Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 579/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 579/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 2806/110/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.579/2013
Ședința publică de la 29 MAI 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. N. C.
JUDECĂTOR: A. B.
JUDECĂTOR: A. S.
GREFIER: B. M. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Î.C.C.J.-D.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bacău
Reprezentat legal prin procuror V. V. G.
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpata L. E. C. împotriva încheierii de ședință NR.70/Î din data de 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpată L. E. C., în stare de arest, asistat de avocat ales M. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul Ministerului Public depune la copie de pe procesul verbal de confruntare între inculpată și partea vătămată M. R..
Apărătorul ales al recurentei, solicită să fie atașate la dosar toate procesele verbale de confruntare cu toate părțile vătămate.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că s-a depus la dosar procesul verbal de confruntare cu partea vătămată M. R. și că s-a efectuat o confruntare și cu partea vătămată R. și de altfel apărătorul inculpatei a fost prezent la toate confruntările.
Apărătorul inculpatei, față de faptul că reprezentantul parchetului poate confirma despre confruntările făcute la parchet, arată că nu mai insistă în atașarea acestor confruntări.
Nefiind cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat M. D., pentru inculpata L. E. C., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât sunt îndeplinite tate condițiile prevăzute de lege.
Arată că a formulat această cerere pentru a garanta dreptul la apărare a inculpatei și pentru a asigura judecarea acesteia în stare de libertate, având în vedere și dosarul de urmărire penală, declarația părților din prezenta cauză precum și faptul că inculpata a știut că împotriva sa s-a depus plângere la poliție, acest lucru fiindu-i adus la cunoștință de soțul ei L. C. despre care în prezent nu se cunoaște unde este. Solicită să se aibă în vedere că inculpata, la sugestia soțului ei, acest aspect considerând că este frapant, respectiv faptul că soțul inculpatei a dus-o pe aceasta în Anglia în condițiile în care aceasta nu cunoștea limba engleză, iar cel care avea cunoștințe, locuință, prieteni și muncea în acea țară era soțul ei, care, de altfel, astfel cum rezultă din declarațiile aflate la dosar și din probatoriile existente și care se vor efectua în cauză, a obligat-o pe aceasta să întrețină relații sexuale, alegerea fiind a celor două părți implicate care vor răspunde în fața lui Dumnezeu și a legii, considerând că nu aceasta este problema, ci faptul că inculpata a fost stigmatizată ca fiind capul răutăților deși soțul ei a știut acest aspect. Arată că ulterior inculpata s-a întors în țară și în prezent trăiește într-un fel de concubinaj cu o altă persoană, iar soțul ei aflând despre acest lucru și având o calitate morală la fel ca și clienta sa, văzând că sursa sa de bani dispare a spus că se va duce la poliție să depună plângere și de aceea clienta sa știa despre existența acestei plângeri formulate împotriva sa. Precizează că soțul inculpatei le-a dus pe părțile vătămate să depună plângere, considerând că se va dovedi și dacă acestea ar putea fi considerate victime sau nu întrucât există suspiciunea că acestea știau exact pentru ce se duc în Anglia. Pe de altă parte, arată că faptele au avut loc în Anglia și consideră că este greu de crezut în condițiile în care Londra este unul din cele mai monitorizate orașe, că aceste chestiuni au avut loc pe ascuns și nu au fost descoperite de autoritățile judiciare, care să facă descinderi, din același punct de vedere planând o suspiciune și asupra părților vătămate care oricând putea sesiza aceste organe.
Arată că pentru inculpată nu a fost reținut temeiul prevăzut de lit. b al art. 148 Cod procedură penală astfel că nu există indicii că aflată în libertate inculpata ar influența părțile sau ar altera mijloacele de probă mai ales că aceasta avea cunoștință de plângere întrucât a fost anunțată de soțul său și nu s-a dus să determine părțile vătămate să nu depună plângere sau să spună altceva. Consideră că soțul inculpatei, din răzbunare pentru relația soției sale a formulat, în mod ilogic pentru că s-a implicat și pe el, această plângere.
Arată că principalul motiv pentru care s-a formulat această cerere constă în faptul că inculpata are un copil și deși instanța, la soluționarea propunerii de arestare, a motivat frumos, în sensul că acest aspect nu a împiedicat-o pe inculpată să săvârșească faptele însă arată că într-adevăr aceasta nu s-a gândit și nici bărbatul său, care este de aceeași calitate nu s-a gândit, însă apreciază că acest copil nu trebuie să sufere. De asemenea, solicită să se aibă în vedere că nu există probe că inculpata nu s-ar ocupa de creșterea și educarea minorei, fiind vorba despre o familie destrămată, iar copilul întreabă în fiecare zi unde este mama sa. În acest sens solicită să se aibă în vedere și înscrisurile depuse în susținerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar din care rezultă că minora este la grădiniță iar inculpata nu este cunoscută ca fiind o persoană care să creeze probleme sau alte asemenea chestiuni, mai ales că faptele au avut loc în Anglia și nu în România astfel că lăsarea în libertate a acesteia nu ar interveni sau impieta în nici un mod desfășurarea procesului penal astfel apreciind că cererea este întemeiată, cererea fiind fondată având în vedere situația familială a inculpatei, urmând a prima interesul superior al minorului în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică.
Având în vedere că motivele care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv față de aceasta sunt incompatibile cu judecarea ei în stare de libertate, iar obligațiile ce vor fi stabilite în sarcina acesteia consideră că nu echivalează garanții suficiente că odată aflată în libertate inculpata nu ar reitera același comportament infracțional, având în vedere și natura și gravitatea faptelor pentru care aceasta este cercetată, respectiv trafic de persoană, perseverența părților vătămate, modalitatea comiterii faptei, astfel cum rezultă din declarațiile date de două dintre aceste părți vătămate din care rezultă că acestea au fost scoase din mediul social și familial al acestora și duse în Anglia unde au fost obligate să întrețină raporturi sexuale. De asemenea solicită să se aibă în vedere și scopul săvârșirii acestei infracțiuni, respectiv obținerea de venituri în mod facil, comportamentul adoptat de inculpată astfel cum rezultă din declarația părților vătămate și a martorilor, dar și atitudinea față de autorități, toate aceste aspecte considerând că duc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatei ar impieta buna desfășurare a urmăririi penale. Cu privire la motivul invocat în admiterea cererii, respectiv copilul minor al inculpatei solicită să se aibă în vedere că minora exista și la data săvârșirii faptelor și acest lucru nu a împiedicat-o pe inculpată să săvârșească fapte antisociale.
Recurenta inculpată L. E. C., în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului ales.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:
Prin încheierea nr.70/Î din data de 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos._ în temeiul art. 160/8a alin. 6 din Codul de procedură penală s-a respins cererea de liberare provizorie formulată de inculpata L. E. C. ca nefondată.
S-a constatat că aceasta a fost asistată de apărător ales.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligată inculpata la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată sub nr._, inculpata L. E. C. a solicitat liberarea sub control judiciar potrivit art. 160/2 din codul de procedură penală.
În motivarea cererii, inculpata a arătat că la acest moment procesual nu mai prezintă un pericol pentru ordinea publică, nu ar putea influența cu nimic bunul mers al anchetei, nu are antecedente penale și are o situație familială delicată în condițiile în care fiica sa (înscrisă la grădiniță la grupa mică) se află în îngrijirea mamei sale, iar aceasta din urmă suferă de numeroase afecțiuni.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 64 din 10.05.2013 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpatei E. C. pentru o perioadă de 29 zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 131 din 10.05.2013.
La luarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere probatoriul administrat până la această dată, în baza căruia s-a constatat existența unor indicii temeinice că inculpata a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 12 alin 1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 8 din Legea nr. 39/2003.
În fapt s-a reținut că începând cu anul 2012, inculpații L. C. I., L. E. C., S. C., D. C. și învinuitul P. R. A. au constituit o asociere infracțională organizată în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, în cadrul căreia au recrutat prin promisiuni mincinoase, au transportat și cazat în Anglia, în vederea exploatării sexuale pe părțile vătămate M. R., A. A. și R. N., beneficiind aproape în integralitate de veniturile obținute de acestea, urmare a practicării acestei activități.
La judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar instanța are în vedere nu numai condițiile prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 1 ci în mod obligatoriu și dispozițiile art. 160 indice 2 alin. 2 ale aceluiași articol.
Potrivit art. 160 indice 2 alin 2 Cod procedură penală liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților, alterarea ori distrugerea unor probe. În cazul în care această condiție nu este îndeplinită, liberarea sub control judiciar nu poate fi considerată admisibilă, deoarece atât admisibilitatea în principiu a cererii cât și fondul presupun în mod obligatoriu și îndeplinirea acesteia.
În speță infracțiunile pentru care este cercetată inculpata L. E. C., aduc atingere unor valori importante ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestuia și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În ceea ce privește pericolul social al faptelor, se reține că prin faptele comise au fost periclitate relații sociale deosebit de importante, în buna desfășurare a cărora este interesată întreaga societate, fiind esențiale pentru o conviețuire normală a membrilor acesteia.
Existența pericolului concret pentru ordinea publică, la care se referă textul art. 148 lit. f Cod procedură penală, trebuie examinat și stabilit diferențiat de la caz la caz, în raport de particularitățile specifice ale fiecărei cauze în parte.
Lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce este încă de actualitate (nu s-au scurs decât 12 zile de la momentul arestării inculpatei) față de modalitate și mijloacele de folosire precum și sentimentul de insecuritate pe care asemenea fapte îl generează în rândul membrilor societății.
Așadar, față de modalitatea în care se presupune că s-au comis faptele, natura relațiilor sociale impun concluzia că lăsarea în libertate a inculpatei, generează o stare de insecuritate socială prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, probele de la dosar constituind probe certe în acest sens.
Referitor la susținerile inculpatei privind situația familială instanța a constatat că a fost analizată și la momentul luării măsurii arestării preventive și nu a survenit vreo modificare. S-a apreciat la acel moment, că inculpații (printre care și inc. L. E.) și-au asumat riscul de a nu mai avea o viață normală, împreună cu copiii lor, atunci când au început activitatea infracțională, ei prevăzând sau trebuind să prevadă că vor fi prinși de autorități. De altfel și la momentul la care au fost comise faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă, fiica ei se afla în aceeași situație (ambii părinți se aflau în Londra unde desfășurau activități infracționale, activități ce au durat câteva luni, iar copilul se afla în îngrijirea bunicii materne).
Condițiile în care crește acest copil nu sunt ideale, dar nici nu sunt de natură să pună în pericol dezvoltarea acestuia. Chiar și dacă ne-am afla în această în urmă situație, există instituții de ocrotire care pot interveni și nu se impune lăsarea în libertate a unei persoane care a comis infracțiuni grave.
În același timp, nu există nici o probă că partea vătămată M. R. reprezintă de fapt un instrument în răzbunarea lui L. C. față de soția sa L. E. C. pentru faptul că l-a părăsit, mai ales că inculpata L. E. C. trăia și în Anglia cu concubinul său R. E., aspect cunoscut de soțul său. Mai mult, motivele pentru care o persoană denunță comiterea unor fapte penale reale, nu este de natură să diminueze pericolul social al acestei fapte sau să înlăture răspunderea penală a inculpatei.
În cauza de față avându-se în vedere complexitatea acesteia, probatoriul administrat, faptul că urmărirea penală nu a fost finalizată, se constată că perioada de aproximativ 12 zile de când inculpata este arestată preventiv se circumscrie unui termen rezonabil în raport de natura infracțiunilor astfel cum această noțiune este nuanțată de către practica CEDO.
