Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 932/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 932/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1227/291/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 932/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
JUDECĂTOR C. C.
JUDECĂTOR A. A. M.
************
GREFIER M. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR V. P.
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA R. împotriva sentinței penale nr.114/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ /2013.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Stranciug B. – apărător desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S. V.; lipsă fiind toate părțile.
Procedura de citare nu este completă, citația emisă pentru intimatul inculpat S. V. fiind restituită cu mențiunea „destinatar decedat”.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată în recurs.
Avocat Stranciug B. apreciază că față de mențiunea „destinatar decedat” de pe citația inculpatului S. V., solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se efectua verificări cu privire la acest aspect.
Reprezentantul Ministerului Public față de motivele de recurs invocate, consideră că recursul poate fi judecat la acest termen de judecată și că nu se impune introducerea în cauză a moștenitorilor inculpatului.
Curtea, raportat la motivele de recurs formulate în scris de P. de pe lângă Judecătoria R. care se referă doar la confiscarea armelor care se află în custodia autorităților, consideră că nu se impune amânarea cauzei pentru introducerea în cauză a moștenitorilor și, în baza art.385/11 Cod procedură penală, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit art.385/13 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public arată că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală cu privire la omisiunea aplicării art. 118 lit.b Cod procedură penală, respectiv, confiscarea bunurilor care au fost folosite la comiterea faptei și care au fost depuse la Camera de Corpuri delicte, potrivit dovezilor existente la dosar.
Avocat Stranciug B., pentru intimatul inculpat S. V., arată că este de acord cu motivele de recurs și solicită admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria R..
Depune la dosar referatul privind plata onorariului pentru asistența juridică din oficiu, potrivit Ordinului comun al Ministerului Justiției și Uniunea națională a Barourilor din România nr._/1693/2008, art.9, care atestă prestația efectuată de avocat.
Instanța a procedat la confirmarea referatului și a dispus plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare;
CURTEA
-deliberând-
Prin sentința penală nr. 114 din 15.03.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:
În temeiul art.182 alin.1 C.pen., a fost condamnat inculpatul S. V., fiul lui G. și M., născut la data de 09.07.1962, în ., cu domiciliul în com. H., ., nr.22, jud. N., CNP_, la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
Conform art.71 C.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.313 alin.1 din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către furnizorii de servicii medicale, după cum urmează:
- către partea civilă S. de Ambulanță Județean N., cu sediul în mun. Piatra N., ..151 – suma de 361,12 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul și asistența medicală a părții vătămate C. E. D.;
- către partea civilă S. M. de Urgență R., cu sediul în mun. R., . – suma de 1.328,56 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea aceleiași părți vătămate.
În baza art.346 C.proc.pen. s-a luat act că partea vătămată C. E. D., cu domiciliul în cu domiciliul în com. H., ., nr.22, jud. N., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art.191 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În condițiile art.189 C.proc.pen. s.a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei să fie avansat din fondul special al Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că prin rechizitoriul nr.3552/P/2010 din data de 27.02.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul S. V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.182 alin.1 C.pen.
S-a reținut în actul de sesizare că în data de 14.12.2010, în jurul orei 20.00, partea vătămată C. E. D. și concubinul său, S. V., după ce au consumat băuturi alcoolice la barul Zorile Moldovei din com. H., . s-au îndreptat spre domiciliu. Când au ajuns în curtea locuinței, inculpatul s-a înarmat cu o bucată de material lemnos și a început să îi aplice concubinei sale lovituri în zona capului, toracelui, a mâinilor și a picioarelor. Victima a căzut la pământ, iar inculpatul a continuat să-i aplice mai multe lovituri în aceleași zone ale corpului, folosindu-se de o sapă. Partea vătămată a reușit să se deplaseze în locuință, dar S. V., care s-a înarmat cu un topor, a continuat să o lovească de mai multe ori în aceleași zone, în timp ce-i adresa amenințări cu moartea.
Martorul Hristic C. E., care a vizitat-o a doua zi pe partea vătămată, a solicitat intervenția unui echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean N., ce a transportat victima la S. M. de Urgențe R., secția ortopedie, unde a fost internată în perioada 15 – 22.12.2010.
