Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 576/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 576/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 2450/110/2013/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.576/2013
Ședința publică de la 29 MAI 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. N. C.
JUDECĂTOR: A. B.
JUDECĂTOR: A. S.
GREFIER: B. M. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror E. C.
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul Z. A. A. împotriva încheierii din data de 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat Z. A. A., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu – avocat C. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nefiind cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat C. N. având cuvântul pentru recurentul inculpat Z. A. A., solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar pentru motivele arătate în cerere.
Depune la dosar referatul pentru acordarea onorariului pentru asistența juridică în sumă de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiției, referat ce a fost avizat prin semnătura președintelui de complet.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât încheierea recurată este temeinică și legală.
Recurentul inculpat Z. A. A., având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
deliberând
Prin încheierea din data de 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos. nr._ 13 în temeiul art. 160/8a alin 6 C.pr.pen. s-a respins ca netemeinică cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z. A. A..
S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.
În temeiul art. 192 alin 2 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut in vedere următorele:
Prin cererea înregistrată la instanță inculpatul Z. A. A. a solicitat liberarea provizorie pe control judiciar, arătând în conținutul acesteia că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160 ind.2 C.pr.pen., că are cunoștință de consecințele nerespectării eventualelor măsuri ce ar putea fi impuse de către instanța de fond, respectiv a dispozițiilor art. 160 indice 1 C.pr.pen.
Instanța a procedat, potrivit art. 160 indice 6 și 7 C.pr.pen, a procedat la audierea acestuia, având în vedere că cererea a fost formulată de apărătorul ales, inculpatul însușindu-și cererea de lib. prov. sub control judiciar. Având în vedere că sunt întrunite condițiile legate de titularul cererii, de însușirea acesteia, așa cum prevăd dispozițiile art. 160 ind.6 c.pr.pen. s-a dispus admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciare pentru inculpat., potrivit cu dispozițiile art. 160 ind.8 C.pr.pen.
Din cuprinsul referatului cu propunerea de arestare preventivă întocmit de Ministerul Public- P. de pe lângpă Tribunalul Bacău rezultă că inculpatul este cercetat pentru presupusa comitere a infracțiunilor de „tentativă de omor calificat”, prev.de art. 20 c.pen. rap. la art. 174-175 lit.i C.pen., cu aplicarea art. 99 alin.3 C.pen.
Acest inculpata fost arestat de Tribunalul Bacău prin încheierea de ședință din 21.03.2013 considerând că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143, 148 lit.d și f C.pr.pen., apreciind că se impune detenția provizorie, fiind comisă o infracțiune deosebit de gravă, prevăzută de art.20 raportat la art. 174 - 175 alin.1 lit. i Cod penal cu aplicarea art.99 și următoarele din Cod penal, iar raportat la împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta– este îndeplinită condiția privind existența pericolului concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului pentru comunitatea din care provine.
Astfel, avem în vedere natura faptei (infracțiune contra vieții), gravitatea acesteia, modul de comitere (lovirea victimei în zona capului cu o rangă metalică), instrumentul folosit (rangă metalică), zona vizată (zona capului), urmarea produsă (producerea unei fracturi craniene cu înfundare), astfel cum au fost descrise mai sus.
Se remarcă de asemenea și modul deosebit de violent cu care agresorul a lovit victima, asumându-și posibilitatea de a o ucide. Starea de pericol mai este dată și de nesinceritatea acestuia, încercând inducerea în eroare a organelor de urmărire penală prin prezentarea unei alte situații de fapt.
Comportamentul infracțional al inculpatului mai este completat și de faptul că acesta este cercetat împreună cu alte persoane în alte cauze penale. Dintre acestea se exemplifică dosarele nr. 1175/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în care inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni continuate de furt calificat, prin referatul din 12.06.2012 fiind propusă de către organele de poliție trimiterea sa în judecată; precum și dosarul nr. 8428/P/2011 al aceleiași unități de parchet, unde prin ordonanța din 27.02.2013 a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat din infracțiunea de furt calificat în cea de tâlhărie în formă, de asemenea, calificată.
Cererea inculpatului urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Fiecare inculpat aflat în stare de arest preventiv, are dreptul constituțional prevăzut de Constituție și Codul de procedură penală să formuleze o cerere de liberare provizorie sub control judiciare (art.23 pct.10 din Constituție și respectiv, art.5 alin.5 C.pr.pen.).