Aprecierea „limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale ale judecării în stare de libertate, ori, în speță, faptele inculpatei care aduc atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și siguranței raporturilor juridice reclamă menținerea stării de arest preventiv a acesteia.
Față de considerentele mai sus expuse în baza în baza art. 160 indice 8a alin. 6 din Codul de procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpata L. E. C..
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva încheierii a declarat în termen legal recurs inculpata L. E. C., motivele fiind expuse în preambulul acestei decizii astfel că nu vor mai fi reluat ci numai analizate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanța de recurs constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În mod just Tribunalul Bacău a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L. Elean C..
Din analiza prevederilor art. 160/2 C.pr.penală, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Instituția liberării provizorii este reglementată, în ceea ce privește condițiile acordării și procedura de soluționare, în Titlul IV „Măsuri preventive și alte măsuri procesuale”, Secțiunea V.
În conformitate cu dispozițiile art. 160/2 Cod procedură penală, „Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Potrivit art.160/2 alin.2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Soluționarea cererii de liberare provizorie nu se rezumă numai la expunerea formală, enunțiativă a dispozițiilor privind condițiile pentru formularea unei cereri de liberare provizorie, ci și prin examinarea naturii infracțiunilor pentru care s-a dispus arestarea preventivă a recurentului-inculpat și a bunei administrări a probelor de organele judiciare.
Așa cum rezultă atât din textul constituțional, cât și din cele texte din Codul de procedură penală, prin folosirea sintagmelor „are dreptul”,„poate cere” și, respectiv, „se poate acorda”, instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Potrivit art.160/2 alin.2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În art.160/8 și art.180/8 a Cod procedură penală, este prevăzută procedura de soluționare a cererilor de liberare provizorie, iar din examinarea prevederilor 160/8 alin.1 și alin.3 și, respectiv 160/8 a alin.2 Cod procedură penală, rezultă că soluționarea unor asemenea cereri parcurge două etape, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, prima etapă fiind cea a admiterii în principiu a cererilor, apoi, se procedează la ascultarea inculpatului, a concluziilor apărătorului și ale procurorului, iar în condițiile în care se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și „cererea este întemeiată”, instanța admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului.
Din configurația art.160/8 alin.2 Cod procedură penală, se observă că obligația ca cererea să fie întemeiată este legată prin conjuncția „și” de celelalte condiții prevăzute de lege, deci este de importanță egală cu toate acestea.
Argumente de logică juridică, pe de altă parte, conduc la aceeași concluzie și anume că instanța nu poate admite cererea numai dacă constată existența condițiilor prevăzute de lege-adică, aproape automat, ci are obligația să examineze și alte date și situații legate de infracțiunile pentru care este cercetat, de persoana inculpatului, și în baza acestora, să constate dacă cererea este sau nu întemeiată.
În accepțiunea legiuitorului național liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Din analiza textelor mai sus prezentate, rezultă că instanța investită cu soluționarea cererilor de liberare provizorie are obligația nu numai să examineze îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, dar și dacă cererea, în raport de infracțiunile pentru care cercetat sau judecat inculpatul, de interesul urmăririi penale sau al judecății, în condițiile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, etc., este întemeiată.
Așa cum rezultă din încheierea recurată, prima instanță a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dar având în vedere prevederile art.160/8a alin.2 Cod procedură penală, constatând că cererea este neîntemeiată a respins-o ca atare.
La soluționarea unor astfel de cereri nu se poate ignora gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care este cercetat recurenta-inculpată și pericolul concret pe care îl prezintă acesta pentru ordinea publică, pericol reținut și prin încheierea prin care s-a dispus arestarea sa preventivă.
Curtea apreciază că, în această fază a procesului penal, în cauză nefiind finalizată urmărirea penală, lăsarea recurentului-inculpat în libertate ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de 148 lit.f Cod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică și pe cale de consecință pentru menținerea acestuia în starea de detenție, iar nu liberarea lor sub control judiciar.
Pe de altă parte, depășind reglementările legale de drept intern în materia cererilor de liberare provizorie, în acord cu jurisprudența CEDO, se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauțiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei – 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza MATznetter contra Austriei-10 nov. 1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
Prin gravitatea lor deosebita si prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detenție provizorie cel puțin o perioada de timp. In circumstanțele excepționale, acest element poate fi avut in vedere in lumina prevederilor convenției, insa așa cum însăși dispozițiile Conventiei arata si practica CEDO, un asemenea element nu trebuie interpretat ca fiind pertinent si suficient decât daca se bazează pe fapte de natura sa arate ca eliberarea inculpatului ar tulbura in mod real ordinea publica, aspect care raportat la speța de fata se confirma pe deplin.
In afara de aceasta detenția rămâne legitima daca ordinea publica este efectiv amenințata, continuarea detenției nu ar putea sa servească pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate ,ori in speța de fata aceste condiții sunt îndeplinite.(a se vedea cazul T. contra Austriei).
Din actele dosarului se conturează ideea că inculpata L. E. C. se identifică drept un lider al grupării infracționale, organizată în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, în cadrul căreia au recrutat prin promisiuni mincinoase, au transportat și cazat în Anglia, în vederea exploatării sexuale pe părțile vătămate M. R., A. A. și R. N., beneficiind aproape în totalitate de veniturile obținute de acestea, urmare a practicării acestei activități.
În aceste condiții lăsarea inculpatei în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a lor și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În ceea ce privește pericolul social al faptelor, se reține că prin faptele comise au fost periclitate relații sociale deosebit de importante, în buna desfășurare a cărora este interesată întreaga societate, fiind esențiale pentru o conviețuire normală a membrilor acesteia. Prin faptele comise de inculpată a fost lezată însăși ordinea publică în înțelesul de caracteristică a societății în care trebuie să domine siguranța, securitatea,respectul față de drepturile cetățenilor. Ordinea publica este echivalentul păcii și liniștii interne, permite cetățenilor să trăiască normal în societate și de aceea infracțiunile comise de inculpat a pus în pericol evident ordinea publică în toate elementele caracteristice arătate mai sus.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea inculpatei în libertate în acest moment procesual nu este oportună tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptelor neestompându-se și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.
Menținerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Curtea, în acord cu opinia tribunalului nu poate dispune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât apreciază că interesul de a proteja în mod eficient liniștea publică primează în fața interesului particular al inculpatei de a fi judecată în stare de libertate.
Prin prisma acestor principii stabilite de CEDO, aplicate la speța de față, în condițiile în care din actele dosarului rezultă că infracțiunile pentru care este cercetată recurenta-inculpată sunt în măsură, în raport de modul în care se presupune că a fost concepută săvârșirea infrcațiunilor, prin ințierea unui asocieri infracționale organizate, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis faptele, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.
Buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatei și că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice. Acest punct de vedere este concordant atât cu practica instanțelor naționale cât și cu a celor europene așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei -13 dec.2005 și Georgieva contra Bulgariei – 3 iulie 2008.
Prin prisma celor învederate, Curtea constată existența unor temeiuri puternice care să justifice convingerea că lăsarea inculpatei în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este oportună. La acest moment procesual buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă, prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriu, urmărirea penală nefiind finalizată.
Cât privește garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, situația familială grea) și cele prevăzute în art. 160 alin. 3 C.pr.pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-inculpată.
Va constata că recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct. 1 lit. „b” Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata L. E. C. împotriva încheierii de ședință NR. 70/Î din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
Constată că recurenta inculpată a fost asistată de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 200 lei, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. N. C. A. B.
A. S.
GREFIER,
B. M. D.
Red.înch.P.O.V.
Red.dec.rec.I.N.C.
Tehnored.B.M.D. – 2 ex.
30.05.2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... → |
|---|