Din concluziile constatării medico-legale nr.137/16.12.2010 efectuate de către Cabinetul Medico-Legal R., a rezultat că C. E. D. prezenta traumatism cranio-facial cu plăgi epicraniene, fractură de piramidă nazală, contuzie toracică cu . C7 dreapta, fractură deschisă ambele oase gamba dreaptă, fractură deschisă metacarp 4 dreapta și degerături antepicior bilateral, leziuni ce puteau fi produse prin loviri active repetate cu corpuri contondente și expunere la frig, care au necesitat pentru vindecare 110 – 120 de zile de îngrijiri medicale.
Din adresa nr.54/12.05.2011 a Cabinetului de Medicină Legală R. a reieșit că prin gravitatea lor, leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a întemeiat pe: procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică și adresa nr.2025/07.12.2011 ale Serviciului Județean de Medicină Legală N., constatarea medico-legală nr.137/16.12.2010 și adresa nr.54/12.05.2011 ale Cabinetului Medico-legal R., foaia de observație clinică generală, acte medicale, biletul de ieșire, declarațiile părții vătămate, depozițiile martorilor S. D., A. E., M. Ș., G. V., Enaru A., Enaru G. și Hristic C. E. și declarațiile inculpatului.
În faza cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpatului, a părții vătămate și a martorilor M. Ș., Enaru A., G. V., Hristic C. E., A. E. și S. M..
Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
În data de 14.10.2010, pe fondul consumului de alcool, inculpatul S. V. i-a aplicat părții vătămate C. E. D., la domiciliul lor din com. H., ., nr.22, jud. N., mai multe lovituri cu diferite obiecte, printre care și un topor, în cap, torace, mâini și picioare, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 – 120 de zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din declarațiile părții vătămate, coroborate cu concluziile constatării medico-legale nr.137/16.12.2010 efectuate în cauză de Cabinetul Medico-legal R..
Aceste aspecte au fost confirmate de martorii M. Ș., care a declarat cu ocazia audierii că la data menționată a auzit-o pe partea vătămată strigând la inculpat să nu o mai lovească și Enaru A., care a arătat că a auzit zgomot în curtea părților, asemănător cu cel produs la spargerea lemnelor.
De asemenea, din depoziția martorului Hristic C. E. reiese că a vizitat-o pe C. E. D. după comiterea faptei și a observat că prezenta pe corp tăieturi de topor.
În raport de acestea, prin încheierea din 22.06.2012 instanța, în conformitate cu disp. art.334 C.proc.pen., a dispus schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.182 alin.1 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art.20 rap. la art.174 C.pen.
Astfel, din probele administrate a rezultat că S. V. a lovit victima în mod repetat, mai mult de 15 minute, peste tot corpul, inclusiv în zona capului, cu un topor, provocându-i un traumatism cranio-facial cu plăgi epicraniene, o fractură de piramidă nazală, o contuzie toracică cu . C7 dreapta, fracturi deschise ale ambelor oase ale gambei drepte și o fractură deschisă metacarp 4 dreapta. Apoi a lăsat-o pe C. E. D. în camera neîncălzită, pe timp de iarnă și, ca urmare a expunerii la frig, partea vătămată a suferit degerături.
Conform adresei nr.54/12.05.2011 a Cabinetului de Medicină Legală R., prin gravitatea lor, leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.
Expresia punere în primejdie a vieții persoanei, prezintă două accepțiuni: una juridică și una medico-legală. În accepțiunea juridică, ea constă în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, prin punerea în executare a unei acțiuni apte de a produce suprimarea vieții acesteia și caracterizată de intenția specifică omorului. În accepțiunea medico-legală, ea constă în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, generat de natura și gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, important fiind ca leziunea să poată determina moartea persoanei, indiferent de modul de îndepărtare a pericolului, respectiv prin tratament sau reactivitate organică crescută.
Tentativa la infracțiunea de omor se referă la accepțiunea juridică a expresiei. Astfel, aprecierea medico-legală în sensul că nu a fost pusă în primejdie viața victimei, nu poate constitui, în acest caz, prin ea însăși, un criteriu de încadrare a faptei în vătămare corporală gravă, ci, cel mult, un element de fapt ce urmează a fi coroborat cu alte circumstanțe reale și personale, respectiv intenție, regiunea corporală lezată, numărul loviturilor, instrumentul utilizat.
