 din Legea nr.254/2013 potrivit cărora scopul executării pedepselor este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepselor se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților.

Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că este fondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. privind cumularea greșită a celor două pedepse complementare aplicate inculpatului, de câte 1 an fiecare, întrucât pentru fiecare infracțiune s-a dispus interzicerea acelorași drepturi prevăzute de art.66 lit.a și b.

Potrivit dispozițiilor art.67 alin 1 din Codul penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda.

De asemenea, art.45 alin.3lit.a din Codul penal stabilește că, dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut, în caz de concurs de infracțiuni se aplică cea mai grea dintre acestea. Prin urmare, instanța constată că în cauza de față, raportat la dispozițiile legale invocate, alături de pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 10 zile închisoare, urmează a se aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 1 an.

Totodată, se constată că prima instanță a omis aplicarea art. 7 din Legea nr.76/2008 privind prelevarea de probe biologice de la inculpat, pentru introducerea în baza de date, deși infracțiunea de ultraj este cuprinsă în anexa acestei legi ca infracțiune pentru care se dispune prelevarea .

Or, aceasta era obligatorie întrucât potrivit art.7 alin.1 prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexă la pedeapsa închisorii este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei.

Examinând din oficiu hotărârea atacată, conform dispozițiilor art. 417 alin.2 din Codul de procedură penală, Curtea de apel constată că celelalte dispoziții ale primei instanțe referitoare la concursul de infracțiuni, la menținerea stării de arest și la deducerea din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului a duratei reținerii și arestării preventive, la dispunerea confiscării speciale și la stabilirea cheltuielilor judiciare sunt legale și temeinice.

Pe cale de consecință, față de toate motivele expuse anterior, Curtea, în baza art.421pct.2 lit. a din Codul de procedură penală, va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. și de inculpatul R. S. împotriva sentinței penale nr. 1497 din data de 16.11.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, va desființa sentința penală apelată în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal și a omisiunii aplicării dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 și, judecând cauza în aceste limite:

În baza art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal va aplica inculpatului R. S., pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 zile închisoare, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din Codul penal pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Va menține restul dispozițiilor din sentința penală apelată, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 424 alin. 2 din Codul de procedură penală va face aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art. 72 alin. 1 din Codul penal și va scădea din durata pedepsei închisorii pronunțate durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 02.09.2015 și până la zi, 27.01.2016.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. și de inculpatul R. S. împotriva sentinței penale nr. 1497 din data de 16.11.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală apelată în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal și a omisiunii aplicării dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 și, judecând cauza în aceste limite:

În baza art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal aplică inculpatului R. S., pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 zile închisoare, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din Codul penal pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Menține restul dispozițiilor din sentința penală apelată, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 424 alin. 2 din Codul de procedură penală face aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art. 72 alin. 1 din Codul penal și scade din durata pedepsei închisorii pronunțate durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 02.09.2015 și până la zi, 27.01.2016.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 260 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2016.

Președinte, Judecător

A. I. P. G. L. O.

Grefier,

A. B.

Red./tehnored.A.P.

2ex/26.02.2016

J.F.V.M.

← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160...		Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 101/2016.... →

Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Decizia nr. 68/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Decizia nr. 68/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA