Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 754/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 754/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 754/A/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. T.
Judecător E. B.
Grefier C. M. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este reprezentat de procuror A. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul I. M. împotriva sentinței penale nr. 1015/22.07.2015 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul apelant I. M., aflat în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat G. I. în substituirea doamnei avocat Ș. C., lipsă fiind persoana vătămată intimată.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind de instanță, inculpatul apelant I. M. arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, precizând că a fost acordat un termen de judecată scurt pentru angajarea unui avocat și nu insistă în cererea de angajare avocat. Învederează că motivele de apel vizează pedeapsa, arătând că i s-a dat o pedeapsă de 1 an și 4 luni pentru că a jignit pe cineva, apreciind că este vorba de o pedeapsă mare. Recunoaște că a jignit persoana vătămată. Arată că nu mai dorește să dea alte declarații în cauză.
Curtea constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant I. M., avocat G. I., solicită admiterea apelului și în principal, achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a cod procedură penală, respectiv fapta nu există, învederând că doar insultele există, iar amenințarea nu. Susține că insultele nu pot face parte din elementele subiective ale infracțiunii prev. de art. 206 cod penal. Arată că persoana vătămată a aflat ulterior că a fost amenințată, iar inculpatul nu a adresat amenințări așa cum prevede art. 206 cod penal, a amenințat-o doar că se vor întâlni afară și vor vorbi. Precizează că inculpatul nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă. În subsidiar, apreciază că pedeapsa aplicată este prea mare raportat la modul concret de săvârșire a faptei și solicită să se aibă în vedere circumstanțele atenuante.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare, reducerea pedepsei pentru infracțiunea de ultraj, învederând că instanța a aplicat maximul de pedeapsă, 1 an și 4 luni. Raportat la condițiile concrete ale speței solicită reducerea pedepsei. În ce privește solicitarea de achitare apreciază că nu poate fi primită deoarece prin probe s-a dovedit săvârșirea faptei, împrejurarea că inculpatul a amenințat persoana vătămată prin supunerea acesteia la o faptă păgubitoare, învederând că a-i repeta că se va libera din penitenciar și o va obliga să discute cu el este de natură a-i crea o stare de temere.
Inculpatul apelant I. M., având ultimul cuvânt, arată că nu i se pare corect, învederând că nu a amenințat-o direct pe persoana vătămată, i-a spus că este o „târfă”.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A. din data de 15.04.2015 din dos. nr. 1996/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. M. – cetățean român, fiul lui C. și N., născut la data de 13.10.1967 în mun. D., jud. Hunedoara, recidivist, domiciliat în comuna H., ., jud. Hunedoara, posesorul C I . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin 1 Cod penal cu referire la art. 206 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 22.04.2015 sub nr. dosar _ /2014.
În fapt s-a reținut în esență prin actul de trimitere în judecată că la data de 10.12.2014, în jurul orei 12:30, inculpatul I. M. (persoană privată de libertate din P. A.) aflat în zona de acces a bibliotecii din cadrul Serviciului de Reeducare din incinta Penitenciarului A. a proferat injurii la adresa persoanei vătămate psiholog penitenciar, inspector principal R. I. R., funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și a amenințat-o în mod direct cu acte de violență prin proferarea următoarelor cuvinte: „Dacă îți spun târfă nu îți place, lasă că mă eliberez eu și vezi tu, vorbim noi!”, „Mai am puțin și mă liberez și te aștept în poartă și-ți arăt eu ție!”, precum și „Lasă că o să vezi tu, cățeauă, că mai am 3-4 luni de închisoare iar când mă liberez o să te aștept în poartă și o să-ți arăt eu ție!”.
Amenințările inculpatului au încetat abia când au intervenit agenții de penitenciare care l-au condus la camera de deținere.
Se arată în același rechizitoriu că aptitudinea amenințărilor de mai sus de a produce o stare de temere rezultă din următoarele:
- comportamentul agresiv ce caracterizează persoana inculpatului, acesta fiind sancționat disciplinar pe perioada executării pedepsei închisorii pentru fapte ce implică violența de nu mai puțin de 6 ori iar din cazierul judiciar reiese că a săvârșit infracțiunile de viol și lovire sau alte violențe
- persoana vătămată a solicitat protejarea datelor de identitate în ceea ce privește adresa de domiciliu, numele părinților, data nașterii, cod numeric personal, precum și . numărul cărții de identitate, scopul acestei cereri, admisă de procuror, fiind acela de a-l împiedica pe inculpat să pună în executare infracțiunea de lovire care a format obiectul amenințării.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut cuvintele adresate persoanei vătămate însă a negat că ar fi amenințat-o pe aceasta.
Starea de fapt enunțată este dovedită de următoarele mijloace de probă:
declarația persoanei vătămate R. I. R. (psiholog cu gradul de inspector principal în cadrul Penitenciarului A.) (fila 6-9 dos. urm. pen)
declarația inculpatului I. M. (fila 10-13 dos. urm. pen)
declarația martorului D. V. D. (fila 14-15 dos. urm. pen)
declarația martorului G. M. H. (fila 16-17 dos. urm. pen)
declarația martorului P. G. (fila 18-19 dos. urm. pen)
declarația martorului N. A. (fila 20-21 dos. urm. pen)
declarația martorului C. I.(fila 22-23 dos. urm. pen)
adresa nr. A_/PAAB/ 11.02.2015 emisă de P. Mărgineni (fila 25-27 dos. urm. pen)
copie înscrisuri din dosarul de cercetare disciplinară a inculpatului (fila 28-32 dos. urm. pen)
- Desfășurarea cercetării judecătorești
La termenul de judecată din data de 08 iulie 2015, prezent personal în fața instanței inculpatul I. M. a învederat că nu recunoaște în totalitate săvârșirea faptei și nu dorește să uzeze de procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției prev. de art. 375 Cod. pr. pen.
Instanța a dispus efectuarea cercetării judecătorești potrivit art. 376 Cod. pr. pen.
Inculpatul a uzat de dreptul său la tăcere, refuzând să facă declarații în fața instanței.
La același termen de judecată de la 08 iulie 2015 a fost audiată persoana vătămată fila 166-167 dos instață de fond.)
La termenul de judecată din data de 14 iulie 2015 au fost reaudiați martorii D. V. D., G. M. H., P. G., C. I. indicați în rechizitoriu (filele 175-179 dos inst) precum și martorul Păran M. A., încuviințat la solicitarea inculpatului. (fila 183 dos inst)
- Starea de fapt reținută de către instanță
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală și de judecată reține instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 10.12.2014, în jurul orei 12:30, inculpatul I. M. (persoană privată de libertate din P. A.) aflat în zona de acces a bibliotecii din cadrul Serviciului de Reeducare din incinta Penitenciarului A. a adresat cuvinte triviale persoanei vătămate psiholog penitenciar, inspector principal R. I. R., funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și a amenințat-o în mod direct cu acte de violență adresându-i următoarele cuvinte: „Dacă îți spun târfă nu îți place, lasă că mă eliberez eu și vezi tu, vorbim noi!”, pentru ca ulterior, îndepărtat din holul respectiv a continuat să facă afirmații amenințătoare la adresa acesteia respectiv „Mai am puțin și mă liberez și te aștept în poartă și-ți arăt eu ție!”, precum și „Lasă că o să vezi tu, cățeauă, că mai am 3-4 luni de închisoare iar când mă liberez o să te aștept în poartă și o să-ți arăt eu ție!”. Starea de temere a fost în mod real provocată persoanei vătămate care avea cunoștință de temperamentul acestuia și de comportamentul său agresiv, raportat la antecedentele sale penale – respectiv faptul că a fost condamnat anterior pentru infracțiunea de act sexual cu un minor – dar și având cunoștință că a fost acesta anterior sancționat disciplinar pentru fapte ce implicau violența și mai mult, în urma activității de consiliere psihologică pe care o desfășurase o perioadă cu inculpatul; se reține că datorită temerii provocate a solicitat persoana vătămată protejarea datelor de identitate.