În consecință, lovirea victimei cu un topor, cu urmarea unor plăgi, ce au necesitat pentru vindecare 110 – 120 de zile de îngrijiri medicale și care, potrivit actelor medico-legale, nu i-au pus acesteia în primejdie viața, constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de vătămare coroprală gravă, deoarece într-o atare situație numai datorită întâmplării rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a produs. Față de natura obiectelor folosite în agresiune, zonele corporale vizate și intensitatea loviturilor care au produs leziunile, nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat și care a fost evitat numai datorită întâmplării.
Inculpatul, chiar dacă are discernământul mult diminuat, după cum a concluzionat expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză, a prevăzut rezultatul letal al acțiunii sale, care nu s-a produs și datorită ajutorului medical acordat de urgență. Astfel, S. V. a putut prevedea pe deplin consecințele faptei sale, întrucât numai în condițiile unei aboliri a discernământului făptuitorul nu prevede rezultatul letal al unei fapte ca cea din speță.
Prin urmare, fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de omor săvârșită cu intenție indirectă, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, căci inculpatul, deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, a prevăzut posibilul rezultat mortal al actelor sale de violență și a acceptat producerea acestui rezultat.
Schimbarea încadrării juridice a faptei poate avea implicații asupra competenței instanței, producând modificări diferențiate în funcție de momentul în care aceasta se face de către instanță.
În ipoteza în care instanța schimbă încadrarea juridică înainte de terminarea cercetării judecătorești și constată că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de un organ necompetent, potrivit art.332 alin.1 C.proc.pen., instanța se desesizează și restituie cauza procurorului care procedează potrivit art.268 alin.1.
Când schimbarea încadrării juridice s-a făcut după terminarea cercetării judecătorești sau în orice alt moment ulterior cercetării judecătorești, instanța, după caz, menține cauza spre soluționare sau își declină competența instanței superioare în grad.
Instanța menține cauza spre soluționare când datorită noii încadrări juridice nu are loc modificarea competenței instanței sau când noua încadrare juridică atrage competența unei instanțe inferioare în grad.
În acest sens, potrivit art.41 alin.1 C.proc.pen., instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă a o judeca, chiar atunci când constată, după efectuarea cercetării judecătorești, că infracțiunea este de competența instanței inferioare.
S-a constatat că, în lumina dispozițiilor art.41 alin.1 și art.332 alin.1 și 2, chiar dacă, potrivit noii încadrări juridice, cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent, dacă schimbarea încadrării juridice a avut loc după terminarea cercetării judecătorești sau după începerea dezbaterilor, cauza rămâne spre soluționare la instanța de judecată.
În raport cu cele arătate mai sus, când după terminarea cercetării judecătorești sau în cursul dezbaterilor, instanța constată că fapta ce face obiectul judecății urmează să primească o nouă încadrare juridică ce atrage competența de judecată a instanței ierarhic superioare, după ce face aplicarea art.334 C.proc.pen., instanța își declină competența, în baza art.42, în favoarea instanței ierarhic superioare competente să judece cauza potrivit noii încadrări juridice și nu restituie dosarul procurorului, potrivit art.332 alin.1 C.proc.pen.
Această soluție se impune întrucât cercetarea judecătorească efectuată cu garanțiile procesuale care o însoțesc are o eficiență superioară cercetării penale efectuate de către organul de urmărire penală. Într-o atare situație, restituirea cauzei nu și-ar mai avea rațiunea și ar constitui doar un procedeu formal care ar impieta asupra operativității rezolvării cauzei penale.
Față de acestea, la termenul din 22.06.2012, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei R., pe care analizând-o, a apreciat-o întemeiată și, în baza art.42 C.proc.pen. rap. la art.27 pct.1 lit.a C.proc.pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului N..
La Tribunalul N., cauza a fost înregistrată sub nr._, fiind dispusă citarea părților și desemnarea apărătorului din oficiu pentru inculpatul S. V.. La termenul de judecată din 08.11.2012, apărătorul inculpatului a invocat necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei, deoarece în mod greșit judecătoria a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal, deși inculpatul S. V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal.
Au fost solicitate relații de la P. de pe lângă Tribunalul N., privind rezoluția nr.70/P/12.07.2011 emisă de către această unitate de parchet, ce au fost comunicate prin adresa nr.701/P/2011, și din care rezultă că rezoluția a fost comunicată părților la data de 03.08.2011 și împotriva acesteia nu s-a formulat plângere conform prevederilor art.278Cod procedură penală.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că excepția de necompetență materială este întemeiată, motivat de următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria R. nr.3552/P/2010 din 17.02.2012 inculpatul S. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, reținându-se că la data de 14.12.2010 în jurul orelor 20.00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a lovit-o cu un corp contondent, pe concubina sa C. E. D., în zona capului, toracelui, peste mâini și picioare, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 – 120 zile de îngrijiri medicale.
În cursul urmăririi penale, prin ordonanța nr.3552/P/2010 din 28.10.2011 P. de pe lângă Judecătoria R. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul N., care prin rezoluția nr.70/P/12.07.2011 a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul S. V., cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174, 175 lit.c Cod penal, și deopotrivă s-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria R., în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal (filele 10-11 dosar urmărire penală).
În motivarea rezoluției emise de către P. de pe lângă Tribunalul N., s-a reținut că, prin adresa nr.54 din 12.05.2011 emisă de către Cabinetul de Medicină Legală R. s-a stabilit că leziunile cauzate victimei C. E. D. au necesitat pentru vindecare 110 – 120 zile de îngrijiri medicale și prin gravitatea lor leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.Așa cum rezultă din relațiile comunicate de către P. de pe lângă Tribunalul N., rezoluția nr.70/P/12.07.2011 a fost comunicată părților la data de 03.08.2011 și împotriva acesteia nu s-a formulat plângere conform prevederilor art.278Cod procedură penală (fila 14 dosar tribunal). Rezultă astfel că, rezoluția dată de către parchetul ierarhic superior a rămas definitivă, față de inculpat nefiind începută urmărirea penală cu privire la infracțiunea prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174, 175 lit.c Cod penal.
Față de considerentele menționate, Tribunalul a reținut că urmărirea penală față de inculpatul S. V. a fost efectuată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal și în mod legal prima instanță a fost sesizată cu judecarea inculpatului prin rechizitoriul nr.3552/P/2010 emis de P. de pe lângă Judecătoria R.. Cum însă împotriva inculpatului nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art. 174, 175 lit. c Cod penal ( în atare situație urmărirea penală fiind obligatoriu a fi efectuată de către procurorul de la parchetul pe lângă tribunal, conform art.209 alin.3 Cod procedură penală), în mod greșit Judecătoria R. s-a desesizat după epuizarea cercetării judecătorești și a declinat competența în favoarea Tribunalului N..
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:
La data de 15.12.2010, lucrătorii Postului de Poliție H., județul N. au fost sesizați telefonic despre faptul că numita C. E. D. a fost agresată de concubinul său S. V..
Parchetul de pe lângă Judecătoria R., prin ordonanța din data de 28.10.2011, dată în dosarul nr.3552/P/2010, apreciind că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constituive ale tentativei la infracțiunea de omor, a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul N..cu privire la săvârșirea de S. V. a infracțiunii de vătămare corporală, prevăzute de art.182 alin.1 Cod penal.
Parchetul de pe lângă Tribunalul N., prin rezoluția nr.70/P/2011 din data de 12.07.2011 a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul S. V., cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzute de art.20 Cod penal, raportat la art.174, 175 lit.c Cod penal și a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria R., în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii de inculpat a infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzute de art. 182 alin. 1 Cod penal (filele 10-11 dosar urmărire penală).
Pentru a da această soluție, P. a reținut următoarele:
La data de 15.12,2010, C. D. E. din ., a sesizat organele de poliție despre faptul că în ziua de 14.12.2010 a fost lovită de către concubinul ei, S. V..
În urma loviturilor primite, partea vătămată a avut leziuni corporale care au necesitat un număr de 110-120 zile de îngrijiri medicale. Leziunile puteau fi produse prin loviri active repetate cu corpuri contondente și expunere la frig.
Inițial fiind audiată victima a declarat că a consumat băuturi alcoolice împreună cu concubinul ei, la un local din . timp ce se deplasau pe stradă, în urma unor discuții contradictorii, acesta a lovit-o.
Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a fost internată la S. R. - secția ortopedie, cu diagnosticul de „ politraumatism fractură deschisă tip I 1/3 superioară gambă dreaptă; fractură deschisă tip I metacarp IV mâna dreaptă. Degerături antepicior bilateral, fractură arc posterior C7 dreapta TCC acut deschis, plăgi zdrobite frontal stânga, fractură piramidă nazală“.
În adresa nr.54/12.05.2011 a Cabinetului de Medicină Legală R. se precizează că „prin gravitatea lor leziunile nu au pus în primejdie viata victimei”.
Ulterior fiind audiată victima a declarat a consumat băuturi alcoolice împreună cu concubinul ei și fiind în stare de ebrietate, au plecat la un moment dat spre casă. S. V., a împins-o, în timp ce intrau în curte și fiind gheață ea a alunecat a căzut și s-a lovit la față. Apoi concubinul ei a lovit-o cu o scândură peste picioare, peste mâini și spate și a înjurat-o, după ce i-a reproșat că are amanți.
Victima s-a ridicat și a intrat apoi în casă, unde a alunecat pe linoleumul ud din fața patului și a căzut din nou, lovindu-se la cap. S. V. a lovit-o iarăși cu pumnii și picioarele peste corp iar ea a rămas pe jos, pe linoleum, unde aadormit câteva ore.
Așa cum rezultă din relațiile comunicate de către P. de pe lângă Tribunalul N., rezoluția nr.70/P/12.07.2011 a fost comunicată părților la data de 03.08.2011 și împotriva acesteia nu s-a formulat plângere conform prevederilor art. 278Cod procedură penală (fila 14 dosar tribunal), condiții în care rezoluția dată de parchetul ierarhic superior a rămas definitivă, față de inculpat, nefiind începută urmărirea penală cu privire la infracțiunea prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174, 175 lit.c Cod penal.
Prin rechizitoriul nr.3552/P/2010 din data de 27.02.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R. inculpatul S. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal.
Referitor la încadrarea juridică a faptei presupuse a fi săvârșite de inculpat se impune a se face câteva comentarii.
Așa cum este cunoscut, prin latura sa obiectivă omorul se deosebește printre altele și de infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal, vătămare corporală, prevăzută de art.181 Cod penal sau lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 Cod penal.
Dacă în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenție, directă sau indirectă, de a ucide, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, sau vătămare corporală, făptuitorul nu acționează cu intenția de a omorî, ci aceea de vătămare.
Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca infracțiune de omor sau vătămare corporală gravă, de cea mai mare însemnătate este determinarea poziției psihice cu care a acționat inculpatul.
Astfel, dacă inculpatul a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide, fapta constituie infracțiunea de omor.
Poziția psihică a inculpatului trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete și îndeosebi, în raport cu instrumentul vulnerant folosit de inculpat, instrument apt sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat și victimă anterioare săvârșirii infracțiunii și de atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii (a încercat să-i dea prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o ca urmare a violențelor exercitate).
Deci, în vederea delimitării infracțiunii de omor în general, de alte infracțiuni comise cu violență, în speță infracțiunea de vătămare corporală gravă, trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul vulnerant folosit, de intensitatea cu care au fost aplicate loviturile și de regiunea corpului în care s-au aplicat loviturile.
Pentru a califica din punct de vedere juridic o faptă săvârșită de un inculpat ca fiind tentativă la infracțiunea de omor, cele trei condiții menționate mai sus, respectiv: obiectul vulnerant folosit, regiunea corpului în care s-au aplicat loviturile și intensitatea acestora, trebuie îndeplinite cumulativ.
Atunci când cel puțin una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, fapta nu constituie infracțiunea de tentativă de omor, ci o altă infracțiune, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate și de alte aspecte privind încadrarea juridică relevante în cauză.
Din examinarea actului medico-legal rezultă că cea mai gravă leziune pe care o prezenta partea vătămată era un traumatism cranio-facial cu plăgi epicraniene, iar plăgile frontale stânga erau doar zdrobite.
Numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale a fost determinat de celelalte leziuni suferite de partea vătămată, respectiv: fractură de piramidă nazală, contuzie toracică cu . C7 dreapta, fractură deschisă ambele oase gamba dreaptă, fractură deschisă metacarp 4 dreapta, dar, în mod evident, aceste leziuni nu au fost de natură să-i pună în primejdie viața părții vătămate.