Dar, art.160 indice 2 C.pr.pen. arată că „ Liberarea provizorie sub control judiciare se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani,” iar alin. 2 precizează că „ liberarea provizorie sub control judiciare nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”. Una dintre infracțiunile pentru care este cercetat acest inculpat, este „tentativă de omor calificat”, prev. de art. 20 c.pen.rap.la art. 174-175lit. i C.pen. infracțiuni ce prevăd pedeapsa închisorii până la 25 de ani închisoare. Din acest punct de vedere cererea nu întrunește condițiile rev. de art. 160 ind. 2 C.pr.pen. indicate mai sus, în sensul că prin „pedeapsă prevăzută de lege”, trebuie să avem în vedere cuantumul pedepsie stabilite de norma juridică aplicabilă – în speță art. 174-175 lit.i C.pen. – fără reducerea pedepsei potrivit art. 20 C.pen. astfel respectând dispozițiile Deciziei nr. XXVIII/2006, dată de I.C.C.J. în recursul în interesul legii. Potrivit acestei decizii „ prin pedeapsa prevăzută de lege…se înțelege pedeapsa prevăzută în textul care incriminează fapta săvârșită în formă consumată…”, și, de asemenea, fără aplicarea în cauză a dispozițiilor art- 109 C.pen.
Pe de altă parte, în ceea ce privește aliniatu l, cererile sunt ușor de examinat, și în consecință de admis în principiu, problema temeiniciei, sau nu, a admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar așa cum arată alin.2, este mai greu de cercetat, întrucât formularea cererii și îndeplinirea condițiilor de la alin. 1 nu atrage automat, obligatoriu, admiterea cererii pe fond, o astfel de cerere are un caracter facultativ pentru magistrat, nu acționează „ope legis”, prin cercetarea tuturor împrejurărilor de fapt, a persoanelor inculpaților a conduitei lor, a aprecierii se poate admite sau nu cererea formulată.
S-a invocat de către apărătorul inculpatului că se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar pentru motivele pe care le susține în continuare.
A arătat că, instanța trebuie să rețină două evenimente esențiale, aspecte privind fapta propriu-zisă cu încadrarea juridică corespunzătoare și persoana inculpatului.
Conform opiniei acestuia, de fapt, nu sunt întrunite condițiile unei tentative de omor calificat, ci fapta trebuie încadrată ca o infracțiune de vătămare corporală cu 31-32 de zile de îngrijiri medicale. S-au solicitat în această cauză expertize medico-legale, însă nu se ține cont de conluziile medicilor de specialitate. Mai mult, se reține un fals punct de vedere exprimat de procuratură, cum că autorul unei tentative de omor este catalogat drept criminal.
Procuratura reține că orice lovitură dată într-o zonă vitală este tentativă de omor. Ori, trebuie să se analizeze, pe de o parte, intensitate loviturilor aplicate, intenția pe care a avut-o inculpatul, iar pe de altă parte, opinia medicilor specialiști. Nici într-un moment, inculpatul nu a avut intenția să-i suprime viața prietenului său din copilărie, ci pur si simplu s-au luat la bătaie de la o bucată de fier vechia aruncată din tren.
Este un adevăr stabilit în faculățile de drept că orice lovitură vizând zone vitale ale corpului, cu aplicarea de lovituri cu o anumită intensitate si cu intenția clară de a suprima viața, este o faptă de omor sau tentativă, după caz. Însă nu orice lovitură este aptă de a suprima viața unei persone. Esențial pentru stabilirea încadrării juridice corecte este intensitatea loviturii, pentru care până în prezent nu se cunoaște o unitate de măsură. Toți se referă la părerea medicului legist, dar acesta nu se pronunță în sensul că stabilește dacă a fost sau nu tentativă, ci arată consecințele loviturii. Din punctual de vedere al consecinței sănătății, se concluzionează că a fost o lovitură sporită ce i-a pus victimei viața în pericol. Primii doi medici legiști si-au expus punctul de vedere cum că nu a fost pusă în primejdie viața părții vătămate, nu au concluzionat în mod clar că a fost tentativă de omor. P. nu a fost de accord cu această părere și s-a solicitat prin ordonanță efectuarea unei alte expertize medico-legale ale cărei concluzii au fost că nu este vorba de consecințe grave care puteau duce la omor. P. s-a obișnuit să califice că orice lovitură în cap este tentativă de omor, ori nu este așa.
Se ridică întrebarea în ce măsură punerea în libertate a acestui inculpate ar periclita buna desfășurare a procesului penal. Față de probele existente la dosarul de urmărire penală, nu există vreun indiciu că inculpatul s-ar sustrage procesului penal sau unei eventuale pedepse, ori ar zădărnici aflarea adevărului, cătă vreme și-a recunoscut faptele la P.. Nu știe să scrie, nu înțelege mare lucru despre ce se întâmplă în fața instanței. Nu este acel infractor periculos pe străzi, nu este genul care și-ar repeat faptele dau ar săvârși fapte noi. Nu este cunoscut cu comportament agresiv, violent, este minor, are un nivel de educație extreme de scăzut. În practica judiciară se observă că dacă un infractor este primar, aproape în toate cazurile este judecat în stare de libertate.
Concluzionează că bunul mers al procesului penal nu este împietat prin lăsarea în libertate a inculpatului. Solicită admiterea cererii și judecarea în libertate a inculpatului.