- Analiza mijloacelor de probă
Din declarațiile martorilor audiați atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, coroborate cu declarațiile persoanei vătămate dar și cu declarațiile date de inculpat precum și cu restul probatoriului administrat, instanța de fond a apreciat că rezultă cu certitudine săvârșirea de către inculpat a infracțiunii reținută în sarcina sa.
Astfel declarația persoanei vătămate, care relatează momentul în care inculpatul i-a adresat cuvinte triviale, făcând-o „târfă”, este confirmată de declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză; mai mult relatează aceștia și modul în care obișnuia inculpatul să se refere la persoana vătămată, numind-o în mod constant „târfă”, „curvă”, „cățea” și susținând continuu că o să vadă aceasta la momentul liberării sale.
Din relatările martorilor instanța de fond și-a format convingerea că inculpatul a dezvoltat o adevărată obsesie față de persoana vătămată, de vreme ce obișnuia în fiecare zi de marți, când era de serviciu martorul P., să întrebe „dacă a venit târfa asta de I. la lucru”. (fila 178 dos inst, fila 18-19 dos. urm. pen). În plus, așa cum reiese din declarațiile date în cauză, afirma acesta că a pus diferite sume de bani în contul persoanei vătămate – 2000 euro afirmă martorul N. (fila 21 dos. urm. pen), 50 milioane lei, afirmă martorul P. (fila 178) pentru ca persoana vătămată să aibă o relație intimă cu el. Mai mult, afirmă la unison martorii că s-a exprimat inculpatul în sensul că va vedea persoana vătămată în momentul în care el, inculpatul, se va elibera, respectiv că o va aștepta la poarta penitenciarului unde nu va mai putea să-l evite, sensul acestor afirmații, așa cum a fost de altfel perceput inclusiv de către martori, fiind acela de agresare la momentul liberării inculpatului a persoanei vătămate.
S-a reținut că și martorul audiat la solicitarea inculpatului, confirmă modul în care obișnuia inculpatul să vorbească atunci când se referea la persoana vătămată, afirmând martorul că spunea inculpatul că aceasta este „o zdreanță”; mai afirmă același martor cum că i s-a părut că avea inculpatul o atitudine „ieșită din comun” față de aceasta.
Mai reține instanța de fond că martorii audiați au perceput cuvintele spuse de inculpat la data de 10.12.2014 ca fiind o amenințare directă la adresa persoanei vătămate (declarație martor P. fila 19 verso dos. urm. pen, declarație martor D. fila 15 verso dos. urm. pen, fila 177 dos inst) iar persoana vătămată în declarațiile date afirmă constant că-i este frică de momentul punerii în libertate a inculpatului, în sensul că va fi agresată fizic.
Astfel s-a apreciat că modul în care inculpatul obișnuia să vorbească la adresa părții vătămate, afirmațiile făcute referitor la presupusa relație intimă, afirmațiile legate de iminenta liberare a inculpatului din penitenciar făcute și cuvintele repetate constant „o să vadă ea”, aduse la cunoștința persoanei vătămate ocazional de către persoanele deținute și de agenții de penitenciar ,au fost în mod cert de natură să-i provoace o profundă stare de temere, cu atât mai mult cu cât era conștientă că inculpatul urma a se libera peste scurt timp, executând integral pedeapsa aplicată anterior.
Starea de temere a persoanei vătămate este justificată în opinia instanței de fond întrucât temperamentul agresiv al inculpatului care rezultă cu evidență dintr-o simplă lectură a considerentelor sentinței penale nr. 1456/2011 pronunțată de J. D., sentință prin care inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor (fila 185 dos inst) precum și din comportamentul său în penitenciar, așa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar (fila 26 dos. urm. pen) inculpatul fiind sancționat disciplinar acesta de 14 ori, inclusiv pentru abateri care presupun agresivitate.
Se reține că și în declarațiile date de inculpat în calitate de suspect în faza de urmărire penală, acesta recunoaște constant cuvintele folosite la adresa persoanei vătămate, că nu regretă vreun moment atitudinea sa, considerând că persoana vătămată a provocat această situație, afirmând inculpatul că a reacționat în acest mod datorită susținerilor acesteia că ar fi încercat s-o agreseze sexual, ulterior nedorind „să rezolve lucrurile”; mai afirmă acesta în cuprinsul aceleiași declarații că i-ar fi spus persoanei vătămate că „este răzbunător”.
Prin urmare, refuzul neechivoc al persoanei vătămate de a avea o relație cu inculpatul apreciază instanța de fond l-a determinat să se manifeste în acest mod, ajungându-se în final la amenințarea directă a persoanei vătămate.
Încadrarea juridică
Fapta inculpatului I. M., care în data de 10.12.2014, în jurul orei 12:30, aflându-se în zona de acces a bibliotecii din cadrul Serviciului de Reeducare a proferat injurii la adresa persoanei vătămate psiholog penitenciar, inspector principal R. I. R., funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și a amenințat-o în mod direct cu acte de violență prin proferarea următoarelor cuvinte: „Dacă îți spun târfă nu îți place, lasă că mă eliberez eu și vezi tu, vorbim noi!”, „Mai am puțin și mă liberez și te aștept în poartă și-ți arăt eu ție!”, precum și „Lasă că o să vezi tu, cățeauă, că mai am 3-4 luni de închisoare iar când mă liberez o să te aștept în poartă și o să-ți arăt eu ție!”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 Cod penal.
Pe latură obiectivă, infracțiunea de ultraj fiind o infracțiune complexă, elementul material presupune amenințarea împotriva unui funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, fiind realizat elementul material și în condițiile în care amenințarea este făcută pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu; în cauză elementul material este realizat prin adresarea de amenințări în mod nemijlocit cu acte de violență la adresa persoanei vătămate aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind îndeplinite astfel cumulativ condițiile prevăzute de textul de lege, respectiv persoana vătămată are calitatea de funcționar public și în momentul în care a fost amenințată se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu;
Urmarea imediată constă în starea de pericol la adresa autorității.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Pe latură subiectivă, apreciază instanța că acesta a săvârșit fapta cu intenție, cunoscând calitatea persoanei vătămate și urmărind amenințarea acesteia și producerea unei stări de temere, probabil în scop de răzbunare față de refuzul persoanei vătămate de a avea o relație de altă natură și nu doar profesională cu el.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin.2 C.pr.pen. întrucât faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiuni, instanța va dispune condamnarea inculpatului I. M..
- Individualizarea judiciară a pedepsei
- Pedeapsa principală
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere, în conformitate cu prevederile art. 74 Cod penal, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (în timpul executării unei pedepse aplicate anterior, în timp ce se afla în penitenciar, asupra unui funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe fondul nemulțumirilor pe care inculpatul se pare că le acumulase față de persoana vătămată, motivat de refuzul acesteia de a avea o altă relație și nu doar una profesională), mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (grad ridicat de pericol social dedus din chiar modul de săvârșire al faptei, neavând vreo reținere în a adresa amenințări unui funcționar public în prezența agenților de penitenciar și a celorlalți deținuți), natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (provocarea unei stări de puternică teamă persoanei vătămate), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, (presupusa relație intimă imaginară a inculpatului și „problemele” provocate de persoana vătămată care, susține inculpatul, ar fi afirmat că ar fi vrut s-o violeze) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului (din fișa de cazier a acestuia reținem că este recidivist, fiind acesta condamnat anterior pentru o infracțiune contra libertății și integrității sexuale, respectiv pentru infracțiunea de act sexual cu un minor și a fost sancționat administrativ pentru o infracțiune de lovire și alte violențe fiind condamnat de asemenea și pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals; mai mult, conduita sa în penitenciar pe parcursul executării pedepsei apare a fi mai mult decât necorespunzătoare, având aplicate multiple sancțiuni disciplinare (fila 26 dos. urm. pen), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, (nu a recunoscut acesta că ar fi amenințat persoana vătămată ci doar că i-ar fi adresat cuvinte vulgare; afirmă acesta că nu ar fi intenționat s-o agreseze întrucât este atașat sentimental de aceasta; nu a dat dovadă de vreun regret sau de faptul că ar conștientiza în vreun fel gravitatea faptei) respectiv nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate și situația familială și socială a acestuia (are inculpatul 47 de ani, studii 12 clase, aflându-se în penitenciar din 08.03.2012 în executarea unei pedepse de 3 ani și 2 luni închisoare pentru un concurs de infracțiuni – act sexual cu un minor, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals)
Față de toate aspectele reținute mai sus, instanța de fond a concluzionat că pentru a-și atinge scopul și în aceeași măsură funcția ei educativă, pedeapsa care urmează a fi aplicată este imperativ necesar a fi orientată spre maximul special, cu atât mai mult, cu cât se pare că nu a avut niciun efect din punct de vedere al reeducării acestuia anterioara condamnare.
Deși în executarea unei pedepse, inculpatul a continuat să manifeste același comportament antisocial, dovedind perseverență în conduita infracțională, neavând nicio reținere în adresa amenințări unui funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Mai mult, se poate observa că datorită comportamentul necorespunzător, a faptului că nu a dat în niciun fel vreo dovadă de îndreptare, manifestând din contră, indiferență față de valorile societății, față de lipsa oricărui efect al pedepsei aplicate anterior, în sensul corijării comportamentului său astfel încât să poată fi reeducat și redat societății acest inculpat nu a beneficiat de instituția liberării condiționate, executând integral pedeapsa pentru infracțiunea anterior săvârșită.
În aceste condiții, consideră instanța că la acest moment riposta societății este necesar a fi deosebit de fermă, pentru a descuraja acțiunile acestui inculpat și pentru a reprezenta un exemplu suficient.
Sub aspectul cuantumului pedepsei, la individualizarea acesteia s-a avut în vedere limitele de pedeapsă pentru fapta prevăzută de art. 206 alin 1 Cod penal (de la 3 luni la 1 an sau amendă) majorate cu o treime potrivit prevederilor art. 257 alin 1 Cod penal, respectiv limita minimă de 4 luni și limita maximă de 1 an și 4 luni. S-a constatat că limita maximă de 1 an și 4 luni nu depășește pedeapsa care ar putea fi aplicată pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării, respectiv cea prevăzută de art. 193 alin 1 Cod penal, limita maximă fiind de 2 ani.
2. Pedeapsa accesorie și complementară
În ceea ce privește pedepsele accesorii și cele complementare instanța de fond a reținut că atât circumstanțele personale ale inculpatului, cât și natura faptei săvârșite, care reflectă o atitudine de indiferență față de normele de conduită și de sfidare a unor valori sociale importante, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Prin urmare, în baza art. 67 alin 1 Cod penal va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 an.
Instanța de fond a apreciat că nu se impune interzicerea exercițiului dreptului de a alege, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, de a conduce anumite categorii de vehicule, de a părăsi teritoriul României, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de a se afla în anumite localități, de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale, ori la alte adunări publice, de a comunica cu anumite persoane ori de a se apropia de acestea și de a se apropia de sediul persoanei vătămate, întrucât o atare pedeapsă complementară nu ar respecta principiul proporționalității, motiv pentru care nu va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. d, h, i, j, k, l, m, n și o Cod penal.
Având în vedere faptul că infracțiunea săvârșită nu vreo legătură cu aspectele referitoare la exercitarea drepturilor de către străini, exercitarea funcției și profesiei și exercitarea autorității părintești sau a funcției de tutore ori curator, instanța apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. c, e, f și g Cod penal
Instanța de fond constată că inculpatului i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 957 din 17 iunie 2014 a Judecătoriei A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit a teza a II – a, b, e Cod penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani.
Executarea pedepsei complementare începe, potrivit art. 68 lit. c Cod penal, după executarea pedepsei principale a închisorii; constată instanța că pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 957 din 17 iunie 2014 a Judecătoriei A. a fost considerată ca fiind executată la data de 07 mai 2015, dată de la care începe executarea pedepsei complementare aplicate.
Constatând că pedeapsa complementară aplicată prin sentința penală nr. 957 din 17 iunie 2014 a Judecătoriei A. în baza dispozițiilor Cod penal din 1969 își are corespondent în dispozițiile art. 66 alin 1 lit. a, b, f Cod penal relevanță s-au aplicat dispozițiile art. 45 alin 1 lit. b Cod penal, și a adăugat la pedeapsa complementară stabilită prin prezenta sentință, constând în interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 an, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit a teza a II – a, b, e Cod penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 957 din 17 iunie 2014 a Judecătoriei A., (mai puțin partea executată din aceasta începând cu data de 07.05.2015 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri).
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de prevederile art. 65 alin. 1 Cod penal pentru a putea aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, este necesară stabilirea unei pedepse principale privative de libertate, precum și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Dacă sunt întrunite ambele condiții, instanța de judecată va putea aplica pedeapsa accesorie.
Pentru aceleași motive arătate pentru aplicarea pedepsei complementare, instanța a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.
- Măsuri preventive
Instanța constată că inculpatul a fost arestat preventiv pe o durată de 30 zile, prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei A..
Apreciind că subzistă și în prezent temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv există probe cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, iar privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică rezultată din fapta penală de care este acuzat, raportat, conform art. 223 alin. 2 Cod. pr. pen. la gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere a infracțiunii, aspectele analizate privitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale acestuia, în baza art. 399 alin 1 C.pr.pen s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Totodată, în baza art.72 alin.1 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată precum și perioada arestului preventiv începând cu data de 10.12.2014 până la 07.05.2015 și în continuare la zi.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că în cauză persoana vătămată R. I. R. nu s-a constituit parte civilă.
Motivat de culpa infracțională exclusivă a inculpatului în baza art. art. 272 rap la art. 274 alin 1 Cod. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat apel inculpatul I. M., avocat G. I., solicitând admiterea apelului și în principal, achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a cod procedură penală, respectiv fapta nu există, învederând că doar insultele există, iar amenințarea nu.
În subsidiar, apreciază că pedeapsa aplicată este prea mare raportat la modul concret de săvârșire a faptei și solicită să se aibă în vedere circumstanțele atenuante.
În dezvoltarea motivelor de apel apelantul învederează că insultele nu pot face parte din elementul subiectiv al infracțiunii prev. de art. 206 cod penal,întrucât persoana vătămată a aflat ulterior că a fost amenințată, iar inculpatul nu a adresat amenințări așa cum prevede art. 206 cod penal, a amenințat-o doar că se vor întâlni afară și vor vorbi. Precizează că inculpatul nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă.
Curtea de apel analizând sentința atacată potrivit criticilor formulate precum și analizând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și drept potrivit art.417-420 Cod procedură penală ,constată că apelul este nefondat sentința atacată fiind legală și temeinică.
Din probele administrate atât în cursul urmării penale cât și în cursul cercetării judecătorești instanța de apel reține că inculpatul aflat în P. A. în executarea unei pedepse de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1456/19 10 2011 pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor prev de art. 198 alin. 1 Cod penal 1969 ,a adresat în mod repetat amenințări și cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate R. I. R.,care are calitatea de psiholog în cadrul Penitenciarului A..