De altfel, prin adresa nr.54/12.05.2011 a Cabinetului de Medicină Legală R.-fl.38 s-a concluzionat că, prin gravitatea lor, leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.
Din examinarea foii de observație clinică generală - fl.49-63 dosar urmărire penală rezultă că în momentul internării partea vătămată era conștientă, cooperantă și a relatat medicului împrejurările în care i-au fost provocate leziunile pe care le prezenta - fl.52 și 56.
La rubrica motivele internării nu sunt descrise aspecte din care să rezulte că starea sănătății ar fi fost gravă, iar pe parcursul internării, așa cum este prezentat în fișă, chiar în zilele de 15 și 16.12.2012, deci imediat după presupusa faptă săvârșită de inculpat, partea vătămată era conștientă și cooperantă.
Față de aceste considerente, în raport de intensitatea loviturilor aplicate, de relațiile dintre cei doi și atitudinea inculpatului, rezultă că fapta presupusă a fi săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 Cod penal, iar nu tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 Cod penal.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.43 Cod procedură penală, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei penale în favoarea Judecătoriei R., județul N., instanță căreia i-a fost trimisă cauza spre competentă soluționare.
În consecință, reținând vinovăția inculpatului instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.182 alin.1 C.pen.
La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art.72 C.pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, determinat atât de modul de săvârșire, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, de urmările produse. Au fost, de asemenea, avute în vedere datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că aceasta nu se află la prima încălcare a dispozițiilor legii penale, a negat comiterea infracțiunii.
Raportând toate aceste aspecte la scopul general al procesului penal prevăzut în art.1 alin.2 C.proc.pen. - acela de a contribui la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor - precum și la scopul și funcția pedepsei, așa cum sunt arătate în art.52 C. pen.
În consecință, ținând seama și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, instanța a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, s-a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. Prin urmare, în baza art.71 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod.
În temeiul art.313 alin.1 din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către furnizorii de servicii medicale, după cum urmează: către partea civilă S. de Ambulanță Județean N. suma de 361,12 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul și asistența medicală a părții vătămate C. E. D.; către partea civilă S. M. de Urgență R., suma de 1.328,56 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea aceleiași părți vătămate.
În baza art.346 C.proc.pen. s-a luat act că partea vătămată C. E. D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art.191 alin.1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria R..
Motivele de recurs înaintate în scris odată cu declarația de recurs au fost prezentate în preambulul prezentei decizii.
Procedând la analiza sentinței recurate pe baza criticii expuse și a actelor și lucrărilor dosarului Curtea observă că motivul de nelegalitate invocat de parchet prin motivele de recurs este justificat, întrucât instanța de judecată nu s-a pronunțat cu privire la confiscarea armelor folosite la comiterea faptei, respectiv bunurile ridicate și depuse la camera de corpuri delicte potrivit dovezii . nr._, potrivit art. 118 lit. b C.p.
Se impune prin urmare casarea sentinței sub acest aspect, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, confiscarea de la inculpatul S. V. a unui topor cu coada de lemn de 0,5 m și lama de 12 cm, o sapă având coada de lemn de 0,5 m și partea metalică colț stânga ruptă, un lemn de 1 m cu grosimea de 7.8 cm.
În consecință va fi admis recursul declarat de parchet, urmând să fie casată în parte sentința recurată, cu privire la aspectele precizate și menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În cauză vor fi aplicate și dispozițiile art. 192 al.3 C .p .p .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria R. împotriva sentinței penale nr. 267 din 22.06.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul penal nr._ .
Casează în parte sentința penală recurată, doar cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 118 lit. b C.p., reține cauza spre rejudecare și, în fond:
În temeiul art. 118 lit. b C.p. dispune confiscarea de la inculpatul S. V. a unui topor cu coada de lemn de 0,5 m și lama de 12 cm, o sapă având coada de lemn de 0,5 m și partea metalică colț stânga ruptă, un lemn de 1 m cu grosimea de 7.8 cm.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În conformitate cu prevederile art. 192 al. 3 C .p .p . cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. V. C. C.
A. A. M.
GREFIER,
M. C.
red. sent. F.L.N.
red. dec. M.A.A.
tehnored.M.C.
3 exemplare
1 Octombrie 2013
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