S-a considerat că temeinicia unei astfel de cereri trebuie privită prin prisma condițiilor arătate la alin 2 al ar.160 indice 2, dacă există date că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni, în cazul în care i s-ar admite cererea, dacă ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, să altereze ori să distrugă mijloacele de probă sau alte fapte de aceeași natură și care ar influența negativ cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
Prin activitatea lui infracțională, privită individual la presupusa comitere a infracțiunii, inculpatul a cărui cerere o avem de analizat la termenul de astăzi, apreciem că există date care să susțină temerea că lăsat în liberate, în această formă, ar putea comite alte infracțiuni, (așacum s-a întâmplat șicucelălat dosar, aflat pe rolul organelor de anchetă, privind presupusa comitere a infracțiunii de „tâlhărie” de către același inculpat), ar putea lua legătura cu marotrii audiați deja la urmrirea penală, și, astfel, ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului. Trebuie să avem în vedere că fapta pentru care este cercetat și pentru care s-a formulat propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, emițându-se împotriva ambilor mandate de arestare preventuivă, sunt tocmai temeiurile prev. de art. 148 lit. d și f C.pr.pen. .
Asupra încadrării juridice a faptelor pentru care este cercetat inculpatul este bine cunoscută practica și doctrina în această materie, de faptul că instanța nu este ținută de încadrarea jurdică dată pe parcursul urmăririi penale, ea putând suferi modificări, prin actele procedurale aflate la îndemâna procurorului. Este prematură analiza unei astfel de schimbări a încadrării juridice, și pe de altă parte, există această posibilitate, după sesizarea instanței cu soluționarea cauzei, să se procedeze în conformitate cu dispozițiile art.334 C.pr.pen. În această fază procesuală interesează situația de fapt și considerentele care impun menținerea sau nu a stării de arest preventiv a inculpatului, potrivit cu temeiurile reținute, respectiv art. 148 lit. d și f C.pr.pen.
Pentru motivele arătate mai sus, s-a considerat, necesară menținerea măsurii arestării preventive, pentru a împiedica pe inculpat să încerce să comită și să reușească săvârșirea de alte infracțiuni sau să săvârșească vreuna din faptele indicate anterior.
Cercetarea judecătorească, abia a demarat, printr-o eșuată „recunoaștere”, una formală, el neavând cunoștință de dosarul de urmărire penală, și, de fapt, nu recunoaște lovitura ce i-a aplicat-o părții vătămate minore B. M. V.. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și își poate formula orice probe în apărare pe care le consideră utile pentru a proba cele susținute.
În consecință, în baza art.160indice 8a alin.6 C.pr.pen. a fost respinsă ca netemeinică cererea inculpatului Z. A.-A. și menținută arestarea preventivă a inculpatului întrucât la aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta în concret pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a sa instanța având în vedere în vedere natura faptei de care este suspectat, sfera relațiilor sociale lezate (viața și sănătate ), rezonanta sociala a faptei date fiind gravitatea acesteia,sfera largă de acțiune a acestuia, împrejurările in care se presupune a fi fost săvârșita fapta. Toate aceste aspecte,coroborate, conduc la concluzia ca se impune menținerea in stare de arest preventiv a inculpatului pentru a asigura ordinea publica si securitatea cetățenilor.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.
Inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat, urmare a respingerii cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul Z. A. A..
Motivele de recurs au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate ci doar analizate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. 3 C.proc.pen., Curtea constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că recursul promovat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:
Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că sub aspect formal toate condițiile prev. de art. 160/2 C.pr.pen. privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză, însă, potrivit art. 160/8 C.pr.pen. instanța admite o asemenea cerere când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată.
Din analiza prevederilor art. 160/2 C.pr.penală, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Examinând încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, se observă că aceasta este acuzat de infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 cp rap. la art. 174- 175 lit. i cp cu aplic. art. 99 cp.
Examinând limitele de pedeapsă prev. de legiuitor pentru infracțiunea amintită, Curtea, constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cauză este lipsită de temeinicie în considerarea neîntrunirii condiției de fond prev. de art. 160/2 C.p.p. relative la cuantumul pedepsei prevăzute de lege, care nu trebuie să depășească 18 ani închisoare.
Așa cum s-a stabilit, în mod constant în practica judiciară, prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege textul care încriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 109 cp
Curtea subliniază că în această fază a procesului, instanța de recurs nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea și temeinicia încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei.
D. fiind faptul că limitele sancționatorii prev. de norma de incriminare pentru această infracțiune închisoarea de la 15 la 25 ani, cererea formulată apare ca neîntemeiată în raport de condiția legală de fond amintită mai sus, motiv pentru care analizarea în continuare oportunității acestei cereri devine de prisos.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.proc.pen.. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Va constata că inculpatul a avut apărător desemnat din oficiu.
Văzând și dispozițiile art. 192 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct. 1 lit. „b” Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul Z. A. A. împotriva încheierii de ședință din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ 13.
Constată că recurentul inculpat a fost asistată de apărător desemnat din oficiu.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. N. C. A. B.
A. S.
GREFIER,
B. M. D.
Red.înch.R.D.D.
Red.dec.rec.I.N.C.
Tehnored.B.M.D. – 2 ex.
30.05.2013
| ← Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 1156/2013.... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 932/2013.... → |
|---|