Astfel declarațiile martorilor audiați în cauză se coroborează cu declarația părții vătămate,probe care dovedesc fără dubiu că inculpatul în timp ce se afla în zona de acces a bibliotecii din cadrul Serviciului de Reeducare din incinta Penitenciarului A. a proferat injurii la adresa persoanei vătămate psiholog penitenciar, funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și a amenințat-o în mod direct cu acte de violență prin proferarea următoarelor cuvinte: „Dacă îți spun târfă nu îți place, lasă că mă eliberez eu și vezi tu, vorbim noi!”, „Mai am puțin și mă liberez și te aștept în poartă și-ți arăt eu ție!”, precum și „Lasă că o să vezi tu, cățeauă, că mai am 3-4 luni de închisoare iar când mă liberez o să te aștept în poartă și o să-ți arăt eu ție!”.
Amenințările inculpatului au încetat abia când au intervenit agenții de penitenciare care l-au condus la camera de deținere.
Mai mult inculpatul folosea cuvinte jignitoare în toate conversațiile atunci când se referea la partea vătămată pe care o numea „cățea”, „târfă”,aspecte confirmate de martorii oculari care asistau la respectivele conversații.
Sub acest aspect relevante sunt declarațiile martorilor D. V. D.,G. M. H. agenți în cadrul Penitenciarului A. care au confirmat că în timp ce executau serviciul de supraveghere la Serviciul de Educație și Asistență Psiho-Socială ,în timp ce inculpatul ieșea din bibliotecă și văzând-o pe partea vătămată acesta i-a cerut să poarte o discuție cu el și față de refuzul părții vătămate ,inculpatul a început să proferarea următoarelor cuvinte: „Dacă îți spun târfă nu îți place, lasă că mă eliberez eu și vezi tu, vorbim noi!”, „Mai am puțin și mă liberez și te aștept în poartă și-ți arăt eu ție!”, precum și „Lasă că o să vezi tu, cățeauă, că mai am 3-4 luni de închisoare iar când mă liberez o să te aștept în poartă și o să-ți arăt eu ție!”.
Aceeași împrejurare este confirmată și cu declarațiile altor deținuți care au asistat la incident,respectiv martorii P. G. și C. I..
Împrejurarea conform căreia inculpatul și cu alte ocazii folosea cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate rezultă din declarația martorului N. A. ,deținut la rândul său în P. A. ,care a declarat că în perioada iulie-august 2014 perioadă în care martorul a lucrat la sectorul bibliotecă,inculpatul s-a interesat dacă partea vătămată este prezentă la serviciu folosind aceleași apelative jignitoare”Unde-i cățeaua”, „Unde-i cățeaua”.
De asemenea în declarațiile date de partea vătămată aceasta a arătat că în calitate de psiholog în cadrul Penitenciarului A. a desfășurat un program de consiliere psihologică cu deținuții printre care s-a aflat și inculpatul ,care a avut o atitudine necuviincioasă,întrucât a înțeles să-i declare părții vătămate sentimente de afecțiune.
Din acest motiv partea vătămată arată că a întrerupt procesul de consiliere și a recomandat consilierea inculpatului de un alt psiholog. După întreruperea consilierii psihologice inculpatul obișnuia să meargă frecvent la bibliotecă care se află pe același palier pe care se află biroul părții vătămate ,și după ce intra în bibliotecă îl întreba pe bibliotecar „unde este târfa de I.”.Partea vătămată a mai arătat că prin acest mod de adresare inculpatul i-a defăimat imaginea printre restul deținuților ,acesta afirmând de mai multe ori că are o relație cu acesta precum și că i-ar fi achitat o sumă de 2000 de euro acesteia prin depunerea în cont pe numele părții vătămate.
Inculpatul în declarațiile date în cursul urmăririi penale deși nu a negat că a adresat cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate, a arătat că nu a amenințat-o pe partea vătămată că ar aștepta-o după ce se eliberează,arătând că s-a purtat în acest mod întrucât i-a declarat sentimente de afecțiune părții vătămate care deși nu i-a răspuns explicit l-a lăsat să înțeleagă că ar fi posibilă o relație între ei.
Susținerile inculpatului sunt infirmate atât de partea vătămată care a reacționat profesional față de atitudinea inculpatului întocmind un raport prin care a întrerupt procesul de consiliere ,dar și cu declarațiile martorilor audiați care nu au confirmat susținerile inculpatului ,dimpotrivă au asistat la manifestările ireverențioase ale inculpatului la adresa părții vătămate,astfel cum au fost descrise mai sus.
În consecință nu este întemeiată solicitarea privind achitarea pentru infracțiunea de ultraj, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin acțiuni de amenințare și cuvinte jignitoare săvârșite nemijlocit de inculpat,cu intenție directă împotriva părții vătămate care are calitate de funcționar public ce îndeplinea o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
De asemenea, inculpatul a avut reprezentarea calității părții vătămate, de funcționar public ce îndeplineau o funcție care implică exercițiul autorității de stat – inspector principal de penitenciare și faptul că se afla în exercițiul funcțiunii.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond și de asemenea încadrarea juridică a faptei.
Curtea analizând al doilea motiv de apel formulat privind individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, apreciază neîntemeiate solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate,ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., de gravitatea faptelor,și de condițiile în care au fost comise faptele.
Astfel în cauză,relevante la evaluarea pericolului social al infracțiunii săvârșite de inculpat sunt împrejurarea că inculpatul deși avea calitatea de condamnat fiind în executarea unei pedepse de 3 și 2 luni ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de agresiune sexuală,(art.198 alin.2 Cod penal 1969) a persistat în comportamentul antisocial împotriva unui angajat al penitenciarului ceea ce dovedește că regimul privativ de libertate nu a fost suficient pentru corectarea conduitei inculpatului. Această concluzie este întărită de comportamentul avut de inculpat pe durata detenției acesta fiind sancționat în mod repetat ,respectiv a primit în perioada februarie 2013-ianuarie 2015,10 sancțiuni pentru săvârșirea abaterii prev.de art. 71 lit 3 constând în atitudine necuviincioasă față de cadrele penitenciarului,o sancțiune pentru săvârșirea unei abateri constând în distrugere bunuri,o sancțiune pentru lovire deținut,2 sancțiuni pentru alte abateri. Se observă că de la data încarcerării inculpatului 08 03 2012 și până în prezent acesta a avut o atitudine constant contrară normelor legale .
Caracterizarea întocmită de Administrația Națională a penitenciarelor-penitenciarul A. relevă faptul că inculpatul are comportamente dictate de furie având adesea atitudine necooperantă cu personalul penitenciarului ,refuză să recunoască autoritatea și nu respectă prevederile legale. Față de aceste circumstanțe relevante în caracterizarea persoanei inculpatului,numai o pedeapsă într-un cuantum orientat spre maximul special poate fi în măsură să asigure o corecție și reeducare a inculpatului. Pentru aceste argumente ce țin de gravitatea faptei comise și datele ce circumstanțiază persoana și comportamentul inculpatului, Curtea nu poate da curs solicitării inculpatului de reducere a pedepsei aplicate.
Față de considerentele expuse în baza art. 421 alin.pct.1 lit.b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul I. M. .
În baza 424 alin. 3 Cod procedură penală și art.72 alin.1 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată, precum și perioada arestului preventiv, începând cu data de 10.12.2014 până la data 07.05.2015 și în continuare până la data de 09.09.2015.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul apelant la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel .
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 260 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul I. M. împotriva sentinței penale nr. 1015/22.07.2015 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .
În baza 424 alin. 3 Cod procedură penală și art.72 alin.1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată, precum și perioada arestului preventiv, începând cu data de 10.12.2014 până la data 07.05.2015 și în continuare până la data de 09.09.2015.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe numitul inculpat apelant la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel .
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 260 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2015.
Președinte,Judecător,
S. T. E. B.
Grefier,
C. M. N.
Red. / tehnored. E.B.
2 ex./28.09.2015
Jud. fond C. F.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 850/2015. Curtea... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 225/2015.... → |
|---|
